ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. prin corespondent C. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 800.000 RON, cu titlu de daune morale, la care se adaugă penalități de 0,2% începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3626 din 11 octombrie 2017, Tribunalul Bucuresti, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 100.000 RON, din care 2.658,23 RON cu titlu de daune materiale și suma de 97.341,77 RON reprezentând despăgubiri morale, precum și penalități de 0,2% pe zi începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective. S-a luat act că părțile au solicitat cheltuieli pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 21 iunie 2017 a formulat apel A..

Prin decizia civilă nr. 984/A din 5 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 3626 din 11 octombrie 2017 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 140.000 RON cu titlu de daune morale și 1.245,67 RON cu titlu de daune materiale ivite după pronunțarea sentinței. A menținut restul dispozițiilor. A obligat intimata la plata către apelant a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea de ședință din 17 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins cererea de lămurire dispozitiv a deciziei civile nr. 984/A din 5 iunie 2019, formulată de A..

Împotriva deciziei civile nr. 984/A din 5 iunie 2019 a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac formulate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac susține că instanța de apel nu a arătat cu exactitate care este suma ce va fi acordată după pronunțarea deciziei. Mai susține că instanța de apel nu a aplicat corect dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 în sensul că nu a ținut cont de suferința îndurată de recurent, de prejudiciul de agrement suferit de acesta, de suferințele fizice și psihice și nici de numărul de zile de îngrijiri medicale și a stabilit cuantumul daunelor morale raportat numai la jurisprudența din 2015.

Recurentul critică soluția curții de apel și cu privire la modul de stabilire a penalităților de întârziere, arătând că au fost încălcate prevederile art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014. Invocă și nerespectarea dispozițiilor art. 1381-art. 1395 C. civ., art. 2223-art. 2226 C. civ., art. 1349 și art. 1357 C. civ. și ale Legii nr. 136/1995 în sensul că, la stabilirea cuantumului daunelor morale, nu s-a ținut cont de faptul că recurentul nu a fost vinovat de producerea accidentului și nici de creșterea numărului de zile de îngrijiri medicale.

Se mai arată că, în mod greșit, instanța a respins proba cu o nouă expertiză medico-legală, încălcând prevederile art. 22 C. proc. civ., și a diminuat daunele materiale și cheltuielile de judecată, deși existau acte doveditoare la dosar.

Autorul căii de atac afirmă că instanța de apel nu a avut în vedere practica judiciară depusă de acesta și susține că decizia atacată nu este motivată și cuprinde motive străine de natura cauzei în sensul că nu au fost luate în considerare probele administrate de parte în temeiul cărora aceasta apreciază că era îndreptățită să primească daune morale și material într-un cuantum mai mare.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul declarat în cauză este nul.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant susține că decizia curții de apel nu este motivată, din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest text de lege fiind invocat formal.

Nu vor fi analizate nici criticile prin care se susține că instanța nu a respectat prevederile art. 22 C. proc. civ. în sensul că nu a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală deoarece autorul căii de atac a formulat aceleași critici și în apel, atacând încheierea din 21 iunie 2017 prin care instanța de fond a respins proba cu expertiză medico-legală, iar acestea au fost deja soluționate prin decizia atacată. Mai mult decât atât, încuviințarea, administrarea și interpretarea probelor țin de latura devolutivă a procesului, iar măsurile adoptate de instanța de apel în acest sens nu pot face obiectul examenului de nelegalitate din recurs.

Susținerile recurentului subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu constituie critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate întrucât autorul căii de atac invocă nerespectarea prevederilor art. 1381-art. 1395 C. civ., art. 2223-art. 2226 C. civ., art. 1349 și art. 1357 C. civ., ale Legii nr. 136/1995 și ale art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, dar nu arată în ce sens aceste texte de lege au fost aplicate greșit de către instanța de apel.

Aspectele invocate de către recurent, respectiv prejudiciul de agrement provocat acestuia, suferințele fizice și psihice, numărul de zile de îngrijiri medicale, readuc în discuție situația de fapt și tind la o nouă analiză asupra probatoriului, deoarece autorul căii de atac este nemulțumit de cuantumul sumelor ce i-au fost acordate cu titlu de despăgubiri morale și materiale. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 984/A din 5 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 984/A din 5 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2022.