ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 109/2017

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 decembrie 2013, pe rolul

Tribunalului București,

secția a VI-a civilă,

sub nr. x/3/2013, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J.

și K. au chemat în judecată pe pârâtul L., în calitate de garant,

prin M., solicitând obligarea pârâtului la plata daunelor morale și

materiale după cum urmează:

daune morale 2.500.000 lei și daune materiale 5852,85 lei;

2.

B. - pentru decesul

fiului său N.: daune morale 2.500.000 lei;

3.

C. - pentru decesul

fratelui său N.: daune morale 250,000 lei;

4.

F. - pentru decesul

fratelui său N.: daune morale 250.000 lei;

5.

D. - pentru decesul

fratelui său N.: daune

morale

250.000 lei;

6.

E. - pentru decesul

fratelui său N.: daune morale 250.000 lei;

7.

G. - pentru decesul

fiului său O.: daune morale In cuantum de 2.500.000 lei;

8.

H. - pentru decesul

fiului său O.; daune morale în cuantum de 2.500.000 lei;

9.

I. - pentru decesul

fratelui său O.: daune morale 250.000 lei;

10 J. - pentru decesul fratelui său O.;

daune morale 250.000 lei;

11.

K. - pentru decesul

fratelui său O.: daune morale 250.000 lei.

II. Obligarea pârâtului, în calitate de

asigurător de răspundere civilă auto, ia plata de

penalități de întârziere, calculate m cuantum de 0,2%/zi/întârziere

la sumele acordate, de la data pronunțării.

III. Obligarea pârâtului la piața

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că la data de 29 iunie 2012, pe DN 23. la km 53+200 m în afara

localității Măxineni, județ Brăila, a avut loc un

accident rutier soldat cu decesul numiților O. și N. Accidentul în care

au fost implicate mai multe autovehicule a fost provocat de manevra

defectuoasă de depășire efectuată de numitul P., care

conducea autoturismul. În accident au mai fost implicate un tractor agricol

și un autocar.

În urma impactului, au decedat persoanele

aflate in autoturismul și anume pasagerii O. și N., precum și

șoferul P. De asemenea, a fost vătămat corporal și numitul

R., conducătorul autocarului.

Pe baza cercetărilor efectuate în

cauză, s-a concluzionat că vinovat de producerea accidentului se face

numitul P., însă prin Rezoluția din 31 octombrie 2013 a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Brăila, dată în Dosarul nr. x/P/2012, din

cauză că a intervenit decesul acestuia, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de numitul P.

Prin sentința civilă nr. 2413

din 14 mai 2014, secția a VI-a civilă, a Tribunalului București

a admis excepția necompetenței funcționale a

secției și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea uneia dintre secțiile a IIl-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului

București, reținând caracterul civil al litigiului.

Cauza a fost înregistrată la data de 11

iulie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă,

sub nr. x/3/2013**.

Prin sentința civilă nr. 1571

din 17 decembrie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a admis în parte, acțiunea formulată de

reclamanți, a obligat pârâtul la plata despăgubirilor materiale în

sumă de 5.852,85 lei către reclamanta A., daunelor morale în

sumă de 30.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii

Naționale a României din ziua plății, către reclamanta A.

și 30.000 euro, echivalent în lei ia cursul Băncii Naționale a

României din ziua plății, către reclamantul B. pentru

prejudiciul suferit ca urmare a decesului fiului lor, N. și la plata

daunelor morale în sumă de 30.000 euro, echivalent în lei la cursul

Băncii Naționale a României din ziua plății, către

reclamanta G. și 30.000 euro echivalent în lei la cursul Băncii Naționale

a României din ziua plății, către reclamantul H. pentru

prejudiciul suferit ca urmare a decesului fiului lor, O., a respins cererile

privind daunele morale formulate de reclamanții C., F., D., E., I., J.

și K. ca neîntemeiate, a obligat pârâtul la plata către

reclamanții A., B., G. și H. a penalităților de 0.2% pe zi de

întârziere, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii

și până la data plații efective a sumelor datorate și a

obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000

lei către reclamanta A. și 4.000 lei către G.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanța a avui în vedere următoarele:

Așa cum s-a menționat în urma

accidentului de circulație produs la data de 29 iunie 2012, a rezultat

decesul numiților P., conducătorul auto, ai lui N. și O.,

pasageri în autoturismul respectiv.

Din actele de stare civilă depuse la

dosarul cauzei, a rezultat că reclamanții B. și A. sunt

părinții defunctului N., reclamanții C., D., E. și F. sunt

frații și surorile defunctului N., reclamanții H. și G. sunt

părinții defunctului O., reclamantele I., J. și K. sunt surorile

defunctului O.

Pe fondul pretențiilor reclamanților B.

și A., tribunalul ie-a apreciat în parte întemeiate.

Astfel, sub aspectul daunelor materiale, tribunalul

a constatat că din facturile și chitanțele depuse la dosar

(filele 62-68), rezultă un cuantum al cheltuielilor pentru transport

și amenajarea locului de veci al defunctului N. și pentru

înmormântare și ritualuri creștinești de 5.852,85 lei, astfel

că în temeiul ari 49 pct. 2 din Norma Comisiei pentru Supravegherea Asiguraților

aprobată prin Ordinul nr. 14/2011, în vigoare ia momentul producerii

accidentului, a obligat pârâtul la plata acestei sume cu titlu de

despăgubiri materiale către reclamanta A., mama defunctului.

Sub aspectul daunelor morale pretinse de

reclamanții B. și A., tribunalul a apreciat că suni întrunite

condițiile acordării acestora, conform art. 1357 C. civ., pentru

prejudiciul moral determinat de decesul fiului lor, cauzat de fapta

ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de

circulație.

În stabilirea cuantumului acestuia, tribunalul

a avut în vedere împrejurarea că prejudiciul moral al reclamanților

este practic imposibil de a fi cuantificat, în condițiile în care

aceștia și-au pierdut unul dintre copii.

În raport de aceste criterii minime

și amintind încă o dată că un asemenea prejudiciu nu poate

fi echivalat material, tribunalul a considerat că se justifică

acordarea sumei de 30.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale

a României din ziua plății, pentru fiecare din cei doi

părinți cu titlu de daune morale pentru prejudiciul determinat de

decesul fiului lor,

N., în

vârstă de 26 de ani, văzând și dispozițiile art. 49 pct. 2 lit.

d) din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normei privind

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse

prin accidente de vehicule și dispozițiile art. 25

1

lit. b)

din Legea nr. 32/2000, motiv pentru care a obligat pârâtul la plata sumelor menționate.

Privitor la pretențiile formulate

de reclamanții C., F., D., E., tribunalul, fără a face aprecieri

de ordin moral asupra unei asemenea solicitări, a avut In vedere că

reclamanții sunt frații și surorile defunctului N. și

că o reparație morală nu poate fi fundamentată exclusiv pe

relația de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferințelor morale

produse de decesul fratelui lor, întrucât, repararea acestora nu se poate

realiza de plano și exclusiv prin raportare la relația de rudenie

dintre aceștia.

Sub aspectul daunelor morale pretinse

de reclamanții H. și G., tribunalul a apreciat că sunt întrunite

condițiile acordării acestora, conform art. 1357 C. civ., pentru

prejudiciul moral determinat de decesul fiului lor, cauzat de fapta

ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de

circulație, reținând aceleași argumente expuse cu ocazia

examinării cererii formulate de reclamanții A., B., C. și D.

Ca urmare, pentru aceleași

considerente și în temeiul acelorași dispoziții legale

menționate anterior, tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 30.000

euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din

ziua plății, către reclamanții H. și G. cu titlu de

daune morale pentru prejudiciul determinat de decesul fiului lor, O., în

vârstă de 22 de ani.

În privința cererii de acordare a daunelor

morale formulată de reclamantele I., J. și K., ca urmare a decesului

fratelui lor, O., tribunalul a apreciat că argumentele ce au fost expuse

cu ocazia examinării cererii formulate de frații defunctului A., B.,

C. și D., subzistă.

Tribunalul nu a primit susținerea

pârâtului în sensul că victimele accidentului, defuncții N. și

O., se aflau sub influența alcoolului, ipoteză ce nu are certitudine

nici în privința conducătorului auto vinovat de producerea

accidentului, P.

Astfel, tribunalul a avut în vedere că în

dosarul penal există declarația unei singure martore S. care a

menționat că aceștia au consumat bere la stația Peco, SC T.

SA, însă această declarație nu se coroborează cu niciun alt

mijloc de probă și este infirmată de raportul medico-legal de

necropsie din 29 iunie 2012 privind pe O. întocmii de Serviciul de

medicină legală județean Brăila, din care rezultă

că sângele victimei primit pentru analiză nu conține alcool.

Cum în privința defunctului N. nu

există un raport de necropsie în dosarul penal, iar declarația

martorei S. nu este concludentă sub acest aspect, tribunalul nu a

reținut nici în privința acestuia faptul că s-ar ti aflat sub

influența alcoolului la momentul producerii accidentului.

De asemenea, tribunalul a

înlăturat și susținerile pârâtului potrivit cărora nu

datorează despăgubiri pentru victimele acestui accident, deoarece

acestea au cunoscut faptul că P., conducătorul auto, nu poseda permis

de conducere și au acceptat

să

se deplaseze cu autoturismul condus de acesta, revenindu-le culpa pentru

consecințele accidentului asupra propriilor persoane.

În raport de dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea

nr. 136/1995 ce prevăd „în caz de vătămare corporală sau

deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara

vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în

acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv",

precum și de faptul că nici o dispoziție legată nu

instituie o asemenea excepție, iar art. 28 din Norma aprobată prin

Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu este

incident în cauză, tribunalul nu a putut reține existența unei

culpe comune a victimelor accidentului la producerea consecințelor

acestuia, sens în care a arătat că este și paragraful 23 din

preambulul Directivei nr. 103/2009 a Parlamentului European și Consiliului

Europei, și, art. 12 alin. (1) din Directiva nr. 103/2009 a Parlamentului

European și Consiliului Europei.

Referitor la solicitarea reclamanților de

obligare a pârâtei la plata penalităților de 0,2% pe zi de

întârziere, tribunalul a apreciat că este întemeiată, în raport de

prevederile art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei pentru Supravegherea

Asigurărilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) C.

proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului, care a căzut

în pretenții, tribunalul l-a obligat la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 4.000 lei către reclamanta A. și 4.000

lei, către G., reprezentând onorarii de avocat, potrivit chitanțelor

depuse la dosar.

Împotriva sentinței primei instanțe au formulat

apel atât reclamanții cât și pârâtul.

Prin Decizia nr. 170 din 22 martie 2016

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă pentru

cauze cu minori și de familie,

s-au admis apelurile

formulate de apelanții - reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I.

5

J. și K. prin reprezentant legal G. și de apelantul - pârât L. în calitate

de garant prin M., împotriva sentinței civile nr. 1571 din 17 decembrie 2014,

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

S-a schimbat parțial, sentința apelată, în sensul că a fost

obligat pârâtul, la plata de daune morale astfel: - pentru reclamanții A.,

B. și G., câte 15.000 euro fiecare, echivalent în lei la cursul Băncii

Naționale a României din ziua plății; - pentru reclamantul H.,

suma de 14.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României

din ziua plății; - pentru reclamanții C., F., D., E., I., câte

4.800 euro fiecare, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României

din ziua plății; - pentru reclamanții J. și K., câte 5.100

euro fiecare, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României

din ziua plății. S-a stabilit ca dispoziția privind

penalitățile de întârziere impuse pârâtului să se aplice în

privința, fiecărui reclamant (deci nu doar a celor indicați în

sentință), iar cheltuielile de judecată de la fond, au fost

reduse la suma de 2.000 lei, pentru fiecare dintre cele două reclamante A.

și G.. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii,

reclamanții A., B., C., D., E., F.. G., H., I., J., K. au declarat

recurs, prin care au

solicitat, în

raport de dispozițiile art. 488 pct. 5 șt 8 C. proc. civ., admiterea

recursului așa cum a fost formulat și casarea parțială a

deciziei recurate.

Invocând motivul prevăzut în art. 488

pct. 5 C. proc. civ., reclamanții au susținut că instanța

de apel a încălcat principiul disponibilității și cel al

dreptului la apărare al reclamanților atunci când, fără a

se solicita prin apelul pârâtei diminuarea pretențiilor în raport de Ghidul

Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, aceasta a procedat la

diminuarea despăgubirilor acordate, în condițiile în care prin apelul

pârâtei se critica sentința doar sub aspectul culpei, iar cu ocazia

dezbaterilor, pârâta a susținut că sumele acordate sunt m concordanță

cu practica judiciară în materie.

Referindu-se la motivul prevăzut

în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții, în esență, au

susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 28 din Ordinul Comisiei

pentru Supravegherea Asiguratorilor nr. 14/2011 și a dispozițiilor art.

1371 C. civ., atunci când instanța de apel a reținui o culpă în

proporție de 10,11% în sarcina victimelor accidentului, reprezentând

asumarea unui risc de a se urca în autoturismul condus de o persoană

aflată sub influența băuturilor alcoolice, întrucât, nu

există nici un text de lege atât în normele interne, cât și în cele

europene care să înlăture de la beneficiul acordării daunelor

morale și materiale pe reclamanții din cauză.

Intimatul pârât M., a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului în principal, caftind nul și

în subsidiar, ca nefondat.

Nulitatea recursului

a fost invocată în raport de motivele de recurs invocate,

respectiv art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., și criticile formulate

de aceștia care vizează exclusiv cuantumul daunelor morale reduse în

apel și implicit neacordarea sumelor solicitate prin acțiunea de

chemare în judecată.

S-a apreciat că, în realitate,

reclamanții sunt nemulțumiți de soluția

pronunțată în apei, ce reprezintă, de fapt, critici de

netemeinicie cu privire la aprecierea probelor și restabilirea

situației de fapt în recurs, ce nu pot fi încadrate în textele indicate,

dar nici în punctele 1-8 din art. 488 C. proc. civ., în baza cărora

să se poată exercita controlul judiciar în recurs.

Pe fond cauzei, intimatul a arătat

în esență, că hotărârea este legală, sub aspectul

diminuării despăgubirilor și reținerii culpei comune.

Recurenții au formulat

răspuns la întâmpinarea depusă de pârât, prin care au solicitat respingerea

excepției eh nulitate a recursului și a apărărilor formulate

pe fondul cauzei.

După comunicarea raportului asupra

admisibilității în principiu, prin rezoluția de la 9 noiembrie

2016 s-a acordat termen pentru analiza admisibilității în principiu,

iar la 17 noiembrie 2016 s-a fixat termen de judecată cu citarea

părților la 19 ianuarie 2017 în ședință publică,

când instanța a rămas în, pronunțare pe excepția

invocată și pe fondul recursului.

Cu privire la excepția

nulității recursului

invocată de pârâtul L.

prin M. acestea se va respinge, ca neîntemeiată.

Astfel, se susține că

reclamanții sunt nemulțumiți de soluția

pronunțată în apel, ce reprezintă, de fapt, critici de

netemeinicie cu privire la aprecierea probelor și restabilirea

situației de fapt în recurs, ce nu pot fi încadrate în textele indicate,

dar nici în pct. 1 - 5 din art. 488 C. proc. civ., în baza cărora să

se poată exercita controlul judiciar în recurs.

Invocând motivul prevăzut în art. 488 pct.

5 C. proc. civ., reclamanții au susținut că instanța de

apel a încălcat principiul disponibilității și cel al dreptului

Ia apărare al reclamanților atunci când fără a se solicita

prin apelul pârâtei diminuarea pretențiilor în raport de Ghidul Fondului

de Prevenirea Victimelor Străzii, aceasta a procedat ia diminuarea

despăgubirilor acordate, în condițiile m care prin apelul pârâtei se

critica ședința doar sub aspectul culpei, iar cu ocazia dezbaterilor,

pârâta a susținut că sumele acordate sunt in concordanță cu

practica judiciară în materie.

Referindu-se la motivul prevăzut

în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții, în esență, au

susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 28 din Ordinul Comisiei

de Supravegherea Asiguraților nr. 14/2011 și a dispozițiilor art.

1371 C. civ., atunci când instanța de apel a reținut o culpă în

proporție de 10,11% în sarcina victimelor accidentului, reprezentând

asumarea unui risc de a se urca în autoturismul condus de o persoană

aflată sub influența băuturilor alcoolice, întrucât nu

există nici un text de lege atât în normele interne cât și în cele

europene care să înlăture de la beneficiul acordării daunelor

morale și materiale pe reclamanții din cauză.

Aceste critici pot fi încadrate în motivele de

recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. și nu se

referă la netemeinicia hotărârii tinzând la schimbarea situației

de fapt așa cum în mod greșit se susține de către intimatul

- pârât.

De fapt, prin admisibilitatea în principiu

și fixarea termenului în ședință publică recursul s-a

considerat admisibil în principiu și s-a acordat termen pentru dezbaterea

pe fond a acestuia.

Analizând recursul în raport de motivele de

recurs formulate, respectiv, pct. 5 și 8 din art. 488 C. proc. civ., Înalta

Curte, constată ca acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Invocând art. 488 pct. 5 C. proc. civ.,

reclamanții au susținut că decizia pronunțată în apel

încalcă principiul disponibilității și dreptul la

apărare prin reducerea pretențiilor solicitate în condițiile în

care nu s-a formulat o astfel de critică în apel de către pârât.

Potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ.,

casarea unei hotărâri se poate cere când "prin hotărârea

dată s-au încălcat reguli de procedură a căror nerespectare

atrage sancțiunea nulității".

În

raport de acest motiv

de recurs, se invocă încălcarea regulilor de procedură,

respectiv a acelor norme ce călăuzesc dispozițiile procesuale

civile cu privire la principiul disponibilității și cel ai

dreptului ia apărare.

În lumina principiului

disponibilității, instanța va statua în limitele obiectului

stabilit prin cererea de chemare în judecată pronunțându-se doar

asupra a ceea ce s-a cerut.

Respectarea dreptului la apărare

presupune pe de o parte, posibilitatea recunoscută de către lege

părților litigante de a-și angaja un apărător, iar pe

de altă parte, în sens material, de a dispune de toate elementele necesare

pentru a-și asigura apărarea.

Prin criticile formulate în apel,

pârâtul a susținut reținerea culpei celor două victime, ceea ce

are ca rezultat final reducerea cuantumului pretențiilor solicitate.

Prin urmare, contrar susținerilor

recurenților reclamanți nu se poate reține că pârâtul nu a

solicitat reducerea cuantumului daunelor morale, cât timp acesta a solicitai

reținerea culpei celor două victime, N. și O. în dimensionarea

urmărilor cauzate de către conducătorul autoturismului.

În ceea ce privește încălcarea

dreptului la apărare deși se invocă acest principiu,

recurenții reclamanți nu au arătat cum anume instanța de

judecată a încălcat acest principiu fundamental și sub ce

formă au considerat că dreptul lor ia apărare a fost

nerespectat.

Invocarea nerespectării acestui principiu

din perspectiva practicii judiciare nu poate fi reținută, întrucât,

în speță, reținerea unei culpe în sarcina victimelor aflate în

autoturism, ce a determinat diminuarea cuantumului pretențiilor solicitate

de moștenitorii acestora, vizează stabilirea situației de fapt

astfel cum rezultă din analiza instanței asupra probelor administrate,

pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța ia în considerare

practica judiciară în materie doar în sens orientativ și nu ca mijloc

de probă, astfel că nu a fost încălcat dreptului la

apărare, al recurenților, în speță.

Prin urmare, Înalta Curte constată că

nu este fondată critica adusă hotărârii pronunțate în apel

de către reclamanți prin raportare la dispozițiile art. 488 pct.

5 C. proc. civ., urmând a dispune respingerea acesteia în consecință.

În ceea ce privește motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acesta

privește încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de

drept material.

În raport de acest motiv de recurs se

invocă încălcarea dispozițiilor art. 28 din Ordinul nr. 14/2011

și a dispozițiilor art. 1371 C. civ. în reținerea culpei celor

două victime ce a determinat în final reducerea cuantumului

pretențiilor solicitate cu titlu de daune morale,

Ambele dispoziții invocate prevăd

că cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru

partea din prejudiciu care a pricinuit-o.

În speță, în raport de probatoriul

administrat, instanța a reținut 10, 11% culpă în sarcina

persoanelor care s-au urcat în mașina cu un conducător auto sub

influența băuturilor alcoolice, dat fiind acceptarea acestora de a

circula în asemenea condiții, conduită care a favorizat producerea

accidentului, ceea ce a dus la reducerea cuantumului despăgubirilor

pretinse, astfel că susținerile recurenților potrivit

cărora decizia recurată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor

art. 1371 C. civ., sunt nefondate.

În ceea ce privește Ghidul

Victimelor Străzii, acesta s-a avut în vedere doar ca punct de plecare, așa

cum impune dispozițiile art. 49 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011

pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de

vehicule, care alături de culpa reținută și de

circumstanțele personale ale fiecărei victime a determinat formarea

convingerii instanței în privința

cuantumului acordat cu titlu de daune morale celor îndreptățiți.

Pentru motivele arătate nu se vor

reține ca fondate nici criticile formulate în raport de motivul de recurs

prevăzut de pct. 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate,

recursul va fi respins, ca nefondat, cu consecința păstrării

deciziei recurate ca fiind legală.

În raport de dispozițiile art. 451 alin.

(2) C. proc. civ., instanța va obliga pe recurenții reclamanți

la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în

recurs, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., de la 4.000 lei,

către intimatul pârât L. prin M., având în vedere complexitatea cauzei

și activitatea desfășurată de către avocatul ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de pârâtul L. prin M.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de

reclamanții B., C., D., F., G., I., J., E., H., K., A. împotriva Deciziei civile

nr. 170 din data de 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă.

Obligă pe recurenții

reclamanți la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată în recurs, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.,

către intimatul pârât L. prin M.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2017.