ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 1 iulie 2015, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenienta C. obligarea pârâtei la plata sumei de 41.700,25 RON, reprezentând cheltuieli materiale globale provizorii; obligarea pârâtei la plata sumei de 310.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite în accidentul rutier din 20.05.2012, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința nr. 3261 pronunțată în data de 26 mai 2016, a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumelor de 12.588 RON daune materiale și 24.000 euro, echivalent în RON la cursul oficial B.N.R. din data plății, reprezentând daune morale, respingând celelalte pretenții ca neîntemeiate. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta și pârâta S.C. B. S.A.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 195 din 2 februarie 2017, a admis apelurile declarate și a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă privind acordarea daunelor materiale, obligând pârâta la plata către reclamantă a unor daune morale în cuantum de 50.000 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plații, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta, cât și pârâta S.C. B. S.A.

Prima critică vizează evaluarea daunelor morale prin aplicarea greșită a legii, respectiv a juriprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, obligatorie potrivit art. 11 și 20 din Constituția României și art. 4 din C. civ., jurisprudență care a statuat că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporțional itate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Instanța de apel a încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin prevederile art. 1385 C. civ., nereținând o serie de aspecte ce se impuneau a fi avute în vedere.

Astfel, ar fi trebuit să fie luate în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale posibilitatea reală a reclamantei de a desfășura o viață normală prin raportare la vârsta de 21 de ani de la momentul producerii accidentului, trauma fizică puternică, prejudiciul estetic evident pe tot corpul, rezultat în urma intervențiilor chirurgicale suferite, precum și cele rămase în urma cusăturilor de la frunte și bărbie, prejudiciul pshihic cauzat, pe de-o parte, de teama că până la sfârșitul vieții va avea nevoie de recuperare medicală, iar pe de altă parte, de teama că oricând pot apărea complicații din cauza infirmității permanente cu care se confruntă, anume lipsa splinei, complexele de inferioritate explicate prin prejudiciul estetic.

Se arată că practica instanței supreme este în sensul abordării distincte a gravității/intensității față de durată, astfel încât principiul proporționalității între suma acordată șî vătămare (intensitate și durată) să aibă consistență.

Referitor la durata în timp, precizează că o tânără care la 21 de ani rămâne cu o infirmitate permanentă (pierderea, splinei) nu resimte aceste traume numai până la data ia care se pronunță instanța cu privire la cazul său, ci le resimte toată viața. De asemenea, se impunea a fi avut în vedere că prejudiciul estetic este suferit la o vârstă la care acest aspect este deosebit de important în viața și chiar cariera unei persoane, la consolidarea unei imagini de sine.

O a doua critică vizează respingerea de către instanța de apel a cererii reclamantei privind acordarea daunelor materiale, în considerarea sumei de bani pe care a primit-o de la autoarea accidentului.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat suma de 41.700,25 RON, instanța de fond a acordat suma 12.588 RON cu titlu de daune materiale, iar instanța de apel a respins acest petit, cu toate că la dosar există înscrisuri doveditoare, precum și o detaliere a acestor cheltuieli care au o legătură directă cu accidentul rutier din mai 2012, pentru întreaga sumă solicitată cu titlu ce cheltuieli materiale.

Se critică modalitatea în care a fost analizat capătul de cerere referitor ia acordarea daunelor materiale, faptul că instanța s-a bazat exclusiv pe considerentul că reclamanta a primit de la autoarea accidentului suma de 7.500 RON, ignorându-se toate înscrisurile aflate la dosar referitoare la sumele de bani cheltuite în legătură eu accidentul rutier.

Pârâta afirmă că hotărârea atacată duce la îmbogățirea reclamantei șî creează o situație economică mai bună pentru aceasta și critică faptul că instanța nu a avut în vedere că nu există circumstanțe care să agraveze fapta șoferului, cum ar fi fuga de la locul accidentului sau conducerea sub influența alcoolului. Nu a fost apreciată corespunzător atitudinea intervenientei forțate care a dat dovadă de bună-credință, a menținut contactul cu reclamanta după producerea accidentului rutier și i-a achitat mai multe sume de bani pentru acoperirea prejudiciului, suferința resimțită de reclamantă fiind astfel mai mică decât cea a altor victime ale unor infracțiuni de vătămare corporală.

Hotărârea atacată încalcă normele de drept material prin faptul că sumele acordate cu titlu de daune morale sunt excesive în raport cu jurisprudența la nivel național, fiind astfel încălcate prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele puse în aplicare de Ordinul C.S.A. nr. 14/2011. Potrivit acestui artieol, în cazul în care într-un accident rutier sunt vătămate corporal persoane, daunele morale trebuie să se stabilească în conformitate cu legislația și jurîsprudența din România.

Este adevărat că nu există criterii legale de evaluare a daunelor morale, însă, tocmai din acest motiv, trebuia să se dea prevalentă mediei rezultate din practica judecătorească din România, pentru a nu fi încălcate dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele puse în aplicare de Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a realizat, la sfârșitul lunii septembrie 2012, un ghid specializat, bazat pe o culegere de jurisprudență din România și din practica europeană în domeniu, în cadrul căruia s-a efectuat un calcul al valorilor medii de despăgubire pentru mai multe situații.

Hotărârea atacată încalcă normele de drept material prin faptul că. sumele acordate cu titlu de daune morale sunt excesive în raport cu jurisprudență la nivel național, întrucât instanțele românești au acordat sume mai mici, media despăgubirilor acordate de instanțele din România cu privire la vătămările corporale din culpă în urma cărora a rezultat o infirmitate posttraumatică este de 419 RON pentru fiecare zi de îngrijiri medicale ce i-a fost necesară victimei.

Raportat ia aceste concluzii aie ghidului, reclamanta ar fi fost îndreptățită să primească numai suma de 33.520 RON cu titlu de daune morale, suma de 7 ori mai mică decât cea acordată de instanța de apel.

Inclusiv jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul de a acorda sume cu titlu de daune morale mult mai mici decât suma primită de reclamanta din prezentul dosar.

Pârâta face referire și la cauza Mischie c. România, arătând că instanța de apel a majorat suma acordată cu titlu de daune morale de la suma de 24.000 de euro la suma de 50.000 de euro, fără a se administra noi probe de natură să justifice dublarea sumei acordate cu titlu de daune morale.

Raportul de evaluare complexă psiho-traumatologică depus la dosar pentru a determina măsura în care a fost afectată reclamanta din punct de vedere psihic este lipsit de relevanță probatorie, deoarece nu reprezintă un raport de expertiză judiciară sau extrajudiciară, astfel că afecțiunile psihice ale reclamantei și întinderea lor nu sunt certe.

Instanța de apel a avut în vedere vârsta de 21 de ani a reclamantei pentru a justifica majorarea cuantumului daunelor morale, cu toate că, potrivit jurisprudenței și doctrinei, persoanele tinere sunt cele care trec mai ușor peste consecințele unui accident rutier, iar faptul că reclamantei i-a fost extirpată splina nu a condus la diminuarea capacității sale de muncă și nici nu rezultă din probatoriul administrat că lipsa acestui organ ar reprezenta o invaliditate.

Nu contestă suferința provocată reclamantei, dar nivelul daunelor morale trebuie să fie în limite rezonabile, în concordanță cu jurisprudență în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor și cu nivelul general de dezvoltare a României.

Reclamanta A. a formulat întâmpinare h recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A., solicitând respingerea acestuia.

Înalta Curte a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

I. Prin recursul formulat de reclamanta A. s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Din perspectiva motivului de nelegaiitate invocat, se observă că instanța de apel a făcut o analiză detaliată în ceea ce privește daunele materiale solicitate. Astfel, a fost arătat considerentul pentru care instanța a apreciat ca fiind nedovedită diferența dintre suma acordată de instanța de fond de 12.588 RON și suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, acesta fiind în sensul nedovedirii. Din cuantumul de 12.588 RON instanța de apei a scăzut suma de 8.775 RON, reprezentând contravaloarea tratament estetic, motivat de faptul că această sumă nu a fost dovedită decât cu un deviz estimativ, astfel că nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, în lipsa plății efective. în ceea ce privește suma rămasă după scăderea din suma de 12.588 RON a sumei de 8.775 RON, suma de 3.813 RON, s-a arătat că această valoare a fost acoperită cu suma de 7.500 RON pe care reclamanta a primit-o de la autoarea accidentului, cum apelanta a precizat în fața Curții.

Referitor la analizarea capătului de cerere referitor la daunele morale, cu aplicarea criteriiilor consacrate în doctrină și jurîspmdență, instanța a reținut că, pe lângă durerea fizică suportată, pierderea unui organ (splină) și fracturile ce au dus la imobilizarea pentru o perioadă a victimei cu imposibilitatea de deplasare singură, resimțind dureri și în prezent, reclamanta este afectată și din punct de vedere psihic din cauza semnelor rămase în urma intervențiilor chirurgicale, a leziunilor suferite, fiindu-i afectat aspectul fizic deosebit de important mai ale la vârsta victimei, toate acestea producându-i suferințe psihice privind posibilitatea de a desfășura activități recreative, sportive ca înainte și de a se integra în viața sociaiă.

Instanța a reținut și vârsta reclamantei de 21 de ani la data accidentului, arătându-se că acest eveniment a afectat-o profund, inclusiv din punct de vedere al vieții sociale, profesionale, având în vedere că reclamanta era studentă și intenționa să-și continue studiile în străinătate, parcursul profesional fiindu-i întrerupt din cauza producerii acestui eveniment, fiind întârziată posibilitatea angajării la un loc de muncă potrivit competențelor.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., indicând criteriile ce au fost avute în vedere îa aprecierea cuantumului despăgubirilor, decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

În ceea ce privește critica ce vizează respingerea de către instanța de apel a cererii reclamantei privind acordarea daunelor materiale, soluția instanței de apel sub acest aspect este rezultatul aprecierii probatoriului administrat în cauză.

Critica recurentel-reclamante nu se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci reprezintă o nemulțumire a acesteia cu privire la relevanța dată de către instanță probelor administrate, astfel încât, pentru motivele ținând de caracterul nedevolutiv al prezentei căi de atac și a imposibilități instanței de recurs de anaîiza chestiuni ce vizează temeinicia, aceasta nu poate fi primită.

Despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, astfel cum rezultă din art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

În mod constant, prin jurisprudența instanței supreme, s-a decis că daunele morale și materiale se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială. în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Pe de altă parte, referitor la daunele morale solicitate ca urmare a unor accidente de circulație, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară.

În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care ie generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrîmoniaie (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Echitatea este un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudența în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implica fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, iară a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Examinând decizia atacată, raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului valorificate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea au fost avute în vedere de instanța de apel, adaptate la situația particulară a speței de față. Cuantificarea despăgubirilor, în aplicarea acestor criterii, nu este supusă însă cenzurii instanței de recurs, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta ținând de temeinicia și nu de legalitatea hotărârii.

În consecință, față de cele menționate anterior, Înalta Curte nu poate reține în cauză dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța a avut în vedere atât criteriile oferite de doctrină și jurisprudență, cât și circumstanțele factuale ale cauzei menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamantă.

Trimiterile făcute de pârâtă la despăgubiri acordate în alte cauze, apreciate ca similare, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, prezintă relevanță, însă acestea nu sunt suficiente, întrucât în astfel de cuantificări intima convingere a judecătorului are la bază nu doar criterii obiective, cât mai ales particularitățile cauzei, în aprecierea daunelor morale contând atât importanța valorii lezate cât și intensitatea suferinței reclamantei care a fost supusă ia mai multe intervenții chirurgicale, a pierdut un organ (splină, cu efecte medicale în timp care o difererențiază de o altă persoană care nu se află în aceeași situație), i s-a întrerupt parcursul profesional, fiind afectată și din punct de vedere psihic din cauza semnelor rămase în urma intervențiilor chirurgicale, a leziunilor suferite, fiindu-i afectat aspectul fizic deosebit de important mai ales la vârsta victimei, toate acestea producându-i suferințe psihice privind posibilitatea de a desfășura activități recreative, sportive ca înainte și de a se integra în viața socială.

Instanța de apel a reținut în mod corect și vârsta reclamantei de 21 de ani la data accidentului, faptul că acest eveniment a afectat-o profund, inclusiv din punct de vedere al vieții sociale și profesionale, având în vedere că reclamanta era studentă și intenționa să-și continue studiile în străinătate, parcursul profesional fiindu-i întrerupt din cauza producerii acestui eveniment, fiind întârziată posibilitatea angajării la un loc de muncă potrivit competențelor.

Totodată, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța de apel a avut în vedere și atitudinea autorului accidentului, dându-i relevanța cuvenită.

Ca atare, nu poate fi reținută critica pârâtei în sensul că sumele acordate cu titlu de daune morale sunt excesive în raport cu jurisprudență la nivel național și cu jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de apel având în vedere aspectele ce țin de circumstanțele particulare ale cauzei, care au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate.

În privința criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate și stabilirea unei sume majorate acordată cu titlu de daune morale în raport de probele care relevă impactul și consecințele pe care le-a suferit pe plan fizic, social și emoțional, precum și ia relevanța probelor administrate, Înalta Curte reține că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs întrucât constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Pârâta a făcut referire și la statuările din cauza Mischie contra România, însă acestea au în vedere o situație de fapt diferită de cea din litigiul de față.

În consecința, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 195 din data de 2 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2017.