ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1529/2017

Decizia nr. 1529/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 12.03.2013, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC D. SA următoarele:

Această instanță, prin sentința nr. 1436 din 25 martie 2014, a admis în parte cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 95.510 euro cu titlu de daune morale, către reclamanta B. a sumei de 95.510 euro cu titlul de daune morale și la plata către reclamantul C. a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, sume ce vor fi plătite în lei la cursul B.N.R. din ziua plății efective. A respins celelalte pretenții, ca neîntemeiate.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în cadrul deciziei nr. 596 din 16 aprilie 2015 a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC D. SA împotriva sentinței primei instanțe.

Prin decizia nr. 245 din 4 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 596 din 36 aprilie 2015, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, pronunțând decizia nr. 1427 din 28 septembrie 2016, instanța a admis apelul formulat de pârâta SC D. SA împotriva sentinței nr. 1436 din 25 martie 2014. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 150.000 lei, câte 50.000 lei pentru fiecare reclamant. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A., B. și C. au formulat recurs, fundamentat pe dispozițiile art. 483, art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei și trimiterea pricinii spre rejudecare.

Apreciază că au fost nesocotite prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidente în speță cazurile de recurs reglementate de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ. când instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Afirmă recurenții că, în rejudecare, curtea de apel s-a conformat dispozițiilor date de instanța de casare numai în parte, în sensul în care a analizat susținerile privind vinovăția comună, pluralitatea de cauze și a motivat de ce acestea nu sunt întemeiate, fără să arate care sunt motivele pe care s-a întemeiat reevaluarea daunelor morale ce au fost substanțial reduse. În plus, decizia atacată este mult mai sumar motivată decât hotărârea primei instanțe și a celei din apel în primul ciclu procesual.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, ținând cont de faptul că reclamanții sunt părinții și fratele victimei, că aceștia locuiau împreună și că victima avea la data decesului vârsta de doar 22 de ani. Curtea de apel, prin decizia atacată, nu motivează în sensul că înlătură aceste considerente sau că le menține, dar nici nu indică motivele pentru care diminuează în mod substanțial daunele morale acordate, cu excepția celor generice avute în vedere de instanțele de judecată la evaluarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial.

Motivele concrete care au stat la baza reducerii substanțiale a daunelor morale au fost justificate de avansul de 50.000 lei, primit de la autorul accidentului și de care prima instanța deja a ținut cont, precum de oferta de 40.000 euro a societății de asigurare, cu care reclamanții nu au fost de-acord. Instanța de apel arată că suma de 150.000 lei, stabilită cu titlu de prejudiciu moral, la care se adaugă suma de 50.000 lei, depășește valoarea în lei a sumei 40.000 euro, fără să aibă în vedere că la momentul la care asigurătorul a oferit această sumă cunoștea despăgubirea plătită de asiguratul său cu titlu de avans, deoarece atât prezentul dosar, cât și dosarul penal se aflau pe rolul instanțelor, societatea de asigurare fiind parte în acestea.

În cadrul criticii întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenții arată că în rejudecarea apelului au fost aplicate greșit dispozițiile legale și principiile care guvernează răspunderea civilă delictuală și repararea prejudiciului nepatrimonial prin acordarea unor daune morale, precum și prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, ale Rezoluției nr. 75-7 adoptată la 14 martie 1975 de Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei precum și ale Directivei nr. 2009/103/CE.

Se susține că la cuantificarea daunelor morale trebuie avute în vedere și circumstanțele personale ale familiei victimei: faptul că fiica/sora reclamanților avea doar 22 de ani la data decesului și că doar cu câteva luni înainte absolvise școala de asistente medicale și obținuse autorizația de liberă practică, astfel cum rezultă din înscrisul anexat; faptul că părinții au fost privați de bucuria de a-și vedea fiica împlinită profesional și familial și de a-și crește nepoții, fiind nevoiți să-și înmormânteze singura fiică decedată în condiții atât de tragice; faptul că suferința pricinuită reclamantei B. de pierderea fiicei în tragicul accident a fost atât de mare încât a dus la îmbolnăvirea gravă a acesteia, astfel cum rezultă din înscrisurile medicale anexate, după câțiva ani de la pierderea fiicei fiind nevoită să se pensioneze medical din cauza pierderii capacității de muncă; faptul că relațiile dintre reclamanți și defuncta au fost unele strânse, bazate pe afecțiune și respect reciproc (defuncta locuia împreună cu părinții și fratele, fericirea și liniștea din familia reclamanților fiind grav afectată de moartea prematură a fiicei/surorii reclamanților).

Prin diminuarea substanțială a daunelor morale acordate de instanța de fond, curtea de apel a încălcat prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, care stabilesc că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Sumele acordate de către tribunal cu titlu de daune morale au fost raportate la sumele care se acordă cu acest titlu de instanțele judecătorești în mod obișnuit și sunt cu mult sub pragul minim de 750.000 euro pentru care este ținut a răspunde un asigurător RCA în cazurile de vătămare corporală și/sau deces la nivelul anului 2008, potrivit art. 24 alin. (3) din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007.

Hotărârea instanței de apel este nelegală și prin faptul că reducând în mod substanțial daunele morale, de aproape 10 ori în cazul părinților victimei și de aproape 5 ori în cazul fratelui, nu a fost avută în vedere jurisprudența națională în cazuri similare precum și jurisprudența C.E.D.O.

Instanța de apel face referire în considerente la jurisprudența instanței supreme și a C.E.D.O., amintind principiul enunțat în cauza Tolstoy Miloslavsky contra Regatului Unit, însă daunele acordate sunt de câteva ori mai mici decât cele menținute de Înalta Curte, secția a II-a, prin deciziile nr. 863 și 889/2015, care, raportându-se la aceeași decizie C.E.D.O., arată că despăgubirile acordate în sumă de 50.000 euro pentru fiecare părinte, în condițiile în care fiul acestora era la momentul decesului o persoană matură, căsătorită și cu doi copii, respectiv câte 80.000 euro, respectă principiul raportului rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusa, având în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. În acest sens sunt numeroase alte hotărâri pronunțate de instanța supremă în care soției și rudelor foarte apropiate ale victimei, cel puțin rudelor de gradul I, le-au fost acordate daune morale într-un cuantum cuprins între 50.000 și 100.000 euro, acesta fiind cuantumul considerat rezonabil și proporțional cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite.

În cauză, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a constatat fondat recursul, pentru considerentele expuse mai jos.

Prima critică invocată de recurenți în cuprinsul cererii de recurs are în vedere nemotivarea hotărârii de către instanța de apel sub aspectul reevaluării daunelor morale acordate de către tribunal, fiind circumscrisă ipotezei vizate de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia de casare nr. 245 din 4 februarie 2016, pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte a statuat ca, în cadrul unei noi cercetări, în limitele impuse de dispozițiile art. 478 C. proc. civ. instanța de apel să reevalueze întinderea pretențiilor cuvenite reclamanților.

Procedând la redimensionarea cuantumului daunelor morale, curtea de apel a redus despăgubirile stabilite în favoarea acestora, de la suma de 95.510 euro pentru ambii părinți, respectiv 50.000 euro pentru fratele victimei, la suma de 50.000 lei pentru fiecare reclamant, fără a arăta care au fost motivele ce au condus la această diminuare. În concret, instanța nu a explicat de ce a înlăturat sumele acordate de tribunal și nici de ce se impune acordarea unui cuantum mai redus, prin raportare la situația particulară a reclamanților din speță.

Referitor la chestiunea în discuție, s-a considerat doar că părinții victimei au primit de la autorul accidentului suma de 50.000 lei cu titlu de avans reprezentând daune materiale și morale ca urmare a decesului fiicei lor, aspect de care prima instanță a ținut seama atunci când a procedat la stabilirea despăgubirilor cuvenite acestor doi reclamanți și că suma de 150.000 lei, stabilită cu titlu de daune, la care se adaugă avansul menționat depășesc oferta financiară de 40.000 euro propusă de societatea de asigurare și refuzată de către reclamanți.

Din acest considerent hotărârea apare ca nemotivată, iar critica reclamanților sub acest aspect este fondată și urmează fi admisă.

Al doilea motiv de recurs vizează nerespectarea criteriilor de stabilire a daunelor morale prin raportare la dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, situație ce se circumscrie pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. în cadrul acestuia, reclamanții contestă cuantumul despăgubirilor morale acordate, susținând că acestea au fost substanțial reduse de către instanța de apel față de prejudiciul concret suferit și jurisprudență națională în cazuri similare, fiind încălcate în acest sens prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 20/2008, conform cărora la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudență din România.

Instanța constată că și această critică este întemeiată pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte reține că la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele speței. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident ca aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte sa constituie o satisfacție echitabilă.

Prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, incidente în cauză, stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudență din România.

În determinarea valorii daunelor morale, se constată că instanța de apel nu s-a raportat la jurisprudență în materie pentru a arăta care ar fi suma stabilită de instanțele naționale în situații similare. Se observă că atât în fața primei instanțe, cât și în apel reclamanții au depus mai multe hotărâri judecătorești ale instanțelor civile și penale din care se desprinde un anumit cuantum al despăgubirilor pentru suferința produsă membrilor familiei ca urmare a decesului unei rude apropiate într-un accident de circulație.

În acest context, curtea de apel nu a examinat criteriul jurisprudențial și nu a analizat jurisprudența națională, precum și cea invocată de reclamanți, astfel cum impun dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 20/2008, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei. Drept urmare, recursul reclamanților urmează a fi admis în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere urmează să stabilească cuantumul daunelor morale ținând seama, alături de celelalte criterii de stabilire a despăgubirilor, de practica judiciară națională în materie, inclusiv de deciziile de speță depuse de recurenți la dosar, astfel cum s-a arătat mai sus, precum de cele din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții B., C. și A. împotriva deciziei nr. 1427 din data de 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2017.