ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5301/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.04.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei FGA nr. 23123/1.04.2020, prin care a fost respinsă cererea de plată înregistrată sub nr. x/18.11.2019, și obligarea FGA la emiterea unei noi decizii cu privire la plata despăgubirilor și indemnizației de deces în cuantum de 476.670 RON, conform Ordinului nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie înlocuite de Norma nr. 23/2014 și Norma nr. 39/2016.

Prin sentința civilă nr. 951 din 13 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu sediul în București, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 951 din 13 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut, în esență, următoarele aspecte:

In mod greșit instanța de fond a stabilit ca cererea de plata a fost tardiv formulată pentru prejudiciul suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 16.12.2015, care a condus la decesul d-lui B.

Solicită respingerea excepția tardivității raportat la data de 17.11.2019, a depunerii cererii de plata nr. x, ulterior datei de 28.07.2016, aceasta fiind ultima zi in care se putea depune cererea de plata pentru C. S.A..

Hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea si aplicarea greșita a dreptului material, cu toate că a arătat si dovedit faptul că din 16 decembrie 2015, data accidentului până la data de 28 iulie 2016, ultima zi în care se putea depune cererea de plată pentru C. S.A. și până la data decesului soțului său B., 5.10.2016, acesta a fost într-un caz de forța majoră, imobilizat, paralizat la pat fiind internat în această perioada la mai multe unități spitalicești: Spitalul Clinic de Urgenta București, Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia București și Spitalul Horească. Arată că acesta a fost în comă și având pierderei mari de memorie, era dezorientat, nu era în deplinătatea facultăților mintale, nu recunoștea cuvinte, lucruri, persoane, nu putea da nici măcar declarație in fata organului de politie referitoare la accident fiind in imposibilitate de intelege, a scrie, semna și înregistra în termen și cererea de plată pentru C. S.A..

Prima instanța nu s-a pronunțat în nici un fel pe cererea reclamantei A., în calitate de soție a defunctului, de a fi repusă în termenul de a putea obține prejudiciile care se cuveneau soțului decedat, ca urmare a accidentului rutier care au dus la decesul acestuia.

În mod greșit, pârâtul Fondul de Garantare consideră ca soțul său ar fi vinovat de producerea accidentului, dosarul a fost clasat ca urmare a survenirii decesului lui B., iar Parchetul nu a pronunțat nici o rezoluție prin care să îi găsească vinovăția.

Consideră ca termenul de prescripție a fost întrerupt prin dosarul de la Parchet și plângerea formulată împotriva soluției de neurmarire/netrimitere în judecata, care a făcut obiectul dosarului x/2018, fiind respinsă contestația și menținută soluția de clasare a Procurorului din data de 5.04.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea în dosarul x/2016, precum si ordonanța Prim procurorului aceluiași parchet nr. 113/II-2/2018 din data de 6.06.2018.

În opinia recurentei, prima instanță a reținut în mod greșit că cererea de plată depusă la dosar, întocmită la 17.11.2019 și înregistrată la FGA sub nr. x/18.11.2019, este făcută cu depășirea termenului legal de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015, termenul de 90 de zile nefiind susceptibil de suspendare, întrerupere. Decesul a survenit după data intrării in faliment a asigurătorului C. și reprezintă momentul în care s-a născut dreptul reclamantei de a cere despăgubiri.

În fapt, a arătat că soțul său B. a fost victima unui accident rutier din data de 16.12.2015 în localitatea Otopeni, jud. Ilfov, a fost găsit conștient la fața locului și s-au constatat următoarele diagnostice: politraumatism, hemoperitoneu TCC grav, traumatism abdominal forte, fractura ambele oase antebraț. Decesul soțului reclamantei B. a survenit în data de 5.10.2016.

In mod greșit, FGA a respins cererea de plata, motivarea fiind întemeiată pe dispozițiile Normei ASF 23/2014 si Legea 213/2015, fără să analizeze întreg dosarul și fără a înțelege situația de fapt, întrucât nu s-au referit la deces ci la un simplu accident rutier analizând numai problema termenului de depunere a cererii de 90 de zile. Este o motivare ilegală care i-a adus prejudicii financiare și morale.

Solicită admiterea constestației formulată împotriva deciziei nr. 23123/1.04.2020 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraților, primita prin posta la data de 09.04.2020, prin care în mod ilegal a fost respinsă cererea de plata înregistrată sub nr x/18.11.2019, prin care a solicitat sa fie despăgubită, în calitate de soție supraviețuitoare ca urmare a decesului soțului său B. din data de 5.10.2016, prejudiciu provocat de accidentul rutier din data de 16.12.2015, pentru care s-a deschis dosarul de daune x număr unic x.

Solicită anularea deciziei si emiterea unei noi decizii cu obligarea FGA la plata despăgubirilor și indemnizației de deces în cuantum de 476.670 RON, conform Ordinului 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie înlocuite de Norma 23/2014 și Norma 39/2016 în care la art. 15 lit. I) se prevăd obligațiile asigurătorului de acordare de despăgubiri ca urmare a vătămării integrității corporale, sau a sănătății, ori a decesului daca este cazul.

Arată că defunctul B., asigurat RCA la societatea C. S.A., a încheiat polița de asigurare de răspundere civila seria x/02/X1/SP nr. x emisa la data de 26.05.2015 valabilă până la 26.05.2016, pentru autoturismul x, nr. identificare x, capacitate cilindrica 1591 cmc/97KW, prima de asigurare in cuantum de 636,96 RON plați conform chitanței x/26.05.2015, este obligată să restituie victimei despăgubiri, limita de despăgubire pentru vătămare corporala și deces este de 5.000.000 euro și pentru pagube materiale 1.000.000 euro (astfel cum este stipulat in polița).

Consideră că în mod ilegal pârâta i-a respins cererea de despăgubiri, indemnizație deces invocând faptul ca nu a respectat termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului C. S.A. din data de 3.12.2015, pronunțată în dosarul x/2015 de Tribunalul București, secția VII civila, rămasa definitivă la data de 28.04.2016, termenul de 90 de zile încheindu-se în data de 28.07.2016, iar decesul soțului B. a fost în data de 5.10.2016, până la această dată fiind in imposibilitate fizica și psihica de a formula vreo cerere de despăgubiri către societatea de C. S.A., fiind în coma, paralizat și având pierderi de memorie și discernământ.

În fine, recurenta arată că Decizia nr. 23123/1.04.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, primită prin posta la data de 09.04.2020, nu face nici un fel de referire la deces și la situația de fapt.

Intimatul-pârât Fondul de garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Prin apărările formulate, intimatul-pârât susține, în esență, că Fondul de Garantare a Asiguraților instrumentează dosarele de dauna, analizează cererile de plata si inscrisurile anexate acestora in conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 "in vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență."

De asemenea, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 reiterează acest aspect si vine in completare "in vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună și a evidențelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

In ceea ce privește data depunerii cererii de plata (Anexa 6), s-a stabilit respingerea întrucât, reclamanta a înțeles să formuleze și să depună cererea de plata după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plata la F.G.A. pentru asigurătorul C. S.A. în faliment.

Ultima zi de depunere a cererilor de plata de către creditorii de asigurări, in cazul C. S.A. a fost 28 iulie 2016 raportat la termenul de 28 aprilie 2016, data rămâneri definitive a sentinței de deschidere a procedurii de faliment.

În cazul dedus judecații, este vorba despre un termen de decădere, cel prevăzut de art. 14 alin. (1), teza finală din Legea 213/2015 si nu despre o prescripție a dreptului material la acțiune.

Față de toate actele și lucrările dosarului, solicită respingerea recursului formulat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 951/13 octombrie 2020, pronunțate în acest dosar de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea hotărârii de fond.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei FGA nr. 23123/1.04.2020, prin care a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de plată înregistrată sub nr. x/18.11.2019, și obligarea FGA la emiterea unei noi decizii cu privire la plata despăgubirilor și indemnizației de deces în cuantum de 476.670 RON.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că soțul său, defunctul B., asigurat RCA la societatea C. S.A., a încheiat polița de asigurare de răspundere civilă seria x/02ZX1/SP nr. x, emisă la data de 26.05.2015 valabilă până la 26.05.2016, pentru autoturismul x, primă de asigurare în cuantum de 636,96 RON plătiți conform chitanței x/26.05.2015, astfel, societatea de asigurări este obligată să restituie victimei despăgubiri.

Prima instanță a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare, ca nefondată, reținând incidența dispozițiilor art. 14 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță, în speță, data nașterii creanței de asigurări pretinsă, fiind data decesul soțului reclamantei, ce a avut loc la data de 05.10.2016.

Criticile de nelegalitate formulate împotriva sentinței primei instanțe au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și au vizat interpretarea greșită dată prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 și art. 14 din Legea nr. 213/2015, recurenta-reclamantă susținând că soțul său a fost in imposibilitate fizica si psihica de a formula vreo cerere de despăgubiri către societatea de C. S.A., fiind în coma, paralizat și având pierderi de memorie și discernământ.

Înalta Curte va respinge aceste critici formulate de recurenta-reclamantă, reținând că instanța de fond a interpretat, în mod corect dispozițiile legale incidente speței, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

Astfel, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015:

"(1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, Înalta Curte reține că analiza cererii de plată s-a realizat, de către autoritatea pârâtă, ținându-se seama de prevederile legale ale art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță, în speță data nașterii dreptului de recanță fiind data decesului soțului recurentei-reclamante, respectiv de la data de 05.10.2016.

Termenul de 90 de zile este unul de decădere, prin urmare, sancțiunea nerespectării acestui termen este decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind, corect, respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a C. S.A s-a realizat prin încheierea din data de 03.12.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, rămasă definitivă la data de 28.04.2016.

Însă, în raport de data de 05.10.2016, când a avut loc decesul soțului recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că, în cauză, ne regăsim în prezența unui drept de creanță născut ulterior deschiderii procedurii de faliment.

În consecință, contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, în speță, termenul de 90 de zile nu a început să curgă de la deschiderea procedurii de faliment a C. S.A, respectiv de la data de 28.04.2016, ci de la data decesului soțului său, respectiv de la data 05.10.2016, astfel că, în mod corect, a fost respinsă ca tardivă, cererea de plată formulată de reclamanta-recurentă la data de 18.11.2019.

De asemenea, Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond trebuia să admită cererea de repunere în termenul de a putea solicita acoperirea prejudiciilor cauzate de moartea soțului său, câtă vreme în cazul dedus judecății, termenul prevăzut de art. 14 alin. (1), teza finala din Legea 213/2015, este un termen de decădere.

În acest sens, Înalta Curte reține că decăderea reprezintă pierderea dreptului procedural ca urmare a neexercitării sale înlăuntrul termenului statornicit de lege, deci operează ca o sancțiune care determină stingerea dreptului procedural ce nu a fost exercitat în termenul prevăzute de lege. Fiind calificat ca termen de decădere, este evident că termenului de formulare a cererii potrivit Legii nr. 213/2015 nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la repunerea în termenul de prescripție.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA la data de 18.11.2019, după expirarea termenului legal de 90 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și de art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia nr. 23123/01.04.2020, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, este legală, iar criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă nu sunt în măsură să conducă la casarea sentinței atacate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 951 din 13 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.