ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 876/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Totodată, au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1349 și urm., art. 2223 și urm. C. civ., art. 41 și urm. din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobată prin Ordinul A.S.F. nr. 23/2014.

Prin sentința civilă nr. 521 din 09 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea și a fost obligată pârâta la plata sumei de 75.000 Euro, cu titlu de daune morale către reclamanta A., în calitate de mamă a victimei, 50.000 Euro, cu titlu de daune morale către reclamantul B., în calitate de soț al victimei și 50.000 Euro cu titlu de daune morale către reclamanta C. în calitate de fiică a victimei, sume ce se vor achita în RON la cursul BNR din ziua plății, precum și la plata penalităților de întârziere calculate de la data de 18.05.2017 până la achitarea efectivă a despăgubirilor.

Prin decizia civilă nr. 529 din 24 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul formulat de pârâtă, s-a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei de 35.000 euro fiecare, în echivalent în RON la data plății efective, cu titlul de daune morale și la plata penalităților de întârziere calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Totodată instanța de apel a respins apelul formulat de reclamanți ca nefondat.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenții au susținut că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra motivului de apel privind greșita reținere a situației de fapt.

Instanța de apel ar fi reținut în mod eronat stadiul dosarului penal și situația de fapt din perspectiva celor reținute prin hotărârea primei instanțe, atunci când a analizat modul de producere a accidentului rutier, raportându-se la cercetările realizate de organele de urmărire penală în dosarul nr. x/2016. Astfel, la momentul soluționării apelului era pronunțată sentința penală nr. 232 din 26.02.2019 de către Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 690 din 03.07.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Recurenții apreciază că din această perspectivă a fost nesocotit principiul disponibilității reglementat de art. 9 Cod procedură civilă, relevante fiind dispozițiile alin. (2) al textului menționat, care prevăd că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, această regulă fiind aplicabilă și în calea de atac devolutivă a apelului, în care limitele judecății în apel sunt date, printre altele, de motivele de apel.

Totodată, recurenții invocă dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care chestiunea privind greșita reținere a situației de fapt a fost invocată în apel, dar instanța a omis să se pronunțe asupra ei.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții arată că nemotivarea este evidentă, în condițiile în care considerentele hotărârii vizează doar soluția de reducere a despăgubirilor, iar nu și analiza primului motiv de apel privind greșita reținere a situației de fapt.

Recurenții susțin că motivarea ce stă la baza soluției criticate nu este deosebită de motivarea instanței de fond și, din această perspectivă, apreciază că se impunea ca hotărârea care reformează considerabil hotărârea primei instanțe sub aspectul reducerii despăgubirilor morale să fie motivată în acest sens, să conțină argumente noi care să justifice adoptarea unei astfel de soluții.

Potrivit recurenților, decizia recurată nu este motivată nici sub aspectul solicitării acestora de valorificare a jurisprudenței relevante.

Recurenții consideră că hotărârea cuprinde un motiv străin de natura cauzei, respectiv cel referitor la faptul că motivele de apel vizau doar cuantumul daunelor morale în condițiile în care apelanții-reclamanți au criticat greșita reținere de către prima instanță a situației de fapt.

Recurenții susțin că hotărârea atacată nu este motivată sub aspectul momentului de la care curg penalitățile pentru despăgubirile neachitate de către intimată, instanța de apel limitându-se la a face o simplă alegație cu privire la curgerea penalităților, cu o trimitere lacunară la oferte și fără a o argumenta în vreun fel.

În expunerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții arată că instanța de apel a aplicat greșit principiul reparării integrale a prejudiciului potrivit art. 1381 și art. 1385 C. civ.

Recurenții arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 întrucât în analiza cuantumului daunelor morale trebuia să țină cont de criteriile și soluțiile din jurisprudență.

În aprecierea recurenților, instanța de apel a încălcat prevederile art. 37 alin. (1) și art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, întrucât ofertele de despăgubiri nu sunt justificate, penalitățile calculându-se începând cu a 11 - a zi de la momentul la care asigurătorul dispunea de toate informațiile și elementele necesare evaluării prejudiciului.

La 26 iulie 2021 intimata-pârâtă D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru netimbrare potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și pentru lipsa motivelor de nelegalitate în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) din același cod, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 22 februarie 2022, s-au respins excepțiile netimbrării și nulității recursului reclamanților, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanți și s-a stabilit termen de judecată la data de 12 aprilie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Criticile recurenților privind încălcarea principiului disponibilității prevăzut la art. 9 alin. (2) și a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 C. proc. civ., circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, sunt fondate.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sau principii de drept.

Principiul disponibilității procesului civil este reglementat la art. 9 alin. (2) C. proc. civ. "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților" și art. 22 alin. (6) din același cod "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

De asemenea, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat presupun că "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Potrivit recurenților, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra motivului de apel privind greșita reținere a situației de fapt de către prima instanță rezultată din soluționarea definitivă a cauzei penale.

Verificând considerentele deciziei recurate se constată că instanța de apel a analizat împreună criticile reclamanților și pârâtei privind modalitatea de dimensionare a daunelor morale și a constatat că suma acordată de prima instanță cu titlu de daune morale este supradimensionată în raport de criteriul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Înalta Curte constată că instanța de apel, deși menționează în considerentele hotărârii motivul de apel al reclamanților privind greșita reținere a situației de fapt de către prima instanță, totuși, în motivare, nu a analizat acest motiv, cercetând doar criticile aduse sentinței privind modalitatea de cuantificare a daunelor morale.

Prin urmare, se reține că instanța de prim control judiciar a încălcat principiul disponibilității procesului civil și implicit limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, întrucât, evocând fondul, a analizat doar modalitatea de cuantificare a daunelor morale fără însă a se pronunța și pe motivul de apel privind greșita reținere a situației de fapt de către prima instanță.

În consecință, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute la art. 9 alin. (2), (22) alin. (6) și art. 477 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității hotărârii potrivit art. 174 și art. 179 Cod procedură civilă, fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, este întemeiat motivul de nelegalitate privind nemotivarea deciziei de apel, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Potrivit recurenților, decizia recurată nu este motivată întrucât nu a fost analizat primul motiv de apel al reclamanților privind greșita reținere a situației de fapt de către tribunal.

Astfel cum s-a reținut în analiza motivului de recurs anterior, instanța de apel, deși a fost învestită cu criticile reclamanților privind greșita reținere a situației de fapt de către prima instanță, în considerentele deciziei a omis să analizeze acest motiv de apel, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare a hotărârii.

Potrivit recurenților hotărârea atacată este nemotivată și din perspectiva reducerii considerabile a cuantumului despăgubirilor morale acordate de prima instanță.

Înalta Curte verificând considerentele hotărârii atacate constată că instanța de apel a analizat la comun criticile reclamanților privind subdimensionarea despăgubirilor morale și ale pârâtei referitoare la supradimensionarea acestora, a prezentat aspecte generale privind cuantificarea despăgubirilor morale și criteriile desprinse din jurisprudență.

Totodată, instanța de apel, deși a reținut consecințele negative ale producerii accidentului privind suferința intensă și persistentă în timp a reclamanților și o nesiguranță în ceea ce privește viitorul din perspectiva sprijinului pe care victima îl acorda fiecărui membru al familiei, a constatat că suma acordată de prima instanță cu titlu de daune morale este supradimensionată în raport cu criteriul proporționalității daunei cu prejudiciul acordat. În acest sens, instanța de prim control judiciar a considerat că suma de 35.000 Euro acordată fiecărui reclamant corespunde cel mai bine criterilor de analiză a acestui tip de daună.

În egală măsură, Înalta Curte constată că motivarea soluției de reducere a cuantumului daunelor morale este formală, întrucât nu sunt prezentate argumentele care au condus la reducerea considerabilă a despăgubirilor pentru fiecare membru de familie-reclamant, raportat la situația de fapt reținută de instanțele fondului.

În cauză, se reține că instanța de apel nu a analizat în niciun fel situația concretă a reclamanților pentru a putea verifica raționamentul judiciar care a condus la reducerea considerabilă a cuantumului despăgubirilor morale. Singurele mențiuni care se regăsesc în considerentele deciziei recurate privesc ședințele de consiliere psihologică pe care fiica victimei accidentului rutier a fost nevoită a le efectua în Finlanda și care nu au nicio relevanță sub aspectul reducerii cuantumului daunelor morale, ci, dimpotrivă, evocă suferința intensă a acesteia.

Astfel, lipsa unei analize concrete a probatoriului administrat în cauză, în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate instanța trebuia să aibă în vedere consecințele suportate de către fiecare reclamant în plan personal, familial, psihologic și profesional ca urmare a vătămării corporale suferite, și ulterior, criteriile echității și proporționalității daunei cu prejudiciul acordat, relevă nelegalitatea deciziei atacate.

De asemenea, Înalta Curte reține că și reclamanții au criticat soluția primei instanțe privind cuantumul daunelor morale, însă instanța de apel în motivarea soluției prezintă doar argumente în favoarea reducerii despăgubirilor morale, fără însă a exemplifica și analiza argumentele privind creșterea despăgubirilor morale.

În cauză se constată că instanța de apel nu a motivat reducerea cuantumului despăgubirilor prin identificarea erorii sau greșelii primei instanțe în cuantificarea despăgubirilor morale, astfel că soluția de admitere a apelului pârâtei rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. Practic, o astfel de hotărâre devine arbitrară si nu permite exercitarea controlului judiciar.

Trebuie reamintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Albina împotriva României și Gheorghe împotriva României subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

De asemenea, în cauzele Dima împotriva României și Artico împotriva Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, întrucât Convenția nu urmărește să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat "reținute", adică analizate corespunzător de către instanța sesizată.

Totodată, și critica recurenților privind nemotivarea deciziei recurate sub aspectul solicitării de valorificare a jurisprudenței relevante la cuantificarea despăgubirilor morale este fondată. În cauză, se reține că soluția din calea de atac a apelului nu a fost rezultatul unei abordări proprii a jurisprudenței naționale în materie, la care să fi procedat instanța de apel, ceea ce ar fi impus o analiză a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale, atât a celor depuse de reclamanți cât și a celor relevante în materie.

Criticile recurentei privind nemotivarea soluției sub aspectul momentului de la care curg penalitățile pentru despăgubirile neachitate de către intimată nu sunt întemeiate, întrucât instanța de apel a motivat din perspectiva cuantumului ofertei de despăgubire, care este unul apropiat cu despăgubirile acordate în calea de atac a apelului.

Înalta Curte reține că nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Astfel, Înalta Curte, reținând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, constată ca fiind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte, constatând că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. sunt întemeiate, impunându-se astfel casarea deciziei recurate pentru motive ce atrag nulitatea ei, reține că nu se mai impune analiza criticilor recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 529 din 24 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată la aceeași instanță, cu aplicarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.

În rejudecare, instanța de apel va analiza toate motivele de apel invocate de ambele părți, va argumenta soluția pe care o va pronunța în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 529 din 24 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2022.