ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2968/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.09.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 16619 din 28.08.2018 emisă de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 4.410 RON reprezentând diferența dintre suma de 5.400 RON (9 zile de îngrijiri medicale x 600 RON) și suma acordată de 990 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că în urma evenimentului rutier din data de 28.07.2013 a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, solicitând pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților acordarea de despăgubiri în cuantum de 8.000 euro pentru repararea prejudiciului suferit, având în vedere polița de asigurare a conducătorului auto vinovat de producerea accidentului nr. x, încheiată cu asigurătorul S.C. B. S.A. asupra căruia a fost deschisă procedura falimentului.

Prin decizia contestată a fost admisă parțial cererea de plată, respectiv pentru suma de 990 RON cu titlu de daune morale, cu motivarea că despăgubirea a fost cuantificată la 110 RON/zi de îngrijire medicală, fără a se arăta în concret ce etalon a fost folosit pentru stabilirea daunelor morale acordate.

Prin sentința civilă nr. 154 din data de 17 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, astfel cum a fost precizată; a anulat în parte decizia nr. 16619/28.08.2018, respectiv în ce privește soluția de respingere a cererii de plată; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.456 RON cu titlu de daune morale, dar și la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În esență, instanța de fond a reținut aplicabilitatea Deciziei nr. 142/26.05.2016, prin care se aprobă procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, precum și anexa nr. 1 a acesteia, în temeiul căreia a stabilit că valoarea medie pentru despăgubirile morale ca urmare a vătămării corporale în cazul în care numărul de îngrijiri medicale este mai mic de 60, este de 494 RON.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și prevederile art. 483 și urm. C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.

A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu consecința, în principal a respingerii contestației reclamantei ca nefondată și menținerii ca temeinică și legală a Deciziei nr. 16619/28.08.2018 emisă de pârât în dosarul de daună înregistrat sub nr. x, iar în subsidiar să nu oblige pârâtul la o sumă mai mare față de sumele menționate în cadrul Anexei nr. 3 din Procedura de soluționare amiabilă a pretențiilor pecuniare (materiale și morale) izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces stabilită în cadrul Deciziei nr. 74/02.08.2018; precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut nelegalitatea hotărârii de fond din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că se impune acordarea daunelor morale până la concurența sumei de 3.456 RON prin raportare la valoarea medie a despăgubirilor în cuantum de 494 RON/zi conform Anexei nr. 1 - parte integrantă a Deciziei nr. 142/26.05.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a adoptat Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. În acest sens, a subliniat că decizia amintită a fost abrogată prin Decizia nr. 74/02.08.2018 a Directorului General al Fondului de Garantare a Asiguraților, prin care au fost stabilite criterii determinante pe 3 praguri valorice de acordare a daunelor morale, pe care le enunță.

În continuare, a enumerat actele normative prin care se reglementează procedurile de administrare și de utilizare a resurselor financiare ale Fondului de Garantare, respectiv Legea nr. 213/2015 și Norma ASF nr. 16/2015, și a precizat că Fondul a adoptat Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, în scopul evitării discriminării în acest domeniu.

A considerat recurentul că instanța de fond a aplicat în mod greșit principiul neretroactivității legii, reținând că nu este aplicabilă Decizia nr. 74/02.08.2018, întrucât a fost adoptată ulterior solicitării de plată a reclamantei din 21.02.2017, deși aceasta era de imediată aplicare, producând efecte chiar de la data adoptării.

Prin urmare, pârâtul nu putea fi obligat la o sumă mai mare decât cea indicată în procedura în vigoare la data analizării cererii de plată din data de 14.08.2018, având în vedere necesitatea respectării principiului egalității de tratament în procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire, în considerarea căreia au fost stabilite criteriile determinante și praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărului de zile de îngrijiri medicale, prin procedura de soluționare a pretențiilor pecuniare izvorâte din vătămări corporale sau decese.

A subliniat faptul că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător, ci acoperă despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment, în scopul evitării arbitrariului în procesul de acordare a daunelor înțelegând să stabilească cuantumul despăgubirilor solicitate de creditorii de asigurare în conformitate cu procedura internă standardizată, care nu contravine prevederilor legale și nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite a primi daune morale, având, dimpotrivă, rolul de a asigura transparența în adoptarea soluției administrative.

În procesul de stabilire a despăgubirilor pentru daunele morale solicitate de creditorii de asigurare, Fondul a considerat, în principiu, că nicio sumă de bani nu are capacitatea virtuală de a-l repara, daunele morale nereprezentând prețul plătit pentru suferințele psihice, ci o reparație simbolică stabilită în funcție de cirscumstanțele personale ale asiguratului, din perspectiva consecințelor în planul vieții sale personale și sociale, astfel încât să constituie o justă compensație și nu o îmbogățire fără justă cauză.

În plus, a subliniat că suma datorată cu titlu de daune materiale trebuie cuantificată corespunzător documentelor justificative depuse și care au legătură directă cu vătămarea suferită, impunându-se cuantificarea sumei cu titlu de daune morale, în lipsa oricăror criterii legale, cu respectarea principiilor nediscriminării celorlalți creditori de asigurare și al proporționalității.

Față de considerentele prezentate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii în tot a contestației formulate de reclamantă și menținerii în integralitate a Deciziei nr. 16619/28.08.2018, ca temeinică și legală. În subsidiar, a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere faptul că nu poate fi obligat la o sumă mai mare decât cea cuprinsă în procedura în vigoare, respectiv nu poate fi acordată o sumă mai mare de 125 RON/zi de îngrijiri medicale, în conformitate cu pragul 1 al Anexei 3 din Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare față de recursul promovat în cauză de către recurentul-pârât.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

5.1. Analizând sentința recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât în preambulul cererii de recurs, Înalta Curte reține că, deși a fost invocat acest motiv de casare, în susținerea acestuia nu au fost formulate critici concrete.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei".

Din lecturarea cererii de recurs se poate observa că recurentul nu a arătat în mod clar care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei sau care ar fi trebuit să fundamenteze soluția instanței de fond, astfel încât se constată că motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar în mod formal, nefiind aduse critici concrete hotărârii instanței de fond.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipotezele cuprinse în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

5.2. Verificând sentința recurată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit acestui motiv de nelegalitate, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu si a legii procesuale.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile spetei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de fată aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare.

Criticile recurentului-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor legale ce reglementează acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămărilor cauzate de evenimentele rutiere asigurate.

În esență, chestiunea supusă analizei privește cuantumul despăgubirii stabilite prin decizia emisă de pârât, în raport de criteriile și sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea acestei valori.

Prin Decizia nr. 16619/28.08.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost admisă cererea de plată a despăgubirilor pentru suma de 990 RON daune morale, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferența pretinsă, reținând pârâtul în acest sens că în procesul de stabilire a cuantumului daunelor morale se va raporta la consecințele negative suferite de victimă, atât pe plan fizic, cât și pe plan psihic și la intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, în măsura în care i-a fost afectată situația familială, socială, profesională. Totodată, a reținut că în analiza cererii de plată se vor stabili despăgubirile într-o măsură în care să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a petentei, cu individualizarea daunelor prin raportare la circumstanțele concrete ale producerii evenimentelor.

În justificarea cuantumului despăgubirilor stabilite au fost invocate prevederile Normei ASF nr. 14/2011 și ale Legii nr. 213/2015, decizia fiind emisă în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004.

Reclamanta A. a solicitat anularea parțială a acestei decizii și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor determinate prin raportare la suma de 494 RON/zi de îngrijire medicală stabilită la nivelul anilor 2011-2012 cu titlu de valoare medie a despăgubirilor datorate pentru vătămări care au cauzat un număr mai mic de 60 de zile de îngrijiri medicale, conform Deciziei nr. 142/26.05.2016 - Anexa nr. 1.

Prima instanță a apreciat întemeiate susținerile reclamantei, admițând acțiunea acesteia și anulând în parte actul administrativ contestat în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de plată, în acest sens obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.456 RON cu titlu de daune morale, sumă indicată în anexa 3 la procedură, reținându-se că decizia de plată a sumei de 110 RON/zi de îngrijiri medicale nu are nicio justificare prin raportare la vechea sau noua Procedură de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese.

Recurentul-pârât susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit că se impune acordarea daunelor morale până la concurența sumei de 3.456 RON raportat la valoarea medie a despăgubirilor în cuantum de 494 RON/zi conform Anexei nr. 1 - parte integrantă a Deciziei nr. 142/26.05.2016, de adoptare a procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, din moment ce această decizie a fost abrogată prin Decizia nr. 74 din 02.08.2018, de imediată aplicabilitate, în cadrul căreia au fost stabilite criterii determinante pe 3 praguri valorice în vederea acordării daunelor morale.

Înalta Curte reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Intimata-reclamantă este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenței asigurătorului S.C. B. S.A., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 28.07.2013.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile recurentului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamantă în locul asigurătorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asigurătorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Prin urmare, se reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci, la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamantului și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 213/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

Este de observat faptul că, potrivit art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011, forma în vigoare în perioada de referință, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 1. În caz de vătămare corporală: f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Prezintă relevanță pe subiectul în discuție art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 din ale cărui dispoziții rezultă că, în aplicarea legii, Fondul de Garantare a Asiguraților are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

În cauză, în procedura de evaluare a despăgubirilor morale instanța de fond a avut în vedere Decizia FGA nr. 142/2016, ținând cont de faptul că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar această procedură utilizată de pârât în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care această procedură internă a fost elaborată, la rândul său, prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Recurentul-pârât a susținut că procedura internă aprobată prin Decizia nr. 142/2016, amintită mai sus, a fost abrogată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, prin care a fost stabilită acordarea daunelor morale prin raportare la consecințele suferite de victima evenimentului asigurat, fiind stabilite criterii determinante pe 3 praguri valorice, ale căror prevederi le enunță, învederând că procedura aplicabilă este aceasta din urmă.

Susținerile recurentului-pârât sunt contrazise însă de conținutul Deciziei nr. 16619/28.08.2018, contestată în cauză, din care nu rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraților ar fi avut în vedere criteriile stabilite prin Procedura de evaluare a despăgubirilor morale aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, ci, dimpotrivă, acesta face referire la Decizia nr. 142/26.05.2016.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantei A. pentru repararea prejudiciului cauzat în urma accidentului rutier din 28.07.2013, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile prevederile Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care au fost stabilite criterii de determinare a unor praguri valorice, procedură aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, în vigoare la data formulării cererii de plată.

În acest sens este de observat că Procedura internă prevede valori medii pentru despăgubirile morale ca urmare a vătămării corporale, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, cuantumul concret al despăgubirii impunându-se a fi stabilit în raport de anumiți indicatori particulari fiecărei spețe.

Astfel, potrivit procedurii interne aplicate de pârâtul F.G.A., se reține că pentru calcularea sumei cuvenite cu titlu de daune morale sunt avute în vedere numărul de zile necesare recuperării și consecințele vătămării.

Există, așadar, elemente obiective în raport de care să poată fi analizat și apreciat cuantumul despăgubirilor morale la care este îndreptățită persoana vătămată, potrivit Legii nr. 213/2015.

Așa fiind, numărul de îngrijiri medicale se stabilește prin raportare la elemente obiective, de natură a dovedi existența unui prejudiciu și întinderea acestuia, cum de altfel și recurentul a susținut, precizând acesta că nu se poate pune semnul egalității între o persoană care a avut nevoie pentru vindecare de un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, s-a recuperat integral, nu a suferit vreo intervenție chirurgicală și nu i-a fost redusă capacitatea de muncă, cu o persoană care a suferit 70 de zile de îngrijiri medicale și căreia leziunile produse i-au lăsat urme vizibile, sub acest aspect despăgubirea stabilită de instanța de fond nefiind justificată.

Într-adevăr, durata îngrijirilor medicale stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamantă poate fi pertinentă în stabilirea daunelor morale și materiale acordate pentru compensarea suferințelor fizice îndurate în această etapă a recuperării. Cu toate acestea, numărul de zile de îngrijiri medicale nu reprezintă criteriul determinant în stabilirea prejudiciului moral încercat de aceasta urmare a accidentului, urmând a fi avute în vedere și consecințele suferite în plan fizic, psihic, social și familial.

În speță, în ceea ce privește justificarea daunelor morale produse, Înalta Curte ia act de faptul că din probațiunea administrată, respectiv actele medicale atașate cererii de plată: fișa de examinare medicală nr. 46848/28.07.2013, buletinul de examen ecografic și buletinul de examen radiologic, scrisoarea medicală și biletul de externare, rezultă că intimata-reclamantă a fost spitalizată ca urmare a vătămării integrității corporale din data de 28.07.2013, necesitând pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, în urma examenului radiologic efectuat nefiind identificate leziuni posttraumatice vizibile.

Prin urmare, din probatoriul medical administrat în cauză reiese că aceasta a fost pasager al unui autoturism implicat în evenimentul rutier din data de 28.07.2013, în urma prezentării la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic de Urgență București fiind diagnosticată cu " accident rutier TCC Minor Nivel 0 contuzie umăr drept, contuzie picior stâng plagă contuză picior stâng fața dorsală", din înscrisurile medicale coroborate cu actele eliberate de organele de cercetare penală rezultând că leziunile suferite au provenit din accidentul rutier produs la data de 28.07.2013 din culpa persoanei asigurate la S.C. B. S.A..

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a arătat că a suferit consecințe negative în plan social și psihic, însă nu a probat aceste susțineri, pentru a se putea aprecia asupra intensității cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, precum și în ce măsură drepturile nepatrimoniale ocrotite de Constituție i-au fost lezate.

Înalta Curte reține că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând a unei satisfacții morale, pentru suferințe de același ordin, și nu a unei satisfacții patrimoniale, iar, spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată.

Este o certitudine faptul că leziunile suferite de persoana vătămată în urma accidentului rutier, investigațiile efectuate, precum și tratamentele prescrise în vederea recuperării sale au produs o suferință fizică și psihică, împiedicat-o să-și desfășoare viața cotidiană în aceleași condiții ca și înainte de accident.

Însă, în privința cuantumului acordat reclamantei Înalta Curte apreciază, în raport de probatoriul administrat în cauză, că instanța de fond a aplicat și interpretat în mod greșit prevederile legale incidente, obligându-l pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamantă a diferenței în cuantum de 3.456 RON cu titlu de daune morale, apreciind că este firesc a se avea în vedere suma de 494 RON/zi de îngrijiri medicale, indicată în anexa la vechea procedură, sumă superioară pragului minim de 125 RON.

Având în vedere lipsa unor dispoziții legale exprese din care să rezulte modalitatea de cuantificare a despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale, se va avea în vedere procedura internă a recurentului-pârât, elaborată, la rândul său, în temeiul legii și prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Așa fiind, în raport de probatoriul medical administrat în cauză și de prevederile procedurii interne a pârâtului, Înalta Curte apreciază că suma de 1350 RON (în loc de 3456 RON) cu titlu de daune morale este îndestulătoare pentru a indemniza prejudiciul suferit, în acest sens luând act de înscrisurile medicale din care rezultă caracterul minor al gravității leziunilor suferite, precum și de faptul că cele învederate de intimata-reclamantă, și anume că a suferit consecințe negative în plan social și psihic în urma accidentului rutier, nu au fost susținute de un material probator corespunzător.

Totodată, având în vedere dificultatea de apreciere a unui prejudiciu nepatrimonial care ulterior se materializează în prejudiciu patrimonial și în stabilirea căruia judecătorul are rolul de a realiza un echilibru între prejudiciul produs și respectarea drepturilor tuturor părților din proces, s-a ținut cont de faptul că indemnizarea victimei nu trebuie să fie speculativă, ci să reprezinte o reparare suficientă a prejudiciului suferit, fără a genera o îmbogățire fără just temei, în acest fel respectându-se principiul proporționalității.

Pe cale de consecință, raportat la cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de recurs referitor la stabilirea daunelor morale într-un cuantum excesiv de 3456 RON și apreciază că se impune reducerea cuantumului acestora la suma de 1350 RON, prin această reducere stabilindu-se un anumit echilibru între prejudiciul moral produs și despăgubirile acordate, în măsură să permită intimatei-reclamante atenuarea suferințelor morale fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Cât privește solicitarea recurentului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, Înalta Curte reține că acestea reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluționat prin hotărârea judecătorească.

Potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului".

Astfel, se observă că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți în procesul civil și, totodată, au caracter de sancțiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală și culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

În speță, recurentul-pârât a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, conform documentelor justificative depuse la dosar, în condițiile art. 452 C. proc. civ.

Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În acest context, având în vedere soluția definitivă de admitere a recursului formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., în aplicarea dispozițiilor ar. 453 alin. (1) C. proc. civ. enunțate supra, Înalta Curte va obliga intimata-reclamantă, în calitate de parte care a pierdut procesul, la plata către recurentul-pârât a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxa judiciară de timbru.

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite recursul, va casa în parte sentința recurată, și, rejudecând, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1350 RON, în loc de 3456 RON, cu titlu de daune morale, va menține în rest dispozițiile sentinței și va obliga intimata-reclamantă la plata către recurentul-pârât a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Va fi menținută soluția primei instanțe, de respingere ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, întrucât părțile nu au formulat critici în privința acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 154 din 17 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând:

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1350 RON, în loc de 3456 RON, cu titlu de daune morale.

Menține, în rest, dispozițiile sentinței.

Obligă intimata-reclamantă la plata către recurentul-pârât a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.