ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1248/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2019, la data de 20.08.2019, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci OSIM, a solicitat anularea înregistrării mărcii naționale verbale nr. x A. având nr. de depozit x, data de depozit 09.08.2017, protejând produse si servicii în clasele 6 si 40, titular B. întrucât înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință, în lumina art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 721/18.05.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtul B., s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B., Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, s-a dispus anularea înregistrării mărcii naționale verbale x A., cu număr de depozit x, dată de depozit 09.08.2017, înregistrată pentru produse și servicii din clasele 6 și 40 ale Clasificării de la Nisa, pentru înregistrare cu rea-credință, s-a respins cererea pârâtului B. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, a fost obligat pârâtul B. la plata către reclamantă a sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată-taxa de timbru.

Împotriva sentinței tribunalului a formulat apel apelantul-pârât B., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 23.11.2021, sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 1659A din 10 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-pârât B., împotriva sentinței civile nr. 721/18.05.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1659A din 10 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul B. la data de 17 mai 2023.

Prin cererea de recurs, pârâtul a invocat incidența în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o expunere de ordin teoretic a prevederilor legale invocate, a expus că a avut relații de afaceri cu firma C. din 2009, încheind cu aceasta un contract comercial și a primit acordul să înregistreze marca A. pe teritoriul României, dobândind statutul de partener în afaceri, iar împrejurarea că C. și-a schimbat denumirea în iunie 2012, iar mai târziu a intrat în insolvență nu poate conduce la concluzia că acesta este de rea-credință întrucât relațiile de afaceri cu partenerul din Italia s-au desfășurat începând cu anul 2009 și au continuat pe durata și în condițiile stabilite de părți.

Instanța de apel reține greșit că ar exista un contract de cesiune marcă și acte ale Oficiului Italian de Brevete și Mărci privind înregistrarea reclamantei ca titular ai unei mărci.

Apreciază că instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere certificatele reprezentând drepturi înregistrate, nu să constituie drepturi prin interpretarea unor documente.

Deși a arătat că C. a intrat în insolvență în anul 2013, nu există certificate de marca ori certificate de brevet depuse la dosarul cauzei, nu există contracte de cesiune de marcă înregistrate la Oficiul Italian de Brevete și Mărci, nici alte acte din care să rezulte drepturi de proprietate industrială ale intimatei- reclamante, în legătură cu marca în dispută, care să reclame anularea mărcii A..

A susținut că instanța nu a stabilit corect starea de fapt.

Arată că este greșită motivarea reținută de instanța de apel, în sensul că pârâtul ar fi fost în eroare atunci când a considerat că intimata-reclamantă trebuie să facă dovada, în persoana sa, a unor drepturi de proprietate intelectuală anterioare asupra mărcii (semnului ori denumirii) A., deoarece, în cazul anulării mărcii pentru rea-credință, aceasta trebuie dovedită, nu prezumată.

A citat hotărârea pronunțată în 29 ianuarie 2020, în cauza C-371/18 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În drept, și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 25 mai 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluția din 22 septembrie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 23 ianuarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2024, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 25 ianuarie 2024, recurentul-pârât B. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol și a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport de excepția nulității, invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs și nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanța de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele:

Procedând la verificarea cererii de recurs, se observă că, deși recurentul-pârât a indicat incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cazurile de casare sunt invocate în mod formal, iar criticile formulate reprezintă critici de netemeinicie, nu de nelegalitate.

Astfel, criticile aduse privind stabilirea eronată de către instanța de apel a situației de fapt, modul de interpretare al unor înscrisuri cum ar fi contractul încheiat între părți și actul adițional la acesta sunt critici de netemeinicie prezentate drept motive de recurs, recurentul-pârât ignorând faptul că ele constituie aspecte de fapt relevante pentru cauză, iar asupra acestora a existat deja o cenzură din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care susținerile respective au fost respinse.

Întrucât recursul este o cale de atac împotriva deciziei pronunțate de ultima instanță de fond, recurentul-pârât trebuia să se raporteze la considerentele concrete ale acesteia și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar. Simpla reluare a susținerilor făcute în etapa procesuală anterioară, ca și cum decizia de apel atacată nici nu ar exista, nu reprezintă o motivare viabilă a recursului, întrucât nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod.

Or, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs, care se rezumă la expunerea unor critici de netemeinicie, fără raportarea la considerentele concrete ale deciziei de apel, la raționamentul curții de apel, nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanței de recurs învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel și nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia concretă a instanței de prim control judiciar.

Suplimentar, chestiunile invocate prin recurs nu pot face obiectul analizei instanței de recurs pentru că ele nu privesc greșita aplicare sau interpretare a normelor de drept material și nici lipsa sau insuficiența ori contradictorialitatea motivării deciziei de apel (aceasta fiind substanța cazurilor de casare invocate formal în speță), ci o pretinsă apreciere greșită a faptelor prin prisma probelor administrate.

În fine, nu pot fi primite nici susținerile recurentului referitoare la pretinsa încălcare a dezlegărilor CJUE prin care s-a arătat că absența utilizării mărcii a cărei anulare se cere pentru rea-credință este un indiciu de intenție frauduloasă, deoarece pe de-o parte instanțele de fond au reținut intenția sa neloială raportat la alte împrejurări de fapt, nefiind obligate a valorifica orice criteriu, ci doar pe cele pe care le consideră adecvate cauzei, iar pe de altă parte deoarece nu se aduce în realitate vreun argument pentru care acea decizie a fost greșit aplicată în cauza de față.

Ca atare, neputându-se decela din această perspectivă expusă critici de nelegalitate concrete împotriva deciziei de apel pronunțate, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1659A din 10 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1659A din 10 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2024.