ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 617/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2019 din data de 19.06.2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și B., interzicerea pârâtelor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul reclamantei, semnul A. întrucât acesta este asemănător cu mărcile sale nr. x/11.02.2015 și nr. x/10.05.2018 și există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere, între semn și Mărcile A., în privința produselor pentru care sunt protejate mărcile și cele pentru care semnul a fost utilizat de pârâte (art. 36 lit. b) din Legea nr. 84/1998), precum și întrucât folosirea fără drept a semnului de către pârâte, chiar și pentru produse diferite, este detrimentală caracterului distinctiv al Mărcilor A. și renumelui dobândit în România de acestea (art. 36 lit. c) din Legea nr. 84/1998); de asemenea, a solicitat să li se interzică pârâtelor aplicarea pe produsele constând în: a) tricouri din jerseu moale de bumbac cu imprimeu text "A." și (b) eticheta termoadezivă din material textil cu text brodat "A." reprezentate grafic în Anexa 1 la prezenta, dar și pe orice alte produse a semnului A., precum și să se dispună interzicerea producerii, punerii în circulație, importului, exportului, distribuirii, utilizării (inclusiv dar fără a se limita la un scop publicitar), oferirii, comercializării ori deținerii în acest scop, precum și a oricărui alt act de folosința în activitatea comercială și de publicitate a pârâtelor, precum și în cadrul magazinelor B., inclusiv prin intermediul unor website-uri cu conținut asupra cărora paratele au control, a oricăror produse purtând semnul "A." sau orice altă folosire, în orice fel a semnului "A." fără acordul său; obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor materiale estimate cu titlu provizoriu la suma de 7.000 de euro precum și la plata de despăgubiri morale estimate cu titlu provizoriu la suma de 14.000 de euro cauzate de pârâte atât prin acte de folosire în activitatea lor comercială/comercializare (în cadrul magazinelor B. dar și prin website-uri cu conținut asupra cărora pârâtele au control în mod direct sau indirect fără acordul său a semnului A. reprezentând mărcile sale), cât și prin acte de concurență neloială, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1505 din 19.10.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și B. și a interzis pârâtelor: să folosească, în activitatea lor comerciala, fără consimțământul reclamantei, semnul A.; să aplice pe produsele lor semnul A.; să producă, să pună în circulație, să importe, să exporte, să distribuie, să utilizeze, să ofere, să comercializeze ori să dețină în acest scop, precum și orice alt act de folosința în activitatea comerciala și de publicitate, precum și în cadrul magazinelor B., inclusiv prin intermediul unor website-uri cu conținut asupra cărora pârâtele au control, produse purtând semnul A. sau orice altă folosire, în orice fel a semnului A. fără acordul reclamantei. Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 7000 euro cu titlu de daune materiale, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 7000 euro cu titlu de daune morale, a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional B. S.R.L. și a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 1718A din 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de către apelantele-pârâte B. S.R.L. și B., împotriva sentinței civile nr. 1505/19.10.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a înlăturat obligația pârâtelor de plată a daunelor morale către reclamantă; a menținut în rest sentința; a obligat intimata reclamantă la plata către apelantele pârâte a sumei de 150 RON taxa de timbru pentru apel.

Împotriva deciziei nr. 1718A din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs principal recurentele-pârâte B. S.R.L. și B. și recurs incident recurenta-reclamantă A. S.R.L..

4.1 Recursul formulat de recurentele-pârâte B. S.R.L. și B.

Invocând drept motive de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, și 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte au solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei civile, în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecata; admiterea cererii reconvenționale cu consecința anulării înregistrării mărcii verbale cu denumirea A. nr. x; obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Cu titlu prealabil, au solicitat suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea definitivă a procedurii de înregistrare a mărcii A. depozit x.

În susținerea acestei solicitări, au învederat că la data de 01.10.2018 OSIM a publicat decizia de înregistrare a mărcii cu denumirea A. depozit x, decizie contestată de B., și care a făcut obiectul dosarului Comisiei de Contestații Mărci nr. 321/2018.

Prin hotărârea OSIM pronunțată la data de 11.04.2019 (necomunicată) s-a dispus respingerea contestației, B. având deschisă calea contestației la Tribunalul București împotriva acesteia, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Având în vedere aspectul că procedura înregistrării uneia dintre cele două mărci ce fac obiectul prezentei cauze nu este definitivă, și mai mult, pârâtul a formulat o contestație la înregistrare, contestație în care nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă, practic dezlegarea prezentei cauze ține în parte de existența sau inexistența unui drept asupra mărcii A. nr. x ce face obiectul unei alte judecăți.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate, recurentele-pârâte au susținut că instanțele de fond au pronunțat hotărâri cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, deși OSIM a fost menționat în cerere, instanțele de fond nu au dispus introducerea acestuia în cauză, cu toate că obiectul cererii reconvenționale îl reprezintă anularea înregistrării unei mărci, astfel că judecarea cauzei a avut loc într-un cadru procesual incomplet.

În susținerea acestei critici, recurentele-pârâte au învederat că în cauzele având ca obiect anulare marcă instanțele de judecată au dispus introducerea în cauză a OSIM și citarea acestuia cu mențiunea de a depune dosarul mărcii a cărei anulare se solicită, pentru a sigura cadrul necesar punerii în executare a dispozițiilor instanței, în ceea ce privește radierea mărcii pârâtei din RNM, în calitate de autoritate competentă în acest sens, conform art. 93 lit. f) din lege și Regulii 49 alin. (2) lit. k) din Regulamentul de aplicare.

Instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 4 (1), art. 39 (1) și art. 43 (1) din Legea nr. 84/1998 (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), considerând marca verbală A. număr depozit x, ca fiind o marcă înregistrată.

În mod neîntemeiat instanța de fond a considerat că marca verbală A. cu numărul de depozit x este o marcă înregistrată, deși cererea de înregistrare a mărcii se află (inclusiv la data prezentei) în procedura contestației la OSIM, nefiind emisă o decizie definitivă la înregistrare. Instanța trebuia să își exercite un rol activ în situația în care probatoriul era incomplet în această situație.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 39 din Legea nr. 84/1998, care protejează drepturile exclusive asupra mărcii conferite de înregistrarea acesteia.

Au susținut recurentele că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 39 (2) din Legea nr. 84/1998 republicată, respectiv aplicarea greșită sau chiar ignorarea criteriilor de apreciere a similarității produselor și serviciilor în conflict, implicit a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere. De asemenea, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța nu efectuează o analiză obiectivă a cauzei.

Recurentele-pârâte critică hotărârea instanței de apel în sensul aplicării greșite a criteriilor de apreciere a similarității produselor și serviciilor în conflict, implicit a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, de a cărui existență depinde constatarea încălcării dreptului la marcă pe temeiul art. 36 alin. (2) lit. b) din lege.

Analiza obiectivă ce trebuia realizată în cauză implica o comparație, pe de o parte, a produselor și serviciilor efectiv protejate în lista mărcilor pretins încălcate, iar, pe de altă parte, a produselor și serviciilor efectiv comercializate respectiv pretate de către pârâtă, care poate genera riscul de confuzie care include și riscul de asociere, în percepția publicului relevant, avut în vedere de către legiuitor.

Instanța de fond a analizat greșit serviciile și produsele protejate de marca anterior înregistrată în raport de produsele comercializate de B. și a interpretat greșit prevederile art. 39 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 rep., considerând că produsele/serviciile în conflict ar fi identice sau similare, or analiza comparativă trebuia să se realizeze prin prisma criteriilor privind natura, destinația, utilizarea lor sau caracterul concurent ori complementar.

Apreciază recurentele că nu există un conflict cu marca anterioară A. x, pe considerentul lipsei de similaritate a serviciilor protejate din clasele 35, 38 și 42 conform Clasificării de la Nisa (interpretată în sensul lor literal) și produsele comercializate de apelantele-pârâte (tricouri, etichete termo-adezive), cu consecința lipsei riscului de confuzie și a riscului de asociere.

Natura bunurilor, scopul pentru care sunt utilizate, canalele de comerț prin care sunt comercializate pot determina credința publicului consumator că ele provin din aceeași sursă.

Astfel, riscul de confuzie (inclusiv riscul de asociere) există atunci când este posibil ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză, în ipoteza în care acestea poartă marca în cauză, provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate între ele din punct de vedere economic. (Canon, C-39/97 din 29 septembrie 1998, pct. 29 și 30, Lloyd Schuefabrik Meyer, C-342/97 din 22 iunie 1999).

Existența riscului de confuzie depinde de evaluarea globală a mai multor factori interdependenți, și anume: (i) similaritatea produselor și serviciilor, (ii) similaritatea semnelor, (iii) elementele distinctive și dominante ale semnelor aflate în conflict, (iv) caracterul distinctiv al mărcii anterioare și (v) publicul relevant.

Primul pas în aprecierea eventualei existențe a riscului de confuzie este stabilirea acestor cinci factori, iar cel de al doilea constă în stabilirea importanței lor.

Instanța de apel nu s-a raportat la jurisprudența constantă pentru a aprecia similitudinea dintre produsele sau serviciile în cauză, potrivit căreia trebuie să se ia în considerare toți factorii pertinenți ce caracterizează raportul dintre acestea. Respectivii factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar (Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C-39/97, punctul 23). Se poate ține seama și de alți factori precum canalele de distribuție a produselor respective (Hotărârea din 11 iulie 2007, El Corte Ingles/OAPI - Bolafios Sabri, T-443/05, par. 37, Hotărârea tribunalului din 2 iulie 2015 în cauza T-657/13, BH Stores BV împotriva OAPI și Alex Toys LLC).

De exemplu, etichetele termoadezive sunt produse specializate, care nu se regăsesc în clasa 12 conform Clasificării de la Nisa, și care nu se regăsesc între produsele protejate de mărcile reclamantei, dar care, cel mai adesea sunt cumpărate de un public avizat, specializat, în rândul cărora nu se poate naște riscul de confuzie. Acești factori determină concluzia lipsei riscului de asociere în plan comercial a produselor pe care sunt aplicate mărcile reclamantei, respectiv semnul pârâtei.

În consecință, instanța de apel nu a analizat obiectiv complementaritatea între produsele protejate prin mărcile reclamantei și produsele fabricate și comercializate de pârâtă, prin raportare la publicul relevant specializat (cu un nivel mai ridicat de atenție și diligență), motiv pentru care hotărârea este neargumentată, astfel încât nu poate fi confirmată de instanța de control judiciar.

În acest sens, procedând la o comparare distinctă și izolată, iar nu în ansamblul circumstanțelor ce trebuiau a fi apreciate global în această etapă a analizei (totalitatea produselor și serviciilor pentru care reclamanta poate opune drepturi exclusive decurgând din mărcile înregistrate), curtea de apel a stabilit că produsele protejate prin mărcile reclamantei sunt similare cu produsele fabricate și comercializate de pârâtă.

În condițiile în care intimata-reclamantă a opus pârâtei un număr de două mărci pentru care invocă drepturi exclusive, astfel încât condiția similarității produselor și a serviciilor, în contextul art. 39 alin. (2) din legea mărcilor impunea o concluzie de ansamblu, după evaluarea listei de produse și servicii protejate în concret prin mărcile reclamantei și compararea acestora cu produsele fabricate și comercializate de pârâtă.

Ca atare, concluzia fragmentată redată de curtea de apel nu permite instanței de recurs a decela care este rezultatul evaluării globale cu privire la cerința similarității dintre produsele protejate prin mărcile reclamantei și produsele comercializate de pârâtă, astfel încât controlul de legalitate nu poate fi exercitat.

S-a mai susținut că instanțele de fond au interpretat și aplicat greșit decizia pronunțată în Cauza C-307/10 "IP Translator", hotărâre în care Curtea s-a pronunțat în favoarea sensului literal al termenilor utilizați de titularii mărcilor în cererile de înregistrare.

Această hotărâre ar trebui să se aplice în prezenta cauză fără niciun fel de rezerve și fără să prevaleze considerațiile privind securitatea juridică, prezentate de Tribunal în hotărârea atacată.

Astfel, instanța de apel nu a făcut decât să achieseze la opinia primei instanțe, procedând la enumerarea probatoriului administrat, fără a motiva de ce apreciază corectă soluția acesteia.

Sub un al doilea aspect, instanța de apel s-a pronunțat în necunoștință de cauză cu privire la situația de fapt, atunci când a făcut referire la "produsele comercializate" de către pârâtă.

Sub un alt aspect, cu referire la Cauza C-17/06, instanța trebuie să ia în considerare interpretarea CJUE, însă, în exercitarea rolului său activ, avea obligația să facă o apreciere proprie în considerarea situației de fapt deduse judecății și, pe cale de consecință, să pronunțe o soluție care este corectă în litera dar și în spiritul legii, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Interpretarea restrictivă adoptată de instanța de apel contravine însuși scopului pentru care art. 39 din Legea nr. 84/1998 a fost edictat, normă care este lipsită de efecte juridice în situația din speță.

În aceste condiții, decizia recurată nu cuprinde situația de fapt certă conturată pe baza probatoriului administrat, implicit nici demonstrarea modului de aplicare a dispozițiilor legale incidente în raport de elementele faptice relevante și a soluției adoptate.

Nu există un conflict cu marca anterioară A. x, pe considerentul lipsei de similaritate a serviciilor și produselor protejate, respectiv a lipsei riscului de confuzie și a riscului de asociere.

Serviciile protejate literal de marca anterioară A. x și produsele comercializate de pârât sub semnul A. sunt diferite.

Marca anterioară A. x a reclamantei folosită pentru clasa 35 publicitate; gestiunea afacerilor comerciale; administrație comercială; lucrări de birou; pentru clasa 38 telecomunicații; pentrul clasa 42 servicii științifice și tehnologic, precum și servicii de cercetare și de creație referitoare la acestea; servicii de analiză și cercetare industrială; crearea și dezvoltarea calculatoarelor și a programelor de calculator.

Semnul A. utilizat de pârâte pentru clasa 12 tricouri și pentru clasa 24 etichete adezice (textile).

Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit concluziile Hotărârii IP Translator, deoarece, așa cum se poate observa singura marca înregistrată cu denumirea A. nr. x protejează denumirea generală a ritmurilor claselor de servicii nr. x, 38 și 42.

Prin răspunsul său la cele trei întrebări preliminare (reformulate), Curtea: a impus solicitantului unei mărci obligația de a identifica în mod suficient de clar și de precis produsele sau serviciile pentru care solicită protecția prin intermediul mărcii; a acceptat utilizarea de către solicitant a indicațiilor generale din titlurile claselor din clasificare, cu condiția ca o astfel de identificare să fie suficient de clara și de precisă; în acest context, și anume atunci când sunt utilizate toate indicațiile generale din titlul unei anumite clase, i-a impus solicitantului unei mărci obligația de a preciza dacă solicită protecția pentru toate produsele sau serviciile repertoriate în lista alfabetică a acestei clase sau numai pentru unele dintre acestea.

Din lectura Hotărârii "IP Translator" se deduce, în primul rând, că dispozitivul acesteia trebuie interpretat în contextul litigiului care era dedus judecății: era vorba despre respingerea unei cereri de înregistrare a mărcii, legată de interpretarea clasei de servicii pentru care se solicita protecția. În hotărâre este descris modul în care solicitantul mărcii trebuie să îndeplinească obligația de a indica în mod clar și precis lista produselor sau a serviciilor pentru care cere înregistrarea semnului dorit.

Interdicția de a indica titlul general al claselor își dezvăluie adevăratul scop, și anume de a atrage atenția asupra faptului că, prin această practică, se periclitează cerința de claritate și de precizie impusă solicitanților mărcilor. În caz contrar, atunci când utilizează toate indicațiile din titlurile unei clase, nici solicitantul și nici ceilalți operatori economici nu cunosc cu certitudine întinderea protecției rezultate din utilizarea indicațiilor generale.

Pentru a deveni aplicabile prevederile cumulative prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 rep., în cauză trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: semnele trebuie să fie identice sau similare; să fie utilizate pentru servicii/produse identice sau similare; dacă există un risc de confuzie care include și riscul de asociere între semnul utilizat de terț și marca înregistrată.

În speță serviciile prevăzute de art. 35 se referă la activități de publicitate prestate de titular pentru terți.

Analizând comparativ serviciile din lista mărcii A. nr. x și produsele comercializate de pârât sub semnul în conflict se constată că acestea nu sunt identice și nici similare. Nici măcar similaritatea prin complementaritate nu poate fi acceptată.

Acțiunea în contrafacere presupune întrunirea în mod cumulativ a următoarelor trei: mărcile aflate în conflict să fie identice sau similare din punct de vedere auditiv, vizual sau conceptual, produsele pentru care sunt utilizate să fie identice sau similare și să existe risc de confuzie pentru publicul relevant, care include riscul de asociere.

Instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. d), art. 5 alin. 2, art. 39 din Legea nr. 84/1998, considerând mărcile verbale A. ca fiind mărci cu un caracter distinctiv ridicat, iar hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurentele-pârâte contestă caracterul distinctiv dobândit de marca reclamantei, având în vedere că probele depuse de reclamantă nu reflectă dobândirea caracterului distinctiv în raport cu produsele sau serviciile protejate literal în fila mărcii.

Reclamanta s-a străduit să convingă instanța că eforturile mediatice ale reprezentantei sale, doamna C., de a promova un start-up într-un domeniu de nișă, în care ea însăși este o "A.", ar fi suficiente pentru a conchide că marca a dobândit un caracter distinctiv prin folosire. Această folosire nu a fost, în schimb, demonstrată, în condițiile legii.

În primul rând, relevantă în cauză este marcă verbală A. având numărul de depozit x atribuit de OSIM la data de 17.05.2018.

Prin urmare, data relevantă în funcție de care urmează a fi apreciată pertinența și concludenta probelor depuse va fi 17.05.2018.

În al doilea rând, produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea mărcii de mai sus aparțin clasei 25, conform Clasificării internaționale de la Nisa a produselor și serviciilor, iar cele menționate în cererea de înregistrare a mărcii sunt:

"îmbrăcăminte, încălțăminte, articole care servesc la acoperirea capului". Singurele 3 categorii de produse relevante pentru aprecierea probelor privind dobândirea caracterului distinctiv al mărcii sunt aceste produse de îmbrăcăminte, încălțăminte sau articolele care servesc la acoperirea capului.

Prin apărările aduse, pârâtele au înlăturat orice pretenție de caracter distinctiv dobândit de A. înaintea înregistrării pentru produsele din clasa 25.

Din parcurgerea întregului material probator, s-a reținut în majoritatea cazurilor, că folosirea lui A. a fost în promovarea unor evenimente la care participau femeile gravide, mămici sau părinți în general, sau care erau dedicate mămicilor, sau în cadrul unor emisiuni la care era invitată doamna C.. Prin urmare, folosirea mărcii nefiind pentru produse, ci pentru servicii (acoperite deja de marca anterioară), aceste probe privind utilizarea lui A. în legătură cu servicii nu pot fi avute în vedere.

Probele depuse fac dovada de folosire izolată pentru o geantă/sacoșă sau o cană despre a căror origine comercială nu există nicio probă, și pentru câteva bijuterii (pandative) inscripționate A., produse ce exced analizei noastre, nefiind din clasa 25 sau produse similare. Prin urmare, și probele de folosire a mărcii în legătură cu genți/sacoșe, căni sau cu bijuterii sunt nerelevante pentru aprecierea caracterului distinctiv dobândit.

În legătură cu utilizarea mărcii pentru încălțăminte sau pentru articole care servesc la acoperirea capului, reclamanta nu a depus nicio probă, rezultând de aici lipsa oricărei folosiri pentru aceste produse și limitarea folosirii la produse de îmbrăcăminte.

În legătură cu îmbrăcămintea, A. a fost utilizată pentru un număr nesemnificativ de articole de îmbrăcăminte, care nu permite concluzia că un segment de public relevant asociază marca A. cu solicitanta-intimată și atribuie astfel o origine comercială semnului folosit pe tricouri.

Având în vedere argumentele de mai sus, față de probatoriul depus, verificând criteriul cantitativ și criteriul temporal ce trebuie avute în vedere la aprecierea unui caracter distinctiv dobândit prin utilizarea unei mărci, recurentele-pârâte apreciază că nu există dovezi din care să rezulte că a avut loc o utilizare a mărcii în legătură cu produse din clasa 25, pe o perioadă îndelungată de timp care să permită unui segment semnificativ de public sa asocieze marca A. cu societatea A..

Aceste concluzii sunt susținute de jurisprudența privind aprecierea caracterului distinctiv, unde s-a reținut că în acest sens trebuie avute în vedere, printre altele: cota de piață deținută de marcă; cât de intensă a fost utilizarea mărcii pe scară largă și pe termen lung; suma investită de întreprindere în promovarea mărcii; proporția categoriei relevante de persoane care, datorită mărcii, identifică mărfurile ca provenind de la o anumită întreprindere; declarații ale camerelor de comerț și industrie sau ale altor asociații profesionale și comerciale (Cauzele C-108/97 și C-109/97 Windsurfing Chiemsee, paragraful 51, Cauza C-299/99 Philips, paragraful 60, Cauza C-353/03 Nestle paragraful 31).

În lipsa unor date precum cote de piață sau investiții în promovarea mărcii, declarații ale unor entități din domeniul profesional respectiv sau din domeniul comercial, reclamanta nu a demonstrat o utilizare intensă, pe scară largă și pe termen lung a mărcii A., pentru a fi dobândit caracter distinctiv, astfel că susținerile sale în acest sens sunt vădit neîntemeiate.

Instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1349 C. civ. coroborat cu art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de pentru atragerea răspunderii pârâtei și obligarea la acoperirea pretinsului prejudiciu, iar instanța de apel a interpretat și aplicat greșit aceste norme de drept material.

În primul rând pârâta B. are sediul în Suedia și nu prestează activități comerciale pe teritoriul României. În plus furnizarea mărfurilor în interiorul Uniunii Europene nu este considerat export. Nicio probă de la dosarul cauzei nu indică în ce ar consta activitatea frauduloasă a acestei societăți, însă, instanțele de fond admit acțiunea și împotriva acesteia, fără a motiva hotărârea în această direcție, iar hotărârea este străină de natura cauzei.

Condiția vinovăției sub forma intenției nu a fost analizată de instanță, mai ales sub aspectul dacă pârâta a cunoscut și acceptat posibilitatea de a comercializa produse care poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor reclamantei.

În privința vinovăției, condiție pentru atragerea răspunderii civile delictuale, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1349 C. civ., care permite ca formă a vinovăției pentru atragerea acesteia chiar și culpa, neglijența ori imprudența, din dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005 rezultă o condiție specială ce se solicită a fi îndeplinită, anume necesitatea formei de vinovăție a intenției persoanei care se presupune că a săvârșit fapta culpabilă. Prin urmare, dreptul reclamantei la eventuale despăgubiri este condiționat de desfășurarea activității de contrafacere a persoanei trase la răspundere cu intenție.

Nicio probă de la dosar nu indică intenția de a prejudicia în vreun fel titularul unei mărci prin activitatea sa comercială, a răspuns notificărilor intimatei și a retras produsele asupra cărora plana, potrivit spuselor acesteia, suspiciunea ca încalcă dreptul la marca.

Reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada că pârâta a prevăzut și urmărit rezultatul faptei (intenție directă), sau că, deși l-a prevăzut, nu 1-a urmărit, acceptând însă că se poate produce (intenție indirectă).

B. nu a avut niciun moment intenția de a prejudicia în vreun fel titularul unei mărci prin activitatea sa comercială și nu poate fi reținută vinovăția sub forma intenției.

Pârâta nu a cauzat reclamantei un prejudiciu, iar decizia încalcă jurisprudența ÎCCJ potrivit căreia:

"admiterea unei cereri în contrafacere nu conduce, prin ea însăși, la admiterea capătului de cerere privind prejudiciul material și moral solicitat, pretins datorat pentru încălcarea dreptului la marca".

Decizia recurată nu este motivată și este de asemenea străină de natura cauzei, având în vedere faptul că nu s-au adus probe din care să reiasă consecințele economice negative suportate de reclamantă prin vânzarea acestor produse de către pârâte, cum ar fi diminuarea vânzărilor, etc.

Reclamanta nu a probat în niciun fel consecințele economice negative care s-ar fi produs ca urmare a comercializării de către B. a tricourilor și a emblemelor adezive, motiv pentru care prejudiciul nu a fost dovedit pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă patrimonială, cuantumul daunelor-interese neputând fi stabilit decât ca urmare a administrării probelor de către titularul dreptului încălcat, mai ales în contextul în care intimata nu a luat în calcul decât art. 14 alin. (2) lit. a)

l

din O.U.G. nr. 100/2005. și nu stabilirea unei sume forfetare în conformitate cu art. 14 alin. (2) lit. b).

Reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit, anume eventualele consecințe economice suferite de aceasta din comercializarea produselor în cauză de către B.. Pe cale de consecință, acordarea unor daune către echivalează cu o îmbogățire fără justa cauză, mai ales în contextul în care cererea de chemare în judecată este întemeiat raportat la dispozițiile art. 36 (2) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998, cererea intimatei fiind admisă fără a se indica care din cele două texte de drept se fac aplicabile.

În plus în cauză nu operează prezumția privind caracterul cert al prejudiciului din săvârșirea pretinsei contrafacerii, din interpretarea prevederilor art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, potrivit căreia reiese că prejudiciul este cert prin săvârșirea actelor de contrafacere, prin derogare de la regulile generale privind răspunderea civilă delictuală, putând fi evaluat pe baza criteriilor legale, deoarece în cauză sunt aplicabile prevederile art. 37 din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora: solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate cere ca terților să le fie interzisă efectuarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) numai după publicarea acesteia; pentru actele prevăzute la alin. (1), săvârșite ulterior publicării cererii de înregistrare a mărcii, solicitantul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun. Titlul pentru plata despăgubirilor este executoriu numai după data înregistrării mărcii.

În cauză, pretinsele acte de contrafacere au avut loc anterior datei de depozit și până la data publicării deciziei de înregistrare a mărcii A. nr. x. Retragerea de pe piață a avut loc în data de 30.08.2018, în timp ce decizia de înregistrare a mărcii a fost publicată ulterior, respectiv la data de 01.10.2018.

În absența stabilirii de către instanța de apel a situației de fapt certe, prin raportare la probele administrate și la apărările esențiale ale părților, hotărârea de apel încalcă dreptul pârâtelor la un proces echitabil și, în același timp, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a deciziei recurate.

Având în vedere toate criticile de nelegalitate, recurentele-pârâte consideră că situația de fapt a fost stabilită necorespunzător prin decizia recurată, în ceea ce privește folosirea mărcii de către pârâte.

Art. 497 C. proc. civ. impune casarea deciziei de către Înalta Curte în situațiile în care situația de fapt nu este pe deplin lămurită, nefiind posibilă evaluarea modului de aplicare a legii de către instanța de apel.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

4.2 Recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A. SRL

Recurenta-reclamantă a solicitat casarea parțială a deciziei recurate, în ceea ce privește admiterea apelului în materia daunelor morale, cu consecința menținerii soluției Tribunalului București.

Invocând drept motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material.

Astfel, un prim aspect contestat îl reprezintă perioada anterioară înregistrării uneia dintre mărci, critica întemeindu-se pe jurisprudența CJUE; această critică nu se susține însă, primul dintre motive fiind acela ca daunele morale acordate vizează întreaga activitate ilicită a pârâtelor, atât cu privire la marca înregistrată în 2015, cât și la marca înregistrată în 2018; în cauză este vorba și despre o acțiune în concurență neloială, iar în această situație regimul juridic al mărcii neînregistrate - a cărei calitate a fost recunoscută de instanță mărcii din 2018, pentru perioada anterioară depozitului - este același cu al mărcii înregistrate, unicitatea acțiunii ilicite fiind indiscutabilă inclusiv din punct de vedere jurisprudențial; astfel, pretențiile reclamantei de obligare a părții adverse la plata daunelor morale se întemeiază nu doar pe acțiunea în contrafacere derivând din încălcarea drepturilor exclusive de marcă aferente mărcii A. nr. x, dar și pe acțiunea în contrafacere derivând din drepturile exclusive de marcă aferente mărcii A. nr. x (înregistrată în anul 2015), precum și pe acțiunea în concurență neloială (prin care se invocă, printre altele, încălcarea drepturilor exclusive de folosință derivând din numele comercial A., precum și încălcarea drepturilor aferente mărcii neînregistrate A., promovată și utilizată în comerț de către reclamantă începând cu anul 2015).

Nu trebuie neglijat nici caracterul mai degrabă superficial al modului în care se invocă, inclusiv de către Curtea de Apel București, dezlegările în drept reținute de către CJUE în cauză, respectiv ignorarea limitelor unei astfel de hotărâri raportat la contextul concret al prezentei cauze, limite ce fac inaplicabilă sus indicata decizie în litigiul de față. Respectiva cauză a fost pronunțată în interpretarea Regulamentului CE 207/2009 ce reglementează mărcile comunitare.

În cauza de față, acțiunile în contrafacere sunt grevate pe protecția conferită de înregistrarea unor mărci naționale, iar nu pe cele conferite de înregistrarea unor mărci comunitare, sens în care prevederile Regulamentului CE 207/2009 nu sunt aplicabile. Mărcile comunitare sunt o materie aparte, cu regim juridic propriu, și nu un rezultat al aplicării principiului subsidiarității, iar regimul lor de protecție nu se extinde și în dreptul național.

Motivul acestei interpretări îl constituie lipsa unei relații general-special între mărcile comunitare și cele naționale și, de asemenea, și lipsa unei legături de tipul ierarhiei actelor juridice între cele două categorii de mărci, ele putând coexista, putând presupune protecții contrare, și neputând avea caracter exclusiv una față de cealaltă.

În aceste condiții, deși aplicabil direct în dreptul intern, Regulamentul CE 207/2009 nu va produce efecte decât exclusiv cu privire la regimul juridic al mărcilor comunitare, fără a-1 influența pe cel al mărcilor naționale.

Față de aceste considerente, în raport de obiectul și limitele sesizării CJUE, elementele de interpretare a dreptului Uniunii reținute în sus indicata decizie nu sunt aplicabile ratione materiae prezentului litigiu, întrucât speța de față nu are drept obiect analiza uzurpării unor drepturi derivând din înregistrarea unei mărci comunitare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 205-206 din Noul C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului formulat de recurentele-pârâte, pe motiv că acesta nu cuprinde critici de nelegalitate, ci o reiterare a criticilor din apel. Pentru aceste, motive a solicit a se face aplicarea în cauză a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentele-pârâte au solicitat, prin întâmpinarea formulată la recursul incident, respingerea acestuia și menținerea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii daunelor morale solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Circumstanțele relevante ale cauzei, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond, relevă că reclamanta A. S.R.L. s-a prevalat în cauză, pentru a susține încălcarea de către pârâte a drepturilor sale, de două mărci, respectiv:

- marca A. nr. x, verbală, depozit 11.02.2015, înregistrată pentru servicii din clasele 42 (Servicii științifice și tehnologice, precum și servicii de cercetare și de creație referitoare la acestea; servicii de analiză și cercetare industrială; crearea și dezvoltarea calculatoarelor și a programelor de calculator), 38 (telecomunicații) și 35 (Publicitate; gestiunea afacerilor comerciale; administrație comercială; lucrări de birou) și

- marca A. nr. x, verbală, depozit 10.05.2018, înregistrată pentru produse din clasa 25 a clasificării de la Nisa: îmbrăcăminte, încălțăminte, articole care servesc la acoperirea capului.

Instanțele au reținut că pârâtele au folosit semnul protejat în beneficiul reclamantei comercializând tricouri din jerseu moale de bumbac cu imprimeu text A. și etichete termo-adezive din material textil cu text brodat A., împrejurare față de care, examinând condițiile de admitere a acțiunii, au conchis că faptele pârâtei constituie încălcare a drepturilor reclamantei și au interzis folosirea semnului A., obligând totodată societățile pârâte la plata de despăgubiri în cuantum de 7000 euro pentru prejudiciul material produs; despăgubirile solicitate pentru prejudiciul de natură morală au fost respinse de instanța de apel.

Recursul declarat de pârâte

Prin cererea lor de recurs, pârâtele au susținut, în cadrul unui motiv de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că hotărârea instanței de apel este nelegală prin prisma soluționării cererii reconvenționale fără citarea în cauză a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, astfel încât lipsește cadrul procesual obligatoriu.

Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că cererea reconvențională formulată de pârâtele B. S.R.L. și B. în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L. privind anularea mărcii A. nr. x a fost respinsă de tribunal ca neîntemeiată, iar prin cererea de apel formulată de pârâte, această soluție a fost criticată pentru netemeinicie și nelegalitate.

În schimb, cererea de apel a pârâtelor nu cuprinde susțineri referitoare la nelegalitatea sentinței prin prisma insuficienței cadrului procesual la soluționarea cererii reconvenționale, derivat din absența citării OSIM.

Fiind astfel vorba despre un motiv ce privește judecarea cauzei la prima instanță, el putea fi invocat prin apel; față de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., critica nu poate fi primită în recurs omisso medio, astfel încât urmează a fi înlăturată ca inadmisibilă.

Mai reține instanța de recurs că recurentele invocă printr-un alt motiv de recurs absența analizei specifice acțiunii prin care se cere interzicerea folosirii mărcii, caz de casare poate fi încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - cu referire la limitele judecății în apel, stabilite de art. 476 și art. 477 C. proc. civ., citite împreună cu art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de apel, pârâtele au invocat că în cauză nu există un conflict între semnul folosit de acestea și mărcile invocate de reclamantă - argumentele privind în mod direct marca nr. x din anul 2015, pentru că în privința celei de-a doua mărci pârâtele au formulat critici în sensul absenței protecției - și au arătat în acest sens că nu există similaritate între serviciile protejate de clasele 35, 38 și 42 - pentru care este înregistrată marca nr. x - și produsele comercializate de apelantele-pârâte . Consecutiv, au argumentat și în sensul absenței riscului de confuzie.

Cu privire la aceste chestiuni, instanța de apel a arătat că ele au fost tranșate corect de prima instanță, reluând în acest sens care sunt serviciile și produsele pentru care mărcile reclamantei sunt înregistrate și subliniind că în cauză nu au vreo relevanță dezlegările Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-307/10 IP Translator.

Nu se regăsește în decizia atacată o argumentare proprie a instanței de apel cu referire la faptele relevante cauzei, dar nici la analiza concretă a similarității produselor/serviciilor pentru care mărcile sunt protejate și respectiv ale produselor/serviciilor pentru care pârâtele au folosit semnul, după cum nu se argumentează concret cu privire la riscul de confuzie, instanța de recurs identificând numai concluzia privitoare la această condiție - că publicul relevant (nedeterminat ca atare) se va afla în eroare cu privire la originea serviciilor prestate de pârâte.

Primo, argumentele dezvoltate de pârâte prin apelul lor reclamau instanței de apel o analiză aplicată faptelor speței a condițiilor cumulative pentru a se reține existența încălcării mărcii.

Reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată dispozițiile art. 39 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998 în forma la data sesizării instanței, care se referă la existența încălcării mărcii atunci când pârâtul folosește "b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă;" sau respectiv "c) un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România și dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în detrimentul renumelui acesteia."

În argumentarea cererii de chemare în judecată au fost invocate și prevederile art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, în conjuncție cu protecția pretinsă de reclamante cu privire la numele comercial.

Tribunalul, admițând acțiunea și interzicând folosirea semnului A. de către pârâte, a reținut exclusiv incidența ipotezei de la lit. b) a art. 36 alin. (2), în sensul existenței unei similarități ridicate a semnelor în conflict, precum și a unei similarități a produselor și serviciilor pentru care mărcile reclamantei sunt protejate, corelativ cu existența riscului de confuzie.

Au fost înlăturate susținerile privind incidența art. 36 alin. (2) lit. c) din legea mărcilor, nefiind analizate argumentele legate de existența unor fapte de concurență neloială și nici susținerea privind protecția numelui comercial al reclamantei.

Sentința nu a fost apelată de reclamantă sub aspectul înlăturării art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 84/1998 și nici în privința celorlalte temeiuri ale acțiunii, acestea din urmă fiind însă aduse în discuție pe calea întâmpinării formulate în apel.

Or, fiind învestită cu apelul pârâtelor ce privea inexistența încălcării (în forma absenței similarității produselor și serviciilor și respectiv a riscului de confuzie), tocmai cu privire la aceste cerințe trebuia să se dea un răspuns de către Curtea de apel, simpla validare a argumentelor primei instanțe - ele însele lacunare sub aspectul similarității produselor și serviciilor - fiind insuficientă din perspectiva exigențelor motivării hotărârii judecătorești.

Secundo, în acest context se observă și absența unei argumentări adecvate cu privire la întinderea protecției mărcilor din perspectiva mențiunilor din certificatele de înregistrare, cu referire la dezlegările din cauza C-307/10 IP Translator, care au fost greșit înlăturate de instanța de apel, iar această eroare îmbracă și forma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (2) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că prin Legea nr. 112/2020 au fost aduse modificări Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, modificări ce includ și introducerea art. 9

1

și art. 9

2

, devenite după republicare art. 10 și respectiv art. 11 din lege și care tranșează chestiunea întinderii protecției sub aspectul claselor indicate și respectiv a produselor și serviciilor, dar Legea nr. 112/2020 nu este aplicabilă cauzei ratione temporis pentru că a fost adoptată ulterior sesizării instanței.

Față de solicitarea de încetare a încălcării dreptului exclusiv asupra mărcii, relevantă este situația de fapt și întinderea protecției la momentul producerii pretinsei încălcări.

Cu toate acestea, chiar dacă la data sesizării instanței transpunerea Directivei (UE) 2015/2.436 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci nu era încă realizată, normele relevante pentru cauza de față trebuind a fi transpuse de statele membre până la data de 14 ianuarie 2019 conform art. 54 din Directivă (iar Legea nr. 112/2020 a fost adoptată în anul următor), chestiunea de drept litigioasă avea deja o rezolvare de lege lata, nefiind necesar a aștepta transpunerea directivei în dreptul intern pentru a determina corect întinderea protecției mărcii.

Astfel, prin Hotărârea CJUE în cauza IP Translator C-307/10, din 19 iunie 2012, s-a statuat în sensul că "Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretată în sensul că: produsele sau serviciile pentru care se solicită protecția prin intermediul mărcii să fie identificate de solicitant în mod suficient de clar și de precis pentru a permite autorităților competente și operatorilor economici să stabilească numai pe această bază întinderea protecției conferite de marcă.

Totodată, Curtea a reținut că Directiva "nu se opune utilizării indicațiilor generale din titlurile claselor din clasificarea prevăzută la articolul 1 din Aranjamentul de la Nisa (...) pentru a identifica produsele și serviciile pentru care se solicită protecția prin intermediul mărcii, cu condiția ca o astfel de identificare să fie suficient de clară și de precisă.", precum și că "Solicitantul unei mărci naționale care utilizează toate indicațiile generale din titlul unei anumite clase (...) trebuie să precizeze dacă cererea sa vizează toate produsele sau serviciile repertoriate în lista alfabetică a acestei clase sau numai unele dintre aceste produse sau servicii."

Mărcile reclamantei au date de depozit ulterioare publicării Hotărârii IP Translator, astfel încât aprecierea cu privire la întinderea protecției trebuie să aibă în vedere dezlegările obligatorii cuprinse în decizia CJUE evocată, iar efectele înregistrării mărcii, analizate de instanță, trebuie să fie rezultatul unei interpretări uniforme a regulilor deduse din jurisprudența CJUE, pentru ca hotărârea instanței naționale să reprezinte o aplicare a celor dezlegate prin această hotărâre.

Mai mult, în considerentele hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la data de 16 februarie 2017 în cauza C-577/14 P, având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus de D. în contradictoriu cu E. și F., s-a reținut care sunt efectele dezlegărilor cuprinse în hotărârea C-307/10:

"28 La punctul 61 din Hotărârea din 19 iunie 2012, Chartered Institute of Patent Attorneys (C-307/10, EU:C:2012:361), Curtea a considerat astfel că, pentru a respecta cerințele de claritate și de precizie impuse prin Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 2008, L 299, p. 25), solicitantul unei mărci naționale care utilizează toate indicațiile generale din titlul unei anumite clase din Clasificarea de la Nisa pentru a identifica produsele sau serviciile pentru care este solicitată protecția prin intermediul mărcii trebuie să precizeze dacă cererea sa de înregistrare vizează toate produsele sau serviciile repertoriate în lista alfabetică a clasei specifice vizate sau numai unele dintre aceste produse sau servicii. În cazul în care cererea ar include numai anumite produse sau servicii dintre cele menționate, solicitantul este obligat să precizeze care produse sau servicii aparținând acestei clase sunt vizate.

29 Totuși, trebuie amintit, în primul rând, că punctul 61 din această hotărâre îi privește nu pe titularii unei mărci deja înregistrate, ci numai pe solicitanții unor mărci.

30 În al doilea rând, la punctul 61 menționat anterior din Hotărârea din 19 iunie 2012, Chartered Institute of Patent Attorneys (C-307/10, EU:C:2012:361), Curtea se limitează să precizeze cerințele pe care trebuie să le respecte noii solicitanți de mărci naționale care utilizează indicațiile generale din titlul unei anumite clase pentru a identifica produsele și serviciile pentru care este solicitată protecția mărcii. Astfel cum a constatat avocatul general la punctul 64 din concluzii, aceste cerințe permit să se prevină situația în care nu ar mai fi posibil să se stabilească cu certitudine întinderea protecției acordate de o marcă, atunci când un solicitant utilizează toate indicațiile din titlul unei clase.

31 Prin urmare, nu se poate considera că, prin Hotărârea din 19 iunie 2012, Chartered Institute of Patent Attorneys (C-307/10, EU:C:2012:361), Curtea ar fi urmărit să repună în discuție abordarea prezentată în Comunicarea nr. 4/03 în ceea ce privește mărcile înregistrate înainte de pronunțarea acestei hotărâri. În consecință, regula enunțată la punctul 61 din hotărârea menționată nu este aplicabilă înregistrării mărcii G., care s-a produs anterior pronunțării hotărârii."

Rezultă cu suficientă claritate din această argumentare că pentru mărcile depuse la înregistrare ulterior publicării hotărârii IP Translator (cum sunt mărcile reclamantei), pentru perioada dedusă judecății pendinte, vor fi aplicabile dezlegările respective, pentru care apoi legiuitorul european și cel național au introdus reglementări corespunzătoare.

În consecință, pentru mărcile reclamantei, se consideră că protecția a fost solicitată fie pentru întreaga clasă (inclusiv lista alfabetică de produse sau servicii), dacă solicitantul a menționat expres aceasta, fie numai pentru sensul literal al produselor/serviciilor ce formează titlul clasei indicate în cererea de înregistrare, în lipsa unei asemenea precizări.

În raport cu aceste dezlegări urmează a se reface judecata