ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2303/2021

Ședința publică din data de 9 aprilie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 6.01.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea Deciziei nr. 2755/22.11.2016, emisă de pârât prin care refuză plata către A. a sumei de 1.038 RON cu consecința obligării FGA la plata sumei solicitate de A. conform cererii de plată nr. x/29.02.2016, înregistrată la FGA cu numărul x/11.03.2016.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3903 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte decizia atacată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei în plus față de despăgubirile stabilite la art. 1 al deciziei suma de 9855 RON, a respins în rest acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut următoarele.

Prin Legea nr. 213/2015, Fondul s-a constituit ca persoană juridică de drept public, cu scopul protejării creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, protecția fiind asigurată, așa cum rezultă din conținutul legii și al normei de aplicare, prin mecanismul stabilit prin această lege specială. Intenția legiuitorului a fost de a institui un mecanism de protecție, și nu un continuator/succesor în drepturi și obligații al asigurătorului în faliment. De aceea, termenul "garantare" folosit atât în titulatură, cât și în art. 2 din Legea 213/2015 are sensul de protecție, legea specială fiind extrem de clară în privința scopului în care s-a constituit Fondul și a condițiilor de acordare a indemnizațiilor/despăgubirilor rezul­tate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate.

Astfel, Fondul, persoană juridică de drept public, vine în sprijinul asiguraților și este parte în schema de garantare a asigurărilor din țara noastră. Scopul instituției este acela de a sprijini asigurații, în ipoteza declanșării procedurii de faliment a unui asigurător. Plafonul maxim de garantare este de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, iar suma de plată trebuie să reprezinte o creanță de asigurare, certă, lichidă și exigibilă.

Suma de 12.375 RON acordată cu titlu de daune morale este de acordată de către recurent prin aplicarea Ghidului de Protecție a Victimelor Străzii, un document de referință în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decese, precum și în concordanță cu

Procedura internă a Fondului privind soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură elaborată de FGA în temeiul dispozițiilor art. 30, coroborate cu dispozițiile art. 11-16 din Legea nr. 213/2015.

În stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul ține seama de criterii determinante și încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă ce ține seama de aspectele menționate mai sus.

În privința numărului zilelor de îngrijiri medicale, învederează recurenta că acesta reprezintă un indicator al leziunilor traumatice suferite și nu o contabilizare propriu- zisă a zilelor de tratament suportate în total de victime.

Stabilirea zilelor de îngrijiri medicale prin certificatul medico-legal se face corelând mai multe criterii printre care diagnosticul, topografia, pronostic, terapia aleasă, programul de recuperare, comorbidități sau alte particularități individuale ale pacientului.

Totodată, numărul de îngrijiri medicale este reprezentat de evaluarea celei mai grave leziuni, întrucât până la vindecarea acesteia toate celelalte leziuni vor fi deja vindecate. Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte.

Acesta nu este echivalent cu zilele de spitalizare, concediu medical, zile de tratamente recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităților.

Precizează recurentul că plecând de la particularitatea că Fondul nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii de asigurări aflați în faliment, recurentul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale fiind stabilite prin apreciere, urmare aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Aceste criterii au stat la baza aprecierii pretențiilor reclamanților, coroborate cu jurisprudența reflectată în Tabelul întocmit de asigurătorul C. S.A., urmărindu-se acordarea unei sume compensatorii, cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate în beneficiul persoanelor apropiate victimei accidentului sau sancționarea celui care, potrivit legii, poate fi obligat la plata acestui tip de daune.

Soluția instanței de fond este greșită, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Astfel că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante în adoptarea acestei practici și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

Mai susține recurentul că procedura utilizată de FGA nu este rigidă, ci cuprinde mai multe criterii și reglementează ipoteze diverse, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă și corespunzătoare a situației reale și a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale.

Este de necontestat faptul că evenimentul rutier a cărui victimă a fost reclamanta a fost de natură a provoca acesteia suferințe psihice intense, necesitatea depunerii unor eforturi suplimentare în vederea desfășurării activității cotidiene, consecințe ce sunt inerente oricărui incident rutier din care rezultă vătămări ale integrității persoanei, cu toate acestea, suma acordată de recurent cu titlu de daune morale este adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamantă, în condițiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective, iar în cauză nu s-a susținut și dovedit că reclamantul desfășura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesionala cu caracter de continuitate și regularitate care îi este inaccesibil în momentul de față sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În cauza de față, reclamanta a formulat o cerere de despăgubire potrivit prevederilor art. 14 din legea nr. 213/2015 la 8.09.2016, prin care a solicitat aprobarea la plată a unei despăgubiri în sumă de 100000 RON reprezentând daune morale.

Prin decizia atacată nr. 11212/15.11.2017, pârâtul a admis cererea de plată numai pentru suma de 12375 RON, respingând în rest suma solicitată de reclamantă.

Aceasta din urmă a solicitat anularea deciziei atacate și obligarea pârâtei la plata diferenței de despăgubire de 87625 RON (diferență între suma solicitată și cea acordată prin decizia atacată).

În susținerea cererii sale reclamanta a depus acte medicale și un raport de expertiză medico-legală.

Întrucât pârâtul nu a contestat faptul că reclamantei i se cuvin despăgubiri cu privire la evenimentul al cărui victimă a fost, eveniment rutier produs în 18.07.2014 și că asiguratorul în faliment C. S.A. avea obligația să o despăgubească pe reclamantă în calitate de asigurator, instanța nu a mai analizat aspectele legate de calitatea de creditor de asigurări a reclamantei.

Prin sentința nr. 3903 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte decizia atacată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei în plus față de despăgubirile stabilite la art. 1 al deciziei suma de 9855 RON, a respins în rest acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată.

Referitor la cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deși Fondul de Garantare a Asiguraților nu este asigurator sau reasigurator, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, acesta, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Alin. (3) al aceluiași articol statuează că:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilitățile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015:

"Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 12 alin. (1) din același act normativ:

"Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului."

Prin urmare, chiar dacă Fondul de Garantare a Asiguraților nu este asigurator sau reasigurator, în cadrul schemei de garantare în domeniul asigurărilor și în realizarea scopului de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta face plăți din disponibilitățile sale persoanelor vătămate ca urmare a producerii riscului asigurat, în urma constituirii unui dosar de daună.

Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Într-o primă critică, recurentul susține că nu poate efectua plăți cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, fără a circumstanția în concret această critică, respectiv fără a preciza dacă prin aceasta înțelege că nu poate efectua o asemenea plată intimatei-reclamante.

Din această perspectivă este relevantă Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a sesizării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 30 octombrie 2019 dată în dosarul nr. x/2017, care a stabilit că:

"În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, prin creditor de asigurare se înțelege și societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanță de asigurare se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte".

În ceea ce privește critica conform căreia, la acordarea daunelor morale intimatei-reclamante, instanța nu a ținut cont de procedura internă folosită de către recurentul-pârât pentru stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că este nefondată.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conține dispoziții exprese referitoare la modalitatea și cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 21/2014 - în vigoare la data producerii accidentului, care, la art. 50, prevedea că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislația și jurisprudența din România.

Cu toate acestea, în legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, așa încât reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudența instanțelor judecătorești și principiile care s-au degajat pe această cale.

Referitor la procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraților și criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că nici instanța de recurs și nici prima instanță nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcție de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraților.

Astfel, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudențe relevante, pentru a se identifica situații similare, iar marja de apreciere a instanței este limitată, în cazul de față, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România și jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei vătămate.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ținând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

În ceea ce privește critica recurentului-pârât referitoare la cuantumul sumei acordate de către prima instanță cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama și de practica judiciară în materie.

În ceea ce privește vătămările corporale avute în vedere de instanța de fond, se constată că aceasta nu s-a raportat doar la numărul de zile de îngrijiri medicale rezultat din expertiza medico-legală, ci a avut în vedere ansamblul problemelor de natură medicală rezultate din accidentul de circulație, menționând faptul că la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferințele fizice suportate de către reclamantă în perioada ce a urmat accidentului, suferințele psihice, dar și consecințele inevitabile ale situației create asupra vieții sale sociale.

Totodată, Înalta Curte reține că aprecierea instanței de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinței recurate și acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ., poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu și pentru motive de temeinicie.

Prin urmare, în acest context, corect s-a apreciat că este pe deplin justificată solicitarea intimatei-reclamante ca recurentul-pârât să-i acorde despăgubiri suplimentare pentru daunele morale suferite, apreciind ca fiind în concordanță cu situația concretă a intimatei-reclamante acordarea despăgubirilor în funcție de o valoare medie a despăgubirilor de 494 RON pe zi de îngrijiri medicale, fapt ce a impus admiterea în parte a acțiunii, anularea în parte a deciziei atacate și obligarea pârâtului să plătească reclamantei în plus o sumă de 9855 RON.

Față de afecțiunile preexistente de care suferea intimta-reclamantă (reieșite din raportul de expertiză medico legală), vârsta reclamantei, locul situării cicatricilor, lipsa unor documente medicale care să releve evoluția stării acesteia pe perioada aprilie 2015 și până la momentul emiterii deciziei contestate (noiembrie 2017) adică mai bine de 2 ani, lipsa leziunilor multiple instanța a considerat că nu se justifică acordarea unor despăgubiri superioare celor indicate mai sus, adică a unora în cuantumul solicitat de reclamantă.

Corect s-a reținut că despăgubirile nu trebuie să ducă la o îmbogățire fără justă cauză a intimatei-reclamante, ori acordarea unor despăgubiri de peste 20000 euro, cât au fost solicitate, ar avea o astfel de consecință în contextul în care instanțele penale au stabilit despăgubiri mult mai mici în cazul unor persoane care au suferit leziuni multiple, care au necesitat internări de luni de zile ori au dus la infirmități permanente și nu la dureri ocazionale, în legătură cu care intimata-reclamantă nu a dovedit că a urmat un tratament medicamentos prescris de un medic.

Legalitatea și temeinicia unui act administrativ se apreciază în funcție de situația existentă la momentul emiterii actului, astfel că solicitarea ulterioară a altor probe care nu au fost prezentate organului administrativ și pe care acesta nu le-a putut avea în vedere la emiterea actului contestat nu pot duce la anularea actului pe motiv de nelegalitate ori netemeinicie.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele analizate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3903 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2021.