ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 732/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursurilor de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 26 octombrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 706.773,46 RON, reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a accidentului auto din ziua de 8 iunie 2015, după cum urmează: pentru prejudiciul material - despăgubiri în cuantum de 6.773,46 RON; daune morale în cuantum de 700.000 RON; prestație periodică în sumă de 800 RON/lună.

În drept au fost invocate prevederile art. 27 alin. (2) C. proc. pen., art. 1.381, art. 1.382, art. 1.385, art. 1.387, art. 1.391 și art. 1.392 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1981 din 20 iunie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 200.000 RON, cu titlu de daune morale. A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 1077 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1981 din 20 iunie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a sumei de 7.862,29 RON, reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 300.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale.

A menținut restul dispozițiilor.

A respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei, în baza motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat următoarele critici:

Decizia instanței de apel nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborat cu art. 6 paragraf 1 C.E.D.O., dar și cu alte principii fundamentale ale procesului civil.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că instanța de apel nu a stabilit corect situația de fapt la care să aplice corespunzător legea, s-a întemeiat pe motive vădit contradictorii, iar o astfel de hotărâre face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Totodată, a susținut că hotărârea este nemotivată în ceea ce privește apelul său sub aspectul daunelor morale, iar instanța de apel nu a făcut nicio referire la motivele de apel pe care le-a invocat și a ignorat jurisprudența națională, iar aceasta denotă o încălcare a dreptului la apărare reglementat de art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituția României, art. 6 paragraf 1 și 3 C.E.D.O., a principiului egalității armelor și al dreptului la un proces echitabil.

În cauză, a arătat că reclamantul nu a înțeles să solicite o nouă expertiză medico-legală, astfel încât trebuie avută în vedere prima expertiză efectuată, care arată că reclamantului i-au fost necesare 120 de zile de îngrijiri medicale pentru refacerea sănătății în urma accidentului din 8 iunie 2015. Or, în lipsa administrării unor asemenea probe, soluția instanței de apel nu a avut în vedere decât prezumțiile legale.

Așadar, a apreciat că instanța de apel a realizat o motivare exhaustivă (Sic!) a hotărârii față de faptul că reclamantul nu a produs probe noi, în afara depoziției unui martor care să dovedească dacă starea sa de sănătate s-a înrăutățit sau nu.

A mai arătat recurenta că nesocotirea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ar atrage, potrivit practicii judiciare recente, nulitatea hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., dar legiuitorul a instituit un caz de casare distinct în acest caz, pentru a nu mai fi necesar ca partea să dovedească existența unei vătămări.

Pe de altă parte, în condițiile în care pentru daunele morale nu există dispoziții legale stricte privind cuantificarea, nici criterii obiective sau bareme prestabilite, precum în unele țări din U.E., care să poată ajuta judecătorul la aprecierea unei astfel de suferințe, singurele criterii sunt cele legate de practica judiciară pronunțată în cauze similare.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a nesocotit criteriile legale care au stat la baza stabilirii despăgubirilor, încălcând astfel dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma Ordinului nr. 14/2011 și art. 50 alin. (1) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, care stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a unor persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

De asemenea, a apreciat că s-a nesocotit și jurisprudența C.E.D.O. și nu s-a observat faptul că despăgubirea morală acordată echivalează în speța dedusă judecății cu o îmbogățire fără justă cauză față de împrejurarea că, anterior accidentului, reclamantul nu avea practic niciun venit cert, lucrând ocazional în grădină și în construcții, această despăgubire fiind nerezonabilă și artificial amplificată pe considerentul că este suportată de asigurator, aspect care este de natură a încălca principiul nediscriminării.

În opinia recurentei, instanța de apel nu s-a raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare.

Prin memoriul de recurs incident, reclamantul A. a solicitat casarea deciziei atacate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a susținut că în mod nelegal instanța de apel a folosit ca și criteriu la acordarea daunelor morale criteriul jurisprudenței naționale, ceea ce a condus la o soluție nelegală, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cum în cauză a pretins repararea prejudiciului material și moral prin prisma prevederilor art. 1.357 și următoarele C. civ., în opinia acestui recurent dispoziția de acordare a unei despăgubiri întemeiate pe art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 este dată cu încălcarea prevederilor legii civile, care stabilesc alte condiții în ceea ce privește reparația prejudiciului material și moral.

Pentru o corectă apreciere a cuantumului just al daunelor morale ce se cuvin acordate, a apreciat că trebuie avut în vedere specificul fiecărei situații în parte, determinat de o multitudine de factori, similaritatea cazurilor în care s-au acordat despăgubiri morale în jurisprudența națională neputând constitui un criteriu, așa cum au apreciat instanța de apel și pârâta.

În final, recurentul a susținut că instanța de apel a cenzurat în mod greșit cuantumul despăgubirilor morale solicitate prin acțiune, limitându-l la suma de 300.000 RON prin raportare la jurisprudența națională.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului incident și a admis în principiu recursurile, acordând termen pentru soluționarea acestora în ședință publică.

În ședința publică de la 24 martie 2021, instanța supremă a invocat din oficiu excepția nulității recursului principal, asupra căreia, deliberând cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca acestea să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei nu se încadrează în criticile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși a indicat motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea părții exclusiv față de cuantumul daunelor acordate reclamantului.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt.

Astfel, recurenta a arătat că reclamantul nu a înțeles să solicite o nouă expertiză medico-legală, motiv pentru care trebuie avută în vedere prima expertiză efectuată, care arată că reclamantului i-au fost necesare 120 de zile de îngrijiri medicale pentru refacerea sănătății în urma accidentului din 8 iunie 2015.

Tot astfel, recurenta a susținut că reclamantul nu a produs probe noi, în afara depoziției unui martor, care să dovedească dacă starea sa de sănătate s-a înrăutățit sau nu, precum și faptul că, la acordarea despăgubirilor, s-a nesocotit și jurisprudența C.E.D.O. și nu s-a observat faptul că despăgubirea morală acordată echivalează în speța dedusă judecății cu o îmbogățire fără justă cauză, față de împrejurarea că, anterior accidentului, reclamantul nu avea practic niciun venit cert, lucrând ocazional în grădină și în construcții, această despăgubire fiind nerezonabilă și artificial amplificată pe considerentul că este suportată de asigurator, aspect care este de natură a încălca principiul nediscriminării.

Toate aceste susțineri, reține instanța supremă, reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Pe de altă parte, deși a indicat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac nu a indicat criticile sau apărările părților care nu ar fi fost luate în analiză și nici eventualele motive contradictorii sau exclusiv străine de natura cauzei.

De asemenea, recurenta a invocat art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma Ordinului nr. 14/2011 și art. 50 alin. (1) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, susținând că instanța de apel nu s-a raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie.

Analiza deciziei atacate relevă însă faptul că instanța de apel a avut în vedere jurisprudența depusă de ambele părți, apreciind că aceasta nu poate fi absolutizată, în fiecare situație fiind avut în vedere nu doar criteriul formal al numărului de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci și toate consecințele accidentului asupra sănătății și vieții sociale a victimei, cu luarea în considerare a vârstei, nivelului de trai al acesteia și al altor împrejurări considerate relevante în fiecare caz în parte, acesta fiind și motivul pentru care limitele în care instanțele au acordat daune morale sunt foarte largi, deși urmările accidentelor rutiere ar fi aparent similare.

Așa fiind, instanța supremă constată că această critică a fost doar formal invocată, recurenta fiind, în realitate, nemulțumită de modul în care, statuând asupra faptelor și probelor, instanța a stabilit cuantumul daunelor.

Prin urmare, nu sunt întrunite nici exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De aceea, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, ca în speță, impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

De aceea, recursul declarat recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. urmează să fie anulat, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 491, raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident rămâne fără efect în măsura în care recursul principal este anulat.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 491, raportat la art. 472 C. proc. civ., va anula recursul principal și va respinge ca rămas fără efect recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1077 din 12 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2021.