Decizia nr. 1077/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă: Prin sentința nr. 556/16.03.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamante împotriva pârâtei S.C. I. S.R.L.; a constatat că pârâta a încălcat dreptul reclamantelor de folosire exclusivă asupra mărcilor x și a dispus obligarea pârâtei să înceteze de îndată actele de folosire neautorizată a semnelor identice cu mărcile x pentru produse identice, precum și să retragă de pe piață toate produsele care aduc atingere drepturilor reclamantelor; a obligat pârâta să furnizeze reclamantelor informații privind sursele și rețelele de distribuție a produselor pe care le-a comercializat sub marca x sortimente x și y (denumirile și adresele producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, angrosistilor), precum și informații privind cantitatea de produse achiziționate și comercializate și prețul obținut din comercializarea acestora; a obligat pârâta la 23.350 RON (echivalentul a 5.000 euro) despăgubiri materiale către reclamante, a respins cererea de obligare a pârâtei la despăgubiri morale ca neîntemeiată; a obligat pârâta la publicarea pe cheltuiala sa a dispozitivului hotărârii într-un ziar de circulație națională; a obligat pârâta la 1.257 RON cheltuieli de judecată către reclamante, reprezentând taxă de timbru; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. I. S.R.L. împotriva chematei în garanție S.C. L. S.R.L. ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție formulată de chemata în garanție S.C. L. S.R.L. împotriva S.C. M. S.R.L. și S.C. N. S.R.L. ca rămase fără obiect; a respins cererea de chemare în garanție formulată de chemata în garanție S.C. M. S.R.L. împotriva S.C. N. S.R.L. ca rămasă fără obiect.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti: Prin decizia nr. 162A din 5 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității de reprezentatnt, ca neîntemeiată, și a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. I. S.R.L..

Cererea de recurs: Împotriva deciziei sus-menționate, reclamanta a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 octombrie 2019. Prin cererea de recurs, recurenta a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: - prin respingerea excepției lipsei calitatiii de reprezentant invocată atât prin întâmpinare, prin cererea de apel, cât și la termenul din 22.01.2019, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 84 C. proc. civ., art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000, prevederile deciziei I.C.C.J. nr. 2/2017 si Deciziei nr. 9/2016, art. 22 si art. 28 din O.U.G. nr. 66/2000; - în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 6 din CEDO, art. 23 alin. (11) din Constituție, art. 22, art. 249 C. proc. civ., art. 14, art. 15, art. 22 si art. 1 93, alin. (2), art. 1349, art. 1357, alin. (2) din noul C. civ., art. 5 din O.U.G. nr. 100/2005, art. 5, art. 7, art. 21, art. 26, art. 30 din O.G. nr. 2/2000; - atât instanța de fond, cât si cea de apel, s-au mulțumit să folosească drept probă supremă un pretins raport de expertiză extrajudiciară întocmit de către reclamante, contrar dispozițiilor art. 1, art. 5, art. 7, art. 21, art. 26, art. 30 din O.G. nr. 2/2000; - suma de 5.000 euro a fost stabilită în mod forfetar și excesiv fără vreun fundament, contrar dispozițiilor art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, din actele depuse la dosarul cauzei nerezultand că ar fi achizițonat vreodată marfă în valoare cel puțin egală cu această suma exorbitantă.

Procedura derulată în recurs: În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul a fost comunicat părților, iar părțile nu au depus la dosar puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura comunicărilor prealabile, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului, la data de 9 iunie 2020, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, prima critică formulată de recurentă vizează greșita respingere a excepției lipsei calității de reprezentant, însă se constată că susținerile recurentei cu privire la critica formulată nu sunt altceva decât afirmațiile făcute și în fața instanței de apel și care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată. Astfel, instanța de apel a reținut că reclamantele au mandatat cabinetul de proprietate industrială O. S.R.L., (organizat potrivit art. 20 din O.G. nr. 66/2000) în vederea reprezentării lor în fața instanței, cabinet care la rândul său a submandatat Cabinetul Individual de avocatură P., respectiv Societatea civilă de avocați Q., cererea de chemare în judecată fiind semnată atât de O. S.R.L., prin consilierul în proprietate industrială R., cât și de avocat P.. După analiza criticilor apelantei, instanța de apel a concluzionat că nu există nicio rațiune pentru care s-ar considera că în speță cabinetul de proprietate industrială mandatar al titularilor dreptului asupra mărcii nu avea posibilitatea de a submandata Cabinetele de avocat. Înalta Curte apreciază că prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la decizia recurată. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. Referitor la critica vizând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 6 din CEDO, art. 23 alin. (11) din Constituție, art. 22, art. 249 C. proc. civ., art. 14, art. 15, art. 22 si art. 1 93, alin. (2), art. 1349, art. 1357, alin. (2) din noul C. civ., art. 5 din O.U.G. nr. 100/2005, art. 5, art. 7, art. 21, art. 26, art. 30 din O.G. nr. 2/2000, se constată că această critică a fost invocată doar formal, întrucât recurenta nu a arătat modalitatea în care instanța de apel a încălcat dispozițiile legale menționate, recurenta rezumându-se doar a indica aceste dispoziții legale. Or, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Cu referire la critica prin care s-a susținut că atât instanța de fond, cât și cea de apel, s-au mulțumit să folosească drept probă supremă un pretins raport de expertiză extrajudiciară întocmit de către reclamante, se reține că acest aspect ține de netemeinicia hotărârii atacate, întrucât implică examinarea probelor administrate și, ca atare, excedează controlul de legalitate specific recursului. Cum recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecații, atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului. Pentru aceste considerente, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat în cauză.