ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1892/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 3 mai 2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâta G. S.A. și cu intervenientul H., au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul încercat prin decesul lui I., astfel:

- pentru A., tatăl victimei decedate, suma de 700.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 5.888,00 RON cu titlu de daune materiale;

- pentru B., sora victimei decedate, suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru C., fratele victimei decedate, suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru D., mama victimei decedate, suma de 700.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 8.215,20 RON cu titlu de daune materiale.

Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei:

- la plata penalităților de întârziere în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu 23 decembrie 2017;

- la plata diferenței daunelor morale, pentru prejudiciul încercat de reclamantele E. si F., având în vedere cererea de despăgubire și sumele indicate, pe care pârâta le-a achitat parțial, rămânând astfel de achitat pentru E., parte vătămată, suma de 770.416 RON cu titlu de daune morale și pentru F., parte vătămată, suma de 738.380 RON cu titlu de daune morale;

- la plata penalităților de întârzieri în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu 23 martie 2018, data depunerii ultimului act, conform art. 37 alin. (4) din Norma 23/2014 și până la plata integrală a sumelor indicate în prezenta acțiune pentru reclamante.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.381, art. 1.390 art. 1.391 și art. 1.392 C. civ., coroborate cu art. 49, art. 50, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, prin raportare la art. 24 și art. 26 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar și prevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civilă auto.

Prin sentința civilă nr. 218/F din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanți și a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei în cuantum de 150.000 RON cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de daune materiale; către reclamanta D. a sumei în cuantum de 100.000 RON cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 8.215,20 RON cu titlu de daune materiale; către fiecare din reclamanții B. și C. a sumei în cuantum de 120.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamanta E. a sumei în cuantum de 250.000 RON, cu titlu de daune morale și către reclamanta F. a sumei în cuantum de 200.000 RON cu titlu de daune morale. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului A. privind obligarea pârâtei la plata diferenței de 4.388 RON cu titlu de daune materiale și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B., D., E., F. și pârâta S.C. G. S.A. au declarat apeluri, care au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 1339A din 16 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, G. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Recurenta a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., aducând în susținere următoarea argumentație:

Instanța de apel nu a administrat toate probele necesare stabilirii unei corecte situații de fapt.

Sub acest aspect, a arătat că, așa cum pentru conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a fost aplicată norma legală care prevedea că acesta a încălcat normele rutiere în vigoare, deși acesta circula cu o viteza de 81 km/h pe un segment de drum unde viteza legală era de 90 de km/h, instanța de apel ar fi putut să administreze proba solicitată referitoare la purtarea centurilor de siguranță de către victimele accidentului.

Pe de altă parte, în condițiile în care pentru daunele morale nu există dispoziții legale stricte privind cuantificarea, nici criterii obiective sau bareme prestabilite, ca în unele țări din U.E., singurele criterii ale judecătorului sunt cele legate de practica judiciară.

În această ordine de idei, recurenta a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere diminuarea daunelor raportat la jurisprudența în materie.

În continuare, recurenta a redat paragrafe din hotărârile considerate relevante în materie și a invocat art. 50 din Norma C.S.A. nr. 23/2014, conform căruia, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere, în caz de deces (...), daunele morale în conformitate cu legislația și cu jurisprudența din România.

Așadar, raportarea daunelor la jurisprudența în această materie era esențială, având în vedere particularitățile speței și faptul că reclamanții sunt o familie care a reușit să treacă peste șocul decesului mamei sau soției, cu atât mai mult cu cât este evident că în cauză fapta a fost săvârșită sub imperiul culpei.

S-a mai susținut că probele administrate în cauză relevă faptul că reclamantele E. și F., persoane vătămate, s-au refăcut în prezent, că acestea urmează cursurile unei facultăți și că sunt integrate în viața socială, dovadă fiind că aceste consecințe ale accidentului s-au diminuat în timp, iar aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către instanța de apel la momentul motivării deciziei pronunțate.

Procedând astfel, arată recurenta, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., pe cel al dreptului la apărare, reglementat de art. 13 C. proc. civ. și de art. 6 paragraf 1 și 3 din C.E.D.O., precum și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ.

În continuare, a mai fost invocată încălcarea principiului egalității armelor, care presupune obligația de a oferi fiecărei părți posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele de care dispune, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj evident în raport cu adversarul său.

Or, instanța de apel neprocedând astfel, hotărârea recurată este dată cu neobservarea formelor sau a cerințelor legale și a produs părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acesteia. Astfel, fiind vorba despre cerințe extrinseci ale actului de procedură, este vorba despre o nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări, potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ., fapt care atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta a mai susținut că suma acordată cu titlu de daune morale reclamanților apare deosebit de mare, creând o discrepanță majoră între cuantumul acordat altor victime în situații similare.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, propusă prin raport, care este apreciată ca întemeiată și asupra căreia se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aparența încălcării mai multor norme și principii de drept expres invocate, prin argumentația expusă recurenta s-a limitat la o reluare a susținerilor expuse în fața instanțelor de fond și care au făcut deja obiectul analizei, punând în discuție modul în care instanța de apel a analizat cauza sub aspectul cuantumului daunelor morale solicitate, prin raportare la probatoriul administrat sau care mai trebuia administrat.

Sub acest aspect, recurenta a invocat argumente referitoare la posibilitatea administrării probei solicitate referitoare la purtarea centurilor de siguranță de către victimele accidentului, la jurisprudența în materie, aspecte care, în opinia sa, dacă ar fi fost avute în vedere la soluționarea cauzei, ar fi determinat instanța de apel să diminueze daunele morale acordate reclamanților în primă instanță.

Or, nu se poate considera că aceste afirmații ale recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu se constituie în critici de nelegalitate constând în încălcarea sau nesocotirea unor norme de drept material, care să atragă incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci vizează și tind la o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, care reprezintă aspecte de temeinicie.

Totodată, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, cu toate acestea daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare, exempli gratia, la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, la importanța valorilor lezate, la măsura în care acestea au fost lezate și la intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În această situație, dată fiind existența unui proces deliberativ bazat și pe circumstanțe specifice fiecărei spețe, exhibate de părți prin actele de procedură, acte cunoscute de participanții la proces, este de domeniul evidenței că se pun în discuție aspecte de temeinicie; așadar, în cazul în care partea nu este mulțumită de cuantumul daunelor morale acordate, nu se poate invoca încălcarea principiilor contradictorialității, al egalității armelor, a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. fiind invocat doar formal.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii și de susținerile părților, fără a dezvolta argumente ce ar putea fi subsumate acestui motiv, așadar această critică este goală de conținut, nemotivată.

În contextul dat, se reține că, de principiu, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentei vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate sub aspectul cuantumului daunelor morale, deși recursul nu are caracter devolutiv ori atunci când se invocă neargumentat doar temeiul juridic al cazului de recurs.

Prin urmare, întrucât analiza motivelor de recurs relevă faptul că nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., subliniind că accesul la justiție presupune inclusiv respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr. 1339A din 16 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2020.