ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4206/2018

Asupra, recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 11.09.2014 sub nr. x/2014, reclamantul A., a chemat în judecata pe pârâții B. și S.C. C. S.A., solicitând obligarea pârâților la plata următoarelor sume de bani:

1) suma de 2.779,02 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu medicația, recuperarea și deplasarea în vederea recuperării medicale;

2) suma de 21350 RON reprezentând folosul nerealizat din muncă la nivelul salariului minim pe economie garantat pe anii 2011 - 2013;

3) suma de 7.000 RON reprezentând onorarii avocat în procedura judiciară penală;

4) suma de 902,70 lei reprezentând onorariu expertiza judiciară auto în faza de urmărire penală.

5) suma de 90.000 euro cu titlu de daune morale ca urmare a suferințelor fizice și psihice generate de accidentul rutier al cărui victimă a fost reclamantul;

Prin Sentința nr. 2660 din 15.05.2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă:

A admis în parte cererea formulata de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și S.C. C. S.A.

A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.779,02 RON reprezentând daune materiale și 20.000 euro reprezentând daune morale.

A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 902,7 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată împotriva pârâtului B.

Împotriva sentinței tribunalului, pârâta a declarat apel, înregistrat pe rolul Cărții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 1.03.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 2660/15.05.2015 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pronunțată în contradictoriu cu reclamantul A. și pârâtul B.

Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin Sentința civilă nr. 9661 din 03.12.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C. S.A., fiind desemnat în calitate de lichidator provizoriu D. iar conform art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare".

A reținut că dispozițiile legale menționate reglementează un caz de suspendare legală obligatorie ce intervine de drept ("ope legis") încă de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței și are ca efect oprirea de îndată a cursului judecății, inclusiv a procesului deliberării, cu consecința împiedicării instanței de a soluționa cauza pe fond iar dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) teza I din Legea nr. 85/2014 nu sunt aplicabile în cazul falimentului societăților de asigurare/reasigurare, întrucât suspendarea de drept a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva debitoarei, ca efect al deschiderii procedurii falimentului, are o reglementare derogatorie, care își are sediul materiei în art. 262 alin. (4) raportat la art. 242 din Legea nr. 85/2014 așa încât în temeiul acestui text de lege se impune suspendarea judecării apelului.

Prin încheierea din 26.09.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a dispus menținerea măsurii suspendării judecării cauzei în considerarea faptului că din conținutul extrasului de pe portalul instanțelor de judecată privind Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, rezultă că debitoarea C. S.A. prin lichidator judiciar D. se află în continuare în procedura insolvenței.

La data de 15.11.2017 (data poștei), recurentul-reclamant a declarat recurs împotriva încheierilor din 1 martie 2016 și din 26 septembrie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a dispus suspendarea și, respectiv, menținerea măsurii suspendării judecării apelului.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant a susținut că nelegalitatea încheierilor recurate rezidă din însăși dispozițiile Legii nr. 85/2014 care se referă la atribuțiile judecătorului-sindic (art. 45 și art. 257), ale administratorului judiciar (art. 58), ale lichidatorului judiciar (art. 64 și art. 258) și care nu prevăd posibilitatea ca aceștia, în cadrul procedurii de insolvență să stabilească în sarcina debitoarei/falitei existența unor daune materiale și morale care nu sunt constatate prin alte acte sau titluri de creanță. Astfel, prin dispozițiile art. 58 lit. k) coroborat cu art. 104 din actul normativ indicat, legiuitorul dă dreptul practicianului în insolvență, în momentul în care este sesizat cu o cerere de înscriere la masa credală, să verifice existența/inexistența acelei creanțe prin verificarea existentei și întinderii în funcție de actele pe care creditorul își întemeiază solicitarea și nicidecum nu-i conferă acestuia dreptul de a se erija în instanța de judecata pentru a acorda sau nu prejudicii.

Mai mult decât atât, și în ceea ce privește societățile de asigurare-reasigurarea legiuitorul, prin actul normativ indicat, a stabilit obligativitatea ca la masa credală să poată fi înscrise doar creanțele certe, lichide și exigibile, în acest sens fiind art. 262 alin. (5), care prevede dreptul creditorilor, care au obținut titluri executorii împotriva debitoarei ulterior momentului pronunțării hotărârii de faliment, de a formula cerere în termen de 10 zile de la data obținerii titlului.

Recurentul-reclamant a susținut că, din actele dosarului rezida că, în ceea ce îl privește, nu exista o creanța certă, aceasta abia conturându-se, cu atât mai mult cu cât apelanta a solicitat desființarea hotărârii instanței de fond în ceea ce privește acordarea daunelor morale, nefiind deci incidente prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

A mai susținut că, în sprijinul criticii că încheierile de suspendare atacate* sunt nelegale, sunt și dispozițiile art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, care statuează ca în momentul în care o societatea de asigurări-reasigurări nu se mai poate redresa financiar la naștere dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de Garantare.

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele care succed.

Potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în M. Of. nr. 466/25.06.2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178, în cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

Alin. 2 al textului legal mai sus menționat prevede ca "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți."

Astfel, pentru ca notițele de exceptare menționate, care presupun continuarea judecății, să fie aplicabile, ar trebui să fie mai întâi incidență ipoteza prevăzută de alin. (1) al art. 75, care instituie regula suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită de la data deschiderii procedurii insolvenței (de la care sunt prevăzute derogări prin alineatul următor).

Însă, așa cum în mod corect a statuat instanța de apel, art. 75 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 nu este incident în cauză, având în vedere calitatea debitorului S.C. C. S.A., aceea de societate de asigurare față de care s-a deschis procedura falimentului.

Cu privire la asemenea debitori - societăți de asigurare/reasigurare -, actul normativ menționat conține dispoziții speciale, regăsite în Capitolul IV, intitulat "Dispoziții privind falimentul societăților de asigurare/reasigurare".

Sub aspectul care interesează cauza dedusă judecății, art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, stabilește că "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare", fără să mai conțină vreo dispoziție de exceptare de la măsura suspendării, ca în ipoteza reglementată de art. 75.

Astfel, în mod corect instanța de apel a dat prioritate dispoziției art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, rezolvând astfel, corespunzător, raportul dintre norma generală și cea specială din perspectiva principiului specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la cea generală).

Faptul că norma specială nu se completează cu dispoziții ale normei generale sub motiv că ar fi lăsat neacoperite anumite aspecte (situație posibilă când normei speciale i-ar lipsi anumite elemente structurale - ipoteza sau dispoziția - ceea ce referitor la datele speței ar fi însemnat, conform celor invocate, ca legiuitorul să fi intenționat ca situațiile de exceptare de la măsura suspendării să se aplice indiferent de calitatea debitorului intrat în procedura falimentului) rezultă, o dată în plus, și din prevederile art. 242 ale Legii nr. 85/2014.

Conform textului menționat, "Prevederile cap. 1, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol".

Deci, potrivit art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, principalele efecte ale deschiderii procedurii falimentului unei societăți de asigurare/reasigurare debitoare vizează publicitatea acestei măsuri, retragerea autorizației de funcționare, dacă această măsură nu a fost dispusă anterior de Autoritatea de Supraveghere Financiară, interdicția înstrăinării acțiunilor de către acționarii semnificativi, ridicarea dreptului de administrare, distribuirea sumelor din Fondul de garantare, suspendarea acțiunilor judiciare/extrajudiciare și a procedurilor de executare silită.

Totodată, conform art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, la data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existența indiciilor stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare și imposibilitatea redresării se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.

Alin. 2 al aceluiași articol arată că, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile acestuia, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii.

După rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului unei societăți de asigurare/reasigurare, în vederea plății creanțelor care nu depășesc plafonul de garantare, creditorii de asigurări, în funcție de propria opțiune, fie pot solicita plata de la Fondul de garantare, fie pot solicita înscrierea la masa credală, în procedura falimentului.

Scopul, procedurii falimentului societății de asigurare/reasigurare îl constituie satisfacerea drepturilor creditorilor de asigurări. De aceea, un efect principal al deschiderii procedurii falimentului îl reprezintă plata creanțelor creditorilor de asigurări, consumatorii raporturilor de asigurare fiind cel mai bine protejați dintre toți creditorii participanți la o procedură de insolvență, deoarece, în caz de faliment al unui asigurător/reasigurator, creanțele creditorilor de asigurări sunt acoperite în întregime de Fondul de garantare.

Fondul de garantare va efectua plăți în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Efectul plății sumelor de bani din Fond se naște din lege, prin urmare, nu este necesară aprobarea judecătorului-sindic în acest sens și nici avizarea Autorității de Supraveghere Financiară.

Fondul de garantare acoperă creanțele de asigurări, nu ca o obligație proprie pe temei contractual, ci în virtutea protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, astfel că plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului falimentar, fiind achitate în numele și pe seama acestuia, Fondul fiind îndreptățit să își recupereze aceste sume din averea societății de asigurare debitoare.

Obligația de plată a sumelor cuvenite creditorilor de asigurări se naște în sarcina Fondului de garantare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, dată de la care operează și suspendarea de drept pentru toate acțiunile îndreptate împotriva societății de asigurare debitoare, conform art. 262 alin. (4) din aceeași lege.

În raport de considerentele expuse, nu apar ca întemeiate susținerile recurentului-reclamant în sensul că, din interpretarea textelor legale din Legea nr. 85/2014 care reglementează atribuțiilor judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, ale art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și ale Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare al Asiguraților, s-ar deduce concluzia că în cauză nu ar fi incidente dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2004. Nu poate fi primită nici susținerea recurentului-reclamant în sensul că, de asemenea, art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2004 nu ar fi incident pentru că nu există încă o creanță certă, pentru că textul de lege nu prevede nicio excepție de acest fel pentru a nu opera măsura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 1 martie 2016 și a încheierii din 26 septembrie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN