ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 822/2017

Decizia nr. 822/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei. Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2015 pe rolul Tribunalului București, reclamantul B. a chemat în judecata pe pârâta SC A. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune materiale, la plata sumei de 9.512 lei, reprezentând câștigul nerealizat din muncă, în perioada ianuarie 2014 - februarie 2015 și a sumei de 724 lei reprezentând prestație periodică ca urmare a pierderii câștigului din muncă, începând cu luna martie 201.5 până la sfârșitul vieții, și obligarea pârâtei ia plata sumei de 150.000 euro, reprezentând daune morale, ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma accidentului produs la data de 13 ianuarie 2012, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

2. Judecata în primă instanță; Prin sentința civilă nr. 5233 din 30 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA și intervenientul forțat C.. Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului următoarele sume : 1.569,29 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu medicamente și tratament; 9.512 lei, reprezentând câștigul, nerealizat din muncă în perioada ianuarie 2014 - februarie 2015; 20.000 euro echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, fiind respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții. 3. Judecata în apel.

Prin Decizia civilă nr. 1361/A din 15 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a admis apelurile formulate de apelanții SC A. SA și B. împotriva sentinței civile nr. 5233 din 30 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2015, în contradictoriu cu intimatul C., a schimbai, în parte, sentința atacată în sensul ca a obligat pârâta să plătească reclamantului și suma de 10.300 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloare proteza totală, a respins celelalte pretenții, ca neîntemeiate și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. 4. Judecata în recurs. Completul de filtru. Împotriva deciziei curții de apel au fost formulate prezentele recursuri.

Dosarul a fost înregistrat pe roiul Înaltei Curți de Casație și justiție, secția I civilă, la data de 12 ianuarie 2017, conform dovezii aflate la fila 3 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10). Prin rezoluția completului de filtru din 13 ianuarie 2017, a fost dispusă comunicarea cererii de recurs intimaților SC A. SA și C., cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare. Conform dovezii aflate la filele 28 și 29, recursul a fost comunicat celorlalte părți la data de 19 ianuarie 2017. La data de 14 februarie 2017, recurenta pârâtă SC A. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului exercitat de recurentul reclamant B., comunicată celorlalte părți ia dala de 17 februarie 2017, conform dovezilor aflate la filele 36, 37 și 38, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare.

Nicio parte nu a depus răspuns la întâmpinare. Constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 15 coroborate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of., Partea 1, nr. 89 din 12 februarie 2013, magistratul asistent raportor a trecut ia întocmirea raportului asupra admisibilității, m principiu, a recursului exercitat de recurenții reclamanți, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 16 martie 2017, conform dovezilor aflate la filele 51-54, care nu au depus punct de vedere la raport.

La termenul de judecată stabilit, în complet de filtru, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra admisibilității In principiu a recursului, din perspectiva legalității căii de atac, cu privire la care reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018, nu simt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013, se observă că legiuitorul român a ales printre criteriile de determinare a hotărârilor judecătorești supuse recursului, valoarea obiectului dedus judecății, astfel că a stabilit ca pentru procesele începute cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., respectiv 15 februarie 2013 și până la data de 31 decembrie 2019, termen astfel cum a fost prorogat prin art. 1 din O.U.G. nr. 95/2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în hani în valoare depănă la 1.000.000 lei, inclusiv. Or, pentru a identifica hotărârile supuse recursului, este necesar ca instanța de recurs să verifice valoarea obiectului dedus judecății. Dispozițiile legale care reglementează modalitatea de determinare a valorii obiectului cererii deduse judecății sunt cuprinse în Secțiunea a II-a din Titlul III din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 99 din Legea nr, 134/2010 privind C. proc. civ. stabilind regulile după care se determină competența primei instanțe și impune a fi luat în considerare pentru stabilirea valorii obiectului dedus judecății și pentru a determina dacă părțile au sau nu deschisă calea de atac a recursului.

Prevederile art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. reglementează ipoteza în care un reclamant formulează, prin aceeași cerere de chemare în judecată, mai multe capete principale de cerere, atât împotriva aceluiași pârât cât și împotriva mai multor pârâți. Dacă pretențiile din capetele principale de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun ori au aceeași cauză sau sunt în strânsă legătură, chiar dacă au cauze diferite, iar unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe decât cea sesizată, competența se stabilește în funcție de acea pretenție care atrage competența instanței mai înalte în grad. Rezultă per a contrario că pretențiile care fac obiectul mai multor capete de cerere nu se însumează.

Aceeași concluzie se desprinde și din interpretarea dispozițiilor art. 460 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Potrivit acestui text legal, în cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea dată în apel este supusă recursului. De asemenea, potrivit art. 103 din Legea nr. 3 34/2010 privind C. proc. civ., în cererile care au ca obiect un drept la prestații succesive, dacă durata existenței dreptului este neterminată, valoarea lor se socotește după valoarea prestației anuale datorate. Textul art. 103 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. are în vedere cererile prin care se valorifică un drept la prestații succesive, indiferent de cauza dreptului și de obiectul concret al prestațiilor. Legiuitorul introduce o formulă certă de calcul a valorii obiectului unor asemenea cereri, dat fiind că nu este posibilă evaluarea prestațiilor totale atunci când durata existenței dreptului este determinată. Având în vedere că norma nu distinge, aceasta este aplicabilă indiferent de obiectul concret ai cererii.

În cauza de față, prin cererea înregistrată pe roiul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 17 februarie 2015 sub nr. x/3/2015, reclamantul B., a chemat în judecata pe pârâta SC A. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune materiale, a sumei de 9.512 lei reprezentând câștigul nerealizat din muncă, în perioada ianuarie 2014 - februarie 2015, obligarea pârâtei ia piața sumei de 724 lei reprezentând prestație periodică ca urmare a pierderii câștigului din muncă, începând cu luna martie 2015, până Ia sfârșitul vieții, obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro reprezentând daune morale, ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma accidentului produs Ia data de 13 ianuarie 2012, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, se constate că niciunul dintre sumele pe care reclamantul fe-a solicitat a fi achitate de către pârâta SC A. SA, nu depășește valoarea prag de 1.000.000 lei. Astfel, a fost solicitată suma de 15.000 lei, cu titlu daune materiale, suma de 9.512 lei, reprezentând câștigul nerealizat din muncă, în perioada ianuarie 2014 - februarie 2015, respectiv suma de 133,168 lei, suma de 724 lei reprezentând prestație periodică ca urmare a pierderii câștigului din muncă, începând cu luna martie 2015, până la sfârșitul vieții și care, și care în aplicarea dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este în cuantum anual de 8688 lei și suma de 150.000 euro, cu titlu de daune morale, care la un curs de 4,44 lei, comunicat de Banca Națională a României la data sesizării instanței, 17 februarie 2015, este de 666 000 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că atât recurenta pârâtă SC A. SA cât și recurentul reclamant B. au fost reprezentați în faza procesuală a recursului de persoane specializate în domeniul juridic. Prin urmare, reiese că recurenții au beneficiat în această fază procesuală, ca și în etapele procesuale anterioare, încât drepturile lor au fost respectate. Văzând conținutul dispozițiilor ari 499 din Legea nr. 334/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "Prin derogare de ia prevederile art. 425 alin. (1) Iit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare.", având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac, reprezintă o excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie, care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că analiza motivelor de nelegalitate invocate prin cererile de recurs, nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către instanța de recurs. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantul B. și de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 1361/A din 15 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantul B. și de pârâta SC A. SA, împotriva Deciziei civile nr. 1361/A din 15 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, în temeiul dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.