ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2020

Ședința publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub numărul de dosar x/2016 și întemeiată în drept pe prevederile art. 1349 C. civ. și pe cele ale art. 1376 alin. (2) și următoarele C. civ., reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.350.000 RON, reprezentând despăgubiri civile.

Prin sentința civilă nr. 167 din 25 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenienții forțat C. și D. și a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.209,63 RON, cu titlu de daune materiale către reclamantă și a sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

În termenul legal, împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel.

Împotriva aceleiași sentințe civile, dar și a încheierii interlocutorii din 6 octombrie 2016, pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel.

Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă, prin decizia nr. 1942A/2018 din 12 octombrie 2018 a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. S.A..

A admis apelul promovat de reclamanta A., a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a majorat cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligată pârâta cu suma de 1.109,99 RON.

A menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 1942A/2018 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, recurenta-reclamantă a criticat decizia atacată, susținând, în esență, că instanța de apel nu a ținut cont, în cuantificarea daunelor materiale și morale, de cheltuielile efective ce au fost dovedite, de gradul de degradare al stării sale de sănătate și de schimbarea totală a modului său de viață.

În ceea ce privesc daunele morale, astfel cum acestea au fost justificate atât de către instanța de fond, cât și de către instanțe de apel, apreciază că acestea sunt derizorii față de suferințele accidentului (sechelele, cât și traumele psihice suferite) și nu reprezintă nici pe departe o justă compensație raportat la schimbarea dramatică ce a avut loc în viața recurentei de la producerea accidentului.

Mai mult, consideră că ar trebui luată în calcul și vârsta sa, deoarece organismul este într-o continuă degradare odată cu înaintarea în vârstă, iar leziunile și traumele deja existente se vor agrava din ce în ce mai mult odată cu trecerea timpului.

Așa fiind, în opinia recurentei, instanța de apel ar fi trebuit să ia în considerare toate aceste aspecte ce țin de viața și de traiul recurentei de zi cu zi, aspecte ce au determinat-o să nu mai poată munci, iar viața să i se deterioreze ireversibil.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului recurentei-reclamante, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 octombrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că reclamanta A. a indicat formal motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât aceasta s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor acordate, cu referire la nivelul suferințelor fizice și psihice trăite, aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanța de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanțele cauzei, cuantumul daunelor.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

De altfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc considerații cu privire la modalitatea în care instanța de apel a justificat întinderea despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale și morale, ci aprecieri generale legate de impactul pe care l-a avut accidentul asupra recurentei și de finalitatea pe care trebuie să o aibă compensațiile morale în asemenea cazuri.

Se impune precizarea faptului că aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii și solicitarea recurentei de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 Cod procedură civilă.

Prin urmare, susținerile privind neacordarea daunelor în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1942A/2018 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București - secțiaa VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1942A/2018 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2020.