ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1382/2023

Ședința publică din data de 24 mai 2023

Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 13.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul încercat prin decesul numitei D., astfel: pentru reclamantul A., fiul victimei decedate, suma de 910.000 RON (echivalentul a 200.000 euro), reprezentând daune morale și pentru reclamanta B., sora victimei decedate, suma de 341.250 RON (echivalentul a 75.000 euro), cu titlu de daune morale și a penalităților de 0,2% aferente sumelor solicitate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a unsprezecea zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 12.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanții B., E., F., G. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamanți a daunelor morale, astfel: a sumei de 120.000 euro către reclamanta E., fiică, a sumei de 100.000 euro către reclamanta F., fiică, a sumei de 50.000 euro către reclamantul G., fratele defunctei și a sumei de 50.000 euro către reclamanta B., sora defunctei; obligarea pârâtei la plata către minorele E., F. a unei prestații periodice în cuantum de 297 RON/lună, calculată de la data decesului mamei D. până la data majoratului sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă se vor afla în continuarea studiilor, precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere începând cu data primirii hotărârii definitive și până la plata efectivă a sumelor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 04.10.2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția conexității, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a dispus înaintarea dosarului nr. x/2018 către Tribunalul Ilfov, secția Civilă, pentru a fi judecat împreună cu dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul acestei ultime instanțe.

Ulterior conexării celor două cauze, la termenul din 21.05.2019, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata către E. a sumei de 220.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale și către F. a sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune morale .

Prin sentința civilă nr. 4780/30.12.2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să achite reclamantului A. suma de 150.000 euro, în echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale; reclamantei E. suma de 244,99 RON lunar, reprezentând daune materiale sub forma prestației periodice, calculată din luna septembrie 2016 până la data majoratului, precum și a sumei de 220.000 euro, echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale; reclamantei F. suma de 244,99 RON lunar, reprezentând daune materiale sub forma prestației periodice, calculată din luna septembrie 2016 până la data majoratului, precum și suma de 200.000 euro, echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale; reclamantului H. suma de 576 de RON, reprezentând daune materiale și suma de 50.000 euro, reprezentând daune morale; reclamantei B. suma de 50.000 euro, reprezentând daune morale. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, ca neîntemeiat și a respins cererea reclamantului A., având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor efectuate cu autopsia defunctei și a cheltuielilor efectuate cu evaluarea psihologică, cu titlu de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată. A luat act că reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe civile, pârâta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1527/A/28.09.2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamanții A. și F. a sumei de 100.000 euro, către reclamanta E. a sumei de 120.000 euro și către fiecare dintre reclamanții B. și G. a sumei de 10.000 euro, toate cu titlu de daune morale și a respins cererea reclamantelor F. și E. ca neîntemeiată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

Totodată, a solicitat, în temeiul art. 723 C. proc. civ., desființarea actelor de executare silită, cu consecința întoarcerii executării silite.

În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că decizia atacată este nemotivată, întrucât la soluționarea apelului nu au fost avute în vedere apărările sale și jurisprudența depusă de autoarea căii de atac, care, în măsura în care ar fi fost analizată de instanța de prim-control judiciar, ar fi determinat acordarea unor despăgubiri morale mult mai mici.

Din această perspectivă, a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 50 alin. (1) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, conform cărora, La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: ...f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Totodată, a afirmat că la stabilirea daunelor morale instanța de apel nu a ținut cont de jurisprudența instanțelor naționale și a Curții Europene pentru Drepturile Omului în materie. În acest sens, autoarea căii de atac a evocat considerente ale deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la criteriul jurisprudențial ce trebuie avut în vedere de către instanțe la cuantificarea daunelor morale în spețe similare celei de față.

A mai arătat că instanțele de judecată trebuie să țină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa îl aibă, pentru a nu se constitui în amenzi excesive pentru autorii daunelor, ori venituri nejustificate pentru victime și că întinderea lor nu trebuie sa fie excesivă, ci doar să compenseze pierderea produsă, pentru a nu fi incidentă, în caz contrar, instituția îmbogățirii fără justă cauză.

De asemenea, a susținut că practica judiciară constantă a arătat că la cuantificarea daunelor morale trebuie să se țină cont și de unele criterii obiective, de exemplu condițiile socio-economice individuale ale părților civile, precum și nivelul general (venitul mediu la nivel național, etc.), astfel încât acordarea lor sa aibă o susținere obiectivă. În acest sens, a evocat considerentele deciziei nr. 1179/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În opinia sa, stabilirea despăgubirilor morale se realizează în baza unui examen critic al solicitărilor părților, așa încât aceste daune să nu constituie sume excesive, nejustificate.

A mai arătat că, potrivit unui studiu, stabilirea cuantumului despăgubirii se efectuează în baza unei analize in concreto și subiective a existenței și întinderii prejudiciului, prin corelarea despăgubirii cu realitatea suferințelor îndurate de victimă, opusă unei aprecieri in abstracto și obiective, întemeiată pe metode statistice și anumite bareme prestabilite.

A apreciat că doar în aceste condiții sumele acordate nu vor constitui "amenzi excesive" pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate.

În continuare, a afirmat că deși jurisprudența instanței supreme este unanimă în a aprecia că despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilității de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului, aceasta nu poate fi acordată, totuși, într-un cuantum prea mare, întrucât ar constitui o sursă de îmbogățire fără temei legal pentru persoana păgubită; cuantumul acesteia nu poate fi stabilit în mod arbitrar de instanța judecătorească, ci trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului etc.), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

De asemenea, a afirmat că pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

A mai susținut că potrivit jurisprudenței naționale în materie, la stabilirea despăgubirilor morale, pentru ca acestea să nu denote caracter arbitrar sau discreționar, trebuie să se țină cont și de nivelul polițelor de asigurare plătite, precum și de nivelul de trai al populației statului pe teritoriul căruia a avut loc accidentul respectiv.

Totodată, a arătat că pentru cuantificarea prejudiciului moral, în practică, se recurge la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale elaborat sub egida Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, în care modul de cuantificare a daunelor morale propus se raportează la un indicator economic aflat în continuă actualizare, respectiv câștigul salarial mediu net lunar pe economie, în sensul că daunele sunt calculate prin multiplicarea cuantumului salariului mediu net pe economie cu punctajul indicat de ghid.

A mai susținut că și Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a statuat în repetate rânduri asupra obligației care revine instanțelor naționale de a interpreta cerințele procedurale într-un mod proporțional și rezonabil (cauza Stone Court Shipping Company S.A. împotriva Spaniei, cauza Perez de Rada Carvanilles împotriva Spaniei, cauza Miragall Escolano împotriva Spaniei).

De asemenea, a precizat că deși normele eticii morale și echității interzic în principiu acordarea unor despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc, încuviințarea lor trebuie să fie într-un cuantum rezonabil, pe baza unor criterii obiective, astfel încât daunele morale sa reprezinte o compensație a suferințelor încercate și nu o îmbogățire fără justă cauză sau o veritabilă sancțiune pentru asigurător.

În opinia sa, despăgubirile morale trebuie stabilite în deplină concordanță cu practica judiciară în materie, raportat la fapta săvârșită, făcându-se abstracție de faptul că există un asigurător, de urmările faptelor vinovatului de producerea evenimentului rutier și trebuie să fie net inferioare despăgubirilor acordate în caz de infracțiuni săvârșite cu intenție.

A mai arătat că, valoarea despăgubirilor pretinse și acordate în cazul infracțiunilor din culpă este mai mare decât valoarea celor acordate în cazul unor infracțiuni săvârșite cu intenție, tocmai în considerarea faptului că cei care sunt obligați la plata efectivă a despăgubirilor nu sunt persoanele răspunzătoare de producerea evenimentelor rutiere, ci societățile de asigurare, societăți comerciale solvabile, care dețin resurse financiare pentru acoperirea sumelor excesive acordate de instanțele de judecată.

În concluzie, a solicitat ca la individualizarea daunelor morale să se aibă în vedere următoarele elemente: nivelul de trai din România și cel al părților, cuantumul salariului minim net pe economie/veniturile pe care părțile le pot realiza în raport cu pregătirea profesională pe care o au, practica judiciară în materie care, potrivit art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, reprezintă un veritabil criteriu de individualizare a daunelor morale, jurisprudența C.E.D.O. și limita maximă a despăgubirii stabilite pentru întregul eveniment rutier, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate direct și indirect.

În plus, a arătat că din succesiunea legilor speciale în materie rezultă că practica judiciară reprezintă un criteriu de individualizare a daunelor morale, conform art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 și Normei A.S.F. 39/2016.

De asemenea, a arătat că un element important ce ar fi putut conduce la stabilirea unor despăgubiri mai mici, dacă i s-ar fi acordat valențe juridice de către instanțele de fond, era și faptul că autorul accidentului rutier, respectiv I., este chiar tatăl/cumnatul reclamanților.

Conchizând, a solicitat ca la soluționarea cauzei să se aibă în vedere și hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele naționale, pe care le-a indicat.

În drept, susținerile autoarei căii de atac au fost circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 21.01.2022 intimații-reclamanți E., F., G. și B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului și, pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În argumentarea excepției, au arătat că susținerile autoarei căii de atac nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate indicat de aceasta, motiv pentru care, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune anularea recursului, dat fiind că reiterarea situației de fapt și a apărărilor invocate în fața instanțelor de fond, precum și menționarea textului de lege pretins încălcat de către instanța de apel, nu răspund exigențelor prevăzute de art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; numai intimații E., F., G. și B. și-au prezentat punctul de vedere.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimați prin întâmpinare, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca motivele dezvoltate să vizeze hotărârea recurată, iar dezvoltarea criticilor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, analiza memoriului de recurs relevă că nu au fost dezvoltate argumente concrete care să poată fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care să vizeze considerentele instanței de apel cu privire la daunele morale acordate.

Astfel, deși recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate potrivit căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, criticile recurentei reprezintă chestiuni de netemeinicie și relevă, în realitate, nemulțumirea părții față de cuantumul daunelor morale acordate reclamanților.

Aceasta, deoarece, pe de o parte, circumscris încălcării art. 50 alin. (1) din Norma C.S.A. nr. 23/2014 pretinse, recurenta critică modul de evaluare a elementelor factuale și probatorii din cauză, în raport cu care au fost stabilite daunele morale de către instanța de apel; astfel, recurenta a arătat că despăgubirile acordate sunt exagerate în raport cu jurisprudența în materie și a prezentat o serie de considerente teoretice cu privire la prejudiciul moral și la criteriile ce trebuie avute în vedere de instanțele judecătorești la cuantificarea lui; toate aceste susțineri reprezintă însă chestiuni de netemeinicie, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat și au primit o dezlegare prin decizia recurată, relevante fiind în acest sens considerentele de la paginile 12-15 din hotărâre.

Pe de altă parte, argumentele recurentei expuse în justificarea ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reprezintă o reiterare a motivelor de apel, din cuprinsul memoriului de recurs neputându-se identifica nicio critică care să vizeze considerentele instanței de apel prezentate în justificarea soluției pronunțate, care să poată fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, susținerile părții privind ignorarea de către instanța de prim-control judiciar a apărărilor sale și cele referitoare la criteriile de evaluare și cuantificare a prejudiciului moral au fost invocate în mod formal, recurenta-pârâtă urmărind, în realitate, o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de prim-control judiciar devolutiv sau prezentarea unor aspecte teoretice.

Aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile, aduse de recurentă prin motivele de recurs, hotărârii instanței anterioare, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, se constată că asupra chestiunii referitoare la relația de rudenie dintre intimatul-intervenient și victimă instanța de apel a stabilit că aceasta nu a fost invocată de către pârâtă ca și motiv pentru diminuarea daunelor morale, așa încât aceasta nu a fost avută în vedere la soluționarea apelului. Împotriva statuărilor instanței, autoarea căii de atac nu a formulat nicio critică, context în care susținerile sale prezentate sub acest aspect în justificarea caracterului excesiv al despăgubirilor acordate apar ca fiind invocate omisso medio și nu pot fi analizate pe calea recursului, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, în lipsa unor argumente concrete care să justifice erorile de judecată săvârșite de instanța de prim control judiciar prin prisma motivului de casare invocat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocată doar formal.

Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, ipoteză incidentă în cauză, potrivit considerentelor arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1527/A/28.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2023.