ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2120/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2016, pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamanții A., B., C., D., E. au chemat în judecată pe pârâta S.C. F. S.A. și pe intervenientul forțat G., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de: pentru reclamantul A. suma de 100000 RON daune morale si 12997,40 RON daune materiale; pentru reclamantul B. suma de 1000000 RON daune morale; pentru reclamantul C. suma de 350000 RON daune morale; pentru reclamantul E. suma de 350000 RON daune morale; pentru reclamantul D. suma de 350000 RON daune morale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1381 C. proc. civ., art. 1390, art. 1391 C. civ., Legea nr. 136/1995.

Prin sentința civilă nr. 653 din 8 martie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., prin reprezentant B., D., prin reprezentant legal B. și E. în contradictoriu cu pârâții S.C. F. S.A. și cu intervenientul forțat H.; a obligat pârâtul la plata sumei de 12.997,40 RON către reclamantul A. cu titlu de daune materiale; la plata sumei de 150.000 RON către reclamantul A., 150.000 RON către reclamanta B., 80.000 RON către reclamantul C., 100.000 RON către reclamantul E. și suma de 100.000 RON către reclamanta D., cu titlu de daune morale, a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a luat act că reclamanții solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta F. S.A. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul diminuării daunelor materiale și morale acordate de către instanța de fond reclamanților.

Reclamanții A., B., C., D. și E. au formulat apel incident prin care au solicitat în principal, schimbarea, în tot, a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată, în subsidiar, schimbarea, în parte, a hotărârii apelate, în sensul majorări cuantumului daunelor solicitate.

Prin decizia civilă nr. 1726 A din 8 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vi-a Civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă F. S.A., împotriva sentinței civile nr. 653/08.03.2019 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, în cauza privind și pe intimatul intervenient H.; a fost schimbată în parte sentința civilă atacată în sensul că a fost obligată pârâta la plata daunelor materiale în cuantum de 9.098,18 RON către reclamantul A.; a fost obligată pârâta la plata daunelor morale în cuantum de 105.000 RON către reclamantul A., în cuantum de 105.000 RON către reclamanta B., în cuantum de 70.000 RON către reclamanta E., în cuantum de 70.000 RON către reclamanta D. și în cuantum de 70.000 RON către reclamantul C.; a fost menținută, în rest, sentința atacată.

Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de apelanții-reclamanți A., B., C., D. și E., în cauza privind și pe intimatul intervenient H..

Reclamanții A., B., C., D. și E. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1726 A din 8 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, în argumentarea cererii de recurs, se susține, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac, nu a prezentat argumentele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile apelanților-reclamanți.

Consideră că hotărârea recurată cuprinde, lapidar și contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând astfel că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate.

Instanța de apel nu a indicat care ar fi în medie suma reprezentând daune morale acordată de instanțele din România pentru suferința psihică produsă în urma decesului ca urmare a unui accident rutier a rudelor apropiate în situații similare celei în cauză și nici dacă în prezenta cauză ar exista circumstanțe speciale care ar justifica acordarea unor despăgubiri mai mari sau mai mici decât cele care se regăsesc în jurisprudența constantă în materie, ținând cont că apelanta-pârâtă a susținut că sub acest aspect nu s-a făcut decât dovada rudeniei dintre reclamanți și victima decedată în accidentul în cauză, iar nu și a altor circumstanțe, din care s-ar putea deduce intensitatea suferinței produse.

In ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susține, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Astfel, apreciază recurenții, în vederea diminuării drastice a despăgubirilor acordate acestora, de către instanța de fond, cu titlu de daune morale, instanța de apel nu a ținut seama, sub nicio formă, de jurisprudența similară din România.

Daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care recurenții-reclamanți, le-au îndurat și urmează să le îndure în continuare.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale, trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale reclamanților prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viața al persoanei.

Este fără putință de tăgadă că traumele psihice suferite de către recurenții-reclamanți sunt accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat fiul, respectiv fratele acestora.

Această suferință a determinat și o veritabilă modificare a coordonatelor vieții cotidiene, prin menținerea unei traume psihice cu caracter de permanență, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacții compensatorii în măsură de a ușura reala condiție morală, mai ales ca situația anterioară este imposibil de restabilit.

Astfel, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, trsbuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanței, prin raportarea și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Sub un ultim aspect, recurenții critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, motivat de aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Se arată că instanța de apel a dat eficiență dublă dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., în sensul că, deși a sesizat reținerea, de către instanța de fond, a dispozițiilor anterior enunțate, aceasta a diminuat, încă o dată, cu același procent, sumele stabilite de către instanța de fond.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a susținut că nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. criticile recurenților, fiind incidentă sancțiunea nulității; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea de ședință din 22 iunie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părți neînțelegând să-și exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 19 octombrie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Este de reținut că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs, în raport de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ., că hotărârea recurată cuprinde, lapidar și contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând astfel că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită. Totodată, au invocat faptul că instanța de apel nu a indicat care ar fi în medie suma reprezentând daunele morale acordată de instanțele din România și nici dacă în prezenta cauză ar exista circumstanțe speciale care ar justifica acordarea unor despăgubiri mai mari sau mai mici decât cele care se regăsesc în jurisprudența constantă în materie.

În acest context, se observă că, în sprijinul criticilor formulate, nu au fost aduse argumente de nelegalitate prin care să se combată în mod concret și efectiv considerentele reținute de instanța de apel, astfel încât susținerile expuse de recurenți cu privire la situația de fapt stabilită în urma analizei probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală.

Prin criticile formulate, recursul aduce în dezbatere, în esență, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial. Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Criticile subsumate acestui motiv de casare, prin care recurenții-reclamanți urmăresc reevaluarea probatoriului administrat în fazele anterioare și stabilirea unei alte situații de fapt, precum și aprecierea cuantumului prejudiciului moral nu pot face obiectul prezentei căi de atac extraordinare, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul instanțelor devolutive.

Se reține că, prin reluarea susținerilor privind consecințele negative pe plan fizic și psihic pe care evenimentul rutier le-a avut asupra recurenților, aceștia urmăresc o devoluare totală a fondului, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Deși au susținut încălcarea dispozițiilor art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și ale art. 1371 alin. (1) C. civ. din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în motivarea recursului, reclamanții s-au rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la soluția de neacordare a daunelor morale în cuantumul solicitat, cu referire la criteriile de stabilire a cuantumului acestor daune în raport de consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii și solicitarea recurenților de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, susținerile privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenții-reclamanți, reiterarea unor situații de fapt, trimiterile la doctrina și jurisprudența în materie, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Oricum, chiar dacă recurenții-reclamanți invocă incidența art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, potrivit căruia, la stabilirea daunelor morale se ține seama de legislația și jurisprudența din România, instanța supremă reține că jurisprudența din România nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În același sens pot fi evocate și dispozițiile art. 1 C. civ. din conținutul cărora rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în cauze similare nu constituie izvor de drept.

În aceste condiții, criticile referitoare la nerespectarea jurisprudenței relevante în materia daunelor morale vizează exclusiv temeinicia deciziei recurate, nefiind astfel susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că recurenții-reclamanți au indicat formal motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât aceștia s-au rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți D., C., B., A. și E. împotriva deciziei civile nr. 1726 A din 8 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2022.