ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 521/2017

Decizia nr. 521/2017

Înalta Curte, deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, Ia data de 16 decembrie 2014 sub nr. x/3/2014 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții SC C. SA și D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâților la plata echivalentului în lei, a sumei de 1.000.000 euro conform cursului bancar afișat de Banca Naționala a României din data pronunțării hotărârii, cu titlul de despăgubiri morale, ca urmare a decesului numitei E.; obligarea pârâților la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale suportate de reclamanți, ca urmare a decesului fiicei lor E.; obligarea pârâților ia plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Pârâta SC C. SA prin întâmpinare a solicitat instanței ca la stabilirea cuantumului daunelor pe care le va acorda, să aibă în vedere circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă m: 3165 din 8 iunie 2015,

a admis în parte cererea reclamanților și a dispus obligarea pârâtei la plata către aceștia a sumelor de 50.000 lei - daune materiale și 400.000 euro-daune morale.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

învestită cu soluționarea apelurilor formulate de ambele părți, prin Decizia nr. 612 din 6 aprilie 2016, a respins apelul reclamanților, a admis apelul pârâtei și drept consecința, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanți sumei de 1.000.000 euro (50.000 euro pentru fiecare), cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și drept consecință, admiterea apelului și, realizarea cuantumului daunelor morale în raport de cererea de chemare în judecată.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se arată că respingerea apelului reclamanților este nemotivată precum și faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Astfel instanța de apel a respins apelul, stabilind, în singura frază cu care realizează motivarea, că pârâții având o situație materială deosebită este un argument de diminuare a cuantumului daunelor morale acordate.

În realitate, acest argument este catalogat de practică și jurisprudență drept un criteriu de stabilire a cuantumului daunelor morale, în sensul că acest cuantum este cu atât mai mare, cu cât situația părților și nivelul de trai al acestora este mai ridicat, în acest fel asigurându-se o logică juridică în aprecierea daunelor morale.

În niciun caz practica nu a stabilit că, o situație materială bună și un nivel de trai peste medie, trebuie să conducă instanța la acordarea daunelor morale într-un cuantum mai mic, (întrucât cei vătămați ca efect al accidentului de circulație, în cazul de față, recurenții-reclamanți au deja mijloace materiale suficiente),

Starea materială bună, faptul că cel doi recurenți și fiica acestora, decedată în accidentul rutier, călătoreau împreună, schiau, înotau, mergeau ia filme, concerte, desfășurau activități specifice unei familii moderne, nu trebuie să conducă instanța la diminuarea daunelor morale. Starea materială bună, nivelul de trai peste medie sunt criterii stabilite de practică în sensul aprecierii pozitive a daunelor morale și nu argumente de respingere a apelului care tindea la majorarea cuantumului daunelor morale.

Acoperirea unui astfel de prejudiciu, cum este cel pretins de recurenți, nu poate fi evaluat direct în bani întrucât legiuitorul nu a fixat niște limite, condiții în care doctrina și jurisprudența au creat criterii orientative, la care judecătorul se poate raporta în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale: legătura de rudenie, legătura de afectivitate, vârsta victimei dar și a recurenților, gradul de instruire, nivelul de trai, etc, ajungându-se în fina! la o sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral suferit".

Se mai arată că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește soluția de admitere a apelului intimatei-pârâte, SC C. SA în afara faptului, că instanța de apel afirmă că suma acordată de instanța de fond este excesiv de mare, se limitează doar la motive generale, teoretice, tară a arata în concret în ce măsură instanța de fond a apreciat greșit cuantumul de 400.000 euro (câte 200.000 euro pentru flecare recurent) iar cuantumul stabilit de instanța de apel ar fi cei corect (100.000 euro, câte 50.000 euro pentru fiecare recurent), creând iarăși premisa imposibilității recurenților de a observa legalitatea deciziei Curții de Apel București;

Diferența mare dintre cele două modalități de apreciere ale instanțelor de fond( fond și apei) creează și mai mult premisa unor soluții nelegale, ce nu au la baza aceeași procedură de apreciere a cuantumului daunelor morale, dar nici nu pun la îndemna recurenților, prin intermediul motivărilor, criterii concrete de apreciere care au condus instanțele Ia aceste concluzii concretizate în hotărârile deja pronunțate,

La fel de bine, motivarea instanței de apel, pur teoretică și neaplicată la cazul de față, în ceea ce privește admiterea apelului asigurătorului, poate constitui, o eventuală motivare pentru respingerea apelului SC C. SA și pentru admiterea celui promovat de F. și B.

Trebuie doar schimbată perspectiva și reanalizate probele deja administrate din care rezultă că la data de 5 octombrie 2013, fiica recurenților, E. se deplasa împreună cu G., care se afla Ia volanul autoturismului, din direcția Alexandria, spre municipiul Roșiori de Vede, pe drumul european E70, fiica apelanților-reclamanți ocupând locul dreapta față, din autoturismul precizat.

În localitatea Nanov, conducătorul auto, G. a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei foarte mari, cu care rula și a părăsit suprafața carosabilă, intrând în coliziune frontală, cu un capăt de pod, răsturnându-se. Ca efect al coliziunii, autoturismul a retezat doi stâlpi aflați la marginea drumului european, unul din lemn și unul din beton și a avariat un gard al unei gospodării de pe marginea drumului.

În urma producerii acestui accident, G., conducătorul auto, a decedat pe loc, iar E., la scurt timp, după ce aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Alexandria, autoturismul fiind avariat în proporție de 100%, practic partea din față a acestuia dispărând, ca efect al impactului frontal cu podul și cei doi stâlpi de electricitate.

Cel doi recurenți sunt părinții numitei E., decedată în condițiile de mai sus, la data de 5 octombrie 2013, fiind unicul lor copil și având vârsta de 19 ani ia data decesului.

Instanța de apel, prin stabilirea unui cuantum de numai 100.000 euro pentru amândoi recurenții, a făcut o apreciere defavorabilă în ceea ce privește cumulul de efecte produse de decesul fiicei lor, întinderea traumei prin care trec cei doi apelanți, stabilind o despăgubire extrem de mică, raportată la situația ireversibilă, în care se găsesc pentru tot restul vieții acestora.

Viața socială a acestora a fost afectată ireversibil, sănătatea le~a fost afectata întrucât suferința psihică cumplită, la care au fost supuși în urma acestui accident rutier, în care singurul lor copil a încetat din viață, a lăsat urme și în sănătatea fizică a acestora.

Recurenții-reclamanți sunt în situația în care se află în incapacitate de a mai desfășura activități zilnice cotidiene, sociale sau de altă natură, iar distrugerea definitivă a armoniei familiale este dată de imposibilitatea pentru cei doi de a mai trai alături de fiica lor, pentru aproximativ 20-30 de ani, perioada în care vor trebui însă să suporte trauma permanentă a pierderii tragice a unicului lor copil.

Instanța trebuia să stabilească despăgubirea și în raport de relațiile extrem de strânse, bazate pe afecțiune sinceră, pe dragostea dintre recurenți și fiica lor, aceștia petrecând tot timpul împreună, locuind împreună, mergând în concedii numai împreună, întreaga viață a apelanților desfășurând u-se în raport de fiica lor, astfel încât în prezent sunt două persoane dezechilibrate emoțional, afectiv și social, care necesită tratament psihologic, medical și psihiatric.

Recurenților trebuia să li se stabilească o despăgubire mai mare și din prisma faptului că unicului lor copil i s-a curmat viața la vârsta de 19 ani, când E. avea foarte multe de făcut în viață, să-și termine studiile, să se căsătorească, să aibă la rândul ei copii (pe care îi iubea foarte mult), să trăiască, să călătorească, să se bucure, sa petreacă foarte mult timp alături de familia ei, cu această traumă gravă, trăind în prezent apelanții, mutilați sufletește de dispariția definitivă a fiicei lor.

În privința dozării cuantumului daunelor morale instanțele de fond trebuiau să aibă în vedere că în Uniunea Europeană dar și pe teritoriul României cuantumul despăgubirilor acordate părinților pentru pierderea unicului copil, de vârstă fragedă sau tânără se afla în topul acestora, pe prima poziție, fiind considerată trauma cea mai intensă pe care o persoană poate să o suporte în timpul vieții. Se are astfel în vedere că cei prejudiciați (în cauza de față apelanții) trebuie să trăiască o perioadă lungă de timp cu această durere sufletească (având în vedere vârsta lor).

Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate reține următoarele:

În etapa procesuală devolutivă ambele părți au susținut nelegalitatea cuantumului despăgubirilor morale acordate prin raportare la criteriile dezvoltate de doctrină și jurisprudență, din perspective evident contrarii, reclamanții susținând subdimensionarea, iar pârâta supradimensionarea.

Drept urmare, instanța de apel, deși aparent analizează distinct apelurile, în realitate face o judecată unitară a problemei de drept dedusă judecății: stabilirea criteriilor în funcție de care se apreciază cuantumul despăgubirilor ce se vor acorda

Așa cum a arătat și instanța superioară de fond, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. în schimb, se poate acorda o indemnizație cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să aline rezultatul faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, fără însă, așa cum rezultă din practica Curții Europeană a Drepturilor Omului, ca suma să conducă la o îmbogățire Iară justă cauza.

Cu referire strict la motivul de recurs referitor la motivarea deciziei recurate se constată că hotărârea respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, instanța arată că „pretenția de a fi despăgubiți cu 1.000.000 euro este evident, exagerată și ar conduce tocmai la o îmbogățire (profund imorală) determinată de un eveniment atât de dureros pentru reclamanți care au o situație materială deosebită.

Se mai arată că în lipsa criteriilor legale pentru determinarea acestora, instanța a avut în vedere aspecte precum: relațiile de familie, legătura de rudenie dintre reclamanți și fiica lor decedata, gradul de afecțiune între pârâți și copil.

Aceste criterii trebuie însă evaluate în raport de rolul compensatoriu al daunelor (și nu punitiv), astfel încât, deși nu pot fi probate, la „cuantificarea" lor trebuie avute în vedere împrejurările, obiective și subiective relevante, pentru stabilirea unei sume echitabile.

Pentru victimele indirecte, despăgubirile se acordă pentru alinarea suferinței pricinuite prin moartea victimei directe, de care erau legate printr-o puternică legătură afectivă, și trebuie să se mențină la nivelul unei satisfacții echitabile și rezonabile. O asemenea reparație trebuie să fie justificată de o vătămare semnificativă de natură psihică și nu trebuie să depășească rolul unei compensații materiale și să se transforme într-un prilej de îmbogățire.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate victimelor indirecte în caz de deces, ținând cont de specificul acestora, singurele criterii introduse prin art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul Comisia de Supravegherea Asigurărilor nr. 14/2011 sunt legislația și jurisprudența națională. Acestea rămân însă generale și fără o eficiență concretă, cât timp legislația stabilește doar cadrul răspunderii civile delictuale, iar jurisprudența nu este încă stabilizată astfel încât să se poată asigura și garanta repararea echitabilă și unitară a tuturor victimelor ținând cont mai ales de valorile astfel protejate, Curtea apreciind că suma de 50.000 euro acordată fiecărui reclamant cu titlu de daune morale, este în măsură să determine o reparare echitabilă a prejudiciului suferit de aceștia".

Se observă astfel că, prin raportare și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la noțiunea de proces echitabil, instanța, deși a motivat pe scurt, a examinat în mod real problema esențială care i-a fost supusă și anume criteriile avute în vedere la aprecierea cuantumului bănesc potrivit pentru a repara prejudiciul moral produs.

Analizând critica referitoare la absența criteriilor avute în vedere de instanță la stabilirea cuantumului despăgubirii se constată, astfel cum rezultă din valoarea anterioară a conținutului deciziei recurate, că s-au avut în vedere elementele concrete ale cauzei și anume relațiile de familie, legătura de rudenie dintre reclamanți și fiica lor decedată, gradul de afecțiune între părinți și copii. Contrar opiniei recurenților în sensul că starea lor financiară prosperă a determinat instanța să reducă suma de 400.000 euro acordată de prima instanță cu titlu de daune morale, această situație de fapt a fost arătată doar pentru a sublinia că demersul judiciar al reclamanților nu a avut drept scop ridicarea standardului financiar.

Reținând că este de netăgăduit că pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pentru un părinte și cauzează suferințe de necomensurat, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența internă prin raportare și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului apreciază că suma de 100.000 euro acordată reclamanților reprezintă o satisfacție echitabilă și nu constituie în același timp o unitate pentru asigurător.

Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 (din perspectiva acestui motiv de casare fiind analizată critica referitoare la principiile de evaluare avute în vedere de instanță), în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B., ambii cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet individual de avocat „H." din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC C. SA cu sediul în București, sector 1 și cu intimata-intervenientă D. cu domiciliul în municipiul Alexandria, județul Teleorman, împotriva deciziei nr. 612 din data de 6 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2017.