ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5504/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților coroborate cu prevederile art. 19 din Legea 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări - republicată, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 23595/25.05.2020, emisă ca răspuns la cererea de despăgubire/cererea de plată nr. x/21.02.2017, si, drept consecință, în principal, stabilirea de către instanța de judecată și obligarea FGA la plata unei despăgubiri care să reprezinte o reparație justă pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului tatălui său, iar în secundar, obligarea FGA la reanalizarea cererii sale, pe baza principiilor răspunderii civile delictuale.

Prin sentința civilă nr. 1357 pronunțată la 16 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR.

Împotriva sentinței civilă nr. 1357 pronunțată la 16 decembrie 2020 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzei pe fond.

După expunerea pe larg a istoricului speței și a legislației incidente, recurentul a arătat următoarele:

- sentința civilă nr. 1357/2020 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii devenind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, susține că din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate se poate observa faptul că aceasta nu răspunde tuturor motivelor invocate de către părți, respectiv nu examinează argumentele formulate de către reclamant limitându-se la analiza modalității de cuantificare a prejudiciului moral și a criteriilor care trebuie avute în vedere pentru stabilirea unei despăgubiri juste.

- sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material [art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..], judecătorul fondului interpretând în mod greșit rolul FGA în calitate de garant al persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asigurătorului pentru acordarea despăgubirii.

În concret, precizează că asigurătorul implicit și FGA, au obligația de constatare, instrumentare a dosarelor de daună și de a acorda o despăgubire la o valoare justă și echitabilă, în raport cu prejudiciului suferit de persoana vătămată.

Cu alte cuvinte, chiar dacă FGA nu este asigurătorul cu care s-a încheiat contractul de asigurare, în calitatea sa de garant, acesta nu poate diminua despăgubirea cuvenită din aceste considerente, ci trebuie să o acorde pentru a acoperi prejudiciul în aceeași măsură în care ar fi făcut-o și asigurătorul.

Astfel, la fel ca în cazul diminuării nejustificate a despăgubirii de către asigurător, este supus controlul instanțelor de judecată neacordarea despăgubirilor solicitate pentru acoperirea prejudiciului în integralitate de către FGA.

În consecință, având în vedere că despăgubirea acordată de către FGA, nu corespunde realității prejudiciului suferit, instanța de judecată avea obligația de anula decizia prin care a fost soluționată cererea adresată FGA și să dispună obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei solicitată prin cererea de plată.

De asemenea, instanța de fond dă o interpretare greșită normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală, în special prevederile art. 1357, art. 1385, și art. 1391 C. civ., cel responsabil de prejudiciu având obligația de a acorda o despăgubire care să acopere întreg prejudiciul suferit de persoana vătămată în acord cu principiile răspunderii civile delictuale.

Subliniază faptul că pierderea unui membru de familie i-a afectat în mod serios și pentru o perioadă îndelungată desfășurarea normală a oricărei activități de natură socială, familială sau profesională. Astfel, acordarea daunelor morale, are un rol reparator și trebuie acordate în cuantum suficient pentru acoperirea întregului prejudiciu.

Chiar dacă este de acord cu principiile ce însoțesc procesul de evaluare de către instanțele de judecată, a prejudiciului moral, în cauză, reclamantul nu a beneficiat de o apreciere adecvată și rezonabilă a acestei compensații, în corelație directă cu suferințele psihice îndurate.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 23595/25.05.2020, emisă ca răspuns la cererea de despăgubire/cererea de plată nr. x/21.02.2017, si, drept consecință, în principal, obligarea FGA la plata unei despăgubiri care să reprezinte o reparație justă pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului tatălui său, iar în secundar, obligarea FGA la reanalizarea cererii sale, pe baza principiilor răspunderii civile delictuale.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul-reclamant a criticat sentința instanței de fond, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei)

În cadrul acestui motiv, a susținut recurentul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinței atacate nu se regăsesc considerente contradictorii.

Acest motiv de nelegalitate are în vedere atât situația în care între considerentele instanței de fond există contradictorialitate, în sensul că unele susțin dispozitivul hotărârii, iar altele îl contrazic, cât și cazul în care considerentele instanței converg spre o anumită soluție, însă prin dispozitivul hotărârii se concretizează o altă soluție.

În cadrul acestui motiv, recurentul a susținut că, deși prima instanță evidențiază în cuprinsul motivării că pentru determinarea cuantumului moral trebuie avute în vedere o serie de criterii, consideră totuși că FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale raportându-se la un criteriu obiectiv și rezonabil.

A apreciat că acest raționament este contradictoriu celui afirmat anterior, în care instanța a enunțat anumite criterii ce trebuie avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale.

Analizând aceste critici, Înalta Curte reține că ceea ce îl nemulțumește pe recurent este de fapt soluția pronunțată de instanța de fond, modul în care a interpretat și aplicat legea la situația de fapt, acest motiv fiind încadrat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În consecință, nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește daunele morale, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că stabilirea cuantumului acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, iar în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite printr-un certificat medico-legal.

Astfel, s-au avut în vedere consecințele negative suferite de reclamant, pe plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-au fost afectate viața socială și familială, criteriul echității, care presupune existența unei corespondențe între prejudiciul încercat și dimensiunea despăgubirii.

Nu poate fi reținută nici critica recurentului vizând faptul că, instanța de fond dă o interpretare greșită normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală, în special prevederile art. 1357, art. 1385, și art. 1391 C. civ., cel responsabil de prejudiciu având obligația de a acorda o despăgubire care să acopere întreg prejudiciul suferit de persoana vătămată în acord cu principiile răspunderii civile delictuale.

Sub acest aspect, instanța de recurs precizează că potrivit art. 2 din Legea nr. 213/2015 instituția pârâtă nu este efectiv cea responsabilă de prejudiciu cum stabilește art. 1357 C. civ., întrucât este chemată în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea in insolventa a asigurătorului asupra faptului ca acestea vor fi despăgubite, neoperând nicio înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii.

În concret, astfel cum în mod corect a menționat judecătorul fondului în temeiul Legii 213/2015, se naște în sarcina instituției pârâte dreptul si obligația corelativa de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor si a cărei executare este supusa, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1385 și 1391 C. civ. vizând prejudiciul și modul lui de reparare, trebuie precizat că prejudiciului material se calculează conform înscrisurilor ce se depun la dosar, dar pentru cel moral nu există există dispoziții legale pentru evaluarea lor.

Astfel că, în ce privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reține că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât FGA a procedat la aplicarea Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar această procedură utilizată de intimatul-pârât FGA în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acest act intern a fost elaborat la rândul său prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte reține și dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât FGA are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte observă că Procedura aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate în ceea ce privește sentința recurată sau actul administrativ atacat, prin care s-au stabilit despăgubiri morale în cuantumul menționat, având în vedere că din cererea de plată și înscrisurile doveditoare depuse de reclamant nu rezultă că acesta s-ar afla într-o situație diferită de petenți cărora li s-au acordat despăgubiri în cuantum similar și nu poate pretinde o situație mai favorabilă față de alte persoane îndreptățite la despăgubiri din partea FGA.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 1) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, stabilirea despăgubirilor pentru daune morale se face în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În ceea ce privește legislația din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimei.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Având în vedere, din perspectiva autorității administrative, necesitatea existenței unor repere care să poată fi cuantificate raportat la multitudinea și varietatea cererilor de despăgubiri, Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat și formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii și acordării daunelor morale și denotă greșita stabilire a acestui cuantum.

Însă, în cauza de față, Înalta Curte nu poate reține existența unei astfel de situații, aspectele teoretice invocate de către reclamant privind rigiditatea procedurii în cuantificarea daunelor morale nereprezentând un argument solid care să determine destabilizarea finului echilibru pe care autoritatea pârâtă încearcă să îl stabilească în cadrul soluțiilor date multiplelor cereri cu care este învestită.

Cu alte cuvinte, practica internă administrativă a pârâtului este un reper de avut în vedere, care, chiar dacă este un reper relativ, nu a fost răsturnat prin administrarea de probe în fața instanței de judecată, în sensul că în mod evident și neîndoielnic, sumele stabilite de pârât sunt derizorii, recurentul-reclamant susținând doar că procedura utilizată de FGA este una rigidă și nu operează cu criterii de natură să conducă la individualizarea în concret a prejudiciului moral încercat.

În cauza de față pârâtul a apreciat că este suficientă acordarea către reclamant a sumei 43.879 RON daune morale urmare decesului tatălui acestuia într-un accident rutier, aspect justificat prin raportare la prevederile Anexei nr. 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016, act emis chiar de pârât. Astfel, în raport de prevederile stabilite chiar de pârât, reclamantul, care a suferit după urma decesului tatălui său (B.) este îndreptățit la despăgubiri morale în valoare de 43.879 RON din suma solicitată în cuantum de 450.000 RON.

Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile primite au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de individualizarea în concret a prejudiciului moral încercat și că această procedură internă reprezintă un punct de vedere arbitrar care nu ține seama de jurisprudența și practica instanțelor, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare. Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al FGA a emis Decizia nr. 142/2016, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudență, ci și la modalitatea de soluționare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situații de către asigurătorul în insolvență.

Tocmai pentru că recurentul-reclamant nu a făcut dovada că s-ar afla într-o situație diferită de persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri în cuantum similar, a reținut instanța de fond că suma stabilită de pârât este rezonabilă în raport cu suferințele acestuia.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1357 din 16 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 1357 din 16 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 noiembrie 2022.