ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2015 la data de 12.03.2015, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B. Trading Ro S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea pârâtei să înceteze, de îndată, folosirea în activitatea comercială, adică producerea, vânzarea, oferirea spre vânzare, export, import, distribuție, publicitate, a produselor purtând semne identice sau similare cu mărcile comunitare figurative nr. x/30.07.2009 și nr. x și internaționale figurative nr. x și nr. y/19.11.1976; - obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale estimate cu titlu provizoriu la suma de 3.000 de Euro, precum și la plata de despăgubiri morale estimate cu titlu provizoriu la suma de 9.000 de Euro, pentru prejudiciul cauzat prin actele de contrafacere; - publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtei a dispozitivului hotărârii judecătorești, în două publicații de circulație națională; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu. I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1980/13.12.2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea reclamantei A., a dispus obligarea pârâtei B. Trading Ro să înceteze, de îndată, folosirea în activitatea comercială, adică producerea, vânzarea, oferirea spre vânzare, export, import, distribuție, publicitate, a produselor purtând semne identice sau similare cu mărcile comunitare figurative nr. x/30.07.2009 și nr. x și internaționale figurative nr. x și nr. y/19.11.1976. A dispus obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 15.111,31 RON. A dispus obligarea pârâtelor B. Ltd și B. BG Eood să înceteze, de îndată, folosirea în activitatea comercială, adică producerea, vânzarea, oferirea spre vânzare, export, import, depozitare, distribuție, publicitate, inclusiv prin intermediul site-urilor deținute a produselor purtând semne identice sau similare cu mărcile comunitare nr. x/30 iulie 2009, nr. x/20 august 2004, nr. x/31 octombrie 2003, nr. x/21 august 2014, nr. x/12 martie 2014, pe teritoriul Bulgariei. A dispus obligarea pârâtei B. Ltd la plata despăgubirilor materiale în sumă de 198.62,79 euro și obligarea pârâtei B. Bg Eood la plata despăgubirilor materiale de 169.024,76 euro. A respins cererea privind obligarea tuturor pârâtelor la plata despăgubirilor morale, ca neîntemeiată. A respins cererea privind obligarea tuturor pârâtelor la publicarea în presă pe cheltuială proprie a dispozitivului hotărârii. A obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 47.390,70, reprezentând taxa judiciară de timbru și 65.756,12 RON, reprezentând onorariu de avocat. Împotriva sentinței civile nr. 1980/13.12.2017 au declarat apeluri pârâtele B. Ltd, B. BG Eood, B. Trading S.R.L. și reclamanta A.. I.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1044A/2022 din 27 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1980/13.12.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondat. A admis apelurile declarate de pârâtele B. Ltd și B. Bg Eood, precum și apelul declarat de pârâta B. Trading Ro S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1980/13.12.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2015. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul: A obligat pe pârâta B. Trading Ro la plata către reclamantă de despăgubiri materiale în cuantum de 113 RON. A obligat pe pârâta B. Ltd la plata către reclamantă de despăgubiri materiale în cuantum de 210,57 euro. A obligat pe pârâta B. Bg Eood la plata către reclamantă de despăgubiri materiale în cuantum de 744,60 Euro. A obligat pe pârâta B. Trading Ro la plata către reclamantă a sumei de 20 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru în primă instanță. A obligat pe pârâta B. Ltd la plata către reclamantă la plata către reclamantă a sumei de 77,90 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru în primă instanță. A obligat pe pârâta B. Bg Eood la plata către reclamantă la plata către reclamantă a sumei de 262,79 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru în primă instanță. A obligat pe pârâtele B. Trading Ro, B. Ltd și B. Bg Eood la plata către reclamantă, în solidar, a sumei de 15.000 RON cu titlu de onorariu de avocat, redus, în primă instanță. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței. A respins solicitarea apelantei-reclamante A. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată. A obligat pe apelanta-reclamantă A. la plata către apelantele-pârâte B. LTD și B. BG Eood a sumei de 4952,93 RON cu titlu de taxă de timbru și a sumei de 13.106,13 euro și 22.983 RON cu titlu de onorariu de avocat, în faza de apel. A obligat pe apelanta-reclamantă A. la plata către apelanta-pârâtă B. Trading RO a sumei de 431 RON cu titlu de taxă de timbru și a sumei de 17.946,48 RON cu titlu de onorariu de avocat, în faza de apel. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 1044A din 27 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs principal reclamanta A., iar intimatele B. Ltd, B. BG Eood și B. Trading Ro S.R.L. au declarat recurs incident. I.4.1 Recursul reclamantei A. Prin cererea de recurs, recurenta A. a solicitat instanței de recurs, în condițiile art. 497 C. proc. civ., casarea în parte a deciziei recurate doar cu privire la soluția pronunțată pe capetele de cerere privind acordarea de despăgubiri morale, publicarea hotărârii în presă și cheltuielile de judecată și a solicitat trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată. Printr-un prim motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea instanței de apel de respingere a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor morale a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005, motiv de casare care atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile sus menționate, care nu deosebesc elementele probatorii ale daunelor morale de cele vizând daunele materiale, toate fiind delimitate de noțiunea generică de elemente care produc consecințe negative asupra titularului dreptului. In plus, susținerea instanței privind caracterul secundar al daunelor morale nu își găsește susținerea în lege. Astfel, instanța de apel nu a motivat de ce probele administrate în susținerea existenței încălcării drepturilor reclamantei, probele vizând dovedirea unui prejudiciu material, precum și probele vizând existența renumelui mărcilor A. nu se pot califica a fi considerate un minimum de probațiune în raport cu prejudiciul moral, deși ele se regăsesc consacrate atât legal, cât și jurisprudențial în acest sens. Riscul afectării imaginii și reputației mărcii ca urmare a actelor de contrafacere este inerent actelor de încălcare în sine atunci când este vizată o marcă de renume. Dovedirea renumelui este premisa cea mai uzuală pentru a reține existența unui prejudiciu moral în cauză. Natura morală, intangibilă, a prejudiciului moral este, astfel, strâns legată de buna reputație și apreciere a mărcilor A. de către consumatori, fiind puține alte mijloace de probare directă și nemijlocită a unei vătămări morale. înlăturarea ei din cadrul probațiunii lipsește de fundament însăși rațiunea reglementării dreptului de compensare a prejudiciilor morale în ipoteza actelor de contrafacere a mărcilor înregistrate. Simplul fapt că un concurent folosește neautorizat mărcile titularului ce beneficiază de renume creează, ipso facto, un prejudiciu moral. Pe de altă parte, folosirea mărcilor titularului de către un concurent este de natură să conducă la o diluție a acestora, iar concurentul profită pe nedrept de renumele mărcii și firmei A.. Diluția mărcii are loc indiferent dacă produsele sunt de o calitate inferioară sau nu. Simplul fapt că un concurent folosește marca titularului poate conduce publicul consumator, în timp, să nu mai vadă în marcă o indicație a originii comerciale, ci ca pe un semn folosit de mai multe întreprinderi, probabil cu scop ornamental. Prejudiciul moral reflectă pierderea distinctivității mărcilor, a valorii lor, dar și pierderea clientelei titularului de marcă, asemenea pierderi având efecte atât în prezent, cât și pentru viitor. Tocmai natura sa subiectivă, rezultatul perturbării relației firești dintre client și marcă, face ca prejudiciul moral să aibă un conținut și o semnificație proprie față de prejudiciul material. În plus, prin reținerea argumentelor existenței unu risc de confuzie, instanța a subliniat toate aspectele relevante de care avea nevoie pentru a justifica existența în cauza a unor daune morale, cum ar fi caracterul exclusivist al acestora și diluția puterii distinctive. A arătat că, în alte situații similare, Tribunalul București a acordat reclamantelor A., F. și G. daune morale motivate de fapta pârâtei care a dus la afectarea mărcilor în litigiu, diluarea acestora, crearea unor legături artificiale între titularii adevărați ai mărcilor și alți producători ce oferă alternative ieftine și slab calitative. Cuantificarea prejudiciului moral va rămâne întotdeauna rezultatul unei estimări a gravității perturbării realizate relației dintre client și marcă în urma actelor de contrafacere, determinabile prin raportare la întreaga situație de fapt rezultată din aceleași probe care conturează chiar faptele de încălcare și întinderea acestora. Solicitând despăgubiri morale în cuantum dublu prejudiciului material s-a făcut o estimare ce se încadrează în limitele permise de legiuitor și în concordanță cu practica instanțelor în domeniu. Chiar dacă instanța ar fi apreciat un alt cuantum al prejudiciului, eventualele diferențe existente între estimarea făcută de instanța și calculul reclamantei nu puteau conduce la respingerea acestor daune, atâta vreme cât nu există dispoziții legale care să stabilească modul de cuantificare a acestora. Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005 cu privire la publicarea hotărârii, motiv de recurs ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A arătat că publicarea hotărârii poate reprezenta o formă de reparare în natură, parțială, a prejudiciului moral adus titularului mărcii încălcate, precum și o modalitate de limitare a prejudiciului în viitor, însă aceasta poate fi analizată într-o astfel de perspectivă doar dacă s-ar accepta în egală măsură prezumția simplă că un prejudiciu moral este iminent riscului de confuzie, reținut de altfel de instanță în cauză. într-o astfel de perspectivă, finalitatea și scopul publicării hotărârii judecătorești are menirea corectării percepției greșite pe produse în rândul consumatorilor ca urmare a existenței riscului de confuzie. Or, dacă pentru admiterea acțiunii în contrafacere este necesar a se proba doar existența riscului de confuzie și nu a riscului efectiv, rezultă că și premisa măsurilor corective incluzând și publicarea dispozitivului hotărârii trebuie asociată admiterii acțiunii în contrafacere în baza riscului de confuzie și nu a confuziei efective. A susținut că raționamentul instanței de apel este contrar dispozițiilor legale, publicarea nefiind condiționată de acordarea altor daune morale. Instanța trebuia să analizeze împrejurările cauzei în raport cu acest capăt de cerere, măsura având un scop compensatoriu, contracarând sau diminuând impactul negativ viitor al faptului ilicit. O astfel de măsură ar reda în percepția consumatorilor mesajul corect despre produsele reclamantei, în virtutea drepturilor conferite de mărcile înregistrate ale acesteia. Prin urmare, titularul mărcii, lezat în drepturile sale, poate cere atât daune interese, cât și publicarea hotărârii pentru repararea prejudiciului material ce i-a fost cauzat prin imitație și a prejudiciului moral produs prin confuzia ce s-a putut naște în ceea ce privește publicul consumator cu privire la calitățile produselor sale. Printr-un al treilea motiv de recurs, recurenta a criticat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., motiv care atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul în care instanța a considerat că doar A. a căzut în pretenții în faza de apel. Sub un prim aspect, a arătat că analizarea incidenței dispozițiilor privind cui și în ce măsură trebuie acordate cheltuielile de judecată trebuie făcută în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, fiind singurul element esențial care definește limita judecății și în raport cu care se poate determina partea care a pierdut procesul. Or, în cauză instanța de judecată a fost învestită cu o acțiune în contrafacere, pârâta nu a achiesat la niciun capăt de cerere și a contestat în tot acțiunea formulată, fiind astfel într-un raport litigios pentru fiecare din pretențiile deduse judecății. Or, în raport cu cererea de chemare în judecată, atât instanța de fond cât și instanța de apel au admis acțiunea, reținând existența actelor de contrafacere, au interzis actele de încălcare a drepturilor reclamantei și au obligat pârâta la plata prejudiciului material cauzat acesteia. Stabilirea cuantumului prejudiciului nu este un element în raport cu care să se stabilească căderea în pretenții a reclamantei, aceasta învestind instanța de judecată cu pretenția acoperirii întregului prejudiciu care va rezulta din probațiunea administrată, fie că acesta este determinat în raport cu beneficul injust obținut de contrafăcător, fie că acesta este estimat în raport cu alte elemente economice relevante. Schimbarea situației procesuale în apel cu privire la modalitatea de estimare a prejudiciului nu conduce la reținerea unei culpe procesuale a reclamantei prin învestirea instanței cu pretențiile deduse judecații, nu invalidează temeinicia acțiunii formulate. A precizat că sentința Tribunalului București a fost apelată de toate părțile implicate în cauză, iar admiterea apelului apelantelor-pârâte, în parte, numai sub aspectul cuantumului despăgubirii materiale nu înseamnă că acestea nu sunt căzute în pretenții sau că au pierdut procesul caracterizat prin obiectul cererii de chemare în judecată. Dimpotrivă, apelantele-pârâte au căzut în pretenții pentru că au fost recunoscute încă o dată actele de încălcare a mărcilor A. și chiar a fost menținută obligația lor de a plăti despăgubiri, chiar dacă acestea sunt într-o sumă mai mică, și nu ca urmare a unei pretenții deduse judecății în mod greșit de către reclamantă, ci ca urmare schimbării modalității de estimare aleasă de instanța de apel. A mai subliniat că recurenta A. nu poate fi obligată la plata tuturor cheltuielilor părților adverse din faza apelului, aceasta nefiind partea care a căzut în pretenții, ci intimatele pârâte, costul procesului incluzând și costurile de reprezentare fiind o consecință nemijlocită a faptei ilicite, respectiv a actelor de contrafacere. I.4.2 Recursul incident formulat de pârâtele B. Ltd., B. Bg Eood și B. Trading Ro SRL Pârâtele au solicitat instanței să caseze hotărârea atacată în partea care implică admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de A. și anume, obligarea pârâtelor B. la plata de despăgubiri materiale și de cheltuieli de judecată, și, respectiv, menținerea acelor dispoziții ale Tribunalului București privind admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtelor la abținerea de la folosirea anumitor semne. Printr-un prim motiv de recurs, au susținut că instanța de apel a respins în mod nelegal apelul acestora cu privire la excepția necompetenței generale a instanțelor române, motiv de casare care arată că se încadrează în punctele 6 și 8, art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Au arătat că soluția instanței de apel cu privire la modalitatea în care Tribunalul București a soluționat excepția necompetenței generale a instanțelor române este atât insuficient motivată și nelegală, fiind dată cu greșita aplicare/încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Regulamentul UE 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Deși a reținut incidența acestuia în cauză, instanța de apel nu a motivat reținerea incidenței art. 8 pct. 1 din Regulamentul 1215/2012 din perspectiva ipotezei prevăzute expres de acesta - și anume, "cu condiția ca între cereri să existe o legătură atât de strânsă încât să fie oportună examinarea și judecarea lor în același timp pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor", în sensul că nu a motivat hotărârea recurată sub aspectul incidenței în speță a riscului pronunțării unor hotărâri ireconciliabile sau, în subsidiar, a făcut o greșită aplicare a art. 8 pct. 1 din Regulamentul nr. 1215/2012, în sensul în care nu a avut în vedere că acesta nu presupune doar legături între cereri, ci și necesitatea ca această legătură să fie suficient de strânsă încât judecarea cererilor împreună să fie oportună în scopul prevenirii unor hotărâri ireconciliabile. Printr-un al doilea motiv de recurs, au arătat că instanța de apel a reținut în mod insuficient motivat sau cu încălcarea prevederilor legale aplicabile că produsele B. încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale A., motiv de recurs ce se încadrează în punctele 6 și 8, art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Soluția instanței de apel cu privire la existența unei încălcări a Mărcilor A., este atât insuficient motivată, cât și dată cu greșita aplicare/încălcarea prevederilor legale europene și naționale care condiționează existența încălcării unei mărci de folosirea unui semn identic/similar, pentru produse identice/similare, astfel încât să existe un risc de contuzie, inclusiv riscul de asociere. Pe scurt, soluția instanței de apel cu privire la existența unei încălcări a Mărcilor A., este atât nemotivată, cât și dată cu greșita aplicare/încălcarea prevederilor legale europene și naționale care condiționează existența încălcării unei mărci de folosirea unui semn identic/similar, pentru produse identice/similare, astfel încât să existe un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere (art. 9 (2) din Regulamentul UE 209/2007, actualmente, Regulamentul UE 1001/2017 și, respectiv, art. 36 alin. 2 din Legea nr. 84/1998). Din hotărârea recurată (p. 11 jos), rezultă că, în pronunțarea acestei soluții, instanța de apel nu a avut în vedere și argumentele formulate pe calea apelului de către pârâta B. Trading Ro S.R.L.. Astfel, din penultimul paragraf din p. 11 a hotărârii recurate rezultă că instanța de apel a avut în vedere atunci când a confirmat soluția Tribunalului București cu privire la existența unei fapte de încălcare a Mărcilor A. doar criticile formulate de pârâtele B. din Bulgaria. Așadar, hotărârea recurată este nemotivată măcar sub acest aspect. În al doilea rând, în analiza similarității dintre Mărcile A., pe de o parte, și semnele/cusăturile prezente pe pantofii sport comercializați de B., instanța de apel ar fi trebuit să efectueze o comparație separată între fiecare model de pantofi și, respectiv, fiecare dintre Mărcile A. invocate de către reclamantă. Or, în hotărârea recurată, analiza similarității nu vizează fiecare dintre Mărcile A. în parte, ci este globală, prin raportare la toate Mărcile A.. Mai mult, una dintre Mărcile A. cu privire la care Tribunalul București a dispus admiterea cererii de chemare în judecată și abținerea de la folosire -respectiv marca europeană nr. x/20.08.2004 nu este nici măcar menționată în considerentele hotărârii recurate, care menține soluția primei instanțe sub acest aspect. În al treilea rând, în analiza riscului de confuzie instanța de apel ar fi trebuit să identifice elementele distinctive și dominante ale fiecăreia dintre Mărcile A., pentru a verifica în ce măsură acestea se regăsesc în semnele/cusăturile prezente pe pantofii B.. Or, instanța de apel nu a procedat la această identificare, ceea ce echivalează fie cu o insuficientă motivare, fie cu greșita aplicare a normelor legale incidente, așa cum sunt ele interpretate în jurisprudența ICCJ și a CJUE. Singura mențiune privind un pretins element dominant al mărcilor reclamantei se face în p.13, unde instanța de apel reține că acesta ar fi reprezentat de "figura reprezentând o pista de atletism care coboară spre talpa piciorului". Mai întâi, instanța de apel nu arată care sunt rațiunile pentru care reprezentarea unei piste de atletism ar constitui elementul dominant al Mărcilor A., mai ales în condițiile în care pista de atletism este un element descriptiv pentru pantofii sport. Mai mult, instanța de apel vorbește despre o pistă de atletism care "coboară spre talpa piciorului", o afirmație cel puțin neclară în condițiile în care Mărcile A. nu conțin reprezentări ale unui picior/pantof. În al patrulea rând, în analiza riscului de confuzie, instanța de apel ar fi trebuit să determine gradul de distinctivitate al fiecăreia dintre Mărcile A. și, ulterior, în funcție de acesta să decidă în ce măsură eventuala similaritate a semnelor ar putea genera confuzie, sau, dimpotrivă, va fi atribuită utilizării descriptive și/sau uzuale în industrie pentru produsele respective. Instanța de apel nu a făcut nicio analiză în concret a distinctivității Mărcilor A., inclusiv din perspectivele indicate de pârâte prin cererile de apel - respectiv, descriptivitate prin raportare la produse și caracter uzual, acestea fiind esențiale în analiza riscului de confuzie. I.

Apărările formulate în cauză Intimatele B. Ltd, B. Bg Eood și B. Trading Ro S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, anularea recursului formulat de A. ca urmare a neîncadrării acestuia în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Reclamanta A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimate, solicitând înlăturarea apărărilor intimatelor pârâte ca neîntemeiate și admiterea recursului A.. Cererea de recurs incident formulată de pârâtele B. Ltd, B. Bg Eood și B. Trading Ro S.R.L. a fost comunicată reclamantei A. la data de 28 februarie 2023. Reclamanta A. a depus întâmpinare la recursul incident depus de pârâte, prin care a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat și obligarea recurentelor-intimate la plata cheltuielilor de judecată. Prin răspunsul la întâmpinare depus, recurentele-pârâte B. Ltd, B. Bg Eood și B. Trading Ro S.R.L. au solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare de recurenta A.. I.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 martie 2024, completul de filtru a respins excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă A.. A admis în principiu recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. și de recurentele-pârâte B. Ltd, B. Bg Eood și B. Trading Ro S.R.L. împotriva deciziei nr. 1044A din 27 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. A fixat termen de judecată la data de 14 mai 2024, ora 9:30, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. II.1 Recursul pârâtelor B. Ltd, B. Bg Eood și B. Trading Ro SRL Înalta Curte apreciază necesar a examina mai întâi recursul incident, deoarece el aduce în discuție pe de-o parte chestiunea procedurală a necompetenței generale a instanței române pentru cererea îndreptată împotriva societăților bulgare și pe de altă parte pentru că pârâtele critică legalitatea admiterii acțiunii în contrafacere - prin prisma neîndeplinirii cerințelor de fond pentru a se reține încălcarea - în timp ce recursul principal se referă la modul de reparare a prejudiciului pretins a fi produs prin fapta ilicită a încălcării dreptului la marcă, această chestiune urmând a fi analizată subsecvent existenței încălcării. Cu privire la motivul de recurs al necompetenței generale a instanțelor române - excepție respinsă de prima instanță, soluție atacată de pârâte pe calea apelului, care a fost considerat neîntemeiat în această privință - Înalta Curte reține că, deși greșita soluționare a excepției a fost subsumată de recurente cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 (prin prisma nemotivării sau insuficientei motivări) și respectiv pct. 8 C. proc. civ. (raportat la nelegalitatea în sine a soluției), chestiunea nu poate fi examinată în coordonatele acestei din urmă norme, care se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În realitate, având în vedere că atât normele din C. proc. civ. referitoare la competența instanței, cât și art. 8 din Regulamentul nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială sunt norme de procedură și nu norme de drept material, aceste din urmă critici pot fi încadrate și vor fi examinate în raport cu în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii", având în vedere că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale. Cu privire la motivul de recurs al necompetenței generale a instanțelor române dedus judecății de pârâte, s-a invocat prin recursul incident că decizia recurată nu cuprinde o analiză a tuturor condițiilor cuprinse în art. 8 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Concomitent, s-a susținut că absența acestei analize constituie și o aplicare greșită a textului evocat. Potrivit art. 8 pct. 1 din Regulamentul Bruxelles I bis, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru mai poate fi acționată în justiție: 1. atunci când este unul dintre mai mulți pârâți, în fața instanței de la domiciliul oricăruia dintre aceștia, cu condiția ca între cereri să existe o legătură atât de strânsă încât să fie oportună examinarea și judecarea lor în același timp pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor;" Prin cererea inițială reclamanta s-a îndreptat împotriva societății înregistrate în România, invocând încălcarea drepturilor sale asupra mărcilor comunitare (mărci UE) figurative nr. x/30.07.2009 și nr. x/31.10.2003 și a mărcilor internaționale figurative nr. x.07.1978 și nr. y/19.11.1976. Prin modificarea acțiunii sale, reclamanta a cerut introducerea în cauză în calitate de pârâte, alături de B. Trading RO S.R.L., a societăților B. LTD și B. BG EOOD, având reședința pe teritoriul Bulgariei, solicitând obligarea pârâtelor să înceteze, de îndată, folosirea în activitatea comercială, adică producerea, vânzarea, oferirea spre vânzare, export, import, depozitare, distribuție, publicitate, inclusiv prin intermediul site-urilor deținute a produselor purtând semne identice sau similare cu mărcile comunitare nr. x/30.07.2009, nr. x/20.08.2004, nr. x/31.10.2003, nr. x/21.08.2014, nr. x/12.03.2014 pe teritoriul Bulgariei. Împotriva tuturor pârâtelor au fost formulate solicitări de despăgubire pentru prejudiciul material și moral pretins cauzat, în modalitatea obligării la plata unor sume de bani și în modalitatea publicării hotărârii judecătorești ce urma a fi pronunțată. În argumentarea cererilor sale, reclamanta a arătat cu privire la societatea B. Trading RO S.R.L. (înmatriculată în România) că aceasta comercializează pe teritoriul României produse, respectiv pantofi sport, purtând semne identice sau similare cu mărcile reclamantei invocate prin acțiune. Cu privire la societățile din Bulgaria, introduse în proces prin cererea modificatoare, reclamanta a susținut, în esență, că societatea B. BG EOOD comercializează în Bulgaria bunurile importate de pârâta B. LTD, produse ce încalcă mărcile titularului A. în Bulgaria, iar pârâta B. LTD livrează astfel de produse societății B. Trading RO S.R.L. din România. Din perspectiva drepturilor încălcate, tuturor celor trei pârâte li se reproșează încălcarea a două mărci ale Uniunii Europene (anterior mărci comunitare) - nr. x/30.07.2009 și nr. x/31.10.2003 - iar pârâtei societate română i se impută și încălcarea a două mărci internaționale - nr. x.07.1978 și nr. y/19.11.1976 - în timp ce față de societățile pârâte din Bulgaria se susține prin completarea acțiunii încălcarea și a altor 3 mărci ale Uniunii Europene - nr. x/20.08.2004, nr. x/21.08.2014 și nr. x/12.03.2014. În privința argumentării de către instanța de apel a aplicării în cauză a criteriului conexității ce justifică atragerea competenței instanței române și pentru cele două pârâte societăți înmatriculate în Bulgaria, instanța de apel a consemnat în decizia recurată: "Curtea constată că în mod corect s-a reținut de către prima instanță de fond existența unor legături între societățile pârâte, având în vedere că, potrivit probelor administrate în cauză, constând în bonuri fiscale și facturi, rezultă că apelanta-pârâtă B. LTD importă produsele pantofi sport din China, produse pe care le vinde pe teritoriul Bulgariei prin intermediul societății apelante-pârâte B. BG EOOD și pe teritoriul României prin intermediul societății apelante-pârâte B. Trading RO S.R.L.. Din punctul de vedere al drepturilor invocate de către apelanta-reclamantă, se constată că aceasta a invocat aceleași drepturi de proprietate intelectuală - respectiv dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcilor A.. De asemenea, sunt comune normele legale incidente în ceea ce privește atragerea răspunderii delictuale a tuturor pârâtelor, având în vedere că întinderea și condițiile răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin încălcarea drepturilor conferite de mărci au fost uniformizate prin transpunerea Directivei 48/2004, aflându-se sub un regim unic de aplicare și de interpretare conform deciziilor obligatorii de interpretare pronunțate de CJUE. În consecință, Curtea a constatat că în mod corect a reținut tribunalul aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 8 alin. (1) din Regulamentul 1215/2012." Față de aceste argumente, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține ca fondat motivul de recurs ce valorifică o pretinsă nemotivare a deciziei sub aspectul motivului de apel în discuție; dimpotrivă, argumentarea curții de apel cuprinde suficiente elemente pentru a contura motivele pentru care instanța a considerat că instanțele române sunt competente general să judece cauza. Astfel cum s-a arătat în jurisprudență, motivarea hotărârii nu trebuie să răspundă punctual fiecărui argument adus de parte, dacă răspunsul este acoperitor inclusiv implicit pentru toate chestiunile esențiale deduse judecății. Or, instanța de apel a argumentat în fapt cu privire la existența legăturii strânse între cereri, ceea ce înlătură incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În plus, Înalta Curte observă că motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în niciuna dintre cele 3 ipoteze pe care le prevede; astfel, nu ne găsim în ipoteza nemotivării deciziei - pentru că insuficiența argumentare nu echivalează, de plano, cu nemotivarea hotărârii - și totodată nu cuprinde nici motive contradictorii și nici motive străine de cauză. În acest context, examinarea chestiunii competenței generale a instanței române nefăcând necesară stabilirea unor împrejurări de fapt pe baza unor probatorii, dezlegarea în drept poate fi supusă controlului judiciar de legalitate de către partea interesată și în acest fel va fi analizată pe deplin de instanța de recurs. Astfel, din perspectiva criticii întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. (astfel cum a fost recalificată), Înalta Curte nu identifică o încălcare a legii în această chestiune de către instanța de apel, care s-a raportat la criteriile cuprinse în art. 8 din Regulament pentru examinarea pretinsei necompetențe a instanței române și totodată a procedat la aplicarea sa atât în litera, cât și în spiritul său. Se poate observa din formularea textului că cerința aplicării textului este aceea a strânsei legături între cereri, iar norma circumstanțiază această legătură cu argumente de oportunitate a judecării împreună a cauzelor, statuând totodată că scopul său este acela de a evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile. În acest context, absența unui risc de pronunțare a unor hotărâri contradictorii - reclamată de recurentele pârâte - trebuie să facă obiectul unor critici concrete în cuprinsul cererii de recurs prin care se susține nelegalitatea acestei dezlegări. Or, examinarea cererii de recurs sub acest aspect relevă că recurentele au apreciat numai că argumentele reținute de instanța de apel nu conturează un asemenea risc, fără a arăta concret de ce el nu există. În jurisprudența CJUE - Hotărârea din 11 octombrie 2007 în cauza C-98/06 Freeport plc c. Olle Arnoldsson - s-a arătat cu privire la interpretarea art. 6 din Regulamentul 44/2001 (reglementarea anterioară, care la data hotărârii avea aceeași formă cu art. 8 din Regulamentul 1215/2012): "38. Din cuprinsul articolului 6 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 nu rezultă că identitatea temeiurilor juridice ale acțiunilor introduse împotriva diferiților pârâți face parte dintre condițiile prevăzute pentru aplicarea acestei dispoziții. 39. Astfel cum s-a statuat deja în ceea ce privește aplicarea articolului 6 punctul 1 din Convenția de la Bruxelles, trebuie verificat dacă există un raport de conexitate între diferitele cereri formulate de același reclamant împotriva unor pârâți diferiți, astfel încât să fie oportună judecarea simultană a acestora pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor (a se vedea Hotărârea Kalfelis, citată anterior, punctul 13). 40. Curtea a avut ocazia să precizeze că, pentru ca anumite decizii să poată fi considerate ca fiind contradictorii, nu este suficient ca soluțiile să fie divergente, ci trebuie și ca această divergență să se înscrie în cadrul aceleiași situații de fapt și de drept (Hotărârea din 13 iulie 2006, Roche Nederland și alții, C-539/03, Rec., p. I-6535, punctul 26). 41. Instanța națională este singura competentă să aprecieze existența raportului de conexitate între diferitele cereri cu care a fost sesizată, adică a riscului pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor și, în această privință, să țină cont de toate elementele necesare din dosar, ceea ce - dacă este cazul și fără a fi necesar pentru apreciere - poate să o determine să ia în considerare temeiurile juridice ale acțiunilor introduse la această instanță." Prin urmare, dacă nu este imperativ pentru reținerea competenței nici măcar ca cele două cereri să aibă temeiuri identice, în cazul (speței pendinte) în care aceste temeiuri sunt identice, iar din punct de vedere substanțial normele invocate au același conținut și totodată faptele imputate pârâților sunt cel puțin parțial identice și privesc în parte aceleași produse și aceleași mărci, rezultă că riscul necesar a fi evitat este acela ca, pe baza acelorași fapte, să se pronunțe hotărâri ireconciliabile - spre exemplu ca pentru aceleași produse, importate de pârâta B. LTD în Bulgaria și vândute în România de pârâta B. Trading Ro S.R.L., în unul dintre statele membre să se constate existența unei încălcări a mărcii reclamantei și în alt stat membru soluția să fie contrară. În acest context, observând că în mod argumentat și pertinent s-a reținut existența unei strânse legături între cereri și că măsura reținerii competenței pentru conexitate este - prin chiar definiția sa în textul analizat - una care are în vedere argumente de oportunitate, Înalta Curte apreciază criticile fundamentate pe încălcarea competenței generale a instanței ca nefondate. Recursul incident s-a mai referit - prin critici fundamentate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 - că în mod greșit s-a reținut că produsele în discuție încalcă mărcile reclamantei. Sub cazul de casare ce sancționează nemotivarea hotărârii, recurentele au invocat, de fapt, insuficienta motivare, arătând - nefondat, după cum se va argumenta - că instanța de apel nu a analizat, cu ocazia examenului de similaritate, și susținerile apelantei pârâte B. Trading Ro S.R.L.. Cum s-a arătat în cele ce preced, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este incident atunci când hotărârii atacate cu recurs îi lipsesc elemente esențiale din categoria considerentelor relevante pentru soluționarea cauzei, ea fiind nemotivată - ceea ce nu se întâmplă în cauza de față. Susținerea recurentelor ar putea fi analizată și din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - cu trimitere la normele de procedură cuprinse în art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) și art. 479 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanța de apel să dea o dezlegare expresă sau implicită tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită în mod legal și care au aptitudinea de a fi hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, în scopul de a se verifica incidența prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Cu toate acestea, nici reîncadrarea criticilor formulate nu conduce la temeinicia recursului, deoarece decizia atacată cuprinde răspunsuri adecvate la susținerile apelantelor pârâte legate de inexistența unei încălcări a drepturilor la marcă de care s-a prevalat reclamanta. Pentru ilustrare, sunt relevante aceste argumente, expuse de Curtea de Apel: "Astfel, în ceea ce privește modelul x, apelantele-pârâte au susținut că nu există vreo similaritate cu vreuna dintre Mărcile A., întrucât cusăturile de pe pantofii B., grupate câte două, în paralel, nu pot fi percepute de consumatorul mediu ca formând anumite forme sau desene, ci doar ca o împletitură de cusături tehnologice și/sau decorative. Curtea constată că există similaritate între semnele aplicate pe pantofii model x și mărcile reclamantei (în special cu marca x/21.08.2014, cusăturile aplicate pe produsul model x conducând consumatorul mediu la ideea unei piste de atletism curbate. În ceea ce privește modelul y, apelantele-pârâte au susținut că nu prezintă nicio similaritate cu vreuna dintre Mărcile A., deoarece cusăturile decorative ale produselor sale nu vor fi percepute de consumatorul mediu ca formând elemente sau figuri distincte, în timp ce mărcile A. constau în fâșii clar delimitate de linii continue care evocă o pistă de atletism curbată, în cadrul unora dintre ele fiind marcate și culoarele pistei de atletism, care are în plus o curbă accentuată. Curtea constată că există o similaritate ridicată a semnelor aplicate pe pantofii model y și marca reclamantei y/31.10.2003, cusăturile aplicate pe produsul model y conducând consumatorul mediu la ideea unei piste de atletism curbate, cu partea de jos mai amplă iar partea de sus mai îngustă. În ceea ce modelele z black/grey și z black/white, apelantele-pârâte au susținut că nu prezintă nicio similaritate cu vreuna dintre Mărcile A., deoarece pantofii B. prezintă în zona călcâiului bucăți de material de culoare albastră, cu scopul tehnologic al întăririi acelei zone din pantof, iar forma respectivelor bucăți de material este diferită de forma Mărcilor A. care constau în reprezentarea unei piste de atletism. Curtea a respins și această critică, constatând că există identitate între semnele aplicate pe aceste modele și mărcile reclamantei, forma și poziționarea cusăturilor de pe pantofii pârâtelor fiind identice cu reprezentarea grafică a acestor mărci. Nu poate fi reținută critica referitoare la lipsa de distinctivitate a mărcilor A., având în vedere că, prin înregistrare, acestor mărci li s-a recunoscut o distinctivitate intrinsecă. În al doilea rând, caracterul descriptiv sau lipsa caracterului distinctiv constituie un motiv absolut de refuz, iar până la momentul soluționării apelului apelantele-pârâte nu au făcut dovada anulării mărcilor reclamantei ca urmare a acțiunii vreunui terț. Se mai susține și faptul că mărcile A. au un slab caracter distinctiv, un efectul caracterului evocator și al distinctivității reduse al mărcilor este restrângerea protecției conferite de aceasta doar la semne identice sau quasi-identice. În vederea stabilirii caracterului distinctiv al unei mărci, se analizează dacă ea permite să se identifice produsul sau serviciul pe care îl vizează ca provenind de la o întreprindere determinată și, așadar, dacă distinge acel produs sau serviciu de cele ale altor întreprinderi. Caracterul distinctiv al unei mărci se apreciază prin raportare la doi parametri: pe de o parte, la produsele sau serviciile vizate de acea marcă, iar pe de altă parte, la percepția prezumată a mediilor interesate. Potrivit jurisprudenței CJUE, recunoașterea unui caracter slab distinctiv al mărcii anterioare nu exclude posibilitatea de a constata existența în speță a unui risc de confuzie, în special în considerarea similitudinii semnelor și a produselor/serviciilor vizate. Principiul enunțat este aplicat constant de CJUE și TPI: Hotărârea Tribunalului din 16 martie 2005, L"Oreal/OAPI-Revlon (FLEXI AIR), T-112/03, par. 61; Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2007, Xentral/OAPI-Pages jaunes (PAGESJAUNES.COM), T-134/06, par. 70 și jurisprudența citată acolo; Hotărârea Tribunalului din 26 septembrie 2014, Koscher-Wurtz/OAPI (KW SURGICAL INSTRUMENTS), T-445/12, par. 9; Hotărârea Curții din 11 decembrie 2014, Formula One Licensing/OAPI-ESPN Sports Media (F1 LIVE), T-10/09 RENV, par. 49; Hotărârea Curții din 8 noiembrie 2016, BSH Bosch/OAPI-LG Electronics (COMPRESOR TECHNOLOGY), C-43/15 P, par. 57. Caracterul distinctiv al mărcii anterioare constituie unul dintre elementele care trebuie luate în considerare la aprecierea riscului de confuzie. Însă, CJUE a arătat că acesta nu este decât un element, printre altele, care intervine în cadrul acestei aprecieri. Acceptarea argumentului apelantelor-pârâte ar avea ca rezultat neutralizarea factorului întemeiat pe similitudinea mărcilor în favoarea celui întemeiat pe caracterul distinctiv al mărcii anterioare, căruia i s-ar acorda astfel o importanță excesivă. Ar rezulta de aici că, din moment ce marca anterioară are doar un caracter distinctiv slab, nu ar exista risc de confuzie decât în cazul reproducerii complete a acesteia de către marca solicitată, ocultându-se în același timp gradul de similitudine dintre semnele în cauză. Un astfel de rezultat nu ar fi conform naturii înseși a aprecierii globale care se efectuează în cadrul analizei motivului de refuz la înregistrare prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998. Prin urmare, Curtea nu reține critica apelantelor-pârâte, potrivit căreia slabul caracter distinctiv al unei mărci anterioare ar determina lipsa riscului de confuzie. Este de menționat la acest punct și faptul că tribunalul a reținut, în mod corect, că există identitate între produsele pârâtelor și produsele protejate prin mărcile reclamantei. De asemenea, așa cum corect a reținut tribunalul, elementul dominant al mărcilor apelantei-reclamante a fost reprodus întocmai de semnele aplicate pe produsele apelantelor-pârâte - respectiv figura reprezentând o pistă de atletism care coboară spre talpa piciorului, de aproximativ aceeași grosime și având aceeași dispunere grafică." Rezultă din aceste considerente și cu observarea motivelor apelurilor declarate de pârâte că prima instanță de control judiciar a răspuns pertinent și adecvat apărărilor formulate de pârâte prin cererile de apel cu privire la existența similarității semnelor aplicate pe produsele comercializate de pârâte cu mărcile figurative ale reclamantei, dar și cu privire la solicitarea de negare a protecției argumentat de slaba distinctivitate a respectivelor mărci. Distinct, motivul de recurs examinat reclamă laconic exclusiv absența totală a unui răspuns al instanței de apel față de calea de atac declarată de societatea română pârâtă, însă, în condițiile în care cererile de apel au numeroase susțineri comune, analizate în decizia recurată, era necesar ca recurentele să indice în mod concret care erau criticile esențiale omise de la analiză. Astfel, caracterul efectiv al unui motiv de recurs presupune, astfel cum s-a arătat în jurisprudența consolidată a instanței supreme, ca partea să dezvolte argumente care să ilustreze nelegalitatea reclamată într-un mod ce permite controlul judiciar; în acest context, al unui motiv de recurs ce invocă nemotivarea sau insuficienta motivare a deciziei atacate, ambele variante de calificare a criticilor (în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, respectiv 5 C. proc. civ.) implică determinarea relevanței argumentelor omise din decizie - cu consecința nemotivării hotărârii - sau, după caz verificarea modului în care operează nulitatea la care se referă cazul de casare ce sancționează nerespectarea normelor procedurale, în funcție de existența sau nu a unei vătămări. De aceea, văzând că nu se identifică în cererea de recurs elementele concrete ce caracterizează nemotivarea reclamată, motivul de critică nu poate fi primit astfel cum a fost formulat. În privința acelorași critici recurentele pârâte au invocat și insuficienta argumentare a instanței de apel în cadrul operațiunii de comparare a semnelor în conflict. Nici aceste critici nu sunt fondate, după cum se va arăta. Astfel, deși recurentele susțin că instanța era ținută a examina fiecare model de pantofi cu fiecare marcă de care reclamanta s-a prevalat, Înalta Curte observă că o atare obligație nu poate fi reținută. Este real că reclamanta s-a prevalat împotriva pârâtei societate română de 2 mărci ale Uniunii Europene și de 2 mărci cu înregistrare internațională, iar împotriva pârâtelor societăți bulgare a invocat 5 mărci ale Uniunii Europene (cele două invocate inițial în acțiune și alte 3 mărci), iar sentința primei instanțe a reținut încălcarea față de pârâte în coordonatele solicitării reclamantei, pentru toate înregistrările indicate în cererile acesteia. Cu toate acestea, limitele devoluțiunii în apel sunt dictate de motivele invocate de titularul căii de atac (și, dacă este cazul, de apărările corespondente din întâmpinare), astfel cum rezultă din prevederile art. 477, art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (1) C. proc. civ. Or, cercetarea memoriului de apel depus la dosar relevă că însăși apelantele recurente au formulat critici prin care comparau modelele de pantofi cu mărcile reclamantei considerate în mod global, arătând: "(…) Pe de altă parte, Mărcile A. sunt semne 2D, care constau în fâșii clar delimitate de linii continue care evocă o pistă de atletism curbată, cu partea de sus mai îngustă, unele dintre ele având marcate și culoarele pistei de atletism (2 sau 3 culoare)(…)" Mărcile reclamantei invocate prin acțiunea modificată sunt, într-adevăr, mărci figurative bidimensionale, toate înfățișând semnul curbat descris de apelante, dar chiar dacă între diferitele înregistrări existau diferențe de detaliu, aceasta nu implica obligativitatea analizării lor exhaustive, ci cel mult o aplecare separată asupra acelor detalii în cazul în care prezența lor era aptă a crea o imagine de ansamblu diferită. În tot cazul însă, față de modul concret în care apelantele au dedus judecății instanței de apel susținerile privind absența similarității semnelor cu mărcile înregistrate, nici Curtea de apel nu era chemată a realiza o examinare diferențiată a fiecăreia dintre cele 7 mărci invocate, iar analiza cuprinsă în decizia recurată relevă că instanța s-a aplecat asupra chestiunilor relevante pentru determinarea similarității și a răspuns adecvat argumentelor cuprinse în cererile de apel. Totodată, deși se susține că instanța era ținută a evalua în concret toate elementele grafice comune și respectiv diferite cuprinse în semnele aflate în conflict, Înalta Curte observă că decizia recurată cuprinde o analiză a criticilor concrete formulate cu privire la (in)existența similarității, iar criteriile consacrate jurisprudențial pentru examinarea similarității presupun cu precădere luarea în calcul a elementelor comune semnelor, ele fiind cele care pot contura în primul rând asemănarea ce reprezintă fundamentul cerinței similarității. Firește, aceeași jurisprudență, referindu-se la toți factorii relevanți necesar a fi luați în calcul în această operațiune, impune și examinarea elementelor de diferențiere, dar concluzia se va baza pe impresia generală, de ansamblu, pe care o creează cele două semne consumatorului, care va percepe semnul ca pe un întreg și nu va da atenție tuturor detaliilor, mai ales că semnele în conflict nu îi vor fi înfățișate împreună și în același timp (C-251/95, Sabel vs A.). De aceea, absența unei analize exhaustive a elementelor de diferențiere între semnele aplicate pe modelele de pantofi ale pârâtelor și mărcile reclamantei nu constituie un argument în sensul insuficienței analizei de similaritate. Totodată, față de cele expuse, chestiunea nu poate sta nici la baza unei critici de nelegalitate din perspectiva greșitei aplicări a legii