ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 595/2023

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III - a civilă la 14 martie 2018, în dosarul nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., în temeiul dispozițiilor art. 194 C. proc. civ., art. 1381 C. civ., art. 1390 C. civ., art. 1391 C. civ. și art. 1392 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 49, art. 50, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, prin raportare la dispozițiile art. 24, art. 26, art. 36, art. 37, art. 38 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar și prevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civilă auto, au chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA FPVS (Fondul de Protecție a Victimelor Străzii) din cadrul B.A.A.R. (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) și pe intervenientul forțat G., solicitând obligarea pârâtei Direcția FPVS la plata daunelor materiale și morale, pentru prejudiciul încercat prin decesul lui H., conform cererii de despăgubire comunicată pârâtei, astfel: pentru A., soția victimei decedate - suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale și suma de 16.344,58 RON plus 500 euro RON, cu titlu de daune materiale; pentru B., fiul victimei decedate - suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru C., fiul victimei decedate - suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru D., tatăl victimei decedate-suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru E., mama victimei decedate-suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru F., sora victimei decedate-suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 1 februarie 2018, conform dispozițiilor art. 38 raportat la art. 37 alin. (2) din Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, și până la plata efectivă a sumelor menționate în prezenta cerere.

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 343/25.02.2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și intervenientul G.; a obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 75.000 RON către reclamanta A., 75.000 RON către reclamantul B., 75.000 RON către reclamantul C., 25.000 RON către reclamantul D., 25.000 RON către reclamanta E., 15.000 RON către reclamanta F.; a obligat pârâta la plata sumei de sumei de 9.022 RON cu titlu de daune materiale către reclamanta A. și a luat act de solicitarea reclamanților de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel reclamanții.

Decizia pronunțată în apel Prin încheierea de la termenul din 24.03.2021, ca urmare a decesului apelantului-reclamant la data de 07.12.2019 (astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 11/05.02.2021 eliberat de BNP I., instanța de apel a constatat transmisă calitatea procesuală activă de la apelantul-reclamant decedat J., către moștenitorii E., F., B., C., K., intervenția acesteia din urmă fiind astfel calificată în cauză, în sensul transmisiunii calității procesuale parțiale. Prin decizia civilă nr. 1043 A din 30 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a hotărât următoarele: A admis apelul formulat de reclamanții A., B., C., D. - decedat, E. și F., împotriva sentinței civile nr. 343 din 25.02.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii din cadrul Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) și cu intimații-intervenienți G. și K.. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: A obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: - 100.000 RON către reclamanta A. - 100.000 RON către reclamantul B. - 100.000 RON către reclamantul C. - 100.000 RON către reclamantul D. decedat și continuat în proces de E., F., B., C. și K.. - 100.000 RON către reclamanta E.. - 100.000 RON către reclamanta F.. A păstrat în rest sentința.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 1043 A din 30 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs reclamanții. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții - reclamanți au invocat, în esență, următoarele aspecte: În primul rând, consideră că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și totodată, cuprinde și motive contradictorii. Astfel, reclamanții au solicitat instanței de control judiciar să dispună anularea hotărârii primei instanțe de judecata, întrucât aceasta nu a explicat raționamentul juridic pe care l-a adoptat pentru a diminua daunele morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, așa cum ar fi fost obligată să facă pentru a putea considera că sentința primei instanțe este motivată, în conformitate cu exigentele impuse de către legiuitor. Însă, instanța de control judiciar a dispus, în mod neîntemeiat și mai ales fără a motiva în niciun fel această soluție, respingerea acestui motiv de apel, în considerentele hotărârii recurate neregăsindu-se niciun argument din care să rezulte care a fost raționamentul instanței de control judiciar pentru a considera ca sentința este motivată. Hotărârea recurată conține considerente contradictorii, în sensul că, pe de o parte, reține că sumele solicitate de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată sunt justificate și proporționale cu suferințele și cu consecințele pe care accidentul le-a avut în viața acestora, iar, pe de o parte, instanța de control judiciar a considerat că suma de 100.000 RON (suma care este de 8 ori, respectiv 6 ori mai mică decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată) pentru fiecare dintre reclamanți reprezintă o despăgubire echitabilă. Un doilea motiv de recurs vizează faptul că instanța nu a aplicat dispozițiile art. 50 lit. d) din Norma nr. 23/2014, cuantumul daunelor morale acordate de către aceasta fiind inferior jurisprudenței, pe care o evocă în acest sens. În plus, menționează că instanța de apel nu a înțeles să arate care ar fi practica judiciară "constantă" la care s-a raportat în momentul în care a apreciat asupra cuantumului daunelor morale și de ce consideră (fără a arăta nicio altă hotărâre diferită, cu excepția celor depuse de către intimat - hotărâri care conțin daune minimale) că practica depusă de către recurenții-reclamanți nu reprezintă o practică constantă. În absența unor criterii clare și obiective, prevăzute de legislația națională, care să contureze un sistem de referință la care să se raporteze atât justițiabilii (victime directe și indirecte), cât și instanțele de judecată, practica judiciară în materie trebuie să fie un reper, iar dispozițiile legale să nu mai fie eludate. Astfel, atât prima instanță, cât și instanța de control judiciar aveau obligația, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, să procedeze la examinarea jurisprudenței Curților de Apel din România, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru că, pe de o parte, părțile vătămate (reclamanții) să fie just despăgubite, dar și să se poată raporta la o judecată în echitate. Un alt motiv de recurs vizează aplicarea eronată a dispozițiilor legale privind îmbogățirea fără justă cauză, art. 1345 C. civ. În acest sens, contrar celor reținute de instanța de apel, arată că la dosar nu există nicio probă din care ar rezulta incidența unei îmbogățiri fără justă cauză în situația în care s-ar fi acordat sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată și nici faptul că sumele solicitate de către reclamanți prin cererea de chemare in judecata, cu titlu de daune morale, ar fi "disproporționate". Despăgubirile solicitate prin cererea introductivă, cu titlu de daune morale, sunt pe deplin întemeiate, singurul scop al acestora fiind acela de a alina suferința pricinuită reclamanților, în urma accidentului rutier în care și-au pierdut cea mai dragă ființă, iar nu acela de îmbogățire fără justă cauză, așa cum s-a reținut prin hotărârea recurată. Din perspectivă jurisprudențială, s-a reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de fată, s-au raportat și la o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamanți. La stabilirea întinderii daunelor morale, trebuie avute în vedere, atât prevederile art. 24 alin. (2) lit. a) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, cât și dispozițiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2007, potrivit cărora suma minimă de 1 milion de euro pentru vătămări corporale sau deces este o sumă rezonabilă și adecvată. Un ultim motiv de recurs vizează faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor paragrafului 20 din preambulul Directivei nr. 2009/103/CE, precum și cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Consideră că reclamanții au fost discriminați pe criteriu de avere, dar și pe criterii de origine națională și socială, reținându-se că la stabilirea daunelor morale se va avea în vedere nivelul de trai din România. Astfel, cele reținute de către instanța de control judiciar reprezintă o discriminare în sensul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție ținând cont că în baza raționamentului juridic al acesteia, reclamanții, în situația în care ar fi avut o situație financiara mai bună sau dacă ar fi fost cetățeni ai unui alt stat, ar fi beneficiat de un cuantum mai mare al despăgubirilor acordate de către instanța de judecată.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor din recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului, înlăturarea apărărilor invocate de intimatul-pârât și admiterea recursului.

Procedura de filtru: Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 3 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind respinsă excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, pentru motivele reținute prin încheierea respectivă, stabilind termen, cu citare părți, la 6 aprilie 2023. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente: Criticile reliefate în prezenta cale de atac supun dezbaterii modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale solicitate de reclamanți în calitate de soție (A.), copii (B. și C.), părinți (E. și D. - acesta din urmă decedat și continuat în proces de E., F., B., C. și K.) și soră (F.) a victimei decedate în accidentul produs la 22 mai 2015. Subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții reproșează instanței de apel o nemotivare a hotărârii sub un dublu aspect - faptul că a motivat în termeni generali și într-o manieră contradictorie, nefiind indicate argumentele ce au impus stabilirea cuantumului daunelor morale și faptul că nu s-a raportat la legislația specială incidentă în speță - art. 50 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 23/2014 emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară (în vigoare la data producerii accidentului), potrivit căruia la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unei persoane se au în vedere în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Necorelarea daunelor morale cu practica judiciară în materie și greșita analiză a criteriilor de cuantificare a despăgubirilor se reflectă și într-o încălcare a prevederilor legale anterior menționate, ipoteză în care se invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Întrucât cele două critici pun în discuție nelegalitatea hotărârii contestate din perspectiva nesocotirii jurisprudenței în materie în ceea ce privește cuantificarea daunelor morale vor fi examinate împreună, urmând a se aprecia caracterul fondat al acestora. Curtea de apel, devoluând fondul cauzei în apelul promovat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului, prin decizia atacată a acordat daune morale de 100.000 RON fiecărui reclamant, reținând la paginile 21-23 din hotărâre că: "Deoarece legislația din România nu conține norme pentru determinarea cuantumului daunelor morale, criteriul de determinare al acestora îl reprezintă jurisprudența, care, conform dreptului românesc, nu constituie izvor de drept. Totuși, reglementarea cuprinsă la art. 50 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 23/2014 anterior menționat tinde să acorde statutul de izvor de drept jurisprudenței, în privința daunelor morale. Atunci când este analizat caracterul echitabil al unei despăgubiri, trebuie avut în vedere nivelul de trai și salariul mediu pe economie din România, acestea fiind criterii obiective și relevante, de care ar fi trebuit să se țină seama la evaluarea prejudiciului moral. Se va avea în vedere că, în paragraful 20 din preambulul Directiva nr. 2009/103/CE se prevede că: "Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are lot accidentul pe teritoriul comunității fiindcă România este stat membru al Uniunii Europeni, iar legislația privind asigurările reprezintă o transpunere în dreptul intern a mai multor directive. Astfel, la evaluarea pe cale judecătorească a prejudiciului moral, trebuie avut în vedere inclusiv cuantumul daunelor morale acordate în alte state membre întrucât voința legiuitorului Uniunii Europene a fost comună tuturor statelor membre, pentru ca întinderea daunelor morale să fie determinată astfel încât să se realizeze o armonizare a daunelor morale acordate cu acelea determinate și alte state membre."." De asemenea, instanța de apel apreciază "că nicio sumă de bani nu poate compensa trauma produsă, sumele ce pot fi acordate în asemenea cazuri nu înlătură suferința pricinuită de pierderea unei persoane apropiate, dar trebuie avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor că finalitatea compensatorie a acestora nu se poate atinge nici prin acordarea unor sume de bani excesive comparativ cu condițiile de viață ale victimelor și cu nivelul de trai existent în acest stat, astfel încât "reparația" bănească să nu conducă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.". Fără a mai reda celelalte paragrafe din decizie, se constată că în cuprinsul acestora sunt consemnate simple considerații teoretice referitoare la modalitatea de cuantificare a daunelor morale în general, instanța nefăcând o analiză aplicată a acestora la situația concretă din speța dedusă judecății. Înalta Curte, în acord cu aspectele teoretice evidențiate de instanța de apel, reține că la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele speței. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material. Însă, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure. Prevederile art. 50 pct. 2 lit. d) din Ordinul A.S.F. nr. 23/2014, incidente în cauză, stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că jurisprudența reprezintă un criteriu de stabilire a daunelor morale, potrivit articolului de lege mai sus evocat, astfel că trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale, însă se constată că această motivare este pur formală, din considerentele deciziei atacate nerezultând dacă, la propria evaluare a daunelor acordate, a avut în vedere practica judiciară. Astfel, Înalta Curte reține că deși reclamanții au făcut trimitere, prin cererea de apel, la diferite hotărâri ce au fost pronunțate în cauze similare, din considerentele deciziei nu reiese dacă instanța de apel s-a raportat la această practică sau la oricare altă hotărâre pronunțată în cauze similare, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii pe acest aspect, precum și o neaplicare a dispozițiilor art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014. Curtea de apel nu s-a raportat la această normă în stabilirea sumelor acordate cu titlu de daune morale, limitându-se în a menționa cu titlu generic: "Ținând seama de probatoriul administrat, de jurisprudența în materie prezentată de părți, Curtea apreciază că suma de 100.000 RON acordată fiecărui apelant cu titlu de daune morale este echitabilă pentru acoperirea acestui prejudiciu", fără să analizeze jurisprudența din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie. Rezultă, astfel, că stabilirea cuantumului despăgubirilor morale în etapa procesuală a apelului nu a fost rezultatul unei abordări proprii a jurisprudenței naționale în materie, ceea ce ar fi impus o analiză a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în materie și nici a interpretării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului din perspectiva ideii de "echitate", a examinării condițiilor socio-economice și a particularităților speței. Pe de altă parte, motivarea instanței de apel este contradictorie, în condițiile în care reține că atunci când este analizat caracterul echitabil al unei despăgubiri, trebuie avut în vedere nivelul de trai și salariul mediu pe economie din România, acestea fiind criterii obiective și relevante, pentru ca în paragraful următor să instanța de apel să rețină cele statuate în paragraful 20 din preambulul Directiva nr. 2009/103/CE potrivit cărora victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul comunității, fiindcă România este stat membru al Uniunii Europeni, astfel încât întinderea daunelor morale să fie armonizată cu cele ale daunelor morale acordate și în celelalte state membre ale Uniunii Europene. Pentru aceste considerente, se constată că se impune casarea hotărârii sub aceste aspecte. Dat fiind că, în speță, soluția adoptată de instanța de apel în privința stabilirii daunelor morale, s-a impus a fi casată, pentru considerentele arătate pe larg în cele ce preced, revine în sarcina instanței de rejudecare să aprecieze, în concret, conformându-se indicațiilor din prezenta decizie de casare cu privire la stabilirea acestora, analiză care, în mod firesc va avea în vedere dezlegările date prin prezenta decizie. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere urmează să stabilească cuantumul daunelor morale cuvenite reclamanților, ținând seama, alături de criteriile de stabilire a despăgubirilor și de practica judiciară națională în materie, inclusiv de deciziile de speță atașate la dosar, raportat la situația de fapt din prezentul litigiu, sens în care va avea în vedere atât de consecințele suportate de recurenții-reclamanți în urma decesului defunctului H., cât și de criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, astfel încât aceasta să își păstreze caracterul strict compensatoriu, fără a deveni un mijloc de îmbogățire fără justă cauză. În rejudecare, instanța va avea în vedere că raportarea la jurisprudența din România, la care face trimitere art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 are doar un caracter de orientare, cât timp situația fiecărei persoane este una particulară, ca și situația fiecărei spețe și că, în realitate, sensul acestei norme nu presupune o limitare a analizei instanței la realizarea unor simple operațiuni de comparare și preluare necenzurată a cuantumului daunelor stabilite în alte cauze, ci utilizarea, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama de principiile și criteriile cristalizate în jurisprudență pentru a putea fi cuantificate daunele morale, a unor repere orientative din punct de vedere valoric, asupra cărora apreciază judecătorul de la caz la caz. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia curții de apel și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.