ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1190/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 22.05.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanții A. și B., prin reprezentant legal C., au chemat în judecată pe pârâta D. S.A. și pe intervenienta forțată E. solicitând obligarea pârâtei D. S.A. la plata sumei de câte 100.000 de euro, în echivalent RON la data plății efective, pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune morale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1391 alin. (2) și art. 1349 C. civ., Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările.

II. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă

Prin sentința civilă nr. 4056 din 6 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., prin reprezentant legal C., fiind obligată pârâta D. S.A. la plata către fiecare reclamant a sumei de 2.000 de euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții A. și B. prin reprezentant legal C..

III. Decizia pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 1590 din 13 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A. și B. prin reprezentant legal C..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B. prin reprezentant legal C., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți cu privire la recurs

Prin decizia nr. 193 din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. prin reprezentant legal C., împotriva deciziei civile nr. 1590 din 13 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Analizând decizia atacată, Înalta Curte a apreciat că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, deoarece instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar motivarea deciziei atacate evidențiază examinarea chestiunilor esențiale deduse judecății, fiind respectată această cerință a procesului echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește reținerea instanței de apel privind faptul că "despăgubirea de 10.000 RON acordată fiicei victimei nu reprezintă un argument în stabilirea daunelor morale cuvenite nepoților", s-a apreciat că instanța de apel a reținut, ca fiind întemeiate și suficiente pentru menținerea soluției, celelalte argumente și criterii pe care le-a avut în vedere instanța de fond pentru stabilirea cuantumului daunelor morale acordate nepoților, respectiv vârsta, gradul de afecțiune între victimă și persoana prejudiciată, modul de percepere a incidentului de către persoana prejudiciată și contribuția victimei la producerea accidentului, astfel că nu există contrarietate între considerentele deciziei și dispozitivul acesteia.

Înalta Curte nu a reținut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reținând dispozițiile art. 1391 alin. (2) și art. 1371 din C. civ., instanța supremă a statuat că principiul care se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei.

Conform aceleiași jurisprudențe, s-a apreciat că despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat/sau continuă să le suporte terțele persoane păgubite.

Totodată, Înalta Curte a reținut că în calea extraordinară de atac a recursului nu se poate proceda la reaprecierea cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt relevate de probele administrate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., controlul judiciar limitându-se la analiza unei eventuale nesocotiri a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale.

Astfel, în ce privește daunele morale, s-a constatat că la stabilirea întinderii acestora instanța de apel a avut în vedere criteriile și principiile legale definite în doctrină și reflectate în jurisprudență, referitoare la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanța valorii lezate, durata în timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor și intensitatea acestora, influența asupra vieții personale, importanța și interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepție care pot duce la alterarea personalității persoanei prejudiciate, aspecte și corelații legate de vârsta, sexul, poziția socială a persoanei prejudiciate.

Înalta Curte a reținut că instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, nu a operat cu criterii de evaluare prestabilite, ci a judecat în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care s-a stabilit întinderea reparației pentru prejudiciul suferit de reclamanți.

Din acest punct de vedere, criticile recurenților s-au apreciat ca fiind nefondate, întrucât la stabilirea întinderii despăgubirilor acordate, instanța de apel a avut în vedere criteriile menționate anterior, principiul echității, al proporționalității, care s-au impus în jurisprudență.

S-a constatat că prezumând corect existența unui prejudiciu moral determinat de aceeași legătură de rudenie între victima decedată și reclamanți, instanța de apel a cuantificat despăgubirile în mod egal, ținând cont că între reclamanți nu se impunea o diferențiere în raport de intensitatea suferinței ori raportat la legăturile personale specifice.

Prin urmare, Înalta Curte a statuat că valorile morale lezate prin decesul victimei au fost avute în vedere de instanța de apel, atât din perspectiva importanței acestora, cât și a intensității percepției asupra consecințelor vătămării, avându-se în vedere principiul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudența CEDO.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul reclamanților a fost respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs au formulat contestație în anulare A. și B. prin reprezentant legal C..

V. Motivele contestației în anulare

În motivarea acestei căi de atac, contestatorii au susținut că instanța de recurs a omis sa cerceteze toate motivele de nelegalitate pe care le-au invocat în cererea formulată.

Contestatorii susțin că în apel au criticat sentința primei instanțe pentru că aceasta a avut în vedere la cuantificarea daunelor morale sentința penală nr. 684/2016 a Judecătoriei Focșani prin care fiica defunctului a fost despăgubită cu suam de 10.000 RON.

Astfel, instanța de apel, analizând acest motiv le-a dat dreptate apelanților-reclamanți, precizând că "despăgubirea de 10.000 RON acordată fiicei victimei nu reprezintă un argument în stabilirea daunelor morale cuvenite nepoților, dat fiind că prejudiciul moral se apreciază prin raportare la suferințele pricinuite titularului cererii, în funcție de probele administrate și circumstanțele specifice fiecărui solicitant, inclusiv vârsta, gradul de afecțiune care exista între victimă și persoana prejudiciată, modul de percepere a incidentului de către persoana prejudiciată."

Cu toate acestea, în mod nelegal, curtea de apel a înțeles să respingă și pentru acest motiv apelul declarat, încălcând nu numai principiul echității, dar și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO și art. 47 CDFUE.

În acest context, contestatorii consideră că instanța de recurs nu a analizat în întregime acest motiv de recurs prin prisma faptului că, deși instanța de apel a apreciat întemeiat un motiv de apel, în mod nejustificat și contradictoriu a înțeles să respingă recursul.

Practic, contestatorii susțin că instanța de recus nu a analizat existența contradictorialității dintre soluția de respingere a apelului și faptul că instanța de apel a considerat întemeiat un motiv de apel.

În consecință, întrucât instanța de recurs nu a analizat acest motiv de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contestatorii solicită admiterea contestației în anulare în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

VI. Analiza Înaltei Curți privind contestația în anulare

Contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată pentru considerentele care succed:

Potrivit prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate pe calea contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurenți în termen.

Prin urmare, pentru a se putea invoca art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. ca motiv de retractare, trebuie avut în vedere faptul că omisiunea se raportează la motivul de recurs și nu la argumentele dezvoltate de recurenți, ce se subsumează acestui motiv de recurs.

Contestatorii au reluat în cadrul contestației în anulare critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. formulată în recurs, arătând că, în opinia sa, în mod eronat, instanța de recurs nu a analizat existența contradictorialității dintre soluția de respingere a apelului și faptul că instanța de apel a considerat întemeiat un motiv de apel.

Aceste susțineri nu sunt fondate.

Instanța de recurs, în raport de situația de fapt stabilită în cauză, ce nu mai putea constitui obiect al cenzurii în recurs, a reținut că nu există contrarietate între considerentele deciziei din apel și dispozitivul acesteia, fiind nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, a reținut ca fiind corecte considerentele instanței de apel, întrucât deși a reținut că "despăgubirea de 10.000 RON acordată fiicei victimei nu reprezintă un argument în stabilirea daunelor morale cuvenite nepoților", curtea de apel a apreciat în mod corect ca fiind întemeiate și suficiente pentru menținerea soluției, celelalte argumente și criterii pe care le-a avut în vedere instanța de fond pentru stabilirea cuantumului daunelor morale acordate nepoților, respectiv vârsta, gradul de afecțiune între victimă și persoana prejudiciată, modul de percepere a incidentului de către persoana prejudiciată și contribuția victimei la producerea accidentului.

Or, acest raționament juridic, validat de instanța de recurs, a fost analizat în cenzurarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privitor la faptul că există contradictorialitate între considerentele și dispozitivul hotărârii din apel, motivul de casare fiind respins ca nefondat pentru argumentele mai sus evocate.

Împrejurarea că instanța de recurs a menținut soluția, prin respingerea recursului, nu poate duce la concluzia că instanța nu a analizat toate motivele de recurs, astfel cum susțin contestatorii.

Față de considerentele precedente, se observă că, în realitate, contestatorii nu sunt mulțumiți de soluția instanței de recurs, dar pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

Prin urmare, nu se poate reține că instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs cu care a fost învestită.

Dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatori, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În cadrul jurisprudenței CEDO principiul supremației dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esențială.

Acest concept presupune că o soluție definitivă pronunțată de instanțe cu privire la orice controversă, să nu mai fie rejudecată (Cauza Brumărescu).

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să folosească puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă examinare. Controlul nu trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiași probleme, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanța de contencios european (Cauza Stan și Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Crețu, Caracaș, Ionescu, Pușcaș, Tripon II, Savu, etc.)

În concluzie, Înalta Curte reține că instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs formulate de reclamanți, nefiind incident motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Așa fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. PRIN REPREZENTANT LEGAL C. împotriva deciziei nr. 193 din 28 ianuarie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe contestatorii A. și B. PRIN REPREZENTANT LEGAL C. la plata sumei de 1150 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata D. S.A., reprezentând contravaloare onorariu de avocat, conform dovezii de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. PRIN REPREZENTANT LEGAL C. împotriva deciziei nr. 193 din 28 ianuarie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatorii A. și B. PRIN REPREZENTANT LEGAL C. la plata sumei de 1150 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata D. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2020.