ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 822/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 822/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 822/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului, constată

următoarele:

cauzei.

Prin cererea

înregistrată la data de 17 februarie 2015 pe rolul Tribunalului

București, reclamantul B. a chemat în judecata pe pârâta SC A. SA,

solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune

materiale, la plata sumei de 9.512 lei, reprezentând câștigul nerealizat

din muncă, în perioada ianuarie 2014 - februarie 2015 și a sumei de

724 lei reprezentând prestație periodică ca urmare a pierderii

câștigului din muncă, începând cu luna martie 201.5 până la

sfârșitul vieții, și obligarea pârâtei ia plata sumei de 150.000

euro, reprezentând daune morale, ca urmare a vătămărilor

corporale suferite în urma accidentului produs la data de 13 ianuarie 2012,

precum și la plata cheltuielilor de judecată.

2.

Judecata în primă instanță;

Prin

sentința civilă nr. 5233 din 30 septembrie 2015 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în

parte cererea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta SC

A. SA și intervenientul forțat C.. Prin aceeași

sentință, pârâta a fost obligată să plătească

reclamantului următoarele sume : 1.569,29 lei, cu titlu de daune materiale

reprezentând cheltuieli cu medicamente și tratament; 9.512 lei,

reprezentând câștigul, nerealizat din muncă în perioada ianuarie 2014

- februarie 2015; 20.000 euro echivalentul în lei la data plății, cu

titlu de daune morale, fiind respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții.

3.

Judecata în apel.

Prin

Decizia civilă nr. 1361/A din 15 septembrie 2016, Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă, a admis apelurile formulate de

apelanții SC A. SA și B. împotriva sentinței civile nr. 5233 din

30 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2015, în contradictoriu cu intimatul C.,

a schimbai, în parte, sentința atacată în sensul ca a obligat pârâta

să plătească reclamantului și suma de 10.300 lei, cu titlu

de daune materiale, reprezentând contravaloare proteza totală, a respins

celelalte pretenții, ca neîntemeiate și a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

4.

Judecata în recurs. Completul de filtru.

Împotriva

deciziei curții de apel au fost formulate prezentele recursuri.

Dosarul

a fost înregistrat pe roiul Înaltei Curți de Casație și

justiție, secția I civilă, la data de 12 ianuarie 2017, conform

dovezii aflate la fila 3 a dosarului Înaltei Curții de Casație

și Justiție și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10).

Prin

rezoluția completului de filtru din 13 ianuarie 2017, a fost dispusă

comunicarea cererii de recurs intimaților SC A. SA și C., cu

mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare.

Conform

dovezii aflate la filele 28 și 29, recursul a fost comunicat celorlalte

părți la data de 19 ianuarie 2017.

La

data de 14 februarie 2017, recurenta pârâtă SC A. SA a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului exercitat de

recurentul reclamant B., comunicată

celorlalte

părți ia dala de 17 februarie 2017, conform dovezilor aflate la

filele 36, 37 și 38, cu mențiunea de a depune răspuns la

întâmpinare.

Nicio

parte nu a depus răspuns la întâmpinare.

Constatând

finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de

dispozițiile art. 15 coroborate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of.,

Partea 1, nr. 89 din 12 februarie 2013, magistratul asistent raportor a trecut

ia întocmirea raportului asupra admisibilității, m principiu, a recursului

exercitat de recurenții reclamanți, așa cum prevăd

dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.

Raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

părților la data de 16 martie 2017, conform dovezilor aflate la

filele 51-54, care nu au depus punct de vedere la raport.

La

termenul de judecată stabilit, în complet de filtru, Înalta Curte a

rămas în pronunțare asupra admisibilității In principiu a

recursului, din perspectiva legalității căii de atac, cu privire

la care reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru

prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

C. proc. civ. "În procesele pornite începând cu data intrării în

vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018, nu

simt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile

prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă

și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de

asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind

repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri

evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

Din

interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 18

din Legea nr. 2/2013, se

observă că legiuitorul român a ales printre criteriile de determinare

a hotărârilor judecătorești supuse recursului, valoarea

obiectului dedus judecății, astfel că a stabilit ca pentru

procesele începute cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., respectiv 15 februarie 2013 și până la data de

31 decembrie 2019, termen astfel cum a fost prorogat prin art. 1 din O.U.G. nr.

95/2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri

evaluabile în hani în valoare depănă la 1.000.000 lei, inclusiv.

Or,

pentru a identifica hotărârile supuse recursului, este necesar ca

instanța de recurs să verifice valoarea obiectului dedus

judecății.

Dispozițiile

legale care reglementează modalitatea de determinare a valorii obiectului

cererii deduse judecății sunt cuprinse în Secțiunea a II-a din

Titlul III din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 99 din Legea nr,

134/2010 privind C. proc. civ. stabilind regulile după care se

determină competența primei instanțe și impune a fi luat în

considerare pentru stabilirea valorii obiectului dedus judecății

și pentru a determina dacă părțile au sau nu deschisă

calea de atac a recursului.

Prevederile

art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. reglementează ipoteza

în care un reclamant formulează, prin aceeași cerere de chemare în

judecată, mai multe capete principale de cerere, atât împotriva

aceluiași pârât cât și împotriva mai multor pârâți.

Dacă

pretențiile din capetele principale de cerere sunt întemeiate pe un titlu

comun ori au aceeași cauză sau sunt în strânsă legătură,

chiar dacă au cauze diferite, iar unul dintre capetele de cerere este de

competența altei instanțe decât cea sesizată, competența se

stabilește în funcție de acea pretenție care atrage competența

instanței mai înalte în grad.

Rezultă

per a contrario că pretențiile care fac obiectul mai multor capete de

cerere nu se însumează.

Aceeași

concluzie se desprinde și din interpretarea dispozițiilor art. 460 alin.

(3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit

acestui text legal, în cazul în care prin aceeași hotărâre au fost

soluționate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele

supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este

supusă apelului. Hotărârea dată în apel este supusă

recursului.

De

asemenea, potrivit art. 103 din Legea nr. 3 34/2010 privind C. proc. civ., în

cererile care au ca obiect un drept la prestații succesive, dacă

durata existenței dreptului este neterminată, valoarea lor se

socotește după valoarea prestației anuale datorate.

Textul

art. 103 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. are în vedere cererile

prin care se valorifică un drept la prestații succesive, indiferent

de cauza dreptului și de obiectul concret al prestațiilor.

Legiuitorul introduce o formulă certă de calcul a valorii obiectului

unor asemenea cereri, dat fiind că nu este posibilă evaluarea

prestațiilor totale atunci când durata existenței dreptului este

determinată.

Având

în vedere că norma nu distinge, aceasta este aplicabilă indiferent de

obiectul concret ai cererii.

În cauza

de față,

prin

cererea înregistrată pe roiul Tribunalului București, secția a

VI-a civilă, la data de 17 februarie 2015 sub nr. x/3/2015, reclamantul B.,

a chemat în judecata pe pârâta SC A. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata

sumei de 15.000 lei, reprezentând daune materiale, a sumei de 9.512 lei

reprezentând câștigul nerealizat din muncă, în perioada ianuarie 2014

- februarie 2015, obligarea pârâtei ia piața sumei de 724 lei reprezentând

prestație periodică ca urmare a pierderii câștigului din

muncă, începând cu luna martie 2015, până Ia sfârșitul

vieții, obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro reprezentând

daune morale, ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma

accidentului produs Ia data de 13 ianuarie 2012, cu obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În aplicarea

dispozițiilor legale mai sus arătate, se constate că niciunul

dintre sumele pe care reclamantul fe-a solicitat a fi achitate de către

pârâta SC A. SA, nu depășește valoarea prag de 1.000.000 lei.

Astfel, a fost solicitată suma de 15.000 lei, cu titlu daune materiale,

suma de 9.512 lei, reprezentând câștigul nerealizat din muncă, în

perioada ianuarie 2014 - februarie 2015, respectiv suma de 133,168 lei, suma de

724 lei reprezentând prestație periodică ca urmare a pierderii

câștigului din muncă, începând cu luna martie 2015, până la

sfârșitul vieții și care, și care în aplicarea

dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este

în cuantum anual de 8688 lei și suma de 150.000 euro, cu titlu de daune

morale, care la un curs de 4,44 lei, comunicat de Banca Națională a României

la data sesizării instanței, 17 februarie 2015, este de 666 000 lei.

Potrivit

dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre

judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac

prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac

prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de

a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri

judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art.

129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale

prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt

cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie

făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Analizând

cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este

reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, se constată că atât recurenta

pârâtă SC A. SA cât și recurentul reclamant B. au fost

reprezentați în faza procesuală a recursului de persoane specializate

în domeniul juridic. Prin urmare, reiese că recurenții au beneficiat

în această fază procesuală, ca și în etapele procesuale

anterioare, încât drepturile lor au fost respectate.

Văzând

conținutul dispozițiilor ari 499 din Legea nr. 334/2010 privind C.

proc. civ., potrivit cărora "Prin derogare de ia prevederile art. 425

alin. (1) Iit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în

considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora,

arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în

care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se

anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va

cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și

analiza motivelor de casare.", având în vedere că inadmisibilitatea

căii de atac, reprezintă o excepție procesuală de

procedură, absolută și peremptorie, care împiedică analiza

oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte

constată că analiza motivelor de nelegalitate invocate prin cererile

de recurs, nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către

instanța de recurs.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibile, recursurile

declarate de reclamantul B. și de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei civile

nr. 1361/A din 15 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge,

ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantul B. și de pârâta SC

A. SA, împotriva Deciziei civile nr. 1361/A din 15 septembrie 2016

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se

comunică părților, în temeiul dispozițiilor art. 427 alin.

(1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.