ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1912/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele;

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2020, pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea înregistrării mărcii nr. 162153, cu denumirea "C.", înregistrată pentru produse din clasa 35 "Publicitate, managementul afacerilor; administrarea afacerilor; funcții de birou", cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 1559/13.10.2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea, a dispus anularea înregistrării mărcii individuale combinate având nr. 162153, număr de depozit x, cu denumirea "C.", cu element figurativ, pentru lista de produse conform clasificării Nisa 35 și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1252 RON, cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 1754A/8.12.2021 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței menționate.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul B., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 84/1998.

Motivul de refuz prevăzut de acest text de lege presupune îndeplinirea următoarelor condiții: semnele trebuie să fie identice sau similare; marca oponentului trebuie să aibă o reputație, dobândită anterior depunerii mărcii contestate; utilizarea mărcii contestate ar profita în mod nedrept sau ar fi în detrimentul caracterului distinctiv sau reputației mărcii anterioare.

În ceea ce privește prima condiție, între mărcile ce fac obiectul cauzei exista foarte multe diferențe din punct de vedere vizual, conceptual și fonetic.

Din punct de vedere vizual, mărcile în conflict sunt diferite, datorită prezenței elementului D. doar în cadrul semnului pârâtului, modului de scriere, iar elementele grafice color alăturate elementelor verbale sunt diferite în toate cele trei cazuri, prin poziția, forma și dimensiunea lor și a scrisului.

Mărcile în conflict sunt diferite și din punct de vedere fonetic, prin numărul de elemente verbale, în raport de care acestea vor fi pronunțate diferit de publicul consumator din România; pronunția mărcii "C." nu se va rezuma la cuvintele "C.", având în vedere că niciunul nu poate fi perceput ca dominant.

Conform celor stabilite în jurisprudența europeană, impresia fonetică globală produsă de un semn este influențată în mod particular de numărul și succesiunea silabelor. Ritmul comun și intonația semnelor joacă un rol important în modul în care semnele vor fi percepute fonetic. Prin urmare, elementele cheie în determinarea trăsăturilor fonetice generale ale unei mărci sunt silabele, succesiunea și intonația acestora în mod consecutiv. Mărcile intimatei-reclamante, "E." și "E." vor fi pronunțate relativ ușor de către publicul din România și diferit de marca pârâtului.

Sensul cuvintelor din fiecare marcă este diferit, prin urmare și mărcile sunt diferite din punct de vedere semantic (conceptual). La marca pârâtului, sensul ce reiese din interpretarea textului este cel de bere artizanală adresată doar unei anumite categorii de consumatori, referindu-se, astfel, strict la produs, în timp ce în cazul celorlalte două mărci interpretarea semantică arată că se referă la producători, iar nu la produs în sine.

Cu privire la cea de-a doua condiție, în ciuda susținerilor intimatei-reclamante pe care și le-au însușit ambele instanțe de fond, mărcile intimatei-reclamante nu puteau dobândi renume între datele de depozit, adică în intervalul 2017-2018.

Instanțele au analizat în mod greșit și nelegal dovezi de utilizare din anul 2019, în loc să se limiteze la data de depozit a cererii mărcii ulterioare, adică 2018. În decurs de un an de zile, o marcă poate dobândi renume pe un teritoriu doar dacă promovarea este foarte agresivă, ceea ce nu s-a întâmplat.

Astfel, din probele administrate de intimata-reclamantă nu rezultă întinderea folosirii semnului sau gradul de cunoaștere de către public a semnului, nefiind probate nici demersurile de promovare a acestuia, nici volumul de vânzări a produselor ce au purtat semnul sau alte elemente care puteau proba notorietatea.

Prin urmare, instanța de apel a reținut în mod greșit îndeplinirea acestui criteriu pentru argumentarea unei folosiri fără drept, în vederea obținerii unui venit necuvenit de către pârât.

De asemenea, în toate documentele pe care intimata-reclamantă le-a depus la dosar (facturi, oferte, contracte, poze de pe diverse site-uri, poze de la evenimente, etc.), apare foarte clar doar marca individuală combinată anterioară înregistrată în România sub nr. x din data de 15.11.2017 având număr de depozit reglementar x, cu denumirea "E.", care nu are nicio similitudine cu marca contestată.

Ca atare, nu sunt suficiente elemente care să susțină notorietatea mărcii anterioare la nivelul teritoriului relevant și al publicului, deci gradul înalt de distinctivitate dobândit care conduce la un risc de confuzie ridicat.

În ceea ce privește a treia condiție, recurentul-pârât a susținut că, dată fiind perioada de timp limitată între depozitele celor două mărci, nu s-a demonstrat de către cele două instanțe că utilizarea mărcii contestate ar profita în mod nedrept sau ar fi în detrimentul caracterului distinctiv sau reputației mărcii anterioare.

În ce privește reaua-credință la înregistrarea mărcii, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a analizat în mod sumar acest aspect de anulare a mărcii și contrar jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție și aprecierilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care se regăsesc în Decizia pronunțată în data de 11.06.2009 în cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprungli AG contra Frantz Hauswirth Gmbh), potrivit cărora reaua-credință este asimilabilă întotdeauna fraudei și presupune săvârșirea unor acte de atingere a dreptului altuia cu intenție.

Intimata-reclamantă nu a probat în niciun fel faptul că pârâtul a înregistrat marca cu fraudarea legii sau a drepturilor sale, nefiind îndeplinite condițiile cerute pentru aplicarea dispozițiilor de la art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

În primul rând, singura marcă folosită de către intimata-reclamantă în promovarea sa este marca individuală combinată înregistrată în România sub nr. x din data de 15.11.2017, având număr de depozit reglementar x, cu denumirea "E.", care nu doar ca nu creează niciun fel de confuzie cu marca pârâtului, dar nici nu a fost analizată de către instanța de fond.

În al doilea rând, chiar daca marca pârâtului a fost înregistrată în cursul anului 2019, cererea de înregistrare a fost depusă la data de 24.10.2018, adică anterior înregistrării de către reclamantă a mărcii individuale combinate nr. x din 27.06.2019, având număr de depozit reglementar x cu denumirea "E.".

Prin urmare, atât timp cât la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii, pârâtul nu putea să prevadă că reclamanta va înregistra o marcă nouă, nici nu putea urmări obținerea unui profit de pe urma "renumelui" unei mărci neînregistrate, motiv pentru care reaua-credință nu subzistă.

În al treilea rând, contractul de vânzare cumpărare produse încheiat între societatea F. S.R.L., al cărui asociat este pârâtul și societatea E. S.R.L. (în care sunt aceiași asociați și același administrator ca și în cazul societății reclamante), precum și factura emisă pentru suma de 527,78 RON nu fac dovada relei-credințe, întrucât au fost încheiate în septembrie 2019, adică la 1 an de la data la care pârâtul a depus cererea de înregistrare a mărcii.

În al patrulea rând, în timp ce pârâtul folosește marca sa pe toate produsele comercializate, în magazinele de desfacere, pe site-urile de promovare, pe actele emise de către societate, etc., intimata-reclamantă nu folosește în același fel marca sa "E.".

Astfel, elementele componente, verbale și figurative ale mărcii subsemnatului sunt diferite de ale oricăreia dintre mărcile aparținând reclamantei, iar din punct de vedere psihologic, produc un efect vizual distinct și diferit, care nu poate fi confundat de consumator, indiferent de tipul acestuia. Totodată, din punct de vedere fonetic, există diferențe ce oferă consumatorului suficiente elemente pentru a identifica, diferenția și recunoaște mărcile în conflict, fără risc de a le confunda.

Prin urmare, în prezenta pricină nu s-a probat o eventuală fraudă din partea pârâtului la înregistrarea mărcii.

III. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat a se constata nulitatea recursului, pe temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a nemotivării sale.

Recurentul-pârât B. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondate a apărărilor invocate prin întâmpinare și admiterea recursului.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către intimata – pârâtă prin întâmpinare, se constată că nu este fondată, întrucât motivele de recurs sunt susceptibile de a fi evaluate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chiar dacă numai în parte, pentru considerentele ce vor fi expuse în analiza acestora.

În conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

A contrario din acest text de lege, nu intervine sancțiunea nulității recursului în integralitatea sa în situația în care au fost invocate mai multe motive de recurs, iar unele sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Împrejurarea că sancțiunea nulității nu poate fi aplicată recursului în ansamblu nu exclude, însă, înlăturarea de la analiză a acelor susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ori sunt formulate omisso medio.

Astfel, nu constituie motive de casare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. susținerile părții cu privire la situația de fapt stabilită în evocarea fondului de către instanța de apel și care tind la reaprecierea probatoriului administrat, întrucât reevaluarea elementelor faptice care au condus la pronunțarea deciziei de apel interesează temeinicia acesteia, a cărei verificare nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, rezultă din art. 488 alin. (2) C. proc. civ. că motivele de casare prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite dacă nu au fost invocate pe calea apelului ori în cursul judecării apelului, deși invocarea lor era posibilă.

Prin urmare, formularea direct în recurs a unui motiv nou sau a unei noi apărări împiedică analiza sa de către instanța de control judiciar.

În consecință, excepția nulității recursului va fi respinsă, urmând, însă, a fi cercetate în concret doar acele critici susceptibile de încadrare în cazurile de recurs prevăzute de lege și cele care nu sunt formulate omisso medio.

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe prin care a fost anulată înregistrarea mărcii nr. x, cu denumirea "C.", înregistrată de către pârâtul B. pentru produse din clasa 35 "Publicitate, managementul afacerilor; administrarea afacerilor; funcții de birou", pentru motivele de nulitate prevăzute de art. 6 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 84/1998, respectiv de art. 47 alin. (1) lit. c) din același act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea 84/1998, "o marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă: a) marca este identică sau similară cu o marcă anterioară înregistrată în România, în sensul prevederilor alin. (2), și dacă aceasta este destinată a fi înregistrată ori este deja înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care marca anterioară a fost înregistrată, când marca anterioară se bucură de un renume în România și dacă prin folosirea mărcii ulterioare s-ar obține un profit necuvenit din caracterul distinctiv și renumele mărcii anterioare ori dacă folosirea ar fi în detrimentul caracterului distinctiv sau al renumelui mărcii anterioare."

Totodată, motivul de nulitate prevăzut de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 are în vedere solicitarea cu rea-credință a înregistrării mărcii.

Motivele de recurs conține critici în legătură cu ambele motive de nulitate a înregistrării mărcii pârâtului, susținându-se, în esență, încălcarea legii de către instanța de apel.

În ceea ce privește modul de aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (4) lit. a) din Legea 84/1998, recurentul-pârât s-a referit la fiecare dintre condițiile prevăzute în textul de lege, anume identitatea sau similaritatea semnelor, renumele mărcii anterioare și riscul de vătămare a mărcii anterioare prin folosirea mărcii ulterioare.

În privința primei condiții, a fost criticată aprecierea instanței de apel privind existența similarității mărcilor în conflict, date fiind multiplele diferențe între mărci, din punct de vedere vizual, conceptual și fonetic, pe care pârâtul le-a menționat în cadrul motivelor de recurs, reiterând susținerile formulate în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte constată că analiza instanței de apel referitoare la similaritatea semnelor comparate nu a ignorat diferențele existente între acestea, motiv pentru care nu s-a reținut identitatea semnelor, ci dimpotrivă, a evaluat atât elementele de diferențiere, cât și asemănările, cu scopul de a determina impresia de ansamblu produsă de fiecare dintre mărci în percepția publicului relevant.

O astfel de evaluare corespunde regulilor desprinse din jurisprudența CJUE formată în interpretarea prevederilor din directiva de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci, transpusă în Legea nr. 84/1998 prin integrarea unor norme echivalente celor ale directivei. Incontestabil, atare jurisprudență nu poate fi ignorată în interpretarea și aplicarea legii naționale prin care a fost transpusă directiva, în sensul că semnificația dată de CJUE unor noțiuni autonome din directivă (și din regulamentul mărcii Uniunii Europene, deopotrivă) se impune instanței naționale în aplicarea legii la circumstanțele particulare ale speței.

Astfel, potrivit CJUE, pentru a fi îndeplinită condiția referitoare la similitudine - din textul corespondent celui al art. 6 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 84/1998 -, nu este necesar să se demonstreze că există, în rândul publicului interesat, însuși riscul de confuzie între marca anterioară, care se bucură de renume, și marca solicitată, precum în cazurile de identitate sau similaritate semne și identitate sau similaritate între produse și servicii, din alte ipoteze legale, fiind suficient riscul de asociere în percepția publicului relevant.

Existența unei astfel de legături trebuie apreciată în mod global, în funcție de toți factorii pertinenți ai cauzei. Compararea semnelor trebuie, în ceea privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre mărcile în cauză, să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând seama în special de elementele lor distinctive și dominante (hotărârea din cauza T-181/05, pct. 64-65 cu jurisprudența acolo citată).

De asemenea, CJUE a statuat în mod constant că aprecierea individuală a impresiei de ansamblu produse consumatorului mediu presupune a se analiza, în fiecare caz în parte, componentele semnului și ponderea lor relativă în percepția publicului pentru a se determina, în funcție de circumstanțele specifice ale speței, impresia de ansamblu produsă de semnele în cauză în memoria publicului respectiv (hotărârea din cauza C-591/12 Bimbo, pct. 34 și 36). Aprecierea similarității se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant numai dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile (hotărârea din cauza C–193/06 Nestlé).

Pe acest temei, similaritatea mărcilor în conflict nu se realizează prin stabilirea diferențelor dintre semne, astfel cum preconizează recurentul-pârât, ci prin analiza, în cadrul fiecăreia dintre mărcile comparate, a caracterului dominant și distinctiv al elementelor componente, precum și impactul lor în percepția publicului, cu finalitatea determinării impresiei de ansamblu produse de semnele în cauză în memoria publicului respectiv.

Or, în prezenta cauză, instanța de apel, confirmând considerentele primei instanțe, a stabilit caracterul dominant și distinctiv al sintagmei "E." în cadrul mărcilor reclamantei și echivalentul acesteia "C." în cadrul mărcii pârâtului, prin poziționare, mărime și mesaj transmis, considerând că acestea se impune pregnant în percepția publicului, impact pe care nu îl au celelalte elemente verbale și grafice din fiecare marcă, care au doar un rol secundar în imaginea de ansamblu.

Din acest punct de vedere, trebuie reamintit că, potrivit CJUE, atunci când se compară mărci compuse atât din elemente figurative, cât și din elemente verbale, acestea din urmă sunt cele distinctive, întrucât consumatorul mediu face referire la un produs mai degrabă prin evocarea denumirii, decât prin descrierea elementului figurativ, pe care îl percepe în mod normal cu rol decorativ. Acest lucru este valabil cu atât mai mult dacă elementul figurativ este plasat sub cel verbal, așadar într-o poziție mai puțin vizibilă (hotărârea din cauza T 312/03 Wassen International Ltd, pct. 37).

Se constată că instanța de apel a valorificat în mod corespunzător aceste reguli de analiză, stabilind situația de fapt în funcție de circumstanțele particulare ale speței, pe baza elementului dominant și distinctiv din cadrul fiecărei mărci, reprezentat de elementul verbal central, în jurul căruia sunt plasate celelalte elemente verbale și figurative, care nu produc un alt impact asupra consumatorului decât acela de a pune în evidență componenta dominantă și de a accentua mesajul transmis de acest element.

În aceste condiții, nu se poate reproșa instanței de apel încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar situația de fapt astfel stabilită nu poate fi reevaluată în recurs, după cum s-a arătat deja în soluționarea excepției nulității căii de atac.

Această concluzie se impune în condițiile în care, din punct de vedere vizual, recurentul-pârât urmărește reaprecierea de către instanța de recurs a ponderii elementelor grafice în stabilirea similarității, finalitate care nu poate fi primită, deoarece ar presupune reevaluarea situației de fapt.

De asemenea, același scop îl au și susținerile recurentului-pârât referitoare la similaritatea fonetică (auditivă), din moment ce acestea pornesc de la premisa că niciunul dintre elementele care formează marca nu poate fi perceput ca dominant, contrazicând situația de fapt stabilită pe acest aspect.

În același cadru pretinde recurentul-pârât și inexistența similarității conceptuale, subliniind în plus lipsa de relevanță în analiză a sintagmelor - pe care instanța de apel le-a considerat a fi componenta dominantă a fiecărei mărci -, pentru motivul că mărcile reclamantei conțin și cuvinte în limba engleză, iar mesajul transmis de mărci este diferit.

Or, din acest punct de vedere, din considerentele deciziei recurate reiese că instanța de apel a stabilit echivalența semantică a sintagmelor "E." și "C.", în pofida cuvântului "bere" scris în limba engleză, întrucât conțin același concept, al cărui înțeles nu presupune niciun efort de traducere pentru consumatorul român.

Considerentele instanței de apel relevă regulile de analiză din jurisprudența CJUE, din care rezultă că riscul de confuzie este exclus (așadar, cu atât mai mult riscul de asociere, care implică doar o legătură între semne) atunci când un element al acesteia (nu neapărat întreaga marcă anterioară) se regăsește în semnul terțului și își păstrează poziția distinctivă autonomă deținută în marca anterioară. O asemenea poziție există dacă elementul comun respectiv formează cu celelalte elemente ale semnului, luate împreună, o unitate cu un sens diferit de sensul elementelor respective luate separat (ordonanța din cauza C–23/09 Ecoblue; ordonanța din cauza C-353/09 Perfetti van Melle).

Înalta Curte constată, în aceste condiții, că instanța de apel nu a săvârșit vreo eroare în aplicarea acestor reguli de analiză, stabilind că elementul central din mărcile reclamantei conservă poziția distinctivă autonomă în cadrul mărcii pârâtului, întrucât ansamblul elementelor verbale nu are o semnificație diferită de sensul fiecărui element, privit separat ("C.", "doar draft" și "pentru adevărații cunoscători"), iar situația de fapt astfel conturată nu poate face obiect al reaprecierii în prezentul recurs.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge susținerile recurentului-pârât referitoare la analiza similarității semnelor.

În ceea ce privește celelalte două condiții de aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 84/1998, respectiv renumele mărcii anterioare și riscul de vătămare a mărcii anterioare prin folosirea mărcii ulterioare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât din motivarea căii de atac sunt formulate omisso medio, în sensul art. 488 alin. (2) C. proc. civ. (conform celor arătate în soluționarea excepției nulității recursului).

Astfel, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată în considerarea întrunirii în cauză a tuturor condițiilor de aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 84/1998, pentru argumentele dezvoltate în motivarea sentinței.

Instanța de apel a confirmat considerentele de fapt expuse în hotărârea primei instanțe, răspunzând susținerilor din motivarea căii ordinare de atac.

Or, prin motivele de apel, astfel cum au fost redate în cuprinsul deciziei recurate și analizate ca atare, nu s-a făcut nicio referire la aspecte învederate prin motivele de recurs, cu toate că au fost reținute chiar prin hotărârea tribunalului, anume perioada de timp pentru care trebuia făcută proba renumelui mărcilor anterioare, dovedirea riscului ca folosirea mărcii ulterioare să profite în mod nedrept sau să fie în detrimentul caracterului distinctiv ori reputației mărcilor anterioare.

Prin urmare, nu exista niciun impediment la invocarea în apel a criticilor, iar, pe de altă parte, deși au fost invocate prin motivele de apel susținerile referitoare la nedovedirea folosirii uneia dintre mărcile reclamantei în perioada de referință, precum și la aprecierea probelor pe aspectul renumelui dobândit prin folosire de către mărcile reclamantei, aceste susțineri interesează situația de fapt stabilită în cauză, ce nu poate fi reevaluată în etapa procesuală a recursului.

Mai mult decât atât, se observă că motivele de apel s-au concentrat pe inexistența riscului de confuzie, ca urmare a lipsei de similaritate între semne, respectiv între produse și/sau servicii, care nu interesează în cauză, reprezentând o condiție prevăzută de o altă prevedere legală decât cea pe temeiul căreia au fost analizate pretențiile deduse judecății.

Susținerile relative la celelalte două condiții de aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 84/1998 sunt formulate, așadar, omisso medio ori vizează reaprecierea probelor, motiv pentru care nu pot fi primite.

În ceea ce privește susținerile vizând soluționarea apelului din perspectiva motivului de nulitate prevăzut de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, Înalta Curte constată că și acestea tind la reaprecierea situației de fapt, recurentul-pârât enunțând doar în mod formal regulile de analiză a relei-credințe la înregistrarea unei mărci, conturate în jurisprudența CJUE (hotărârea din cauza C-529/07 Chocoladefabriken Lindt).

Astfel, recurentul-pârât urmărește a se stabili în recurs folosirea în fapt doar a uneia dintre mărcile reclamantei și momentul inițierii relațiilor contractuale între părți, anume după data cererii de înregistrare a mărcii pârâtului.

Or, în privința momentului stabilirii raporturilor contractuale între părți, instanța de apel, confirmând considerentele primei instanțe, a reținut că aceste relații comerciale au fost anterioare datei de depozit a mărcii pârâtului, extrăgându-se din această împrejurare faptul cunoașterii de către pârât a folosirii semnului anterior.

Se observă, totodată, că recurentul-pârât pretinde în mod greșit că cererea de înregistrare a mărcii sale ar avea o dată anterioară celei la care una dintre mărcile reclamantei ar fi fost înregistrată: în realitate, cererea de înregistrare a mărcii pârâtului nr. x a fost depusă la data de 24.10.2018, în timp ce marca nr. x a reclamantei are dată de depozit 27.06.2017 (și nu 27.06.2019), fiind înregistrată la data de 30.05.2018.

Prin urmare, susținerile recurentului-pârât pe aspectul atitudinii subiective la data cererii de înregistrare a mărcii sale nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care vor fi înlăturate ca atare.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât B. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.998 RON, conform facturii nr. x/17.10.2022 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1754A din data de 8 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât B. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.998 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 octombrie 2022.