ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 31 martie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B. SA, obligarea pârâtei la plata sumelor de 7.182,64 de RON, reprezentând cheltuieli materiale globale provizorii și de 105.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite în accidentul rutier din 8 septembrie 2012, soldat cu vătămarea sa corporală, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 656 din 27 februarie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, acțiunea. A obligat-o pe pârâtă la plata, către reclamant, a sumei de 6.888,27 de RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și a sumei de 30.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. A respins cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată. A obligat-o pe pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.400 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 2162A din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței pronunțate de tribunal. A admis apelul declarat de B. SA împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 6.748,27 RON daune materiale și 25.000 euro daune morale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A., formulând, în esență, următoarele critici:

- Instanța de apel nu a procedat la o analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat în cauză, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde argumentele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului privind vătămările suferite și consecința acestora în toate planurile, respectiv nu au fost avute în vedere declarația martorului, expertiza efectuată și actele medicale depuse de către reclamant.

Recurentul a arătat astfel că motivarea instanței de apel este una extrem de lacunară, considerentele având un caracter general, fără a fi evaluată situația particulară a reclamantului.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul s-a prevalat de jurisprudența instanței de la Strasbourg referitoare la noțiunea de proces echitabil, care presupune examinarea în mod real de către instanță a problemelor esențiale care i-au fost supuse analizei și nu doar reluarea susținerilor uneia dintre părți ori concluziile unei instanțe inferioare.

- Decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 1385 C. civ., art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a jurisprudenței naționale și comunitare.

Astfel, s-a solicitat a se observa că instanța de apel nu a făcut referire la aplicarea vreunui act normativ, nu a indicat temeiurile de drept la care s-a raportat și nici criteriile sau principiile care au stat la baza cuantificării prejudiciului moral și nu a făcut o evaluare proprie și corectă a transformărilor pe care le-a suferit în toate sectoarele vieții sale.

În opinia recurentului, a considera că nu există prejudiciu moral privind activitatea profesională reprezintă o abordare în contradicție cu principiile echității și proporționalității.

Recurentul a considerat că instanța de apel, în lumina prevederilor art. 1385 C. civ., care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, trebuia să ia în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existența tuturor prejudiciilor.

A considerat a fi obligatorie delimitarea între gravitate (mărime, putere, intensitate) și durată (întinderea în timp), pe care instanța de apel nu a avut-o în vedere din moment ce a apreciat ca fiind corectă evaluarea primei instanțe prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite prin expertiza medico-legală.

Potrivit recurentului, curtea de apel a procedat la evaluarea daunelor morale prin intermediul unor elemente medico-legale de drept penal, ce nu reflectă trauma suferită de victimă ori modul în care a fost afectată viața acesteia și care au determinat raționamente false, prin care s-au atribuit valori patrimoniale unor repere de drept penal.

Analiza traumei fizice se bazează pe raportul expertului medico-legal dar ia în considerare și părerile specialiștilor din disciplinele medicale ce au legătură cu tipul de vătămare, pentru a scoate în evidență modul în care viața victimei a fost afectată.

Trauma psihică face parte din alt registru de documentare, psihologia și psihiatria fiind cele care furnizează informații necesare și obligatorii sub acest aspect.

O dată cu formularea întâmpinării, B. SA a declarat și recurs incident.

A arătat, în esență, că suma acordată reclamantului de instanțele anterioare cu titlu de daune morale conduce la îmbogățirea fără justă cauză a acestuia și încalcă dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele puse în aplicare de Ordinul CSA nr. 14/2011, în sensul că aceasta excede nivelului despăgubirilor acordate de instanțele din România pentru vătămări corporale cu consecințe asemănătoare.

A făcut trimitere în acest sens la ghidul specializat, bazat pe o culegere de jurisprudență din România și pe practica europeană în domeniu realizat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii.

Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Critica formulată de recurentul - reclamant vizând faptul că instanța de apel nu a procedat la o analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat în cauză, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde argumentele pentru care au fost înlăturate apărările sale privind vătămările suferite și consecința acestora în toate planurile, respectiv nu au fost avute în vedere declarația martorului, expertiza efectuată și actele medicale depuse, încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în măsura în care nu se pune în discuție și evaluarea probatoriilor, nu poate fi primită.

Se observă astfel, prin prisma art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., contrar susținerii recurentului, că prin decizia atacată, curtea de apel a procedat la analiza probatoriului administrat pe care l-a valorificat în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale.

Curtea de apel a analizat, în concret, susținerile reclamantului, constatând că cele privitoare la afectarea vieții sale o perioadă mare de timp și existența unei situații permanente de inferioritate în raport cu viața viitoare nu au fost dovedite.

Instanța de apel a avut în vedere raportul de expertiză medico-legală întocmit după ultima intervenție suferită de victimă, precum declarația martorului C., prin prisma cărora a apreciat cuantumul prejudiciului de agrement acordat de prima instanță ca fiind echitabil prin raportare la măsura în care a fost afectată situația reclamantului.

Se constată ca atare, contrar susținerii recurentului-reclamant, că instanța de apel s-a aplecat asupra situației particulare a speței, pe care a analizat-o în raport de susținerile părții și de înscrisurilor de la dosar, astfel încât validarea constatărilor primei instanțe a fost rezultatul unui raționament juridic propriu.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează ce trebuie să cuprindă considerentele unei hotărâri, motivarea reprezentând o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar.

Obligația pe care și art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale o impune instanțelor naționale de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Așa cum a arătat instanța europeană, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță națională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuși, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Or, în cauză, se constată că această garanție procesuală a fost respectată, instanța de apel arătând motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția și, reanalizând întregul material probatoriu administrat, a dat o apreciere diferită acestuia, prin reducerea cuantumului daunelor morale.

Nici critica vizând faptul că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 1385 C. civ., art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a jurisprudenței naționale și comunitare, în sensul că s-a procedat la evaluarea daunelor morale prin intermediul unor elemente medico-legale de drept penal, ce nu reflectă trauma suferită de victimă ori modul în care a fost afectată viața acesteia și care a determinat raționamente false, prin care s-au atribuit valori patrimoniale unor repere de drept penal, critică încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., doar în sensul în care se pune în discuție corecta aplicare a legii asupra situației de fapt, nu poate fi primită.

Esența răspunderii civile delictuale constă în existența unui prejudiciu cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul poate îmbrăca forma prejudiciului moral, atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalității umane și se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care o resimte victima.

În cauză este de necontestat faptul că recurentul - reclamant a suferit un prejudiciu care îl îndreptățește la acordarea de despăgubiri pentru daune morale, ceea ce se contestă fiind cuantumul acestora.

Cum la nivel legislativ nu există criterii obiective de cuantificare a despăgubirilor bănești ce pot fi acordate pentru repararea prejudiciilor morale, instanța de judecată este suverană a-și forma propria convingere asupra aspectelor deduse judecății, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama de principiile și criteriile statuate de practica judiciară în materie.

În privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daune morale, jurisprudența națională a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată viața familială, profesională și socială.

Aceste criterii, în cuantificarea prejudiciului moral, sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident, precum și consecințele pe care respectivul accident le-a avut cu privire la viața lor, așa cum sunt evidențiate prin probele administrate.

În speță, contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de apel, apreciind asupra cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, l-a stabilit prin raportare la situația concretă a părții și la criteriile despre care s-a făcut vorbire și pe le-a evocat în cuprinsul deciziei atacate.

Astfel, curtea de apel a validat constatările instanței de fond, care la stabilirea daunelor morale, a avut în vedere traumele fizice și psihice, durata spitalizării, numărul de îngrijiri medicale, precum și implicit perioada de imobilizare și intervențiile chirurgicale, acordând daune, cu titlu de compensare, pentru prejudiciul menajer și prejudiciul de agrement.

La stabilirea cuantumului despăgubirii, curtea de apel a avut în vedere și împrejurarea că nu s-a făcut dovada caracterului permanent al afectării și nici a prelungirii suferințelor în timp, care să se manifeste sub forma unor acțiuni pe termen lung sau chiar permanente.

Contrar susținerii recurentului-reclamant, curtea de apel a analizat și afectarea vieții profesionale a acestuia, constatând că nu a fost dovedit un retard în carieră, în sensul că reclamantul nu a dovedit implicarea sa într-un proiect important privind organizarea de cursuri de gătit, pe care le coordona, nici perspectivele sale în acest moment, respectiv implicarea sa într-un proiect important anterior producerii accidentului și neconcretizarea acestuia ca urmare directă a accidentului, precum și împrejurarea că urmare a accidentului a pierdut o serie de oportunități de angajare sau avansare în carieră.

Totodată, instanța de apel a constatat, contrar susținerilor reclamantului, că retardul în carieră nu poate fi asimilat cu desfășurarea aceleiași profesii ca înainte de producerea accidentului cu eforturi mai mari din partea victimei.

Astfel, se reține că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe o analiză realizată cu aplicarea criteriilor de apreciere ce rezultă din jurisprudența în materie la situația concretă din speță.

Nu poate fi primită nici critica încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulată prin recursul incident declarat de pârâtă referitoare la faptul că suma acordată reclamantului de instanțele anterioare cu titlu de daune morale conduce la îmbogățirea fără justă cauză a acestuia și încalcă dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele puse în aplicare de Ordinul CSA nr. 14/2011, respectiv excede nivelului despăgubirilor acordate de instanțele din România pentru vătămări corporale cu consecințe asemănătoare.

În aplicarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, prin art. 1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA s-a stabilit că asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane, iar contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.

De asemenea, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA, daunele morale, în caz de vătămare corporală, se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea pentru nerespectarea articolului susmenționat, susținând și că instanța de apel nu a avut în vedere, drept criteriu, Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, care cuprinde elemente obiective deduse din analiza soluțiilor pronunțate de către curțile de apel.

În acest sens, ceea ce critică recurenta este nerespectarea de către instanța de apel a criteriilor de reparație echitabilă a daunelor morale suferite de reclamant, aspecte ce urmăresc aplicarea corectă, la circumstanțele de fapt ale cauzei, a dispozițiilor privind acoperirea prejudiciului personal nepatrimonial în cadrul mecanismului răspunderii civile delictuale.

Cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

Din acest punct de vedere, critica este nefondată.

Se reține că instanța de apel a stabilit cadrul normativ aplicabil în cuantificarea daunelor morale pornind de la dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA.

A constatat că neexistând criterii legale pentru cuantificarea prejudiciului, daunele morale se stabilesc ca urmare a aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, toate aceste criterii fiind subordonate condiției aprecierii rezonabile, echitabile, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ceea ce privește ghidul la care a făcut trimitere recurenta, se constată că acesta conține date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești, fiind elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări, de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Ca atare, datele statistice depuse de asigurători cu privire la media despăgubirilor acordate de instanțe nu pot fi asimilate legislației și jurisprudenței din România și nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe.

Astfel, în raport de cele expuse nu se poate reține că instanța de apel a încălcat sau a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, suma acordată drept despăgubiri morale fiind stabilită corect prin raportare la circumstanțele concrete ale speței, situația victimei și la criteriile care rezultă din jurisprudența în materie.

Pentru toate aceste motive, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta B. SA împotriva Deciziei nr. 2162A din 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2019.

Procesat de GGC - LM