ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 18 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. S.R.L. și A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C. S.R.L. și D. S.R.L. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se constate încălcarea de către pârâte a mărcilor naționale nr. x, nr. y, nr. z, nr. w, aparținând A., efectuată prin aplicarea pe produse, fără acordul titularilor, a semnelor prezentate în cuprinsul cererii, prin acțiunile de export, import și respectiv comercializare pe teritoriul României a produselor; interzicerea folosirii de către pârâte, în activitatea comercială, pe teritoriul României, a unor semne identice sau similare eu mărcile naționale nr. x, nr. y, nr. z, nr. w, aparținând reclamantelor, pentru produse din clasa 33 si servicii asociate din clasa 35, în speță servicii de export, import, prezentare si comercializare a acestor produse; obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecită ocazionate de prezenta cerere.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 84/1998 și cele ale C. proc. civ.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate decăderea reclamantei A. S.R.L. din dreptul la marca figurativă nr. x.

Prin cererea formulată la data de 31 august 2018, reclamantele au precizat cadrul procesual, arătând că înțeleg să continue procesul exclusiv cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L.

Prin aceeași cerere au învederat că acțiunea în contrafacere este întemeiată exclusiv pe drepturile A. care decurg din mărcile înregistrate nr. y/31.07.2001, nr. z/31.10.2011 și nr. w din 1.10.2013, cu excluderea mărcii naționale figurative nr. x, întrucât în temeiul dispozițiilor art. 45 din Legea 84/1998 reclamanta A. S.R.L. a renunțat la marca națională figurativă nr. x, drepturile reclamantei fiind stinse în întregime cu privire la întreaga lista de produse a mărcii din clasa 33.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 492/19.03.2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea precizată, a constatat că pârâta încalcă mărcile naționale ale reclamantei nr. y, z, w, prin aplicarea pe produse, fără acordul titularilor a unor semne identice sau similare, prin acțiunile de import, export, comercializare pe teritoriul României a produselor; a interzis pârâtei folosirea în activitatea comercială pe teritoriul României a unor semne identice sau similare cu mărcile nr. y, z, w, aparținând reclamantelor pentru produsele din clasa 33 și servicii asociate din clasa 35, în speță servicii de export, import, prezentare și comercializare a acestor produse; a respins cererea reconvențională, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta pârâtă A. S.R.L. a sumei de 22.528,90 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 6000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat; în urma compensării, cheltuielile de judecată acordate reciproc, a obligat pe pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă A. a sumei de 16.528 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Prin încheierea de ședință din 23 iunie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamantele A. S.R.L. și A. S.R.L., a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 492/19.03.2019 în sensul că: acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu ambele pârâte, astfel încât alin. (2) și (3) ale dispozitivului vor avea următorul conținut: constată că pârâtele încalcă mărcile naționale ale reclamantei nr. x, z,w, prin aplicarea pe produse, fără acordul titularilor a unor semne identice sau similare, prin acțiunile de import, export, comercializare pe teritoriul României, interzice pârâtelor folosirea în activitatea comercială pe teritoriul României a unor semne identice sau similare cu mărcile nr. y,z,w, aparținând reclamantelor pentru produse din clasa 33 și servicii asociate din clasa 35, în speță servicii de export, import, prezentare și comercializare a acestor produse.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 1336/13.10.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de ambele pârâte împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea principală, ca neîntemeiată; a obligat reclamantele la 16.921 RON către pârâta B. S.R.L. reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță; a păstrat soluția de respingere a cererii reconvenționale, ca rămasă fără obiect; a obligat intimatele la 11.828,75 RON către apelanta B. reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile menționate, au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. și A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva aplicării greșite a art. 36 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 84/1998 și susținând, în esență, următoarele:

- deși obiectul acțiunii de încălcare este reținut în mod corect, în sensul că problema se reduce la comparația dintre elementul figurativ (capul de dac) din mărcile y, z și w ale reclamantei și cel folosit de pârâtă (bustul de dac), instanța de apel nu s-a raportat la asemănările dintre elementele de comparat, așa cum prevede legiuitorul în art. 36 din Legea nr. 84/1998, care se referă la asemănarea semnului cu marca, ci a luat în considerare în mod exclusiv diferențele/deosebirile dintre elementele de comparat: diferențele din punct de vedere fonetic, deosebirile date de elementele verbale puternic diferite, utilizarea unor elemente verbale net diferite apte să diferențieze produse de aceeași natură, diferențe de trăsături, colorit, așezare a căciulii, vestimentație, etc., imaginile de dac luate în ansamblu în fiecare dintre cele două reprezentări diferă una de cealaltă suficient de mult încât să nu genereze risc de confuzie și să nu ducă la intersectarea cu sfera de protecție a mărcilor reclamantelor;

- recurentele au arătat că sunt de acord cu motivația instanței de fond, care a identificat asemănările existente dintre familia de mărci și semnul în litigiu utilizat de apelantele-parate, respectând cerințele art. 36 din Legea mărcilor, luând în considerare toate detaliile mărcilor reclamantelor și ale semnului utilizat de apelante și arătând că imaginea de ansamblu este identică, cu motivarea că este vorba de un cap bărbătesc de geto-dac cu capișon și barbă și că trăsăturile fizionomice sunt asemănătoare, produsele sunt identice - vinuri, riscul de confuzie, incluzând și riscul de asociere este evident;

- recurentele au susținut existența unor asemănări între mărcile înregistrate (fiecare în parte și privite ca familie de mărci) și semnul care încalcă aceste mărci utilizat pe piață de apelantele-pârâte, și anume: imaginea identică de ansamblu reprezentată de un cap bărbătesc de geto-dac, matur, dârz, cu barbă + capișon + gât; forma cvasi-identică a capișonului, inclusiv a cutelor; trăsăturile feței foarte asemănătoare: nas, frunte, gură, barbă extinsă pe obraz, urechi și sprâncene, expresie severă a feței;

- în lipsa unei analize a asemănărilor/similarității dintre elementele comparative, instanța de apel a ajuns la concluzia greșită că imaginile de dac luate în ansamblu în fiecare dintre cele două reprezentări diferă una de cealaltă suficient de mult încât să nu genereze risc de confuzie și să nu ducă la intersectarea cu sfera de protecție a mărcilor reclamantelor;

- recurentele au apreciat că analiza comparativă a instanței de apel dintre un bust și un cap de dac este eronată în condițiile în care semnul utilizat de partea adversă este un fragment superior dintr-un bust de dac, iar elementele figurative din mărcile nr. y, z și nr. w aparținând recurentelor sunt un cap de dac cu gât și, în cazul mărcii q, partea superioară a bustului, reprezentările fiind astfel foarte asemănătoare;

- în ceea ce privește termenul de bust, pe care îl utilizează instanța de apel pentru semnul utilizat de pârâte, recurentele au susținut că analiza instanței de apel nu a fost făcută din perspectiva consumatorului mediu, așa cum cere norma de drept material, ci din punctul de vedere al unui artist (pictor, sculptor, desenator etc.), întrucât a ales pentru termenul de bust semnificația utilizată în domeniul artelor, iar nu din limbajul curent, care este limbajul consumatorului mediu;

- semnul utilizat de apelante nu reprezintă un bust pentru consumatorul mediu, întrucât nu cuprinde pieptul (componenta dintre gât și talie) și nici corpul până la talie și nici partea superioară a corpul uman, întrucât nu cuprinde umerii și nici pieptul acestuia;

- elementul figurativ utilizat de apelante nu are pentru consumatori caracteristicile estetice ale busturilor celebre (menționate de părți, inclusiv apelanta-pârâtă B. S.R.L.) pentru că forma lor este tridimensională (în spațiu) nu se regăsește în semnul aflat în litigiu, cel mult se poate vorbi de impresia de profunzime pentru semnul utilizat de pârâte în contextul unei tehnici de realizare artistică identice; dacă bustul este partea superioară a corpului atunci aceasta ar trebui să se delimiteze de partea inferioară a corpului, iar partea superioară ar fi bustul și ar trebui să cuprindă și pieptul, element care nu apare în semnul utilizat de apelante; prin urmare nu este vorba de un bust, cum corect a arătat instanța de fond;

- chiar luând în calcul deosebirile dintre elementele de comparat, dintre familia de mărci aparținând firmelor A. și semnul în litigiu instanța de fond a concluzionat că elementele caracteristice sunt aceleași, prezentarea pe sticla de vin frontal sau din profil constituind un detaliu secundar în amintirea imperfectă a consumatorului;

- este eronată concluzia instanței de apel cu privire la faptul că imaginile de dac luate în ansamblu în fiecare dintre cele două reprezentări diferă una de cealaltă suficient de mult încât să nu genereze risc de confuzie și să nu ducă la intersectarea cu sfera de protecție a mărcilor reclamantelor;

- instanța de apel nu s-a raportat la produsele în litigiu și nu a constata identitatea acestora (vinuri): reclamantele nu au revendicat un drept exclusiv asupra unei ideii de dac și nici asupra oricărei imagini de dac, ci doar asupra drepturilor care rezultă din înregistrarea familiei de mărci nr. y, nr. z și nr. w, adică protecția legală care rezultă din norma de drept material încălcat;

- singura referire la produsele în discuție a instanței de apel este cu privire la reținerea susținerilor apelantei referitoare la tendința consumatorului vitivinicol de a recunoaște vinul prin referire la elementul verbal, precum și atenția acordată originii, unuia dintre produse fiind autohton, iar celălalt de import;

- în ceea ce privește criteriul provenienței vinurilor (România versus import), la care face tangențial trimitere instanța de apel, recurentele au apreciat că acesta nu poate fi un criteriu de departajare suficient de clar pentru vinuri. Vinurile pârâtelor provin din Republica Moldova, adică din zone învecinate vitivinicole, iar produsele din România Moldova nu sunt pe deplin receptate de consumatori ca fiind de import, datorită istoriei și limbii comune, fiind mai degrabă asimilate cu produsele naționale;

- instanța de apel a apreciat în mod corect că reclamantele nu au dobândit protecție cu privire la însăși ideea de dac sau cu privire la orice imagine de dac, însă reține acest aspect ca fiind în mod eronat un argument al recurentelor, iar nu ca o apărare a apelantei B. S.R.L.; reclamantele nu au revendicat un drept exclusiv asupra unei ideii de dac și nici asupra oricărei imagini de dac, ci doar asupra drepturilor care rezultă din înregistrarea familiei de mărci nr. y, nr. z si nr. w, adică protecția legală reglementată de norma de drept material încălcată;

- elementul figurativ din mărcile reclamantelor prezintă suficiente asemănări cu semnul utilizat de pârâte pentru a genera un risc de confuzie și asociere pentru consumatorii de vinuri, fără să fie vorba de un monopol al reclamantelor asupra unui concept (în cazul acesta conceptul unui dac), care poate fi utilizat și de alți terți atâta timp cât prevederile art. 36 din Legea Mărcilor cu privire la contrafacere nu sunt îndeplinite.

III. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate, ca legală, și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la inadmisibilitatea recursului, invocată în raport de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., intimata-pârâtă a arătat că în dezvoltarea motivelor de recurs se critică de către recurente stabilirea situației de fapt reținută de către instanța de apel, aspect ce vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea deciziei atacate.

Recurentele-reclamante au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea argumentelor intimatei-pârâte B. S.R.L. în ceea ce privește inadmisibilitatea recursului, reiterând solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, admiterea acțiunii, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 20.09.2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantele A. S.R.L. și A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1336 A din data de 13 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data 17.01.2023, în ședință publică, cu citarea părților.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Prin decizia recurată, instanța de apel, admițând apelul pârâtelor și procedând la evocarea fondului, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind, în esență, că nu există risc de confuzie între mărcile reclamantelor și semnul utilizat de către pârâte în activitatea comercială.

Se impune a se sublinia faptul că determinarea riscului de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere între semne, reprezintă scopul analizei presupuse de o corectă aplicare a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (în forma de la data cererii de chemare în judecată-18.05.2018), potrivit cărora titularul unei mărci înregistrate poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său, "un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă".

Prin motivele de recurs, s-a susținut, în esență, că instanța de apel a ajuns la concluzia inexistenței unui risc de confuzie între semnele comparate raportându-se la diferențe/deosebiri, iar nu la asemănările dintre elementele de comparat, de asemenea, fără a ține cont de identitatea produselor și fără a ține cont de faptul că cel puțin una din mărcile recurentelor, și anume elementul figurativ, nu este un simplu cap de dac, după cum nici elementul utilizat de pârâte nu este un bust de dac, ci un fragment de bust de dac.

Înalta Curte reține, în primul rând, că analiza efectuată de către instanța de apel s-a limitat la comparația dintre semnul utilizat de către pârâte și elementul figurativ ce se regăsește în toate cele trei mărci ale reclamantelor invocate prin cererea în contrafacere din prezenta cauză.

Acest mod de analiză reprezintă premisa examinării motivelor de recurs, în condițiile în care recurentele-pârâte nu au formulat vreo critică pe acest aspect, ci dimpotrivă, au achiesat la atare constatare, arătând explicit că este corectă aprecierea instanței de apel potrivit căreia chestiunea esențială în cauză rezidă în comparația dintre elementul figurativ din mărcile reclamantelor și cel folosit de către pârâte.

Pe de altă parte, una dintre mărcile reclamantelor, respectiv marca înregistrată sub nr. x, este compusă exclusiv din elementul figurativ, iar semnul utilizat de către pârâte în activitatea comercială corespunde tot unui element figurativ, astfel încât eventuala constatare a întrunirii cerințelor de aplicare a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cel puțin în privința uneia dintre mărcile înregistrate de către reclamante ar fi suficientă pentru admiterea cererii de chemare în judecată.

În al doilea rând, verificarea legalității deciziei de apel din perspectiva aplicării normei de drept substanțial incidente presupune determinarea corectei raportări a analizei comparative efectuate la criteriile sau regulile desprinse din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, conturată în interpretarea normelor de drept european transpuse prin legea națională și al căror efect util trebuie asigurat de către instanța de judecată într-un litigiu în care se pune problema aplicării dispozițiilor de drept intern.

O asemenea verificare nu include, însă, reaprecierea situației de fapt stabilite de către instanța de apel, chiar dacă aplicarea corespunzătoare a legii se raportează la circumstanțele particulare ale speței, întrucât atribuțiile instanței de control judiciar sunt circumscrise aprecierii legalității, iar nu și a temeiniciei deciziei recurate, aceasta din urmă nefiind vizată de motivele de casare descrise în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În contextul celor anterior expuse, Înalta Curte constată că nu este fondată critica recurentelor referitoare la raportarea instanței de apel, în analiza riscului de confuzie între semnele comparate, exclusiv la diferențele dintre acestea, iar nu la asemănările lor, în acord cu exigențele art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Astfel, este util a reaminti că din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă faptul că similitudinea vizuală, auditivă și conceptuală dintre semnele în conflict, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere între semne, se stabilește pe baza impresiei de ansamblu create publicului relevant, astfel încât percepția asupra unor astfel de semne pe care o are consumatorul produselor respective joacă un rol determinant.

Cât privește publicul relevant, instanța de apel a reținut în prezenta cauză doar că este format din consumatorii vitivinicoli, fără a restrânge, însă, sfera acestora la persoanele de specialitate și nici măcar la persoanele ce posedă cunoștințe bogate în domeniu, al căror nivel de atenție este peste medie și care, în studierea produsului, observă inclusiv amănunte legate de originea acestuia.

Prin urmare, nu există nicio rațiune pentru a se infirma constatarea potrivit căreia aprecierea globală a riscului de confuzie se raportează la publicul larg, respectiv la un consumator mediu al produselor, rezonabil de atent și de informat (astfel cum este definit de către CJUE, începând cu hotărârea din 22.06.2019 pronunțată în cauza C-342/97 Lloyd Schuhfabrik Meyer, pct. 26).

Totodată, trebuie subliniat că, potrivit Curții de Justiție, comparația fonetică este irelevantă în examinarea similarității dintre o marcă pur figurativă și o altă marcă, întrucât un asemenea semn nu poate fi pronunțat ca atare, necesitând o descriere verbală a conținutului său (a se vedea, de exemplu, hotărârile din cauzele T-21/15 Franmax/EUIPO, pct. 75, cu jurisprudența citată, respectiv T-407/15 Monster Energy/EUIPO, pct. 56).

În aceste condiții, cu atât mai mult comparația auditivă nu are relevanță în cazul a două mărci figurative, precum în cauză, astfel încât interesează exclusiv evaluarea similarității vizuale și conceptuale.

Din considerentele deciziei recurate, reiese că instanța de apel a descris fiecare semn figurativ în parte, ajungând la concluzia că cele două reprezentări au elemente care le diferențiază destul de mult, încât cel utilizat de către pârâte să nu fie considerat o imitație a celui din mărcile reclamantelor.

O asemenea concluzie echivalează cu recunoașterea similarității vizuale, din moment ce, în aprecierea instanței, pe baza descrierii reprezentărilor, este exclusă imitarea, adică reproducerea de către pârâte, de o manieră identică sau cvasi-identică, a reprezentării umane ce corespunde semnului figurativ al reclamantelor.

Astfel, este suficient a se constata că instanța de apel, contrar susținerilor recurentelor, a luat în considerare nu numai deosebirile, ci și asemănările dintre cele două reprezentări, fără ca situația de fapt ce rezultă din descrierea semnelor comparate, realizată prin decizia recurată, să poată fi reevaluată, potrivit celor deja expuse, referitoare la prerogativele acestei instanțe de control judiciar, circumscrise verificării legalității deciziei de apel.

Recurentele sunt nemulțumite, în realitate, de descrierea făcută sau, mai exact, de termenii în care aceasta s-a realizat, cu referire la părțile corpului omenesc vizibile în reprezentări, în sensul că semnul pârâtelor nu ar releva un "bust", conform semnificației din limbajul curent, iar semnul reclamantelor nu ar conține doar capul. Sunt subliniate, așadar, asemănări care ar fi fost omise din examinarea comparativă, constând în părți ale corpului care, în opinia recurentelor, pot fi identificate în cele două reprezentări umane.

Or, aceste susțineri indică tocmai luarea în considerare a similitudinilor de către instanța de apel, de vreme ce se reproșează omiterea unora dintre ele în analiza efectuată, iar, pe de altă parte, se impune a se constata că respingerea sau, dimpotrivă, confirmarea susținerii pe aceste aspecte de către instanța de recurs ar presupune reevaluarea descrierii făcute prin decizia recurată, ceea ce nu poate fi acceptat în stadiul actual al procesului.

În același timp, se constată că, deși se reproșează instanței de apel absența unei analize făcute din perspectiva consumatorului mediu, chiar recurentele propun o abordare a examinării comparative care se îndepărtează de percepția acestuia.

În această privință, trebuie subliniat că jurisprudența CJUE a precizat că un consumator obișnuit al produsului, rezonabil de atent și de informat, percepe o marcă în mod normal ca un tot și nu face o examinare a diferitor detalii ale acesteia. Or, recurentele accentuează, de fapt, prezența unor componente grafice ce corespund unor detalii din cele două reprezentări.

Din susținerile regăsite în motivarea recursului reiese că, dintre părțile corpului uman ce ar releva o asemănare între semne, practic, gâtul ar fi fost omis, în mod eronat, de către instanța de apel, din moment ce se pretinde că semnul reclamantelor nu este "un simplu cap de dac", iar elementul utilizat de pârâte nu este un bust de dac, ci "un fragment de bust de dac". Totodată, recurentele au reiterat elemente precum forma cvasi-identică a capișonului, inclusiv a cutelor; trăsăturile feței foarte asemănătoare.

Prin urmare, recursul semnalează amănunte de reprezentare figurativă care, distinct de integrarea lor în situația de fapt stabilită, ce se impune ca atare în prezenta cale de atac, nu alterează percepția consumatorului mediu, a cărui atenție este captată de imaginea de ansamblu, fără observarea elementelor de detaliu.

În ceea ce privește similaritatea conceptuală, trebuie reamintit că, potrivit jurisprudenței constante a CJUE, acest tip de similaritate decurge din faptul că semnele comparate utilizează imagini care concordă în conținutul lor semantic (hotărârea din cauza C-251/95 Sabel/Puma, pct. 24).

De asemenea, în aprecierea globală a riscului de confuzie, diferențele conceptuale dintre două semne pot neutraliza similitudini auditive și vizuale între acestea, în măsura în care cel puțin unul dintre aceste semne are, din perspectiva publicului relevant, o semnificație clară și determinată, astfel încât acest public să o poată sesiza imediat (a se vedea în acest sens, hotărârea din 12.01.2006 din cauza C-361/04 Ruiz-Picasso, pct. 20, hotărârea din 23.03.2006 din cauza C-206/04 Mühlens/OAPI, pct. 35).

Prin decizia recurată, s-a reținut că pârâtele utilizează o figură din aceeași specie, suficient de diferită de elementul figurativ din mărcile reclamantelor pentru a împiedica extinderea protecției conferite asupra unei figuri umane concrete prin înregistrarea mărcii figurative asupra întregului concept din care se trage respectivul element figurativ.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a apreciat că semnul pârâtelor relevă un conținut semantic diferit de cel vehiculat de marca figurativă a reclamantelor, ceea ce echivalează cu inexistența similarității conceptuale, în măsura în care conceptul este însăși imaginea unui dac.

Din această perspectivă, se constată că marca figurativă a reclamantelor nu se îndepărtează de reprezentarea tradițională pe care orice persoană ar putea să o asocieze cu "imaginea unui dac", prin reamintirea unei imagini imprimate în percepția colectivă, pe care tinde să o recunoască într-o reprezentare figurativă ori să o alăture în mod mecanic unei eventuale denumiri, atunci când se confruntă cu aceasta.

Figura prezentată din profil corespunde "imaginii unui dac" vehiculate în mod obișnuit, aparținând unui bărbat cu barbă și capul acoperit, ce este asociat cu virtuți precum tărie de caracter, curaj, stoicism etc., care se reflectă în aspectul fizic și, în special, imprimă o anumită expresie a trăsăturilor ("severă", potrivit termenilor folosiți de către recurente).

Nu aceasta este, însă, situația și în privința semnului utilizat de către pârâte, care prezintă imaginea unui bărbat cu barbă văzut din față, dar într-o postură specifică, mai degrabă, unei sculpturi (astfel cum s-a arătat prin decizia recurată). Or, o asemenea reprezentare statuară este percepută de către orice persoană (așadar, și de către consumatorul mediu) ca reflectarea imaginii unei personalități istorice consacrate, a cărei individualitate este astfel marcată, iar nu în mod necesar cu imaginea unui dac, ce se grefează pe imaginea familiară pe care orice persoană o păstrează în minte și care este recunoscută în reprezentarea din marca figurativă a reclamantelor.

În aceste condiții, se constată, în contextul riscului de confuzie, că diferențele conceptuale dintre două semne pot neutraliza similitudinile vizuale reținute, astfel încât susținerile recurentelor nu sunt apte să infirme concluzia la care a ajuns instanța de apel în examinarea comparativă a semnelor în conflict, aceea a inexistenței riscului de confuzie.

Cât privește chestiunea identității produselor cărora le sunt destinate semnele comparate, se impune a se constata că, într-adevăr, acest aspect constituie unul dintre factorii relevanți în evaluarea globală a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, dar importanța care trebuie acordată acestuia, după cum și determinarea ponderii celorlalți factori care pot fi luați în considerare în această analiză, relevă situația de fapt, stabilită pe baza probelor administrate, care, însă, potrivit celor deja expuse, nu poate fi reapreciată în această etapă procesuală.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pe temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către intimata-pârâtă B. S.R.L., se reține că, prin înscrisurile depuse la termenul de judecată din 17.01.2023 și aflate la dosar recurs, respectiv factura seria x nr. x din data de 31 martie 2022 și extras de cont cu privire la tranzacția din data de 18 aprilie 2022, s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 1.4604,25 RON, solicitate și ocazionate de judecarea prezentului recurs.

Înalta Curte constată că se impune, însă, reducerea cuantumului acestor cheltuieli, în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ținându-se cont de împrejurarea că prezenta cauză a fost soluționată la primul termen de judecată acordat în ședință publică, totodată, de faptul că prin întâmpinarea redactată de către apărătorul ales se reiterează apărări formulate în cursul procesului.

În consecință, Înalta Curte va obliga pe recurentele-reclamante A. S.R.L. și A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.000 RON, reduse potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A. S.R.L. și A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1336 A din data de 13 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentele-reclamante A. S.R.L. și A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.000 RON, reduse potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2023.