ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2626/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 02.10.2018, sub nr. x/2018 reclamanții A., B. și C., au solicitat în contradictoriu cu pârâta D. S.A. obligarea acesteia la plata daunelor morale și materiale în cuantumul indicat mai jos, conform dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Norma nr. 23 emisă la data de 06.11.2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule: daune morale pentru prejudiciul provocat prin moartea victimei E., după cum urmează: pentru A., tatăl victimei decedate in accident, suma in cuantum de 944.000 RON; pentru B., mama victimei decedate in accident, suma in cuantum de 944.000 RON; pentru C., sora victimei decedate, suma in cuantum de 776.000 RON; penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere începând cu data 26 mai 2018 conform dispozițiilor art. 38 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere RCA pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule numărul 23/6.11.2014, valabile și în vigoare la momentul producerii accidentului 01.11.2015.

Prin sentința civilă nr. 665/13.03.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 194.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; a fost obligată pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 194.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; a fost obligată pârâta la plata către reclamantul C. a sumei de 101000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11- a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal; s-a respins cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1623 din 15 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a fost admis apelul formulat de apelanta - pârâtă D. S.A., împotriva sentinței civile nr. 665/13.03.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimații - reclamanți A. B. și C..

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 14.000 RON pentru fiecare dintre părinții victimei, respectiv reclamanții A. și B. și a sumei de 11.000 RON către sora C..

A fost păstrată soluția privitoare la plata penalităților de întârziere.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții A., B. și C..

Motivele de casare

Recurenții susțin că instanța de apel a acordat mai mult decât a cerut apelanta-pârâtă deoarece, deși apelul viza strict reținerea unei culpe în crearea consecințelor accidentului și, pe cale de consecință, diminuarea daunelor morale, instanța a reținut și dispus că sumele stabilite de tribunal nu sunt conforme cu jurisprudența fără a motiva acest lucru; a reapreciat daunele morale la câte 100.000 RON și nu a motivat cum a ajuns la această sumă; a reținut și o culpă în producerea accidentului pe lângă cea în producerea consecințelor accidentului, deși nu i-a fost cerut acest lucru; a efectuat calcule greșite.

Apreciază recurenții că instanța trebuia să procedeze la un examen propriu al pricinii, fiind obligată să verifice și să dea o apreciere proprie materialului probator administrat în fața primei instanțe.

Astfel, în ceea ce privește diminuarea cuantumului daunelor morale, instanța s-a rezumat să aprecieze doar că daunele morale acordate de instanța de fond ar duce la o îmbogățire fără just temei, fără a se argumenta.

Instanța de apel a respins proba testimonială solicitată în apel considerând-o neutilă cauzei însă a dispus diminuarea daunelor fără a administra probe.

Recurenții susțin că prin faptul de a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile părților, instanța de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ. care consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Instanța de apel era obligată să explice într-o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat în ceea ce privește diminuarea drastică a cuantumului daunelor morale până la un nivel disproporționat cu prejudiciul încercat indicând, cel puțin la nivel teoretic, criteriile obiective aplicate într-un astfel de litigiu.

Recurenții susțin contradictorialitatea deciziei atacate, acest lucru reieșind din faptul că, deși instanța a preluat aprecierile instanței de fond cu privire la gravitatea atingerii drepturilor reclamanților, însă, fără a da o explicație logică, apreciază că se impune diminuarea sumelor acordate.

În opinia recurenților hotărârea este nelegală ca urmare a încălcării art. 1371 C. civ. având în vedere că s-a reținut o culpă și s-a stabilit o contribuție în procent de 30 % după ce s-au diminuat despăgubirile acordate de prima instanță, pentru ca după prima diminuare să procedeze la o a doua, prin aplicarea procentului de 30 %.

Astfel, a fost aplicată o dublă sancțiune, iar reținerea culpei de 30 % s-a făcut în lipsa unor dovezi care să atragă legătura de cauzalitate.

Art. 1371 a fost eronat aplicat întrucât victimele indirecte ale accidentului au această calitate prin existența prejudiciului prin ricoșeu nu pentru că acestea și-ar fi asumat vreun risc în producerea accidentului sau a consecințelor acestuia sau au fost de acord cu acestea. Pentru a fi atrasă răspunderea civilă a victimei accidentului și pentru a se stabili contribuția acesteia la producerea accidentului și a consecințelor acestuia este necesar să fie îndeplinite anumite condiții printre care și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs.

Instanța de apel, în mod eronat a reținut săvârșirea de către victima accidentului a două fapte ilicite respectiv, conducerea pe contrasens și depășirea limitei legale de viteză cât și a conducerii pe drumul public sub influența alcoolului ca fiind cele cauzatoare de producerea accidentului și a consecințelor acestuia în proporție de 30% în producerea accidentului, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 1357 C. civ.

Instanța de control judiciar a reținut eronat contribuția victimei în producerea accidentului nerezultând din niciun act și nici din situația de fapt că există legătură de cauzalitate între conducerea sub influența alcoolului și decesul victimei accidentului, din toate actele de urmărire penală reieșind că nu se poate reține vreo culpă în sarcina victimei.

Conduita victimei nu poate fi interpretată ca o acceptare a suportării riscului unui accident, nefiind incidente prevederile art. 1355 întrucât nu există nicio situație de excludere sau limitare a răspunderii în sensul acestui text de lege.

Recurenții susțin nelegalitatea hotărârii recurate și din perspectiva art. 50 lit. d) din Norma nr. 23/2014 deoarece în privința evaluării daunelor morale, instanța a avut în vedere o soluție apreciată a fi conformă cu jurisprudența exceptând toată jurisprudența depusă de reclamanți din cauze similare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților la 28.05.2020.

Prin încheierea din data de 30.07.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanții B., C. și A..

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenții B., C. și A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile formulate de reclamanți în baza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se susține că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București cuprinde o motivare lacunară în ceea ce privește diminuarea cuantumului daunelor morale, prin aplicarea dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., Înalta Curte constată că decizia instanței de apel respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În considerentele deciziei pronunțate, cu ocazia analizării criticii formulate de către apelanta-pârâtă, instanța de apel a răspuns motivului de apel prin care se susținea dovedirea, în cauză, a unei culpe comune a faptei victimei și incidența prevederilor art. 1371 C. civ.

Față de aceste aspecte, Curtea a considerat aplicabil art. 1371 alin. (1) C. civ., reținând contribuția victimei într-o proporție de 30%, prin propriile fapte ilicite la producerea prejudiciului, față de natura, gravitatea faptelor și consecințelor acestora cu privire la posibilitățile de evitare a pericolului.

În stabilirea acestui procent de contribuție, instanța de apel a avut în vedere faptele ilicite ale victimei, care au avut legătură de cauzalitate cu consecințele grave ale accidentului, reținând că totuși starea principală de pericol a rezultat, conform probatoriului disponibil, din fapta ilicită contravențională a celuilalt conducător auto.

Elementele ilicitului contravențional și penal săvârșite de victimă au fost reținute în raport de legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, determinată de împrejurările în care s-a produs accidentul, respectiv faptul că atât victima, cât și șoferul care a provocat accidentul au circulat pe contrasens, că victima se afla în stare de ebrietate și circula cu o viteză peste limita legală.

Aspectele reținute de ambele instanțe, privind asumarea unui risc de către victima accidentului cu privire la posibilitatea producerii unui eveniment rutier, au avut la bază concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cadrul dosarului penal, necontestate de către reclamanți.

Deși vinovăția conducătorului auto F. a fost stabilită pe deplin în cadrul dosarului penal, care a provocat un accident care a dus la decesul fiului/fratelui reclamanților, împrejurările producerii accidentului nu pot fi ignorate, acestea reprezentând de asemenea fapte ilicite extrem de grave.

În raport de aceste elemente, instanța de apel a reevaluat în plan juridic consecințele situației de fapt și a apreciat că față de contribuția acestora la producerea sau mărirea prejudiciului, victima are o culpă concurentă la producerea accidentului în proporție de 30%.

În ceea ce privește trimiterile recurenților la concluziile raportului de expertiză criminalistică, Înalta Curte reamintește că reevaluarea probatoriului cauzei nu poate face obiect de analiză în această etapă procesuală, ci numai corecta aplicare a legii din perspectiva dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., față de reținerea unei culpe a victimei în producerea accidentului și reducerea despăgubirilor în mod corespunzător acestor procente.

Față de cele ce preced, nu poate fi primit argumentul unei hotărâri parțial nemotivate, Înalta Curte reținând ca nefondat acest motiv de recurs.

Prin cea de-a doua critică, recurenții invocă nerespectarea de către curtea de apel a jurisprudenței în materie și a argumentelor invocate de reclamanți, care au condus în mod greșit la diminuarea cuantumului daunelor morale în cauza de față, instanța de apel acordând un cuantum disproporționat față de prejudiciul încercat.

Se susține că instanța de apel ar fi putut să descrie, cel puțin la nivel teoretic criteriile obiective aplicabile într-un astfel de litigiu, criterii ce nu au suport normativ, fiind o creație a practicii și jurisprudenței.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, având în vedere că instanța de apel a examinat criteriul jurisprudențial și a analizat jurisprudența națională, precum și cea indicată de recurenți, astfel cum impun dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, ceea ce echivalează cu o cercetare completă a fondului cauzei.

Alături de celelalte criterii de evaluare a despăgubirilor, jurisprudența este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanțe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptățite. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale care să le poată comensura, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată trebuie să aprecieze o anumită sumă globală.

Recurenții au indicat în mod concret decizii de speță, iar instanța de judecată a făcut o corectă aplicare a acestora, curtea de apel manifestând preocupare în a analiza jurisprudența din cauze similare și cuantificând daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie.

De asemenea, este evident că întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța a procedat la acordarea unor despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

De altfel, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Însă, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure, principii respectate în cauză de către instanța de apel.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, Înalta Curte constată că a fost stabilită ca urmare a rezultatului analizei atente a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca aceasta să constituie un raport nerezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B., C. și A. împotriva deciziei civile nr. 1623 din 15 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B., C. și A. împotriva deciziei civile nr. 1623 din 15 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.