ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 193/2020

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2020

Din actele dosarului, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 22.05.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanții A. și B., prin reprezentant legal C., au chemat în judecată pe pârâta D. S.A. și pe intervenienta forțată E. solicitând obligarea pârâtei D. S.A. la plata sumei de câte 100.000 de euro, în echivalent RON la data plății efective, pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune morale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1391 alin. (2) și art. 1349 C. civ., Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările.

Prin sentința civilă nr. 4056 din 6 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., prin reprezentant legal C., fiind obligată pârâta D. S.A. la plata către fiecare reclamant a sumei de 2.000 de euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Împotriva sentinței civile nr. 4056 din 6 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, au declarat apel reclamanții A. și B. prin reprezentant legal C., solicitând modificarea sentinței apelate, iar în rejudecare, majorarea cuantumului despăgubirilor la cel precizat în cererea de chemare în judecată, respectiv la plata sumei de câte 100.000 de euro, în echivalent RON la data plății, pentru fiecare dintre apelanți.

Prin decizia civilă nr. 1590 din 13 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A. și B. prin reprezentant legal C..

Împotriva deciziei civile nr. 1590 din 13 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au declarat recurs reclamanții A. și B. prin reprezentant legal C., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susțin că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii. Astfel, deși a fost găsit întemeiat motivul de apel al reclamanților, vizând faptul că prima instanță a avut în vedere la cuantificarea daunelor morale sentința penală nr. 684/2016 a Judecătoriei Focșani, prin care fiica defunctului a fost despăgubită cu suma de 10.000 RON, în mod nelegal instanța de apel a respins apelul formulat de către aceștia, încălcând principiul echității, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susțin că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material și anume a principiului echității.

Recurenții-reclamanți apreciază că, în lipsa unor norme care să stabilească criterii legate de cuantificarea daunelor morale, dreptul material aplicabil în cauză este reprezentat de principiul echității, care, în cauză, a fost încălcat, instanțele stabilind pentru reclamanți o compensare a durerii suferite ca urmare a pierderii bunicului într-un cuantum nu numai nerezonabil, dar chiar și derizoriu.

Mai arată recurenții că, chiar dacă recurenții-reclamanți sunt frați, reparația prejudiciului moral trebuia să se facă diferit, în funcție de durerea suferită de fiecare în parte, iar aplicând principiul echității, în lipsa altor criterii legale, trebuia să se majoreze pentru recurentul A., daunele morale care compensează pierderea suferită, având în vedere că și instanța de apel a reținut că relația dintre reclamant și bunicul său era una foarte apropiată, foarte strânsă, fiind și unicul nepot de gen masculin.

Pentru argumentele expuse s-a solicitat admiterea recursului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1391 C. civ., art. 5 alin. (3), art. 22 alin. (7), art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Analizând recursul declarat de reclamanții A. și B. prin reprezentant legal C., în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În realitate, indicarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a făcut formal, criticile împotriva deciziei atacate fiind concentrate pe cuantumul despăgubirilor acordate.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Motivarea deciziei atacate evidențiază examinarea chestiunilor esențiale deduse judecății, fiind respectată această cerință a procesului echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește reținerea instanței de apel privind faptul că "despăgubirea de 10.000 RON acordată fiicei victimei nu reprezintă un argument în stabilirea daunelor morale cuvenite nepoților", se observă că instanța de apel a reținut, ca fiind întemeiate și suficiente pentru menținerea soluției, celelalte argumente și criterii pe care le-a avut în vedere instanța de fond pentru stabilirea cuantumului daunelor morale acordate nepoților, respectiv vârsta, gradul de afecțiune între victimă și persoana prejudiciată, modul de percepere a incidentului de către persoana prejudiciată și contribuția victimei la producerea accidentului, astfel că nu există contrarietate între considerentele deciziei și dispozitivul acesteia.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este nefondat și pentru că, în realitate, recurenții urmăresc să pună în discuție aspecte ce țin de temeinicia hotărârii, însă recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, aspectele ce țin de analizarea fondului pretenției fiind incompatibile cu această cale de atac.

Nu poate fi reținut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ., instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane, care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Potrivit dispozițiilor art. 1371 C. civ., în cazul în care victima a contribuit, cu intenție sau din culpă, la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Principiul care se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei.

Conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat/sau continuă să le suporte terțele persoane păgubite.

În calea extraordinară de atac a recursului nu se poate proceda la reaprecierea cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt relevate de probele administrate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., controlul judiciar limitându-se la analiza unei eventuale nesocotiri a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale.

În ce privește daunele morale, la stabilirea întinderii acestora instanța de apel a avut în vedere criteriile și principiile legale definite în doctrină și reflectate în jurisprudență, referitoare la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanța valorii lezate, durata în timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor și intensitatea acestora, influența asupra vieții personale, importanța și interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepție care pot duce la alterarea personalității persoanei prejudiciate, aspecte și corelații legate de vârsta, sexul, poziția socială a persoanei prejudiciate.

Instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, nu a operat cu criterii de evaluare prestabilite, ci a judecat în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care s-a stabilit întinderea reparației pentru prejudiciul suferit de reclamanți.

Din acest punct de vedere, criticile recurenților sunt nefondate, în speță, la stabilirea întinderii despăgubirilor acordate, instanța de apel având în vedere criteriile menționate anterior, principiul echității, al proporționalității, care s-au impus în jurisprudență.

Se constată că prezumând corect existența unui prejudiciu moral determinat de aceeași legătură de rudenie între victima decedată și reclamanți, instanța de apel a cuantificat despăgubirile în mod egal, ținând cont că între reclamanți nu se impunea o diferențiere în raport de intensitatea suferinței ori raportat la legăturile personale specifice.

Prin urmare, valorile morale lezate prin decesul victimei au fost avute în vedere de instanța de apel, atât din perspectiva importanței acestora, cât și a intensității percepției asupra consecințelor vătămării, avându-se în vedere principiul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudența CEDO.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. prin reprezentant legal C., împotriva deciziei civile nr. 1590 din 13 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.