ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 155/2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 600.000 RON, cu titlu de daune materiale și morale, ca urmare a decesului numiților D. și E., astfel:

l. suma de 300.000 RON, din care suma de 20.000 RON reprezintă prejudiciul material, iar suma de 280.000 RON reprezintă prejudiciul moral, pentru partea civilă A., în calitate de fiu al defuncților D. și E.;

S-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule. De asemenea, reclamanții au relevat faptul că potrivit art. 26 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, conform pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, despăgubiri care urmează să fie acordate inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 136/1995, celelalte prevederi legale menționate în cuprinsul acțiunii și decizia nr. 29/16.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr. 3457 din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.748 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanți, la plata sumei de 15.000 euro (în echivalent RON, la cursul BNR din data plății) către reclamantul A., cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 5.000 euro (în echivalent RON, la cursul BNR din data plății) către reclamanta B., cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinței instanței de fond reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, cu consecința acordării în integralitate a daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 585 A din 22 iunie 2020, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3457/26.11.2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A. și cu intimata-reclamantă B..

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 6 august 2020.

S-a solicitat admiterea recursului, cu consecința obligării părții responsabile civilmente la plata sumei de 280.000 RON, reprezentând prejudiciul moral pentru partea civilă A., în calitate de fiu al defuncților D. și E..

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că aspectele prezentate în cuprinsul cererii de recurs vizează netemeinicia deciziei recurate; în măsura în care instanța va aprecia că recursul nu este nul, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, care primează în fața excepției nulității, întrucât vizează principiul legalității căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 18 februarie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele din materia asigurărilor.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 585 A din 22 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2021.