Decizia nr. 2531/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, la data de 16.06.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. sp.j. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând: a) interzicerea producerii, distribuirii, importului, exportului, oferirii spre vânzare, comercializării și a oricărui alt act de folosință, inclusiv online, de către pârâtă a produselor reprezentând prize reprezentate în anexa nr. 3 și identificate comercial de pârâtă prin codurile x, acestea încălcând drepturile de autor deținute de reclamantă asupra formei estetice a produselor; b) interzicerea practicilor de concurență neloială constând în reproducerea, distribuirea, importul, producerea, oferirea spre vânzare, comercializarea și a oricărui alt act de folosință, inclusiv online, a produselor reprezentând prize a căror reprezentare grafică este redată în Anexa nr. 3 și identificate comercial de pârâtă prin codurile x, precum și a oricăror alte produse ce imită în mod fraudulos aspectul produselor comercializate legitim de reclamantă și care sunt identificate de reclamantă sub denumirile x; c) retragerea și scoaterea definitivă din circuitul comercial a produselor care sunt identificate de pârâtă prin codurile x și distrugerea acestora, pe cheltuiala pârâtei; d) obligarea pârâtei la plata despăgubirilor estimate cu titlu provizoriu la suma de 1.500 de euro. respectiv echivalentul a 7.251 RON la cursul BNR din data de 12.06.2020, reprezentând daune materiale; e) obligarea la plata de despăgubiri morale estimate cu titlu provizoriu la suma de 3.000 de euro, respectiv echivalentul a 14.502 RON la cursul BNR din data de 12.06.2020, cauzate prin actele de încălcare a drepturilor reclamantei și prin actele de concurență neloială; f) furnizarea de informații complete privind proveniența și rețelele de distribuție a bunurilor ce formează obiectul prezentului dosar: numele/adresele furnizorilor și ale deținătorilor anteriori ai bunurilor, numele/adresele cumpărătorilor/clienților, cu excepția consumatorilor finali, informații cu privire la cantitatea și valoarea de produse achiziționate, produse, fabricate, livrate sau transportate, primite ori comandate și livrate, precum și prețul obținut pentru mărfurile, facturile sau alte documente de achiziție relevante; g) obligarea pârâtei la publicarea pe pagina sa de internet, respectiv www.x.ro, a unui comunicat, în care să fie menționată fapta de concurență neloială săvârșită și măsurile dispuse de instanță sau dispozitivul hotărârii și publicarea dispozitivului hotărârii judecătorești în ziarele "C." și "România Liberă", precum și în publicațiile electronice de specialitate D. și E. pe cheltuiala pârâtei; h) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, conform art. 453 și urm. C. proc. civ. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7,10,12,13 și urm., cât și art. 187 și 188 ale Legii nr. 8/1996, art. 7 raportat la art. 1, art. 2 alin. (2) lit. c) și (3) și art. 5 din Legea 11/1991, art. 1349 și următoarele C. civ., O.U.G. nr. 100/2005, art. 6 bis alin. (1) și art. 10 bis din Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale, art. 6 alin. (1) Ut (b) din Directiva 2005/29/CE, art. 6 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 363/2007. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă Prin sentința civilă nr. 258 din data de 22 februarie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a luat act de renunțarea reclamantei A. la capetele de cerere privind obligarea paratei la plata despăgubirilor materiale și morale. A admis cererea de chemare în judecată, a dispus interzicerea producerii, distribuirii, importului, exportului, oferirii spre vânzare, comercializării și a oricărui alt act de folosință, inclusiv online, de către pârâtă a produselor identificate de pârâtă prin codurile x; interzicerea practicilor de concurență neloială constând în reproducerea, distribuirea, importul, producerea, oferirea spre vânzare, comercializarea și a oricărui alt act de folosință, inclusiv online, a produselor identificate de pârâtă prin codurile x; retragerea și scoaterea definitivă din circuitul comercial a produselor identificate de pârâtă prin codurile x și distrugerea acestora, pe cheltuiala pârâtei; furnizarea de informații complete privind proveniența și rețelele de distribuție a produselor identificate de pârâtă prin codurile x, respectiv numele/adresele furnizorilor și ale deținătorilor anteriori ai bunurilor, numele/adresele cumpărătorilor/clienților, cu excepția consumatorilor finali, informații cu privire la cantitatea și valoarea de produse achiziționate, produse, fabricate, livrate sau transportate, primite ori comandate și livrate, precum și prețul obținut pentru mărfurile, facturile sau alte documente de achiziție relevante. A obligat pârâta la publicarea pe pagina sa de internet, respectiv www.x.ro, a unui comunicat, în care să fie redat dispozitivul prezentei hotărâri și publicarea acestuia în ziarele "C.", "România Liberă" și în publicațiile electronice de specialitate D. și E. pe cheltuiala pârâtei. A obligat pârâta la plata sumei de 35.850 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței civile nr. 258 din data de 22 februarie 2022 a declarat apel pârâta B. S.R.L.. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 407A din data de 09 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de către apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 258/22.02.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea ca nefondată. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 407A din data de 09 martie 2023 a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii atacate ca fiind emisă cu încălcarea și interpretarea greșită a normelor de drept material în materia protecției dreptului de autor și a jurisprudenței în această materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 258/22.02.2022 pronunțată de Tribunalul București. Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material atunci când a considerat că produsele sale, constând în prize cu capac, nu ar avea un caracter original suficient pentru a beneficia de protecție prin dreptul de autor. Astfel, recurenta a arătat că hotărârea Curții de Apel București este contrazisă de Deciziile F. nr. ICD 110 762, ICD 110 763 și ICD 110 764, depuse la dosar încă de la cererea de chemare în judecată și devenite definitive prin necontestarea lor de către intimată în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Din aceste decizii F. rezultă că desenele industriale înregistrate de către B. S.R.L., considerate imitații ale produselor A., au fost anulate tocmai pentru că existau creații anterioare originale ale recurentei, distincte de funcțiile tehnice ale produselor, încât să conducă la acest rezultat. Recurenta a considerat eronată concluzia instanței de apel conform căreia nu ar fi demonstrat originalitatea produselor sale și nici faptul că acestea ar reprezenta o manifestare a alegerilor libere și creative ale autorului. Instanța de apel ar fi apreciat incorect că muchiile rotunjite și utilizarea capacului transparent etanș ar ține exclusiv de funcționalitate și nu de originalitate. Recurenta a precizat că orice căutare pe internet se realizează prin intermediul unor motoare de căutare și este influențată atât de criteriile folosite la căutare, cât și de algoritmii acestor motoare, care pot favoriza anumite rezultate, inclusiv pe considerente comerciale. În aceste condiții, nicio căutare pe internet nu poate constitui în sine o probă privind existența sau inexistența originalității unei opere și nu pot surprinde toate detaliile obiectului (produsului) respectiv, care sunt prezentate în format 2 D și nu 3 D, așa cum sunt planșele depuse la dosarul cauzei, în probatoriu, încă de la faza procesuală în fond. Recurenta a contestat aprecierea instanței de apel potrivit căreia "reclamanta nu a dovedit în niciun fel" caracterul original al creației sale, arătând că aceasta a depus înscrisuri ce probează anterioritatea și originalitatea designului produselor sale. De asemenea, recurenta a arătat că până și căutarea efectuată de instanța de apel pe internet nu a relevat produse similare cu cele realizate de A., ci doar produse care aveau elemente diferite de design, în ciuda îndeplinirii aceleiași funcții tehnice, ceea ce ar confirma tocmai creativitatea producătorilor în încercarea de a-și diferenția produsele. Recurenta a subliniat importanța caracterului distinctiv al produselor pe piața echipamentelor electrice, evidențiind că într-un domeniu caracterizat de concurență ridicată, acesta este esențial pentru atragerea clientelei. Astfel, a menționat că există diverse forme de prize, cum ar fi prize rotunjite cu capac transparent - produsele A. - dar și prize sub formă de cub sau paralelipiped, ori decorate cu elemente colorate, toate având scopul evident de a se distinge unele față de altele. Or, instanța de apel ar fi putut observa din probatoriul administrat faptul că intimata B. a realizat doar produse care imită designul produselor A., și nu designul altor producători. În continuare, recurenta a criticat considerentul instanței de apel potrivit căruia critica apelantei B. referitoare la lipsa unui raționament în fapt al primei instanțe cu privire la elementele grafice cu rol estetic identificate de tribunal, ar fi fost pertinentă, fără ca instanța să fi explicat clar motivul acestei pertinențe. De asemenea, recurenta a susținut că, raportat la calitatea sa procesuală, în apel, sarcina probei privind pretinsul caracter eronat al argumentelor instanței de fond revenea apelantei B., ceea ce nu s-a întâmplat. Recurenta a mai arătat că instanța de apel nu a explicat motivul pentru care societatea B. a realizat doar prize ermetice închise cu capac care copiază exclusiv designul prizelor A. și nu design-urile altor modele identificate chiar de instanța de apel în cadrul căutărilor sale pe internet. De asemenea, a precizat că instanța de apel nu a explicat nici motivul pentru care doar societatea B. imită produsele recurentei și nu alți producători prezenți pe piața echipamentelor electrice. Astfel cum se arată chiar în jurisprudența CJUE citată în cuprinsul deciziei nr. 407A/2023 a Curții de Apel București - hotărârea din 1 decembrie 2011 în cauza Painer, C-145/10 și hotărârea din 7 august 2018 din cauza Renckhoff, C-161/17, "pentru ca un obiect să poată fi considerat drept original, este necesar și în același timp suficient ca el să reflecte personalitatea autorului său, manifestând alegerile libere și creative ale acestuia din urmă". Or, designul prizelor ermetice cu capac produse de către A. reflectă pe deplin personalitatea și alegerile creative ale autorului acestora, fondatorul societății domnul A. și nimeni, nici măcar intimata B. S.R.L., nu a contestat faptul că acesta este o persoană cu o îndelungată activitate și reputație în producția de echipamente electrice. Totodată, a arătată că nu este deloc o simplă întâmplare nici faptul că societatea actuală, care produce prizele, păstrează chiar în denumirea sa numele și prenumele fondatorului acestei afaceri, care are rolul de marcă faptul că produsele poartă amprenta ingeniozității tehnice și a creativității domnului A.. Consideră că aprecierea instanței de apel conform căreia elementele estetice ale prizelor ermetice cu capac produse de către A. ar fi simple elemente funcționale este o simplă apreciere subiectivă, contrazisă de în mod evident de probatoriul administrat în faza judecății în fond și apel. Or, instanța de apel aduce în discuție valoarea artistică a operei, mutând discuția dintr-o sferă obiectivă, a identificării contribuției, amprentei autorului, într-una subiectivă, vizând valoarea stilistică a produselor A.. De asemenea, a mai subliniat că instanța de apel este în eroare atunci când după ce impută societății A. că "nu a adus nici în cursul judecății apelului argumente în sensul respingerii acestei critici, ori pentru a consolida concluzia rolului exclusiv estetic al unor elemente ale prizei, afirmă în paragraful imediat următor că "Instanța de apel nu se află în postura de a propune astfel de probe din oficiu, din moment ce caracterul tehnic și extrem de nuanțat al incidenței sau nu a libertății de creație fac ca existența acestor probe să nu fie cunoscută decât părților însele". Nu este foarte clar la ce probă se referă instanța de apel în aceste considerent, probabil la cea cu expertiză tehnică, însă instanța de apel nu a pus măcar în discuție necesitatea unei astfel de expertiză, deși prin întâmpinarea depusă de către reclamantă-intimată și-au exprimat disponibilitatea administrării oricărei probe a cărei necesitatea ar rezulta din cercetarea judecătorească sau din dezbateri. A mai criticat faptul că instanța de apel a continuat cercetarea judecătorească după încheierea dezbaterilor, în forma căutărilor pe internet, fără a mai pune în discuția părților concluziile sale și fără a permite combaterea acestora, inclusiv printr-o expertiză tehnică. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata B. S.R.L. a solicitat instanței: În principal, admiterea excepției nulității recursului formulat de recurenta A., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu menținerea integrală a hotărârii recurate. În subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, întrucât motivul invocat de recurentă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este incident în cauză, și menținerea integrală a hotărârii atacate. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată generate, în temeiul art. 451 și următoarele din C. proc. civ. În motivare, intimata a susținut că recursul este nul, deoarece recurenta nu a indicat explicit normele de drept material încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel, limitându-se la afirmații generale privind interpretarea greșită a normelor privind dreptul de autor și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene. În opinia intimatei, recurenta a formulat critici ce privesc aprecierea probelor, aspecte de fapt care nu pot fi analizate în recurs. În subsidiar, în privința netemeiniciei recursului, intimata a arătat că recurenta a făcut confuzii tehnice și juridice privind aplicarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor, a Regulamentului (CE) nr. 6/2002 privind desenele și modelele industriale comunitare și a Legii nr. 129/1992 privind desenele și modelele industriale. Intimata a argumentat că Deciziile F. invocate de recurentă privesc modele industriale care au fost analizate exclusiv din perspectiva caracterului individual și a noutății, fără legătură directă cu pretinsul drept de autor asupra desenelor tehnice invocate de recurentă. A subliniat că recurenta a încercat în mod eronat să asocieze aceste decizii cu un drept de autor asupra unor simple desene tehnice. Mai mult, intimata a subliniat că recurenta a confundat termenii "operă de artă grafică sau plastică", "desen tehnic" și "desen/model industrial", fiecare având reglementări distincte. A susținut că desenele tehnice invocate de recurentă au o funcție exclusiv tehnică, fiind realizate conform unor standarde internaționale și că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 8/1996 pentru protecția prin dreptul de autor. Intimata a evidențiat că instanța de apel a apreciat corect caracterul exclusiv utilitar al desenelor tehnice invocate și că, în mod justificat, a reținut aplicabilitatea art. 9 lit. (g) din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia desenele tehnice nu pot beneficia de protecția dreptului de autor. În concluzie, intimata a susținut că hotărârea atacată este legală și temeinică, solicitând menținerea acesteia. și respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, în considerarea celor ce succed. Preliminar, se constată că recursul nu este lovit de nulitate conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., cum susține intimata-pârâtă; deși este adevărat că o parte dintre susținerile recurentei nu pot fi examinate din perspectiva nelegalității deciziei atacate, pentru că se referă la aspecte de netemeinicie și privesc în mod direct chestiunea evaluării probatoriului și a elementelor de fapt relevante ale speței, în cererea de recurs se regăsesc susțineri ce pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind greșita aplicare sau interpretare a normelor de drept substanțial incidente cauzei și totodată alte chestiuni ridicate pot fi evaluate prin prisma cazului de casare de la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., pentru că privesc soluționarea cauzei la instanța de apel cu nesocotirea normelor de procedură ce guvernează procesul civil. De aceea, în cele ce urmează vor fi analizate numai acele critici care sunt susceptibile de încadrare în motivele de recurs prevăzute de lege - inclusiv dacă încadrarea presupune o recalificare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. - cu înlăturarea celor care tind la o nouă judecată în fond a cauzei. Printr-un prim motiv de critică, s-a susținut pretinsa încălcare a celor statuate prin deciziile F. de anulare a înregistrărilor modelelor industriale ale pârâtei, în sensul că aceste decizii ar fi statuat în sensul originalității modelelor anterioare ale reclamantei. Încadrarea acestui motiv nu se poate realiza în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru că nu se pune în discuție aplicarea unei norme de drept material. Înalta Curte consideră că această critică nu poate fi examinată nici sub cazul de casare de la pct. 7 al art. 488 C. proc. civ. (încălcarea autorității de lucru judecat), pentru că deciziile pronunțate de Oficiu în procedura de anulare a mărcilor și desenelor/modelelor industriale nu se bucură în fața instanței naționale de autoritate de lucru judecat în sensul avut în vedere de norma evocată, de vreme ce acestea nu sunt hotărâri ale unor organe judiciare. Susținând că statuările instanței de apel sunt contrazise de constatările comisiei F. care a dispus anularea modelelor industriale înregistrate la nivelul Oficiului, recurenta-reclamantă poate aduce în discuție cel mult negarea valorii probatorii a unei dovezi administrate în cauză, cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar nici în aceste coordonate legale critica nu poate fi primită. Astfel, anularea înregistrărilor modelelor al căror titular a fost intimata-pârâtă s-a realizat pentru motivul neîndeplinirii condițiilor substanțiale prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare, care sunt noutatea și caracterul individual. În acest sens, din deciziile invocate se poate desprinde concluzia că impresia globală pe care o producea asupra utilizatorului avizat modelul a cărui înregistrare a fost contestată nu diferea de impresia produsă asupra unui asemenea utilizator de un alt desen sau model care a fost făcut public anterior, respectiv că un model identic (în speță cel folosit de reclamantă) a fost făcut public anterior. Or, chestiunile litigioase în speță (respectiv dacă modelele de prize aparținând reclamantei îndeplinesc condițiile legale pentru a fi protejate prin drept de autor) nu au făcut obiectul analizei deciziilor în discuție și nici nu ar fi fost posibil să fie examinate, deoarece aceste aspecte revin spre apreciere instanței naționale. Din această perspectivă sunt relevante statuările cuprinse în Hotărârea CJUE (Camera a treia) din 12 septembrie 2019 în cauza C-683/17, Cofemel - Sociedade de Vestuário S.A. împotriva G., paragrafele 39 și următoarele, cu precădere par. 40: "Procedând astfel, legiuitorul Uniunii a considerat că obiectele protejate în temeiul unui desen sau al unui model industrial nu sunt, în principiu, asimilabile celor care constituie opere protejate prin Directiva 2001/29." și par. 50: "În această privință, trebuie să se precizeze de la bun început că protecția desenelor și modelelor industriale, pe de o parte, și protecția oferită de dreptul de autor, pe de altă parte, urmăresc obiective fundamental diferite și sunt supuse unor regimuri distincte. Astfel, așa cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 51 și 55 din concluzii, protecția desenelor și modelelor industriale urmărește să protejeze obiecte care, deși sunt noi și individualizate, prezintă un caracter utilitar și au vocație să fie produse în masă. În plus, această protecție este menită să se aplice pe o durată limitată, dar suficientă pentru a permite rentabilizarea investițiilor necesare pentru crearea și producerea acestor obiecte, fără a îngrădi însă în mod excesiv concurența. La rândul său, protecția oferită de dreptul de autor, a cărei durată este semnificativ mai mare, este rezervată obiectelor care merită să fie calificate drept opere." Aceste argumente cuprinse în Hotărârea Cofemel susțin teza că recunoașterea celor două categorii de drepturi - deși este posibil un cumul, cum se consemnează în paragrafele 43 și 45 din hotărâre - este supusă unor cerințe distincte, astfel că existența unui model anterior făcut public de reclamantă nu implică și recunoașterea pentru acesta din urmă a unui drept de autor. Cu privire la argumentele deduse de instanța de apel din existența pe piață a mai multor prize cu înfățișare exterioară similară, ce prezintă elemente concrete diferite, valorificarea lor a fost criticată de recurenta-reclamantă din perspectivă procedurală, susținându-se că instanța a procedat la aceste verificări (accesarea unui motor de căutare pe internet a produselor) după închiderea dezbaterilor și fără a da posibilitatea părților de a combate aceste elemente de probă, neputând fi verificate reperele acestor căutări (cuvinte cheie, motor folosit, etc). Aceste susțineri pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la normele procedurale ce reglementează dreptul la apărare și contradictorialitatea procesului civil (în componentele la care se referă art. 13 alin. (3) și respectiv art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ.), dacă asemenea încălcări se concretizează prin incidența dispozițiilor art. 175 sau art. 176 C. proc. civ. - atrăgând nulitatea hotărârii atacate. În cauză se constată că instanța de apel s-a raportat la rezultatul unei verificări folosind un motor de căutare pe internet atunci când a reținut că imaginile prizelor identificate astfel relevă că în realitate alegerile în conceperea acestor produse se bucură de suficientă libertate încât să poată da naștere unor drepturi de autor, autorul nefiind constrâns de funcția tehnică, însă o astfel de situație nu se regăsește în speță: "În cauza de față, însă, reclamanta nu a dovedit în niciun fel nici caracterul vădit original al creației sale, nici faptul că aceasta reprezintă manifestarea alegerilor libere și creative ale autorului. Caracteristicile descrise de reclamantă se referă la designul cu muchii rotunjite și la utilizarea închiderii etanșe cu ajutorul capacului transparent, însă nu se explică prin ce anume exprimă aceste caracteristici o alegere creativă a autorului, fără a se suprapune complet funcției tehnice. Mai mult, o simplă căutare pe internet generează imagini ale unor desene similare ca funcție (prize multiple etanșe cu capac) însă dispuse nu în linie dreaptă, ci compactate în forma unui cub ori paralelipiped, ori decorate cu elemente colorate, ori concepute pentru a fi încorporate elementelor de mobilier tip birou (fiind aparent ascunse), astfel că se poate ajunge în mod legitim la concluzia că originalitatea și alegerile artistice libere nu sunt excluse în legătură cu acest produs în general, însă nu se regăsesc în cazul produselor reclamantei." Cu titlu de principiu, recurenta-reclamantă susține pertinent faptul că instanței nu îi este permis a se raporta la elemente de probă care nu au fost puse în prealabil în dezbaterea părților, pentru ca acestea să poată combate legalitatea lor, să aibă posibilitatea de a propune probe contrare ori de a dezbate forța lor doveditoare. O verificare ca cea imputată instanței de apel în speță reprezintă procesul de a găsi informații pe Internet folosind un motor de căutare, care este un program software ce permite utilizatorilor să introducă interogări (întrebări sau cuvinte cheie) și să primească rezultate relevante de pe paginile web. Motoarele de căutare funcționează prin intermediul roboților de căutare, care scanează paginile web și indexează conținutul lor. Acest proces ajută motorul de căutare să găsească informații rapid și eficient, pe care le prezintă utilizatorului folosind anumiți algoritmi și criterii variabile privind ordinea prezentării lor. Nefiind vorba despre o bază de date publică, ci despre informații culese de pe pagini web nedeterminate, ce sunt apoi indexate și ordonate, rezultatul căutării - ce poate fi util soluționării cauzei - reprezintă un mijloc de probă supus regimului procedural de drept comun în procesul civil, astfel că presupune, dacă este ordonat și administrat de instanță din oficiu, respectarea acelorași garanții mai sus evocate: contradictorialitatea și dreptul la apărare. Cu toate acestea, în speță elementul de fapt extras de curtea de apel din respectiva căutare este unul ce apare ca fiind indiferent în cadrul raționamentului logico-juridic cuprins în hotărâre, deoarece instanța a reținut, cu argumente proprii, că nu sunt îndeplinite condițiile extrase din jurisprudența CJUE pentru a recunoaște dreptul de autor în speță, pentru că elementele ce caracterizează prizele reclamantei nu exprimă o alegere creativă a autorului și sunt legate de funcționalitatea acestora. De aceea, nefiind un element determinant pentru soluționarea cauzei - ci mai degrabă apare ca un considerent supraabundent - nulitatea condiționată virtuală nu operează în cauză (nefiind identificată o vătămare rezultată din utilizarea acestei căutări) și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care presupune ca nesocotirea normei de procedură să atragă sancțiunea nulității, nu este incident. Înalta Curte constată că, deși nu au fost expres invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ele trebuie să fie examinate și în legătură cu reproșul adus instanței de apel în sensul că nu a pus în discuție administrarea unei probe cu expertiză, dacă o considera necesară. În primul rând, nu rezultă din considerentele deciziei recurate că o atare probă a fost considerată necesară. În schimb, instanța de apel a constatat că argumentele privitoare la activitatea creativă desfășurată odată cu conceperea modelelor de prize în discuție (care nu se regăseau în hotărârea primei instanțe, atacată cu apel de pârâtă), trebuie să fie aduse de reclamantă, care este ținută a-și dovedi pretențiile: "În plus, deși critica pertinentă a apelantei s-a referit la lipsa unui raționament în fapt al primei instanțe cu privire la elementele grafice cu rol estetic identificate de tribunal, intimata - reclamantă nu a adus nici în cursul judecății apelului argumente în scopul respingerii acestei critici, ori pentru a consolida concluzia rolului exclusiv estetic al unor elemente ale prizei. Instanța de apel nu se află în postura de a propune astfel de probe din oficiu, din moment ce caracterul tehnic și extrem de nuanțat al incidenței sau nu a libertății de creație fac ca existența acestor probe să nu fie cunoscută decât părților însele." În al doilea rând, față de art. 254 alin. (6) C. proc. civ. ("Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii."), un astfel de motiv de recurs nu poate fi primit. Totodată, nu se poate susține cu temei că a fost răsturnată sarcina probei, care în apel revenea pârâtei - titulară a căii de atac, deoarece în speță apelanta pârâtă a învederat prin apelul declarat tocmai absența fundamentelor faptice și argumentative în sentința atacată ale unor împrejurări relevante pentru cauză; constatând că, într-adevăr, aceste repere lipsesc din considerentele hotărârii tribunalului, instanța de apel era îndreptățită a sublinia că însăși reclamanta nu a justificat adecvat în cauză faptul că pretinsa operă reflectă personalitatea autorului prin manifestarea alegerilor libere și creative ale acestuia. Conex, recurenta susține că pertinența acestei critici a apelantei nu a fost justificată de Curtea de apel, ceea ce poate constitui un viciu sancționabil din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (pentru absența unei dezlegări impuse de susținerile părților, cu referire la art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) și art. 476-477 C. proc. civ.), dar Înalta Curte observă că întreaga motivare a deciziei atacate se referă la condițiile necesar a fi îndeplinite pentru a se constata existența unui drept de autor - astfel cum au fost extrase din jurisprudența analizată acolo - și în consecința statuării acestora s-a procedat și la verificarea concretă a împrejurărilor cauzei. Rezultă deci îndeajuns de lămuritor de ce erau pertinente susținerile apelantei pârâte în sensul că nu s-a dovedit sau justificat în cauză - și nici prima instanță nu reținuse vreun argument - care a fost modalitatea concretă în care alegerile libere ale autorului s-au manifestat la crearea produselor reclamantei. Cât privește concreta apreciere a instanței de apel cu privire la condițiile recunoașterii dreptului de autor invocat prin acțiune, se impune a observa că au fost în mod corect identificate elementele relevante de apreciere astfel cum rezultă ele din jurisprudența CJUE anterior evocată (Hotărârea Cofemel) - de altfel aplicarea lor la speță nu a fost criticată prin cererea de recurs, care nu cuprinde susțineri contrare concluziilor teoretice ale instanței de apel - astfel încât în coordonatele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se poate reține o nelegalitate. Conex, susținerile recurentei reclamante privind rezultatul concret al analizei Curții de apel se înscriu în registrul aprecierilor de fapt, al căror control judiciar nu poate fi realizat în coordonatele cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul nefiind deschis decât pentru situația încălcării legii la momentul soluționării apelului. În schimb, aprecierile instanței de apel cu privire la faptele relevante cauzei - cum este în speță și chestiunea absenței elementelor care să justifice existența unei opere în sensul Legii nr. 8/1996 - scapă controlului de legalitate de față. În fine, împrejurarea că prizele comercializate de pârâtă sunt identice sau similare cu cele concepute anterior de reclamantă nu poate primi consecințe juridice în absența recunoașterii unui drept al reclamantei asupra modelelor puse pe piață - fie un drept asupra unor modele sau desene industriale înregistrate, fie un drept de autor - iar aspectele legate de săvârșirea unor fapte de concurență neloială nu au fost deduse judecății prin recurs, astfel încât în absența unui motiv de critică nu pot fi examinate. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta căzută în pretenții la plata către intimată a cheltuielilor ocazionate de judecarea recursului, în cuantum de 29.750 RON, reprezentând onorariu avocațial conform dovezii depuse la dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE,