ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1909/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2012 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2012, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., să se dispună: interzicerea producerii, importului, distribuirii, comercializării, publicității și oricăror acte de folosință în activitatea comercială, precum și retragerea imediată de pe piață a tuturor produselor purtând semne identice sau similare cu marca comunitară "C." nr. x din 16.04.1996, sub sancțiunea plății amenzii civile maxime pe zi de întârziere prevăzute de art. 580

3

C. proc. civ. obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, estimate provizoriu la suma de 4.000 euro, echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daune materiale în cuantum estimat provizoriu la 2.000 euro, precum și la plata de despăgubiri morale, estimate cu titlu provizoriu în cuantum de 2.000 euro, aferente actelor de folosință fără drept, a unor semne identice sau similare cu marca comunitară "C." nr. x/16.04.1996; cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 956/9.09.2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea și a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei suma de 5.394.748 RON, daune materiale, suma de 840.212,6 RON, daune morale, precum și suma de 35.605,04 RON, cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 939/7.12.2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtă, s-a schimbat în parte sentința apelată și a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale datorate de pârâtă reclamantei la suma de 3.086.411,72 RON și al despăgubirilor morale la suma de 308.641 RON; s-a menținut, în rest, sentința apelată; s-a luat act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

I.4. Hotărârea pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin decizia nr. 3447/05.10.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 939A din 7 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

I.5. Hotărârea pronunțată de curtea de apel în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 1061A/30.06.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă - a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 956/09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., cu sediul ales la D., în București.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că:

A stabilit cuantumul despăgubirilor materiale datorate de pârâtă reclamantei la suma de 190.317,62 RON și al despăgubirilor morale la suma de 19.031,762 RON.

A menținut sentința pentru rest.

A admis în parte cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.

A obligat intimata reclamantă la 46.936 RON taxă de timbru apel și recurs către apelanta pârâtă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei decizia civilă nr. 1061A din data de 30.06.2021 Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă au declarat recurs reclamanta A. și pârâta S.C. B. S.A.

II.1. Motivele de recurs

II.1.1. Recurenta-reclamantă A., prin motivele de recurs formulate, s-a prevalat de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 teza I și a II-a și pct. 9 din C. proc. civ. 1865.

Recurenta solicită instanței de recurs să dispună modificarea în tot a deciziei recurate, pronunțate în rejudecarea apelului, în sensul respingerii apelului formulat de intimata B. S.A., cu consecința menținerii sentinței pronunțate de prima instanță, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta-reclamantă susține că, decizia atacată, în principiu, este corectă în ceea ce privește soluționarea aspectelor rămase de soluționat în rejudecare, anume: a) Identificarea perioadei pentru care instanța este învestită cu calculul prejudiciului cauzat prin actele de contrafacere; b) Identificarea categoriilor de cheltuieli deductibile din noțiunea de beneficiu injust; c) Excluderea din cadrul probațiunii relevante a pretinselor operațiuni comerciale de retur și stornare despre care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod definitiv că sunt fictive, constatând, totodată, că în cauză există un prejudiciu material și moral cauzat titularului de drepturi.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii raportat la stabilirea valorii probante a înscrisurilor de achiziție a produselor contrafăcute în cauză, astfel încât consideră că este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 teza a II-a C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că hotărârea este nelegală și nemotivată raportat la interpretarea dispozițiilor legale cu privire la prejudiciul moral, ceea ce, în opinia recurentei atrage incidența motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, teza 1 și pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva celui din urmă motiv, susținând că au fost greșit aplicate prevederile art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005.

În ceea ce privește beneficiul injust al pârâtei, instanța de apel, în rejudecare, a considerat că este necesar a avea în vedere varianta C a raportului de expertiză, cu trimitere la anexele 1, 4c și 5 a raportului inițial, variantă realizată pentru perioada 12.10.2009 - 12.10.2012, dar care însă nu ia în calcul produsele retrase de pe piață sau stornate, deoarece prin decizia de casare au fost respinse criticile recurentei-pârâte referitoare la includerea în calculul beneficiului injust a acelor produse retrase sau stornate.

Totodată, se arată că varianta C a raportului de expertiză stabilește că beneficiul obținut de pârâta B. S.A. este de 190.317,62 RON pentru perioada 12.10.2009-12.10.2012, calculat prin scăderea costurilor totale de achiziție (744.112,50 RON) din valoarea de vânzare (944.430,12 RON); instanța a reținut, în ceea ce privește situația de fapt, că au existat operațiuni de achiziție a produselor C. 400 ml numai începând cu 14.02.2012, iar nu începând cu data de 12.10.2009, reținându-se existența unui număr de 5 achiziții ce însumau 6.750 baxuri în valoare de 1.019.491,86 RON, din care au fost vândute doar 4.804 baxuri, în valoare de 934.430,12 RON; instanța de apel, în rejudecare, a determinat valoarea totală a achizițiilor de produse contrafăcute având în vedere înscrisurile puse la dispoziție de B. S.A. pe care acestea din urmă a continuat să-și susțină apelul, incluzând și documentele de achiziție provenite de la E. S.R.L..

Recurenta arată că beneficiul injust realizat de către pârâtă este cel rezultat din vânzarea produselor, nu din achiziția lor, astfel că nu a fost luată în calcul de către Curte valoarea celor 6.750 de baxuri întrucât, dintre acestea, doar 4.804 au fost vândute. Curtea de apel nu a reținut însă stornarea ulterioară a unei cantități de 3.302 baxuri, în valoare de 644.248,95 RON, reținând, pe acest aspect, considerentele deciziei anterioare date în apel asupra caracterului fictiv al operațiunilor comerciale desfășurate cu E. S.R.L., inclusiv.

Hotărârea Curții de Apel București cuprinde motive contradictorii privind stabilirea valorii probante a înscrisurilor de achiziție a produselor contrafăcute, recurenta-reclamantă dezvoltând acest motiv de recurs pe temeiul art. 304 pct. 7 teza a II-a C. proc. civ. - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Recurenta consideră că decizia este contradictorie dat fiind faptul că, deși, pe de o parte, instanța nu a ținut cont de produsele retrase de pe piață și de produsele stornate, reținând caracterul fictiv al operațiunilor realizate cu societatea E. S.R.L., iar, pe de altă parte, a considerat că aceleași operațiuni cu E. S.R.L. sunt reale, când a reținut achizițiile de produse contrafăcute provenind de la această societate.

În prezenta cauză, după cum se poate observa din motivarea instanței de apel, s-a luat în considerare varianta C a raportului de expertiză întocmit de expertul F., astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecțiuni, cu trimitere la anexele 1, 4c și 5 ale raportului inițial.

Potrivit Anexei 1 a raportului de expertiză, pârâta a avut în vedere pentru perioada relevantă 12.09.2009-12.10.2012 (necontestată prin prezentul recurs) un număr de 5 achiziții: două achiziții de la G., 2 de la H. și una de la E.; potrivit Anexei nr. 4c a raportului privind "Situația cu produsele vândute fără facturi stornate de B.", valoarea totală a achizițiilor este de 744.112,50 RON, valoare care cuprinde inclusiv achizițiile de la societățile E. S.R.L. și G. și H..

Așa cum a reieșit încă din fața primei instanțe, factura de la E. S.R.L. a fost prezentată de B. S.A. ofițerilor de politie IPJ Ilfov ca justificare a provenienței șampoanelor vândute către I., facturile de achiziție și retur având numere consecutive, deși erau emise la 3 săptămâni distanță una de cealaltă, fiind întocmite doar ca să justifice marfa livrată către I..

Or, atât timp cât instanța de apel în mod corect nu a luat în calcul factura de stornare către această societate , motivat pe toate probele care au făcut evident că aceste operațiuni comerciale au fost fictive, același raționament trebuia aplicat și în cazul facturii de achiziție, neputând fi luată în calcul pentru că și aceasta reprezintă tot o operațiune fictivă pentru mascarea unor operațiuni de comerț ilegal.

Recurenta consideră că instanța de apel a soluționat nelegal, pe baza unor argumente aflate în contradicție, reținând că nu poate lua în considerare operațiunile de retur de produse către E. S.R.L. pentru motivele reținute de curtea de apel în primul ciclu procesual, fondate pe declarația reprezentaților societății E., societate al cărui obiect de activitate îl reprezintă lucrările de construcții, și care nu a derulat niciodată astfel de operațiuni comerciale cu produse cosmetice, dar acceptând în baza de calcul factura de achiziție provenită de la această societate pentru justificarea prezenței produselor contrafăcute în deținerea itnmatei-pârâte.

Raportat la societatea G. S.R.L., societatea administrată tot de un cetățean turc, J., având ca obiect de activitate principal comerț cu ridicata al fructelor și legumelor, intimata-pârâtă a efectuat 2 achiziții prin facturile consecutive, facturi contestate de către recurentă, însă, deși instanța nu a ținut cont de stornări/retururi, facturile de achiziție de la această societate au fost luate în calculul valorii achizițiilor, intrând astfel în calculul sumei de 744.112,50 RON, ceea ce este total contradictoriu.

Or, în cazul în care Curtea de Apel București, în rejudecare, ar fi soluționat corect cauza urmându-și propria concluzie, precum și îndrumarea Înaltei Curți din decizia de casare, ar fi constatat că nici după rejudecarea apelului, pârâta nu a prezentat documentele justificative reale - de achiziție și vânzare a produselor contrafăcute, mascând în continuare valoarea reală și cantitatea produselor contrafăcute achiziționate și vândute, pentru a disimula beneficiul injust realizat.

Așadar, recurenta apreciază că instanța a emis o hotărâre contradictorie, deoarece, odată ce a considerat unele operațiuni ca fiind fictive, acestea trebuiau excluse în totalitate, neputând justifica achiziția produselor contrafăcute descoperite de organele de poliție cu ocazia controalelor. Astfel, cea mai mare parte din operațiunile comerciale prezentate în justificarea produselor contrafăcute nu pot susține valoarea de achiziție avută în vedere de către instanță în valoare de 744.112,50 RON, deoarece au la bază înscrisuri nereale.

Omologând calcul din varianta C a raportului F., care conținea în cadrul calculului valorii achizițiilor facturile de la E., G. și chiar una din achizițiile de la H., nu se cunoaște nici la acest moment exact de unde proveneau aceste produse și câte achiziții de produse contrafăcute au fost făcute de fapt.

Constatând că și în cadrul apelului formulat chiar de către intimata-pârâtă B. S.A. aceasta nu a pus la dispoziția instanțelor documentele reale de achiziție a produselor contrafăcute prezentând spre calcul aceleași documente, incluzând și documentele constatate ca nereale de la E., apelanta a încercat să falsifice datele privind beneficiul injust realizat, iar instanța trebuia să constate că estimarea făcută de prima instanță rămâne singura legală și temeinică, conform art. 14 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 100/2005.

Deciziile anterioare pronunțate în cauză au reținut că soluția primei instanțe este temeinică și legală în raport cu dispozițiile art. 14 alin. (2) lit. b), însă, dând prevalență aplicării în principal a dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. a), s)-a încercat administrarea unei probațiuni suplimentare în rejudecare pentru determinarea beneficiului injust realizat din comerțul cu produse contrafăcute.

Or, astfel cum au reținut definitiv instanțele de judecată anterioare, documentele prezentate de B. S.A. au fost fabricate după descoperirea comerțului cu produse contrafăcute la un nivel extins, constând în sute de mii de produse, distribuite prin toate lanțurile de hipermarketuri din țară, doar pentru a justifica prezența stocurilor existente la data controlului în fața organelor de poliție, evitând prin fals consecințele legii vizând evaziunea fiscală și beneficiul ilicit obținut din produse contrafăcute.

Pentru că nici după două cicluri procesuale în apel nu s-a ajuns la transparentizarea și clarificarea achizițiilor și vânzărilor de produse contrafăcute C., intrata-pârâtă nerecunoscând caracterul fictiv al înscrisurilor justificative prezentate organelor de urmărire penală și instanței civile, calculele realizate în baza înscrisurilor false prezentate de intimată nu pot fi valorificate în estimarea prejudiciului, iar raportul de expertiză și valoarea estimată în fața primei instanțe, rămân, și în această fază procesuală, cea mai rezonabilă determinare a prejudiciului cauzat, atât material, cât și moral.

Recurenta-reclamantă, printr-un alt motiv de recurs, întemeiat pe art. art. 304 pct. 7 teza 1 și pct. 9 C. proc. civ., susține că instanța de apel a stabilit în mod nelegal prejudiciul moral, iar, pe de altă parte, că decizia este nemotivată.

Sub aspectul stabilirii prejudiciului moral, instanța de apel a reținut următoarele:

"Apreciind necesară corelarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă cu despăgubirile materiale acordate pentru acoperirea prejudiciului material, prin raportare la criteriile reglementate de art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 100/2005, în special criteriul proporționalității, Curtea apreciază că un cuantum de 10% din prejudiciul material este unul rezonabil. În consecință, (...) va schimba în parte sentința și va stabili cuantumul despăgubirilor morale la suma de 19.031,762 RON."

Recurenta-reclamantă contestă concluzia instanței de apel cu privire la caracterul rezonabil al prejudiciului moral (10%) din valoarea prejudiciului material, susținând că decizia este dată cu aplicarea greșită a art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), dar și că este nemotivată raportat la acordarea despăgubirilor morale.

Astfel cum reiese din citatul anterior, instanța de apel nu a făcut decât o trimitere generică la criteriile din lege, fără să identifice precis de ce a ales să acorde o compensare atât de mică a prejudiciului moral, aceasta fiind derizorie în raport cu circumstanțele cauzei, care arată că: faptele vizează comerțul cu cantități imense, de peste o sută de mii de produse contrafăcute - cantități acceptate chiar de contrafăcător ca urmare a descoperirii lor nemijlocite de către poliție cantități cu care intimata-pârâtă a inundat piața din România, inclusiv prin rețelele marilor hipermarketuri; faptele de comercializare a sute de mii de șampoane contrafăcute sunt de o gravitate extrem de mare pentru că pot afecta grav, în mod iremediabil, sănătatea consumatorilor, implicând un mare pericol social și consecințe de imagine importante asupra mărcilor titularului, recurenta a dovedit renumele mărcilor vizate, renume care a fost afectat prin prezența în cantități imense a produselor contrafăcute; conduita procesuală a contrafăcătorului, care a înțeles să nu coopereze pentru evaluarea corectă a dimensiunii actelor de contrafacere și implicit a impactului moral; practica instanțelor anterioare, care acordă în cauze mai puțin grave prejudicii morale care se situează uzual între egalul prejudiciului material și dublul acestuia, aspect fundamentat și pe politica legiuitorului, care, în materia drepturilor de autor, a considerat rezonabilă acordarea până la triplul daunelor materiale, prejudiciul total cauzat.

Ținând cont că legea nu impune o regulă de calcul a daunelor morale, acestea din urmă trebuind a fi determinantă printr-o estimare a instanței care să corespundă impactului de imagine și gravității faptelor, recurenta consideră că acordarea sumei de 840.212,6 RON de prima instanță este cea rezonabilă și, drept urmare, justificată în raport cu circumstanțele cazului.

În plus, corelând procentual valoarea daunelor morale de cele materiale, viciile de legalitate reținute în legătură cu determinarea daunelor materiale sunt incidente și în analiza și critica soluției pe daunele morale, motiv pentru care recurenta le invocă și în acest context.

II.1.2. Recurenta-pârâtă B. S.A., în recursul său, s-a prevalat de prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 din C. proc. civ.

Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea șl aplicarea greșită a legii, întrucât s-a determinat în mod nelegal cuantumul pretinsului prejudiciu suferit de reclamantă - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a încălcat principiului disponibilității și a prevederile art. 3 și 14 din O.U.G. nr. 100/2005, ale art. 129 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 și ale art. 44 alin. (8) din Constituție.

Invocând dispozițiile și art. 3 alin. (2) și ale art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005, recurenta-pârâtă susține că pentru determinarea beneficiului injust realizat de persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială, trebuie să fie avute în vedere doar câștigurile realizate din activitatea care face obiectul cererii de chemare în judecată și care contravine dreptului de proprietate industrială, cu aplicarea principiului proporționalității între necesitatea protejării drepturilor de proprietate industrială și evitarea creării de obstacole abuzive în calea comerțului legitim.

Într-un astfel de calcul trebuie luate în considerare doar veniturile aferente vânzării produselor contrafăcute care fac obiectul cererii de chemare în judecată; drept urmare, instanța de apel nu ar fi trebuit să ia în considerare încasările care rezultă din vânzări ulterior stornate (față de existența stornării, recurenta-pârâtă pretinde că nu a obținut venituri din respectivele operațiuni); de asemenea, susține că nu este legală modalitatea folosită de instanță pentru stabilirea prejudiciului moral.

În primul rând, se arată că instanța de apel a avut în vedere la stabilirea beneficiului injust și produse care nu sunt produse contrafăcute și care nu fac obiectul cererii de chemare în judecată.

În scopul stabilirii cuantumului despăgubirilor la care reclamanta ar fi îndreptățită puteau fi avute în vedere strict acele produse care fac obiectul cererii de chemare în judecată și cu privire la care s-a stabilit că sunt contrafăcute. În acest sens, în virtutea principiului disponibilității, instanța de apel era obligată să se raporteze strict la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată. Cu alte cuvinte, nu se pot acorda în mod legal despăgubiri decât pentru acele fapte de comercializare de produse C. vizate de cererea de chemare în judecată și cu privire la care s-a dovedit și s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, caracterul ilicit.

Or, în speță, curtea de apel nu s-a limitat la acordarea de despăgubiri pentru produse și acte de comercializare care fac obiectul cererii de chemare în judecată și cu privire la care s-a stabilit caracterul ilicit, ci a avut în vedere toate vânzările de produse C. realizate de recurenta-pârâtă în perioada considerată relevantă de instanța de apel (de altfel, instanța de apel a procedat în mod nelegal și atunci când a determinat perioada de timp relevantă pentru stabilirea despăgubirilor).

Prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru comercializarea de către pârâtă a unor produse importate C., pretins contrafăcute.

Recurenta-pârâtă susține că singurele produse C. pe care le-a importat sunt cele de la societatea belgiană H.. Toate celelalte produse C. cu privire la care a efectuat acte de comerț sunt achiziționate de pe piața internă și anume, de la societățile române E. S.R.L. și, respectiv, G. S.R.L..

Totodată, în cadrul cererii de chemare în judecată, acolo unde menționează pretinsele fapte de încălcare pe care reclamanta i le impută, se face referire la produsele achiziționate prin facturile emise de E. S.R.L. și, respectiv, H.. Așadar, reclamanta se referă, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, mai întâi la -produse C. importate și comercializate (deci, produse provenind din export - și anume, de la H.), iar, ulterior, la produse C. achiziționate de la E. S.R.L. și H..

În orice caz, trebuie observat că factura de achiziție de produse C. de la E. S.R.L. datează din 23.02.2012, ceea ce o situează în afara perioadei ce face obiectul prezentei cauze: 12.10.2009-20.02.2012. Așadar, concluzionează recurenta-pârâtă, eventualele vânzări de produse C. achiziționate de la E. S.R.L. nu pot fi avute în vedere în calcularea pretinsului beneficiu injust pe care l-a realizat.

În ceea ce privește produsele importate de la H., din raportul de expertiză efectuat în rejudecare rezultă că acestea au fost indisponibilizate de IPJ Ilfov, iar ulterior au fost preluate de IPJ Ilfov în vederea distrugerii. De altfel, instanța de apel a reținut, la rândul său, că o cantitate de 103.460 produse șampon C. a fost confiscată. Așadar, produsele achiziționate de pârâtă de Ia H. (singurele produse care fac obiectul cererii de chemare în judecată și cu privire la vânzarea cărora se putea calcula un pretins beneficiu injust), au fost în totalitate confiscate de organele de urmărire penală.

Așa fiind, recurenta-pârâtă susține că nu a realizat niciun beneficiu injust din comercializarea produselor care fac obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că nu se impune acordarea de despăgubiri intimatei-reclamante.

Se reiterează argumentul că instanța de apel nu ar fi trebuit să aibă în vedere vânzările de produse C. stornate, întrucât nu a obținut niciun beneficiu injust din acestea.

În cuantificarea, prin raportare la beneficiul injust realizat, a despăgubirilor datorate de persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială trebuie să fie avut în vedere doar câștigul efectiv realizat de cel chemat în judecată și anume, doar acea valoare care a intrat în patrimoniul acestuia. Or, din acest punct de vedere, nu pot fi incluse în calcularea beneficiului injust acele vânzări de produse care au fost ulterior stornate întrucât, urmare a stornării, produsele au fost returnate pârâtului, care, la rândul său, a restituit prețul vânzării.

În speță, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, din vânzările de produse C. avute în vedere de către instanță au fost ulterior stornate 3.302 baxuri (79.248 produse, potrivit răspunsului la obiecțiuni, depus în fața instanței de apel).

Prin urmare, în opinia recurentei-pârâte, este nelegală raportarea instanței de apel la suma de 190.317,62 RON - respectiv, beneficiul calculat la cele 4.804 baxuri vândute, fără a lua însă în calcul faptul că unele dintre aceste vânzări (mai exact, pentru 3.302 baxuri) au fost returnate/stornate, neputându-se aduna în vederea stabilirii beneficiului injust, acel câștig care vizează prețul aferent unor vânzări anulate (deci/care nu au fost avut de fapt loc).

Instanța de apel își motivează acest raționament prin raportare la faptul că a optat pentru această variantă, întrucât prin decizia de casare au fost respinse criticile recurentei pârâte referitoare la includerea în calculul beneficiului injust a acelor produse care au fost retrase de pe piață sau stornate.

Astfel, prin decizia atacată s-a reținut că în ceea ce privește luarea în considerare, la calcularea beneficiului injust, a acelor vânzări de produse care au fost ulterior stornate și distruse, Înalta Curte a constatat că susținerile din motivele de recurs tind la reaprecierea situației de fapt și a probelor administrate.

Prin urmare, instanța de casare a reținut că în recurs nu se poate proceda la o analiză a aprecierilor de fapt ale instanței de apel și că, în primul ciclu procesual, s-a ajuns la concluzia nedovedirii distrugerii produselor (iar nu a stornării vânzării acestora) însă, față de faptul că hotărârea recurată a fost casată, îi revenea instanței de obligația să analizeze în ce măsură astfel de stornări au existat și care sunt consecințele unor astfel de stornări.

Recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel a procedat în mod nelegal atunci când a apreciat că instanța de casare din primul ciclu procesual ar fi stabilit că nu poate fi revizuită în rejudecare chestiunea stornării anumitor vânzări de produse C.. Dimpotrivă, în rejudecare, instanța de apel avea obligația de a se conforma dispozițiilor instanței de casare și de a determina cuantumul beneficiului injust obținut de pârâtă, ceea ce presupunea determinarea sumei pe care aceasta a câștigat-o efectiv din comercializarea produselor C., iar în acest sens, instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere stornările de vânzări, în sensul eliminării acestora din cuantumul beneficiului injust.

Rezumând, pentru a respecta atât dispozițiile instanței de casare, cât și principiul proporționalității despăgubirilor acordate, beneficiul injust realizat ar fi trebuit determinat de către instanța de apel ca profitul net (sau adaosul comercial net) obținut de B. în perioada 12.10.2009-20.02.2012 din vânzările de produse C. nestornate. În acest sens, la pag. 5 din răspunsul la obiecțiuni (depus în fața instanței de apel) se arată că, în perioada 12.10.2009 - 20.02.2012, profitul brut (adaosul comercial brut) este de 13.985,39 RON.

Aceasta înseamnă că profitul net (profitul brut sau adaosul comercial brut din care s-a dedus impozitul) este de 11.747,7 RON.

În ceea ce privește prejudiciul moral, recurenta pârâtă solicită a se constata nelegalitatea modului de stabilire a daunelor materiale datorate afectează și cuantumul pretinsului prejudiciu moral, acesta din urmă fiind stabilit prin raportare la pretinsele daune materiale datorate.

Prin urmare, în condițiile în care nu se impune acordarea de despăgubiri materiale sau, cel mult, acordarea de despăgubiri materiale într-un cuantum mai mic față de cele stabilite de instanța de apel, și despăgubirile morale trebuie recalculate, prin aplicarea procentului de 10% la cuantumul despăgubirilor materiale determinat în mod legal, conform susținerilor sale.

Printr-un alt motiv de recurs, pârâta susține că instanța de apel a aplicat greșit și a încălcat prevederilor art. 163 C. proc. civ. 1865 și ale art. 1201 C. civ. 1864 - excepția autorității de lucru judecat

În ilustrarea acestui motiv, recurenta arată că prima instanță a admis cererea de chemare în judecată doar pentru venituri pe care le-a realizat în perioada 12.10.2009-20.02.2012; reclamanta nu a declarat apel și, prin urmare, pentru eventuale vânzări ulterioare datei de 20.02.2012 și până la 12.10.2012 există autoritate de lucru judecat în sensul respingerii cererii de chemare în judecată; în acest sens, Tribunalul București a avut în vedere cererea precizatoare depusă de reclamantă la data de 10.06.2014 și precizările formulate de aceasta cu privire la cuantumul prejudiciului estimat pentru perioada 12.10.2009-20.02.2012 .

Mai mult, în primul ciclu procesual, instanța de apel a reținut prin încheierea din data de 20.04.2016 că pentru eventuale vânzări ulterioare datei de 20.02.2012 și până la 12.10.2012 există autoritate de lucru judecat în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Acest aspect reținut în încheierea din 20.04.2016, nu făcut obiectul recursului și, prin urmare, a dobândit autoritate de lucru judecat.

În fine, mai arată recurenta, prin hotărârea instanței de recurs s-a reținut (cu privire la perioada de referință și încheierea din 20.04.2016): (...) prin prezentele considerente s-a reținut deja că situația de fapt în privința câștigurilor obținute de pârâtă din actele de contrafacere nu a fost pe deplin stabilită, motiv pentru care nu mai este necesară analiza criticilor referitoare la perioada de timp vizată de suma de 4.106.266,65 RON. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va face propriile evaluări asupra limitelor efectului devolutiv al apelului, față și de considerentele din încheierea de ședință de la data de 20 aprilie 2016, indicată în motivele de recurs.

În opinia recurentei, dacă încheierea din 20.04.2016 nu ar mai fi produs niciun efect sub acest aspect, instanța de recurs nu s-ar mai fi referit expres la necesitatea de a ține cont de conținutul acesteia.

Din cele de mai sus rezultă că obiectul cererii de chemare în judecată, la momentul rejudecării în apel, este limitat la perioada 12.10.2009-20.02.2012, reclamanta neputând formula pretenții cu privire la vânzări care au avut loc ulterior datei de 20.02.2012 (și anume, 21.02.2012-12.10.2012).

În ciuda acestor aspecte, instanța de apel a reținut că:

"Realizând propria evaluare, conform indicațiilor deciziei de casare, Curtea apreciază că se impune a se avea în vedere perioada 12.10.2009-12.10.2012, indicată de reclamantă de prin cererea introductivă de instanță.

În acest sens, Curtea apreciază că trebuie avute în vedere următoarele argumente:

Acțiunea a fost admisă integral, pe bază de estimare, astfel că nu există niciun interes al reclamantei să o atace prin intermediul unui apel.

Prin urmare, nu se poate considera că reclamanta ar fi restrâns perioada pe care a dedus-o judecății la 12.10.2009-20.02.2010, sau că acțiunea a fost respinsă pentru perioada 20.02.2012-12.10.2012, astfel că perioada pentru care au fost acordate despăgubiri de instanța de fond să fie un aspect al judecății care a intrat în puterea lucrului judecat și care nu mai poate forma obiect al cercetării în apel.

Curtea apreciază că în măsura în care se reașează bazele evaluării, această reașezare trebuie realizată pe coordonatele stabilite de reclamantă prin cerere, deci pentru perioada 12.10.2009-12.10.2012."

Or, procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat atât a hotărârii primei instanțe, cât și a încheierii din data de 20.04.2016 a Curții de Apel București.

Tot pe temeiul art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. 1865, recurenta-pârâtă a invocat și încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 295 C. proc. civ.

Astfel cum a apreciat și instanța de apel, față de faptul că nu a fost formulat apel de către reclamantă, limitele cererii de apel nu permiteau analizarea aprecierii primei instanțe, în sensul că trebuie avute în vedere exclusiv veniturile obținute de B. anterior datei de 20.02.2012.

În consecință, ca urmare a faptului că a avut în vedere o perioadă relevantă mai extinsă, instanța de apel a încălcat limitele efectului devolutiv al apelului și, prin aceasta, a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 295 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă impută instanței de apel și încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 296 C. proc. civ.

Luarea în considerare de către instanța de apel și a veniturilor obținute ulterior datei de 20.02.2012 recurentei-pârâte i-a fost creată o situație mai grea în propria cale de atac (pe planul stabilirii perioadei de timp relevante). Aceasta, deoarece instanța de apel a lărgit perioada de timp cu privire la care a apreciat că se impune să analizeze care sunt veniturile obținute de recurentă din pretinsele acte de contrafacere.

Perioada relevantă pentru prezenta cauză (perioada avută în vedere pentru calcul pretinselor daune solicitate de intimată) este 12.10.2009 - 20.02.2012; or, în perioada relevantă recurenta susține că nu a obținut venituri din comercializarea produselor care fac obiectul cererii de chemare în judecată și cu privire la care s-au reținut actele de contrafacere (produsele importate), motiv pentru care se impune respingerea cererii de acordare de daune-interese.

În subsidiar, dacă s-ar lua în considerare toate produsele C. (nu doar cele ce fac obiectul cererii introductive), se impune, în continuare, reducerea în prezentul recurs a daunelor acordate de instanța de apel, concluzie pe care o ilustrează cu trei variante proprii de determinare a daunelor materiale și morale (10% din daunele materiale).

Într-un ultim motiv de recurs, pârâta susține greșita soluționare a cererii accesorii a reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, prin încălcarea prevederilor art. 274 din C. proc. civ.

Potrivit art. 274 din C. proc. civ. 1865, pentru a putea fi acordate, cheltuielile de judecată: i) trebuie să fi fost efectiv suportate de partea din litigiu care a câștigat și ii) trebuie să fi fost suportate în legătură cu litigiul.

În ceea ce privește primul aspect, recurenta-pârâtă susține că din dovezile depuse la dosar, nu reiese că aceste plăți au fost efectuate în contul cheltuielilor de judecată solicitate în prezentul dosar, nefiind indicată în extrasele de cont nicio referință în acest sens. Prin urmare, nu s-a stabilit că respectivele cheltuieli de judecată ar fi fost efectiv suportate de parte.

De asemenea, din aceleași înscrisuri reiese că plățile efectuate către reprezentantul intimatei au fost efectuate de către societatea C. pen. K., iar nu de către intimată; prin urmare, și de aici rezultă că intimata nu a suportat cheltuielile de judecată pe care le-a solicitat, nefiind, prin urmare, îndreptățită să obțină rambursarea acestora.

Astfel cum rezultă în mod clar din cele expuse mai sus, partea poate solicita doar cheltuielile de judecată care au fost efectiv efectuate de aceasta, iar nu și cele achitate de fapt de un terț.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, recurenta arată că astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, opt dintre facturile fiscale depuse de intimată vizează "lucrări de asistență juridică și reprezentare privind marca x în dosarul nr. x/2012". Prin urmare, suma de 20.411,87 RON aferentă acestor cheltuieli vizează pretinse cheltuieli de judecată care au fost efectuate în cadrul unui a|t dosar.

Faptul că există o legătură între cele două dosare nu poate conduce la concluzia că partea ar fi putut solicita cheltuieli de judecată pentru ambele litigii în oricare dintre cele două dosare. De altfel, așa cum reiese și din informațiile disponibile pe portalul instanțelor de judecată (Anexa 1), în cadrul dosarului nr. x/2012, instanța a luat act de faptul că "se vor solicita cheltuieli de judecata pe cale separata."

În consecință, optând pentru obținerea cheltuielilor de judecată pe cale separată în dosarul nr. x/2012, intimata ar fi trebuit să formuleze o cerere de chemare în judecată în acest sens. Pentru a evita însă formularea și timbrarea unei astfel de cereri, aceasta a solicitat în prezentul dosar cheltuielile de judecată aferente dosarului nr. x/2012

Această cerere însă nu ar fi trebuit admisă de către instanță întrucât cheltuielile de judecată pot fi cerute cu titlu accesoriu doar în cadrul dosarului în care au fost efectuate, iar nu într-un alt dosar ce se desfășoară între aceleași părți.

Prin urmare, chiar dacă s-ar fi considerat de către instanța de apel că au fost dovedite cheltuielile de judecată, nu se impunea acordarea sumei de 20.411,87 RON, întrucât această sumă a fost achitată în cadrul unui alt dosar.

Față de toate aceste aspecte, se impune modificarea hotărârii recurate în sensul schimbării în parte a hotărârii apelate și scăderii onorariului avocațional aferent judecății în fața Tribunalului București (scăderea sumei de 29.997,04 RON din cuantumul cheltuielilor de judecată acordate: 35.605,04 RON - 29.997,04 RON=5.608 RON).

II.2. Apărările formulate în cauză

B. S.A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de A. prin care solicită instanței: în principal, anularea recursului formulat de A.; în subsidiar, respingerea recursului formulat de A., ca neîntemeiat; obligarea recurentei-reclamante A. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Înalta Curte apreciază că excepția nulității recursului formulat de reclamanta A., invocată de către recurenta-pârâtă, nu este întemeiată, având în vedere că unele dintre susținerile recurentei-reclamante din cuprinsul memoriului de recurs sunt susceptibile de încadrare în prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ. din 1865; or, astfel cum reiese din dispozițiile art. 306 alin. (3) din C. proc. civ. sancțiunea nulității recursului intervine dacă niciuna dintre criticile dezvoltate nu poate fi încadrată într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâta B. S.A. sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Având în vedere că pârâta, prin recursul său, formulează critici întemeiate atât pe prevederile art. 304 pct. 5, cât și pe cele pct. 9 din C. proc. civ., și dat fiind efectul pe care l-ar putea avea constatarea caracterului fondat al motivului de recurs care ar putea atrage casarea (pct. 5) chiar în concurs cu caracterul fondat al unui motiv ce poate antrena modificarea deciziei recurate (pct. 9), efect prevăzut de art. 312 alin. (3) teza finală, Înalta Curte va analiza cu prioritate recursul pârâtei, ținând cont și de împrejurarea că reclamanta a invocat exclusiv motive de nelegalitate care ar putea conduce, numai la modificarea deciziei recurate - art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ., dacă s-ar reține caracterul fondat al oricăruia dintre acestea.

Astfel, pe temeiul art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., pârâta susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor procedurale de la art. 163 din C. proc. civ., dar și a dispozițiilor art. 1201 C. civ. 1864 referitoare la autoritatea de lucru judecat, în stabilirea limitelor devoluțiunii în apel sub aspectul perioade relevante pentru verificarea activității de contrafacere ce i-a fost imputată.

În opinia recurentei-pârâte, această pretinsă greșită dezlegare a avut drept efect determinarea beneficiilor injuste realizate într-o perioadă mai mare decât cea legală și, prin urmare, stabilirea unor despăgubiri către reclamantă într-un cuantum superior, pentru încălcarea drepturilor asupra mărcii C..

Din acest punct de vedere, este de precizat că pretenția reclamantei, întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 - obligarea pârâtei la despăgubiri pentru activitatea de contrafacere în perioada 12.10.2009 - 12.10.2012 -, a urmărit aplicarea criteriului legal pe care reclamanta l-a considerat adecvat în raport cu circumstanțele speței - anume, beneficiul injust obținut de pârâtă în acest interval de referință.

Prin sentința pronunțată de tribunal, cererea reclamantei a fost admisă pe baza unei expertize estimative ce a vizat intervalul 12.10.2009-20.02.2012, iar împotriva hotărârii primei instanțe a promovat apel numai pârâta.

În primul ciclu procesual în apel, prin încheierea de ședință din 20.04.2016, curtea de apel a reținut că pentru intervalul ulterior datei de 20.02.2012 (deci, până la 12. 10.2012 ce constituia data limită invocată prin acțiune), cererea reclamantei a fost respinsă, iar această soluție a intrat sub autoritate de lucru judecat.

Referitor la limitele devoluțiunii în primul apel, pârâta a formulat critici prin motivele de recurs, recurs ce a fost soluționat prin decizia de cnr. 3447/5.10.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care recursul pârâtei a fost admis, decizia recurată a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.

Referitor la această critică (limitele devoluțiunii în apel, sub aspectul perioadei de referință pentru aplicarea criteriului beneficiilor injuste obținute de pârâtă), Înalta Curte a stabilit că îi revine instanței de apel, în rejudecare, să facă evaluări proprii asupra limitelor devoluțiunii, având în vedere și caracterul subsecvent al acestei critici în recurs, față de constatarea nelămuririi situației de fapt în privința câștigurilor obținute de pârâtă din actele de contrafacere.

Procedând în consecință, curtea de apel, în rejudecare, a stabilit că, în cauză, se impune a se avea în vedere perioada 12.10.2009-12.10.2012, indicată de reclamantă prin cererea introductivă de instanță, întrucât cererea de chemare în judecată a indicat în mod explicit această perioadă, iar prin sentință, pretențiile reclamantei au fost admise integral, pe bază de estimare.

Drept urmare, s-a apreciat că reclamanta nu avea niciun interes să atace soluția primei instanțe, astfel că, s-a apreciat că nu se poate considera că reclamanta ar fi restrâns perioada pentru care solicita verificarea activității pârâtei de contrafacere a mărcii sale; în plus, s-a considerat că întrucât în rejudecarea apelului se reașază bazele evaluării, în acord cu cele stabilite de instanța de casare, această reașezare trebuie realizată pe coordonatele stabilite de reclamantă prin cerere, deci pentru perioada 12.10.2009-12.10.2012.

Înalta Curte reține că, deși recurenta-pârâtă susține în mod corect că limitele devoluțiunii în apel nu puteau trece peste ceea ce instanța de apel a stabilit în primul ciclu procesual prin încheierea din 20.04.2016, cu toate acestea, se constată că o atare neregularitate de ordin procedural nu este de natură a aduce vreo vătămare recurentei-pârâte, nefiind întrunite premisele art. 304 pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, toate cele 5 facturi în discuție (deci, inclusiv cea din 23.02.2012, indicată de pârâtă prin motivele de recurs) pentru achizițiile efectuate de în perioada de referință au fost avute în vedere încă de la prima instanță, acestea fiind cuprinse în anexa la raportul de expertiză estimativ efectuat la tribunal; ca atare, este lipsită de relevanță împrejurarea că una dintre facturile corespunzătoare celor 5 achiziții (anume factura nr. x/23.02.2012, emisă de E. SRL) este situată în afara perioadei cuprinse între 12.10.2009-20.02.2012, potrivit celor reținute de curtea de apel, în primul ciclu procesual, prin încheierea din 20.04.2016.

Or, în acest context, rezultă că doar o eroare materială, efectuată încă de la prima instanță, în cuprinsul raportului de expertiză estimativ, este cea care a generat acest efect, întrucât, astfel cum instanța de apel a reținut în rejudecare, cererea reclamantei a fost admisă în integralitate de tribunal care a avut în vedere raportul de expertiză estimativ, iar în cuprinsul acestui raport, deși se indică perioada 12.10.2009 - 20.02.2012, a fost avută în vedere și factura din afara perioadei de referință astfel individualizate.

În sensul celor apreciate de instanța de apel, și Înalta Curte constată că ar fi inechitabil a se reține că reclamanta și-ar restrâns pretențiile doar la perioada 12.10.2009 - 20.02.2012, deși, în privința pretențiilor admise, prima instanță a avut în vedere în mod efectiv și achiziționarea de produse C. de către pârâtă prin factura din 23.02.2012.

În aceste condiții, urmează a fi înlăturată ca nefondată și critica subsecventă a recurentei-pârâte - încălcarea limitelor devoluțiunii în apel și, deci, nesocotirea art. 295 din C. proc. civ., întrucât se fundamentează pe aceeași premisă, care deja a fost înlăturată.

Dezlegarea dată acestei chestiuni nu va nici efectul redimensionării daunelor morale, prin aplicarea procentului la o despăgubire care ar trebui determinată prin excluderea acestei achiziții de produse C. prin factura din 23.02.2012, întrucât, încă de la prima instanță această factură a fost avută în vedere în intervalul de referință mai restrâns față de cel indicat de reclamantă în petitul cererii.

De asemenea, nu se poate reține că instanța de apel ar fi agravat situația pârâtei în propria sa cale de atac, contrar normei de la art. 296 din C. proc. civ., având în vedere că apelul său, în rejudecare, a fost admis, iar despăgubirile la care a fost obligată prin sentința tribunalului au fost considerabil diminuate în calea de atac, urmare a probatoriului administrat, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legale incidente, dar și cu respectarea celor dezlegate prin decizia de casare.

Într-o altă critică a pârâtei se susține greșita aplicarea a dispozițiilor art. 3 și 14 din O.U.G. nr. 100/2005, dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, că pentru stabilirea beneficiilor injuste trebuiau a fi luate în considerare numai veniturile obținute de pârâtă din vânzarea de produse contrafăcute, nu și a celor care nu au fost indicate prin cererea de chemare în judecată (sens în care susține că trebuiau excluse produsele achiziționate de pe piața internă de la E. S.R.L. și de la G. SRL) și luate în considerare exclusiv cele importate (achizițiile de la societatea belgiană H.); iar pe de altă parte, recurenta-pârâtă a susținut că nu trebuia să se includă în baza de calcul pentru determinarea veniturilor obținute din vânzare produsele C. stornate, întrucât nu a obținut niciun beneficiu din operațiunile comerciale derulate în legătură cu acestea.

Cu referire la primul aspect invocat de către recurenta-pârâtă, se constată că aceasta a invocat pentru prima dată în prezentul recurs o atare apărare, așadar omisso medio, în condițiile în care a fost și titulara căii devolutive de atac, precum și a recursului promovat în primul ciclu procesual; or, conduita sa în exercitarea drepturilor procesuale trebuie să se circumscrie imperativului exercitării drepturilor procesuale cu bună-credință, astfel cum stabilește art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., precum și să respecte dispozițiile art. 129 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca atare, o astfel de susținere, în acest stadiu tardiv al procesului, într-o procedură suficient de îndelungată, este inadmisibilă; în plus, aceasta nu ar putea fi analizată direct în recurs, întrucât privește o chestiune ce vizează situația de fapt a cauzei, iar cenzura exercitată în recurs este exclusiv una de legalitate, pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În ceea ce privește cuprinderea în baza de calcul a beneficiilor injuste (veniturile obținute din vânzarea produselor contrafăcute) și a produselor pretins stornate, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a reținut că această chestiune era deja tranșată în ciclul procesual anterior, contrar celor susținute de către pârâtă, reținând ca efect al autorității de lucru judecat, dezlegarea dată acestei chestiuni de fapt în primul ciclu procesual.

Instanța de casare, referitor la acest aspect, a constatat doar că nu poate face aprecieri asupra acelor susțineri din motivele de recurs, întrucât recurenta-pârâtă tindea la reaprecierea situației de fapt și a probelor administrate în cauză.

Or, contrar susținerilor recurentei-pârâte, atare considerent al deciziei de casare nu vădește posibilitatea reevaluării acestui aspect în rejudecare, ci, dimpotrivă, faptul că reprezintă o chestiune de fapt ce era intrată sub autoritate de lucru judecat în etapa rejudecării, neputând fi supusă reevaluării curții de apel.

În acest context, se reține că instanța de apel a identificat în mod corect limitele rejudecării - pe de o parte, stabilirea cu certitudine a beneficiului injust realizat de pârâtă din activitatea de contrafacere, iar, pe de altă parte, clarificarea chestiunii cheltuielilor indirecte ale pârâtei, în conexiune cu actele de încălcare a drepturilor asupra mărcii C..

În ceea ce privește stabilirea beneficiului injust realizat de pârâtă din activitatea de contrafacere (criteriu prevăzut de art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 și pentru aplicarea căruia reclamanta a optat), cu respectarea celor statuate de instanța de casare și din perspectiva criteriului proporționalității măsurilor dispuse pentru repararea daunelor titularului de drepturi de proprietate industrială cauzate prin încălcare, prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a circumscris beneficiul injust obținut de pârâtă din activitatea de contrafacere perioadei de referință din speță, sumă constând în diferența dintre veniturile obținute din vânzarea produselor contrafăcute și costurile de achiziție.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a constatat că beneficiul obținut de pârâta B. S.A. a fost de 190.317,62 RON, calculat prin scăderea costurilor totale de achiziție (744.112,50 RON) din valoarea de vânzare (944.430,12 RON).

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă reia, în acest punct al criticilor din cererea de recurs, chestiunea produselor stornate, care, astfel cum deja s-a arătat, nu poate fi apreciată de instanța de recurs și nici nu făcea parte din limitele obiective ale rejudecării în apel.

Din pespectiva dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 14/2005, Înalta Curte reține că noțiunea de benefi