ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3784/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 martie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a contestat Decizia nr. 19224/19.02.2019, emisă de pârât și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată în data de 25 mai 2016, respectiv, obligarea pârâtului la plata diferenței dintre sumele solicitate și cele acordate soției defunctului B., A., suma de 396.2018 RON, cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 559 din 08 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 19224/19.02.2019, emisă de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 559 din 08 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că sentința recurată nu respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și ale art. 425 din C. proc. civ., motivarea instanței de fond fiind lacunară, nefiind clare rațiunile avute în vedere de către aceasta, precum și elementele de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul modalității în care prima instanță a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că prima instanță a ignorat prevederile art. 26 și art. 49 din Normele cuprinse în Ordinul CSA nr. 14/2011, care sunt aplicabile în cauză.

Astfel, instanța de fond ar fi trebuit, în temeiul dispozițiilor art. 49 din Normele cuprinse în Ordinul CSA nr. 14/2011 să aibă în vedere jurisprudența actuală, atât cu privire la cuantumul daunelor morale, cât și cu privire la interpretarea Ghidului elaborat de FPVS.

Totodată, recurenta-reclamantă a invocat caracterul desuet al Ghidului FPVS și necesitatea actualizării cuantumului despăgubirilor prevăzute de acest ghid în raport de jurisprudența națională de după anul 2011, precum și de salariul mediu net lunar din România din prezent și, de asemenea, a prezentat argumente referitoare la relația afectivă dintre victima decedată în urma evenimentului rutier și soția sa, dar și traumele prin care aceasta a trecut ca urmare a decesului soțului în astfel de circumstanțe.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a apreciat că prima instanță nu a ținut cont la pronunțarea soluției că, așa cum s-a statuat de doctrina și practica europeană, în termenii Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, criteriul echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la viață și dreptul la familie fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului, iar dreptul la viață cel mai important dintre ele.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 noiembrie 2020, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Astfel, la data de 15 februarie 2012 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x care rula pe DN 58 B din direcția localității Berzovia către localitatea Bocșa, județ Caras-Severin, în zona km 23+800m, în afara localității Bocșa, pe un sector de drum în aliniament. Acesta nu a mai avut posibilitatea de ghidare a autoutilitarei, deplasându-se doar pe trei dintre cele patru roti, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, care circula regulamentar. În urma evenimentului, a rezultat decesul numiților B., C. si D..

La momentul producerii evenimentului rutier, motociclul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la E. S.A., cu polița nr. x.

Prin cererea de plata înregistrată sub nr. x/22.05.2018 și depusă în data de 27 mai 2016 la Fondul de Garantare a Asiguraților, petenta a solicitat să fie despăgubită din disponibilitățile FGA cu suma de 1.272 RON daune materiale si 448.728 RON daune morale, reprezentând prejudiciul moral si material suferit pentru decesul numitului B. (soțul său), ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 15 octombrie 2012.

Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de dauna nr. x (nr. unic 174220).

Prin Decizia în litigiu nr. 19224/19.02.2019, FGA a admis cererea de plată formulată de contestatoare pentru suma de 1.271,95 RON daune materiale și suma de 52.510 RON daune morale și a respins cererea de plată cu privire la diferența solicitată privind daunele morale.

Prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel București a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei FGA.

Cât privește criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante în condițiile în care instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere. Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Criticile recurentei-reclamante, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor legale ce reglementează acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămărilor cauzate de evenimentele rutiere asigurate.

Astfel, instanța de fond a considerat ca fiind corect cuantumul daunelor morale stabilite prin decizia administrativă atacată, prin raportare la Decizia nr. 74/02.08.2018 privind Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care la Anexa 4 prevede valorile medii pentru despăgubirile morale ca urmare a decesului, în situația în care persoana decedată este soțul/soția, calculate conform Ghidului FPVS 2011.

Înalta Curtea reține că în legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, criterii legale de determinare a despăgubirilor morale, astfel că reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudența instanțelor judecătorești și principiile care s-au degajat pe această cale.

În acest mod, daunele morale se stabilesc prin apreciere în urma aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, și o doză de aproximare, însă instanțele trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Altfel spus, criteriul fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Totodată, împrejurarea că pârâtul a utilizat Ghidul FPVS pentru a realiza o stabilire echitabilă a cuantumului daunelor morale, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii/inadecvate a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat și formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii și acordării daunelor morale și denotă greșita stabilire a acestui cuantum. Procedura folosită de intimatul-pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și cu jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea cerințelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA sau de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

În cauza de față, prejudiciul moral invocat de reclamantă se circumscrie prejudiciului legat de imposibilitatea acesteia de a avea și de a păstra o familie, de a acorda și a primi sprijin material și/sau moral la/de la soțul acesteia, de a desfășura împreună cu acesta activități domestice, fie acestea organizatorice, de socializare sau de agrement familial.

Față de cuantumul despăgubirilor stabilite prin decizia atacată, Înalta Curte reține că, raportat la modul în care recurentei-reclamante i-a fost afectată întreaga existență, viața emoțională, afectivă, traiul de zi cu zi alaturi de partenerul său, viața de familie, statutul economic și social, viitorul proiectat al existenței sale lângă soțul acesteia și impactul emoțional deosebit de puternic al pierderii soțului asupra stării sale psihice și care a determinat o modificare totală a stilului de viață personal, cu implicații sociale, economice, emoționale, psihice, suma acordată de pârât acesteia cu titlu de daune morale este prea mică, atât față de circumstanțele concrete ale situației de fapt dovedită în cauză, cât și față de practica instanțelor judecătorești în materie.

În acest sens, instanța de recurs are în vedere deciziile nr. 3284/07.06.2022, nr. 1177/01.03.2022 și nr. 2636/11.05.2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, pentru prejudiciul moral suferit de recurenta-reclamantă A., din perspectiva criteriului echității și principiul proporționalității cu dauna suferită, pentru o reparație echitabilă din punct de vedere legal, se impune acordarea unor daune morale în valoare majorată de la 52.510 RON, la 100.000 RON.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată, urmând a se anula, în parte, decizia administrativă atacată și a se majora cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale până la concurența sumei de 100.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 559 din 08 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează, în parte, Decizia nr. 19224/19.02.2019, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și majorează cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale până la concurența sumei de 100.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2022.