ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2017

A. - pentru decesul fiului său N.: daune morale 2.500.000 lei și daune materiale 5852,85 lei;

B. - pentru decesul fiului său N.: daune morale 2.500.000 lei;

C. - pentru decesul fratelui său N.: daune morale 250,000 lei;

F. - pentru decesul fratelui său N.: daune morale 250.000 lei;

D. - pentru decesul fratelui său N.: daune morale 250.000 lei;

E. - pentru decesul fratelui său N.: daune morale 250.000 lei;

G. - pentru decesul fiului său O.: daune morale In cuantum de 2.500.000 lei;

H. - pentru decesul fiului său O.; daune morale în cuantum de 2.500.000 lei;

I. - pentru decesul fratelui său O.: daune morale 250.000 lei; 10 J. - pentru decesul fratelui său O.; daune morale 250.000 lei;

K. - pentru decesul fratelui său O.: daune morale 250.000 lei. II. Obligarea pârâtului, în calitate de asigurător de răspundere civilă auto, ia plata de penalități de întârziere, calculate m cuantum de 0,2%/zi/întârziere la sumele acordate, de la data pronunțării. III. Obligarea pârâtului la piața cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 29 iunie 2012, pe DN 23. la km 53+200 m în afara localității Măxineni, județ Brăila, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul numiților O. și N. Accidentul în care au fost implicate mai multe autovehicule a fost provocat de manevra defectuoasă de depășire efectuată de numitul P., care conducea autoturismul. În accident au mai fost implicate un tractor agricol și un autocar. În urma impactului, au decedat persoanele aflate in autoturismul și anume pasagerii O. și N., precum și șoferul P. De asemenea, a fost vătămat corporal și numitul R., conducătorul autocarului. Pe baza cercetărilor efectuate în cauză, s-a concluzionat că vinovat de producerea accidentului se face numitul P., însă prin Rezoluția din 31 octombrie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, dată în Dosarul nr. x/P/2012, din cauză că a intervenit decesul acestuia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P. Prin sentința civilă nr. 2413 din 14 mai 2014, secția a VI-a civilă, a Tribunalului București a admis excepția necompetenței funcționale a secției și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile a IIl-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului București, reținând caracterul civil al litigiului. Cauza a fost înregistrată la data de 11 iulie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2013**. Prin sentința civilă nr. 1571 din 17 decembrie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâtul la plata despăgubirilor materiale în sumă de 5.852,85 lei către reclamanta A., daunelor morale în sumă de 30.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, către reclamanta A. și 30.000 euro, echivalent în lei ia cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, către reclamantul B. pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului fiului lor, N. și la plata daunelor morale în sumă de 30.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, către reclamanta G. și 30.000 euro echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, către reclamantul H. pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului fiului lor, O., a respins cererile privind daunele morale formulate de reclamanții C., F., D., E., I., J. și K. ca neîntemeiate, a obligat pârâtul la plata către reclamanții A., B., G. și H. a penalităților de 0.2% pe zi de întârziere, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plații efective a sumelor datorate și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei către reclamanta A. și 4.000 lei către G. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a avui în vedere următoarele: Așa cum s-a menționat în urma accidentului de circulație produs la data de 29 iunie 2012, a rezultat decesul numiților P., conducătorul auto, ai lui N. și O., pasageri în autoturismul respectiv. Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, a rezultat că reclamanții B. și A. sunt părinții defunctului N., reclamanții C., D., E. și F. sunt frații și surorile defunctului N., reclamanții H. și G. sunt părinții defunctului O., reclamantele I., J. și K. sunt surorile defunctului O. Pe fondul pretențiilor reclamanților B. și A., tribunalul ie-a apreciat în parte întemeiate. Astfel, sub aspectul daunelor materiale, tribunalul a constatat că din facturile și chitanțele depuse la dosar (filele 62-68), rezultă un cuantum al cheltuielilor pentru transport și amenajarea locului de veci al defunctului N. și pentru înmormântare și ritualuri creștinești de 5.852,85 lei, astfel că în temeiul ari 49 pct. 2 din Norma Comisiei pentru Supravegherea Asiguraților aprobată prin Ordinul nr. 14/2011, în vigoare ia momentul producerii accidentului, a obligat pârâtul la plata acestei sume cu titlu de despăgubiri materiale către reclamanta A., mama defunctului. Sub aspectul daunelor morale pretinse de reclamanții B. și A., tribunalul a apreciat că suni întrunite condițiile acordării acestora, conform art. 1357 C. civ., pentru prejudiciul moral determinat de decesul fiului lor, cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulație. În stabilirea cuantumului acestuia, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că prejudiciul moral al reclamanților este practic imposibil de a fi cuantificat, în condițiile în care aceștia și-au pierdut unul dintre copii. În raport de aceste criterii minime și amintind încă o dată că un asemenea prejudiciu nu poate fi echivalat material, tribunalul a considerat că se justifică acordarea sumei de 30.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, pentru fiecare din cei doi părinți cu titlu de daune morale pentru prejudiciul determinat de decesul fiului lor, N., în vârstă de 26 de ani, văzând și dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normei privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule și dispozițiile art. 25 1 lit. b) din Legea nr. 32/2000, motiv pentru care a obligat pârâtul la plata sumelor menționate. Privitor la pretențiile formulate de reclamanții C., F., D., E., tribunalul, fără a face aprecieri de ordin moral asupra unei asemenea solicitări, a avut In vedere că reclamanții sunt frații și surorile defunctului N. și că o reparație morală nu poate fi fundamentată exclusiv pe relația de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferințelor morale produse de decesul fratelui lor, întrucât, repararea acestora nu se poate realiza de plano și exclusiv prin raportare la relația de rudenie dintre aceștia. Sub aspectul daunelor morale pretinse de reclamanții H. și G., tribunalul a apreciat că sunt întrunite condițiile acordării acestora, conform art. 1357 C. civ., pentru prejudiciul moral determinat de decesul fiului lor, cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulație, reținând aceleași argumente expuse cu ocazia examinării cererii formulate de reclamanții A., B., C. și D. Ca urmare, pentru aceleași considerente și în temeiul acelorași dispoziții legale menționate anterior, tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 30.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, către reclamanții H. și G. cu titlu de daune morale pentru prejudiciul determinat de decesul fiului lor, O., în vârstă de 22 de ani. În privința cererii de acordare a daunelor morale formulată de reclamantele I., J. și K., ca urmare a decesului fratelui lor, O., tribunalul a apreciat că argumentele ce au fost expuse cu ocazia examinării cererii formulate de frații defunctului A., B., C. și D., subzistă. Tribunalul nu a primit susținerea pârâtului în sensul că victimele accidentului, defuncții N. și O., se aflau sub influența alcoolului, ipoteză ce nu are certitudine nici în privința conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, P. Astfel, tribunalul a avut în vedere că în dosarul penal există declarația unei singure martore S. care a menționat că aceștia au consumat bere la stația Peco, SC T. SA, însă această declarație nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă și este infirmată de raportul medico-legal de necropsie din 29 iunie 2012 privind pe O. întocmii de Serviciul de medicină legală județean Brăila, din care rezultă că sângele victimei primit pentru analiză nu conține alcool. Cum în privința defunctului N. nu există un raport de necropsie în dosarul penal, iar declarația martorei S. nu este concludentă sub acest aspect, tribunalul nu a reținut nici în privința acestuia faptul că s-ar ti aflat sub influența alcoolului la momentul producerii accidentului. De asemenea, tribunalul a înlăturat și susținerile pârâtului potrivit cărora nu datorează despăgubiri pentru victimele acestui accident, deoarece acestea au cunoscut faptul că P., conducătorul auto, nu poseda permis de conducere și au acceptat să se deplaseze cu autoturismul condus de acesta, revenindu-le culpa pentru consecințele accidentului asupra propriilor persoane. În raport de dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 ce prevăd „în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv", precum și de faptul că nici o dispoziție legată nu instituie o asemenea excepție, iar art. 28 din Norma aprobată prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu este incident în cauză, tribunalul nu a putut reține existența unei culpe comune a victimelor accidentului la producerea consecințelor acestuia, sens în care a arătat că este și paragraful 23 din preambulul Directivei nr. 103/2009 a Parlamentului European și Consiliului Europei, și, art. 12 alin. (1) din Directiva nr. 103/2009 a Parlamentului European și Consiliului Europei. Referitor la solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, tribunalul a apreciat că este întemeiată, în raport de prevederile art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor. În conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului, care a căzut în pretenții, tribunalul l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei către reclamanta A. și 4.000 lei, către G., reprezentând onorarii de avocat, potrivit chitanțelor depuse la dosar. Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel atât reclamanții cât și pârâtul. Prin Decizia nr. 170 din 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile formulate de apelanții - reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. 5 J. și K. prin reprezentant legal G. și de apelantul - pârât L. în calitate de garant prin M., împotriva sentinței civile nr. 1571 din 17 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. S-a schimbat parțial, sentința apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul, la plata de daune morale astfel: - pentru reclamanții A., B. și G., câte 15.000 euro fiecare, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății; - pentru reclamantul H., suma de 14.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății; - pentru reclamanții C., F., D., E., I., câte 4.800 euro fiecare, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății; - pentru reclamanții J. și K., câte 5.100 euro fiecare, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății. S-a stabilit ca dispoziția privind penalitățile de întârziere impuse pârâtului să se aplice în privința, fiecărui reclamant (deci nu doar a celor indicați în sentință), iar cheltuielile de judecată de la fond, au fost reduse la suma de 2.000 lei, pentru fiecare dintre cele două reclamante A. și G.. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii, reclamanții A., B., C., D., E., F.. G., H., I., J., K. au declarat recurs, prin care au solicitat, în raport de dispozițiile art. 488 pct. 5 șt 8 C. proc. civ., admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea parțială a deciziei recurate. Invocând motivul prevăzut în art. 488 pct. 5 C. proc. civ., reclamanții au susținut că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și cel al dreptului la apărare al reclamanților atunci când, fără a se solicita prin apelul pârâtei diminuarea pretențiilor în raport de Ghidul Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, aceasta a procedat la diminuarea despăgubirilor acordate, în condițiile în care prin apelul pârâtei se critica sentința doar sub aspectul culpei, iar cu ocazia dezbaterilor, pârâta a susținut că sumele acordate sunt m concordanță cu practica judiciară în materie. Referindu-se la motivul prevăzut în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții, în esență, au susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 28 din Ordinul Comisiei pentru Supravegherea Asiguratorilor nr. 14/2011 și a dispozițiilor art. 1371 C. civ., atunci când instanța de apel a reținui o culpă în proporție de 10,11% în sarcina victimelor accidentului, reprezentând asumarea unui risc de a se urca în autoturismul condus de o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, întrucât, nu există nici un text de lege atât în normele interne, cât și în cele europene care să înlăture de la beneficiul acordării daunelor morale și materiale pe reclamanții din cauză. Intimatul pârât M., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului în principal, caftind nul și în subsidiar, ca nefondat. Nulitatea recursului a fost invocată în raport de motivele de recurs invocate, respectiv art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., și criticile formulate de aceștia care vizează exclusiv cuantumul daunelor morale reduse în apel și implicit neacordarea sumelor solicitate prin acțiunea de chemare în judecată. S-a apreciat că, în realitate, reclamanții sunt nemulțumiți de soluția pronunțată în apei, ce reprezintă, de fapt, critici de netemeinicie cu privire la aprecierea probelor și restabilirea situației de fapt în recurs, ce nu pot fi încadrate în textele indicate, dar nici în punctele 1-8 din art. 488 C. proc. civ., în baza cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs. Pe fond cauzei, intimatul a arătat în esență, că hotărârea este legală, sub aspectul diminuării despăgubirilor și reținerii culpei comune. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârât, prin care au solicitat respingerea excepției eh nulitate a recursului și a apărărilor formulate pe fondul cauzei. După comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu, prin rezoluția de la 9 noiembrie 2016 s-a acordat termen pentru analiza admisibilității în principiu, iar la 17 noiembrie 2016 s-a fixat termen de judecată cu citarea părților la 19 ianuarie 2017 în ședință publică, când instanța a rămas în, pronunțare pe excepția invocată și pe fondul recursului. Cu privire la excepția nulității recursului invocată de pârâtul L. prin M. acestea se va respinge, ca neîntemeiată. Astfel, se susține că reclamanții sunt nemulțumiți de soluția pronunțată în apel, ce reprezintă, de fapt, critici de netemeinicie cu privire la aprecierea probelor și restabilirea situației de fapt în recurs, ce nu pot fi încadrate în textele indicate, dar nici în pct. 1 - 5 din art. 488 C. proc. civ., în baza cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs. Invocând motivul prevăzut în art. 488 pct. 5 C. proc. civ., reclamanții au susținut că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și cel al dreptului Ia apărare al reclamanților atunci când fără a se solicita prin apelul pârâtei diminuarea pretențiilor în raport de Ghidul Fondului de Prevenirea Victimelor Străzii, aceasta a procedat ia diminuarea despăgubirilor acordate, în condițiile m care prin apelul pârâtei se critica ședința doar sub aspectul culpei, iar cu ocazia dezbaterilor, pârâta a susținut că sumele acordate sunt in concordanță cu practica judiciară în materie. Referindu-se la motivul prevăzut în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții, în esență, au susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 28 din Ordinul Comisiei de Supravegherea Asiguraților nr. 14/2011 și a dispozițiilor art. 1371 C. civ., atunci când instanța de apel a reținut o culpă în proporție de 10,11% în sarcina victimelor accidentului, reprezentând asumarea unui risc de a se urca în autoturismul condus de o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, întrucât nu există nici un text de lege atât în normele interne cât și în cele europene care să înlăture de la beneficiul acordării daunelor morale și materiale pe reclamanții din cauză. Aceste critici pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. și nu se referă la netemeinicia hotărârii tinzând la schimbarea situației de fapt așa cum în mod greșit se susține de către intimatul - pârât. De fapt, prin admisibilitatea în principiu și fixarea termenului în ședință publică recursul s-a considerat admisibil în principiu și s-a acordat termen pentru dezbaterea pe fond a acestuia. Analizând recursul în raport de motivele de recurs formulate, respectiv, pct. 5 și 8 din art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, constată ca acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Invocând art. 488 pct. 5 C. proc. civ., reclamanții au susținut că decizia pronunțată în apel încalcă principiul disponibilității și dreptul la apărare prin reducerea pretențiilor solicitate în condițiile în care nu s-a formulat o astfel de critică în apel de către pârât. Potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când "prin hotărârea dată s-au încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". În raport de acest motiv de recurs, se invocă încălcarea regulilor de procedură, respectiv a acelor norme ce călăuzesc dispozițiile procesuale civile cu privire la principiul disponibilității și cel ai dreptului ia apărare. În lumina principiului disponibilității, instanța va statua în limitele obiectului stabilit prin cererea de chemare în judecată pronunțându-se doar asupra a ceea ce s-a cerut. Respectarea dreptului la apărare presupune pe de o parte, posibilitatea recunoscută de către lege părților litigante de a-și angaja un apărător, iar pe de altă parte, în sens material, de a dispune de toate elementele necesare pentru a-și asigura apărarea. Prin criticile formulate în apel, pârâtul a susținut reținerea culpei celor două victime, ceea ce are ca rezultat final reducerea cuantumului pretențiilor solicitate. Prin urmare, contrar susținerilor recurenților reclamanți nu se poate reține că pârâtul nu a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale, cât timp acesta a solicitai reținerea culpei celor două victime, N. și O. în dimensionarea urmărilor cauzate de către conducătorul autoturismului. În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare deși se invocă acest principiu, recurenții reclamanți nu au arătat cum anume instanța de judecată a încălcat acest principiu fundamental și sub ce formă au considerat că dreptul lor ia apărare a fost nerespectat. Invocarea nerespectării acestui principiu din perspectiva practicii judiciare nu poate fi reținută, întrucât, în speță, reținerea unei culpe în sarcina victimelor aflate în autoturism, ce a determinat diminuarea cuantumului pretențiilor solicitate de moștenitorii acestora, vizează stabilirea situației de fapt astfel cum rezultă din analiza instanței asupra probelor administrate, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța ia în considerare practica judiciară în materie doar în sens orientativ și nu ca mijloc de probă, astfel că nu a fost încălcat dreptului la apărare, al recurenților, în speță. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu este fondată critica adusă hotărârii pronunțate în apel de către reclamanți prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., urmând a dispune respingerea acesteia în consecință. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acesta privește încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În raport de acest motiv de recurs se invocă încălcarea dispozițiilor art. 28 din Ordinul nr. 14/2011 și a dispozițiilor art. 1371 C. civ. în reținerea culpei celor două victime ce a determinat în final reducerea cuantumului pretențiilor solicitate cu titlu de daune morale, Ambele dispoziții invocate prevăd că cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea din prejudiciu care a pricinuit-o. În speță, în raport de probatoriul administrat, instanța a reținut 10, 11% culpă în sarcina persoanelor care s-au urcat în mașina cu un conducător auto sub influența băuturilor alcoolice, dat fiind acceptarea acestora de a circula în asemenea condiții, conduită care a favorizat producerea accidentului, ceea ce a dus la reducerea cuantumului despăgubirilor pretinse, astfel că susținerile recurenților potrivit cărora decizia recurată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 1371 C. civ., sunt nefondate. În ceea ce privește Ghidul Victimelor Străzii, acesta s-a avut în vedere doar ca punct de plecare, așa cum impune dispozițiile art. 49 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care alături de culpa reținută și de circumstanțele personale ale fiecărei victime a determinat formarea convingerii instanței în privința cuantumului acordat cu titlu de daune morale celor îndreptățiți. Pentru motivele arătate nu se vor reține ca fondate nici criticile formulate în raport de motivul de recurs prevăzut de pct. 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere considerentele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, cu consecința păstrării deciziei recurate ca fiind legală. În raport de dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța va obliga pe recurenții reclamanți la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., de la 4.000 lei, către intimatul pârât L. prin M., având în vedere complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de către avocatul ales.