ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1118/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei F.G.A. nr. 12648/31.01.2018, în ceea ce privește respingerea cererii de plată nr. x/28.03.2016 a diferenței dintre suma solicitată și suma acordată de Fond, obligarea acestuia la plata sumei de 450.000,00 RON cu titlu de daune morale și materiale, din care: 13.200,00 RON daune materiale pentru vehiculul distrus ca urmare a accidentului rutier, 20.000,00 RON daune materiale pentru lipsa de folosință a vehiculului distrus, 14.000,00 RON daune materiale pentru cheltuielile de înmormântare, 24.000,00 RON daune materiale pentru creditul contractat de către persoana decedată și 378.800,00 RON daune morale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4755 din 20 noiembrie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situația de fapt expusă și în fața primei instanțe, susținând că, în cauză, au fost încălcate normele legale aplicabile litigiului, prin aceea că decizia autorității în ceea ce privește cuantumul daunelor morale a fost considerată corectă, dat fiind faptul că s~a avut în vedere valoarea medie a despăgubirilor acordate la nivelul Curților de Apel din România în anii 2009-2010, fără însă ase raporta la circumstanțele cauzei.

Potrivit recurentei, se impune acordarea daunelor morale întru-un cuantum mai mare în raport cu cel acordat de pârât, care nu este de natură a acoperi prejudiciul suferit, având în vedere suferință psihică prin care trece, fiindu-i astfel afectată viața.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. invocând practica judiciară în materie.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat motivele invocate în acțiunea introductivă de instanță ce vizează cuantumul daunelor solicitate și elementele de fapt ale cauzei, argumentele părții reprezentând astfel critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, așa încât nu se poate realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 4755 din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.