ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 949/2018

Decizia nr. 949/2018

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2015 ta data de 26

februarie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat,

în temeiul dispozițiilor art. 1357-1359 C. civ. și ale Legii nr. 136/1995,

în contradictoriu cu pârâta H. prin mandatar SC I. SRL, obligarea acesteia la

plata următoarelor sume de bani: 15.000 euro daune materiale; 1.000.000

euro daune morale pentru reclamanta B.; 1.000.000 euro daune morale pentru

reclamantul A.; 800.000 euro daune morale pentru reclamanta C.; 800.000 euro

daune morale pentru reclamantul D.; 800.000 euro daune morale pentru reclamanta

E.; 500.000 euro daune morale pentru reclamantul F.; 300.000 euro daune morale

pentru reclamantul G., având în vedere decesul numitei J. în accidentul de

circulație din data de 17 ianuarie 2014.

Prin sentința nr. 7079

din 11 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a

civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata,

în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua

achitării, a următoarelor sume de bani: 15.900 euro către

reclamanții B. și A., câte 9.100 euro către reclamanții C.,

D. și E., 4.500 euro către reclamanta G. și 500 euro către

reclamantul F.; a obligat pârâta la 945 lei reprezentând daune materiale

către reclamanta C.

Prin Decizia nr. 522/A din 14

martie 2017 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a

admis apelul, a anulat sentința și a reținut procesul spre

judecare în fond.

Prin Decizia nr. 1813/A din 24

octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a

admis în parte acțiunea; a obligat pârâta la plata, către

reclamanți, a sumei de 1719,54 lei cu titlu de despăgubiri

reprezentând daune materiale; a obligat pârâta la plata, către reclamanții

A. și B. (părinții victimei accidentului rutier), a câte 20.000

euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României de la

data plății, către reclamanții C., E. și D. (surorile

și fratele victimei accidentului rutier) a câte 10.000 euro, echivalentul

în lei la cursul Băncii Naționale a României de la data

plății, și către reclamantul F. (concubinul victimei

accidentului rutier) a 1.000 euro, echivalentul în lei la cursul Băncii

Naționale a României de la data plății, cu titlu de

despăgubiri reprezentând daune morale; a respins celelalte pretenții,

ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6

și 8 C. proc. civ. reclamanții A., B., C., D., E., F.

Înalta Curte, înregistrând

dosarul ca recurs, a procedat, la data de 14 februarie 2018, la întocmirea

raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin

care s-a reținut că aspectele învederate de recurenți nu pot fi

încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.,

astfel că, deși recursul este admisibil, este incidență

sancțiunea nulității acestuia.

Completul de filtru C3,

constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3)

C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată,

comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să

depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.

Prin punctul de vedere depus

la dosar de către recurenți, aceștia au apreciat că

motivele expuse în cadrul cererii de recurs se încadrează în

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Analizând cauza, Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) C.

proc. civ. „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al

aceluiași articol „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care

motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la

art. 488".

Din economia textelor legale

anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie

depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci criticile formulate

trebuie să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și

limitativ reglementate.

În consecință, în

măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele

învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488

pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se

constată că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 pct.

6 și 8 C. proc. civ., recursul nu face referiri la soluția dată

de către instanța de apel și nu se arată care sunt, în

concret, motivele de nelegalitate a deciziei recurate.

Referitor la daunele

materiale, se constată că, în apel, instanța a reținut

că dispozițiile art. 49 pct. 2 din Normele Comisiei de Supravegherea Asigurărilor

impun ca daunele materiale să fie probate cu documente justificative, text

legai special față de dispozițiile art. 26 alin. (1) din

aceleași Norme, care prevăd că pretențiile pot fi dovedite

cu orice mijloc de probă. Față de aceste dispoziții legale,

instanța de apel a considerat drept dovedite acele daune materiale pentru

care reclamanții au adus documente justificative și care au fost

efectuate în legătură cu evenimentele privind înmormântarea și

comemorarea defunctei, instanța a înlăturat susținerile

reclamanților privind imposibilitatea preconstituirii sau a

conservării înscrisurilor doveditoare, având în vedere trauma psihică

prin care a trecut familia în respectivele momente. Astfel, deși apare

firesc ca în momentele respective conservarea probelor să nu fie o

preocupare a membrilor familiei care s-au îngrijit de înmormântarea

defunctului, nu se poate reține totuși o imposibilitate în acest

sens, legea permițând dovada cu martori doar în caz de imposibilitate de

preconstituire sau conservare a înscrisurilor, iar nu când astfel de

operațiuni nu ar fi imposibile, ci doar inoportune.

Prin motivele de recurs

reclamanții susțin că daunele materiale reprezentând cheltuielile

suportate de familie cu ocazia înmormântării victimei, ce au caracter

cert, au fost acordate într-un cuantum prea mic, în condițiile în care,

din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de

fond, a rezultat în mod clar realitatea cheltuielilor suportate de familie cu

ocazia înmormântării victimei. Recurenții-reclamanți arată

că instanța trebuia să țină seama și de faptul

ca, în asemenea împrejurări, ar fi absurd a se pretinde preocuparea pentru

preconstituirea de probe, în condițiile în care aceștia nu au

prevăzut importanța chitanțelor în asemenea situații.

Chestiunile învederate de

către reclamanți prin memoriul de recurs cu privire ia daunele

materiale, astfel cum au fost redate mai sus, nu se raportează la

considerentele instanței de apel și nu precizează în ce

modalitate această instanță a pronunțat o hotărâre

care să conțină motive contradictorii ori străine de natura

pricinii sau ce dispoziții legale au fost greșit interpretate și

aplicate. Recurenții-reclamanți au reluat apărările formulate

în etapa procesuală anterioară privind o pretinsă imposibilitate

de preconstituire a probelor, fără a se raporta la concluziile

instanței de apel în sensul că în cauză nu este vorba de o

imposibilitate de preconstituire, ci de o inoportunitate fără

consacrare legală.

Referitor la daunele morale,

recurenții-reclamanți nu aduc nicio critică propriu-zisă

hotărârii instanței de apel, ci se limitează la a formula

considerații generale privind tragedia suferită prin decesul

victimei, împrejurarea că nicio sumă nu poate compensa trauma

produsă, faptul că gravitatea prejudiciului și legăturile

afective între reclamanți și victimă constituie criterii în

evaluarea cuantumului despăgubirii, faptul că întinderea

indemnizației trebuie să respecte principiul echității,

să fie una susceptibilă a compensa suferința psihică,

șocul emoțional, pierderea echilibrului urmare a dispariției

fiicei/surorii/concubinei reclamanților.

Recurenții-reclamanți

nu arată, astfel, care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate

în ceea ce privește evaluarea daunelor morale acordate, care sunt textele

legale încălcate și în ce ar consta eventuala contrarietate în

considerentele instanței de apel.

Aceasta în condițiile în

care instanța de apel reține, în stabilirea daunelor morale, modul în

care fiecare dintre reclamanți a fost afectat de moartea victimei,

impactul pe care l-a avut decesul asupra vieții sociale și familiale,

legăturile afective dintre reclamanți și victimă, practica

judiciară în materie, împrejurarea că sumele acordate cu acest titlu

nu trebuie să se transforme în amenzi excesive pentru asigurător ori

în modalități de îmbogățire fără justă

cauză pentru solicitanți.

Or, în motivele de recurs nu

se regăsesc considerații cu privire la modalitatea în care

instanța de apei a justificat întinderea despăgubirilor acordate cu

titlu de daune morale, ci aprecieri generale legate de impactul pe care decesul

victimei l-a avut asupra recurenților și de finalitatea pe care

trebuie să o aibă compensațiile morale în asemenea cazuri.

Înalta Curte constată

astfel că, deși au fost indicate ca temei juridic al memoriului de

recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pe

de o parte, situațiile reglementate de aceste texte legale nu se

regăsesc în critici le formulate, iar pe de altă parte, pretinsele

critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei

atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovita de nulitate.

Recursul este o cale

extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii

judiciare a instanței competente controlul conformității

hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus

judecații, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor

expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.,

intervine sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va anula recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F.

împotriva Deciziei nr. 1813/A din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel

București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., toți cu domiciliul

procesual ales la Cabinet de avocat K., cu sediul în București, sector 3,

împotriva Deciziei nr. 1813/A din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel

București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu

intimata-pârâtă H. prin mandatar SC I. SRL - cu sediul în București,

sector 4.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică azi, 21 martie 2018.