ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 875/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) și art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., art. 1.349 alin. (1) și (2), art. 1.357 - art. 1.371, art. 1381, art. 1385, art. 1387 - art. 1395, art. 2.199 - art. 2.201, art. 2.223 - art. 2.226 C. civ. și prevederile O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurările și reasigurările în România, în forma actualizată la 5 iulie 2017.

Prin sentința civilă nr. 2561 din 18 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 168 RON, cu titlu de daune materiale, și suma de 35.000 Euro, echivalentul în RON, la cursul B.N.R. de la data plății, cu titlu de daune morale.

Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, în sumă de 595 RON, reprezentând onorariul avocatului.

Prin decizia civilă nr. 144/2021 din 1 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinței atacate.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, apelul fiind respins în baza unor considerații cu caracter general privind condițiile de acordare și de cuantificare a daunelor morale, deși ca instanță devolutivă trebuia să se pronunțe pe fondul litigiului.

Instanța de apel nu a făcut nicio mențiune legată de criteriile referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate și măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Recurenta a mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 425 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată nu este motivată cu referire la situația concretă, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului.

La 8 iunie 2021, intimata-reclamantă A., prin reprezentant legal B., a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea căii de atac ca nefondate, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului.

La 5 iulie 2021, recurenta-pârâtă C. S.A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în esență înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 1 februarie 2022, s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtă, s-a prorogat discutarea excepției nulității recursului și s-a stabilit termen de judecată la data de 12 aprilie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că recurenta a invocat formal motivul de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici concrete privind nemotivarea, contradictorialitatea deciziei atacate ori motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reține că recurenta, în argumentarea motivului de casare privind soluția de respingere a apelului acesteia, invocă regulile și principiile de drept privind motivarea hotărârilor judecătorești, fără însă a dezvolta critici concrete privind nemotivarea deciziei din apel și fără a indica care sunt motivele din apel pe care instanța nu le-a analizat ce pot conduce la nulitatea hotărârii pronunțate, pentru a se putea efectua controlul judiciar în calea extraordinară de atac.

În consecință, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și dacă se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare, criticile formulate neputând fi completate deductiv de instanța de casare.

Prin urmare, criticile generale privind nemotivarea în fapt și în drept a deciziei recurate privind cuantificarea daunelor morale fără însă a arăta în concret greșeala instanței de apel în motivarea hotărârii, prin raportare la motivele de apel invocate, reprezintă o nemotivare a căii extraordinare de atac.

Mai mult, criticile privind cuantumul daunelor morale acordate țin de netemeinicia hotărârii atacate, aspecte care nu pot avea aptitudinea de a declanșa un control de legalitate în raport de motivul invocat.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenta a invocat formal motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 144/2021 din 1 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A., prin reprezentant legal B., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv factura nr. x din 29 ianuarie 2021 emisă de Cabinet avocat D. și dovada achitării acesteia, respectiv chitanța nr. x din 29 ianuarie 2021.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 1.785 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 144/2021 din 1 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. să plătescă intimatei-reclamante A., prin reprezentant legal B., suma de 1785 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2022.