ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1383/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamantele A., B. și C. au chemat-o în judecată pe pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - D. S.A., cu citarea intervenientului forțat E. și au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta societate de asigurare la plata pentru A. a daunelor morale în cuantum de 800.000 RON și în cuantum de 800 RON daune materiale, 800.000 RON pentru B., cu titlu de daune morale și 600.000 RON pentru C., cu titlu de daune morale, precum și la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi, începând cu 23 noiembrie 2017, conform art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Prin sentința civilă nr. 1853 din 18 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C., prin mama B., în contradictoriu cu pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - D. S.A. și cu intervenientul forțat E.; a fost obligată pârâta la plata către reclamante a următoarelor sume, cu titlu de daune morale: către reclamanta A. - suma de 250.000 de RON, către reclamanta B. - suma de 250.000 de RON, către reclamanta C. - suma de 50.000 de RON; a fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu 23 noiembrie 2017, până la data achitării efective a despăgubirilor morale; s-a luat act de faptul că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 986 din 5 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1853 din 18 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamante.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 100.000 de RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei de 110.000 de RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sumei, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 20.000 de RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății efective a debitului principal.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

A fost respinsă cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei instanței de apel spre o nouă judecată.

În susținerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au arătat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

În opinia recurentelor-reclamante, instanța de control judiciar trebuia să procedeze la un examen propriu al pricinii, fiind obligată să verifice și să dea o apreciere proprie materialului probator administrat în fața primei instanțe, dar și în fața instanței de fond.

Recurentele-reclamante au susținut că, în ceea ce privește diminuarea cuantumului daunelor morale, motivarea este lacunară, arătându-se că daunele acordate de prima instanță ar duce, în opinia curții de apel, la o îmbogățire fără just temei, fără a se fi făcut dovada în acest sens.

Potrivit recurentelor, daunele morale nu trebuie stabilite în funcție de posibilitățile financiare ale reclamanților (victimelor indirecte), nici ale persoanei vinovate de producerea accidentului și în niciun caz ale asigurătorului, ci trebuie să reprezinte o compensare morală efectivă, care să dea substanță și să valideze dreptul constituțional la viață.

Recurentele-reclamante au învederat că, în ceea ce privește consecințele pe care accidentul le-a avut în viața victimelor indirecte, au solicitat, pe lângă probele administrate la instanță de fond, și administrarea de noi probe pentru dovedirea acestora și că instanța de apel, la termenul din 20 martie 2019, a respins proba testimonială solicitată, considerând-o neutilă cauzei.

În ceea ce privește motivarea instanței de apel, deși a admis prejudiciul suferit de către victime, aceasta nu a apreciat asupra tuturor solicitărilor făcute de către recurentele-reclamante, încălcând prevederile art. 476 C. proc. civ.

Astfel, recurentele-reclamante au apreciat că probatoriul administrat în cauză și particularitățile speței ar fi trebuit să primeze în analiza soluției pronunțate, însă instanța de apel a considerat ca principalul criteriu obiectiv care ar putea fi apreciat, în stabilirea sumelor cu titlu de despăgubiri, ar fi ipoteza unei îmbogățiri fără just temei.

Cât privește caracterul contradictoriu al motivării, recurentele-reclamante au invocat că acesta rezultă chiar din considerentele instanței de apel, care, prin cele arătate în motivarea hotărârii, preia aprecierile instanței de fond cu privire la gravitatea atingerii drepturilor lor, însă fără a da o explicație logico-juridică a motivului pentru care a apreciat că se impune diminuarea "drastică" a sumelor acordate reclamanților victimei decedate, cu nerespectarea principiului echității, invocat chiar de către instanță, dar și a principiilor caracterului rezonabil și al proporționalității față de prejudiciul încercat.

În susținerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au invocat neaplicarea art. 50 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, care statuează asupra obligației acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Recurentele-reclamante au arătat că, în ceea ce privește evaluarea daunelor morale, instanța de apel nu a ținut seama de jurisprudența similară din România.

Au învederat, totodată, recurentele-reclamante că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor care au determinat o veritabilă modificare a coordonatelor vieții cotidiene cauzate de menținerea unei traume psihice cu caracter de permanență, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacții compensatorii în măsură a ușura reala condiție morală, mai ales că situația anterioară este imposibil de restabilit.

Recurentele-reclamante au menționat că instanța de apel nu a făcut nicio referire la solicitarea de a se avea în vedere practica judiciară în materie conform dispozițiilor legale mai sus enunțate și au exemplificat cu o serie de hotărâri apreciate ca fiind relevante în cauză.

Totodată, în opinia recurentelor-reclamante decizia instanței de apel este criticabilă și față de faptul că nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Recurentele-reclamante au arătat, de asemenea, că, în absența unor criterii clare și obiective prevăzute de legislația națională, care să contureze un sistem de referință la care să se raporteze atât justițiabilii, cât și instanțele de judecată, practica judiciară în materie trebuie să fie un reper, iar instanța de apel avea obligația să procedeze la examinarea jurisprudenței Curților de Apel din România, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și a C.E.D.O.

Jurisprudența constituie unul din criteriile legale prevăzute de legislația în vigoare și anume art. 50 din Norma C.S.A. nr. 23/2014, articol pe care instanța de apel nu l-a avut în vedere la acordarea daunelor.

Intimatul-intervenient, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.

Intimata-pârâtă, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii și menținerea deciziei ca fiind legală și temeinică.

A arătat, în ceea ce privește excepția nulității, că argumentele expuse de către recurente vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, iar pe fond a susținut că hotărârea recurată este temeinic motivată, nu cuprinde motive contradictorii, iar instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 mai 2020, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicându-li-se părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentele-reclamante au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

S-a fixat termen pentru examinarea recursului la 15 iulie 2020.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, asupra căreia reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se reține că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate să facă posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că, deși prin memoriul de recurs recurentele-reclamante au indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-au dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488 din același cod.

Criticile recurentelor-reclamante referitoare la cuantificarea efectivă a daunelor morale, chiar dacă în susținerea acestora a fost invocată motivarea lapidară și contradictorie a hotărârii recurate și neaplicarea art. 50 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurile de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate și la cuantificarea despăgubirilor pretinse pentru acoperirea prejudiciului creat, toate fiind elemente de apreciere, nu de legalitate.

De asemenea, critica referitoare la necercetarea jurisprudenței naționale, conumitare și a C.E.D.O. este lipsită de substanță pentru că nu este circumstanțiată, recurentele-reclamante nearătând în concret care era jurisprudența la care instanța de apel trebuia să se raporteze sub aspectul daunelor, în ce măsură această jurisprudență viza situații identice sau similare cu cea care a generat prezentul litigiu, demersul de față urmărind să supună instanței supreme, în mod nepermis și cu depășirea cadrului fixat de art. 488 C. proc. civ., o nouă evaluarea a prejudiciului printr-o nouă apreciere a probelor.

Se tinde, așadar, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) și a art. 496 alin. (1) teza a III-a din același cod va anula recursul declarat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 986 din 5 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iulie 2020.