ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2332/2021

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 18.11.2016, reclamantele A., B. S.R.L., C. S.R.L. au chemat în judecată pârâtele S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. și S.C. K. S.R.L., solicitând:

- să se constate că pârâtele au încălcat dreptul de folosire exclusivă asupra mărcilor Wrigley așa cum sunt identificate, definite și descrise în prezenta cerere, și săvârșesc acte de concurență neloială, și să le interziceți desfășurarea a atare acțiuni în viitor;

- să se dispună obligarea societăților pârâte la încetarea, de îndată, a actelor de folosire în activitatea lor comercială a semnelor identice cu L., pentru produse identice pentru care sunt înregistrate L., incluzând dar fără limitare la aplicarea semnelor pe produse sau pe ambalaje, oferirea produselor sau comercializarea, ori stocarea, depozitarea, deținerea, distribuirea și livrarea lor în acest scop, punerea în liberă circulație, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum și acordarea oricărei alte destinații vamale, așa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, a produselor sub aceste semen, utilizarea semnelor pe documente sau pentru publicitate;

- să se dispună obligarea pârâtelor să retragă de pe piață toate produsele care aduc atingere drepturilor de proprietate industrială protejate prin L., precum și orice materialele publicitare și documente sau înscrisuri care conțin semnele în cauză, și să le distrugă, pe cheltuiala lor;

- să se dispună obligarea fiecăreia dintre societățile pârâte indicate mai sus la pct. 1- 8 să furnizeze și să pună la dispoziția reclamantelor informații privind originea, respectiv, sursa, și rețelele de distribuție a produselor obiect al prezentei cereri, care aduc atingere drepturilor de proprietate industrială protejate prin L., indicând numele și adresa producătorilor, fabricanților, distribuitorilor, furnizorilor, și ale celorlalți deținători anteriori ai produselor contrafăcute, precum și ale angrosiștilor destinatari și ale vânzătorilor de marfa cu amănuntul;

- să se dispună obligarea pârâtelor să furnizeze reclamantelor și informații privind cantitățile de produse, fabricate, livrate, primite sau comandate precum și prețul obținut pentru produsele contrafăcute, precum și informații privind numele și adresele terțelor părți de care au cunoștință că procură, comandă și/sau distribuie produsele contrafăcute obiect al prezentei cereri;

- să se dispună obligarea pârâtelor la plata, în solidar, către reclamante, de despăgubiri materiale și morale, împreună în cuantum estimat provizoriu la suma de 440,000 EUR (patru sute patruzeci de mii de Euro), pentru prejudiciul cauzat prin actele de încălcare a drepturilor reclamantelor;

- să se dispună obligarea pârâtelor la publicarea în presă, pe cheltuiala lor, a dispozitivului hotărârii judecătorești, în două publicații de circulație națională;

- să se dispună obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în conformitate cu art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1325 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantele A., B. S.R.L. și C. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. D. S.R.L., s-a respins ca rămase fără obiect cererile de chemare în garanție formulate de pârâta S.C. D. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. M. și N. S.R.L..

Prin decizia nr. 2052A din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantele-reclamante A., B. S.R.L. și C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1325/05.10.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea.

A obligat pârâta să înceteze actele de folosire în activitatea sa comercială a semnelor identice cu L. pentru produse identice pentru care sunt înregistrate L., să retragă de pe piață toate produsele care aduc atingere drepturilor de proprietate industrială protejate de L. și să le distrugă pe cheltuiala sa, să furnizeze și să pună la dispoziția reclamantelor informații privind originea, respectiv sursa și rețelele de distribuție a produselor care aduc atingere drepturilor de proprietate industrială protejate prin L., precum și informații privind cantitățile de produse fabricate, primite sau comandate și prețul obținut pentru produsele contrafăcute.

A obligat pârâta la plata daunelor morale în sumă de 5.000 euro în echivalent în RON la data plății.

A respins în rest acțiunea.

A menținut dispozițiile din sentință cu privire la chematele în garanție.

A obligat pe intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și apel reprezentând taxă de timbru, în sumă de 1.355 RON, și onorariu avocațial în sumă de 10.000 euro în echivalent în RON la data plății.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta O. S.R.L..

În motivarea recursului s-au arătat, în esență, următoarele.

Hotărârea recurată a fost pronunțată de un complet a cărui compunere a fost schimbată, cu participarea unui alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului. La termenul din 06.11.2019 a fost schimbată compunerea completului de judecată din apel, cererea de menținere a continuității completului formulată de aceasta fiind respinsă. Astfel, instanța a încălcat principiului continuității completului de judecată și a încălcat dreptul părții la un proces echitabil.

Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Instanța de apel a pornit de la premisa că nu este corect argumentul potrivit căruia lipsa intenției nu poate determina atragerea răspunderii civile delictuale, ca mai apoi să considere că textele de lege aplicabile speței se referă la aceeași lipsă a intenției ca formă de vinovăție.

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 36 din Legea nr. 84/1996. Instanța de apel ar fi trebuit să constate că aceasta s-a conformat întru totul cererii în contrafacere, retrăgând de la vânzare toate produsele P., le-a inventariat și depozitat, efectuând întreaga suită de acțiuni care se subscriau cererii în contrafacere formulată de reclamanți.

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile de drept privitoare la cheltuielile de judecată, în sensul că a admis cheltuieli care nu se regăsesc în categoriile reglementate de C. proc. civ. și nu a aplicat corect prevederile care impuneau limite rezonabile și proporționale cu complexitatea cauzei. Astfel, au fost interpretate greșit dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 100/2005 și cele ale art. 451 C. proc. civ.. Onorariul de 10.000 euro acordat reclamanților este extrem de mare pentru o cerere de apel de 11 pagini, iar în cuantumul acestuia au fost incluse servicii de consultanță acordate cu mult anterior începerii procesului și tarife percepute de detectivii particulari pe care reclamantele i-au angajat în scopul obținerii de probe.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2, 6 și 8 C. proc. civ.

La 23 decembrie 2020, intimata N. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La aceeași dată, a formulat întâmpinare și intimata S.C. M., prin care a solicitat respingerea recursului.

La 28 decembrie 2020, au formulat întâmpinare și intimatele-reclamante A., B. S.R.L. și C. S.R.L., prin care s-a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 15 iunie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta O. S.R.L. și a fixat termen de judecată la data de 9 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de reclamante prin întâmpinare, s-a apreciat că nu este întemeiată, având în vedere că motivele de recurs formulate referitoare la nelegala compunere a completului de judecată, existența de motive contradictorii și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 84/1996, art. 15 din O.U.G. nr. 100/2005 și art. 451 C. proc. civ., pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin care se susține că hotărârea recurată a fost pronunțată de un complet a cărui compunere a fost schimbată, cu participarea unui alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului.

În susținerea acestui motiv de recurs s-a arătat că s-a încălcat principiul continuității completului de judecată, prevăzut art. 214 C. proc. civ., întrucât nu se impunea schimbarea compunerii completului de judecată din apel, pe motiv că domnul judecător Q. a fost în concediu de odihnă, ci doar amânarea cauzei, pentru a se acorda posibilitatea domnului judecător, care a participat la toate termenele de judecată cu excepția ultimului, de a fi prezent la dezbaterile pe fond.

Potrivit dispozițiilor art. 214 C. proc. civ.:

"Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății.

În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii.

Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol."

După cum se observă din încheierea din 06.11.2019 curtea de apel a menționat motivele ce au dus la schimbarea compunerii completului de judecată, astfel:

"au fost aplicate regulile prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, având în vedere că la termenul de judecată din 04.09.2019, domnul judecător R. s-a aflat în concediu de odihnă și a fost înlocuit conform planificării de permanență de către doamna judecător S.." Urmare admiterii cererii de abținere formulată de acest ultim judecător completul pentru termenul din 6.11.2019 a fost constituit cu judecătorul de permanență desemnat potrivit art. 110 alin. (5) ROIIJ. Or, recurenta nu a invocat aplicarea greșită a acestor norme.

Acestea constituie motivele temeinice prevăzute de art. 214 alin. (2) C. proc. civ. pentru înlocuirea judecătorului, fără afectarea principiului continuității și nici a dreptului la un proces echitabil. Cuvântul în fond s-a dat la 06.11.2019, dată la care completul a fost alcătuit cu judecătorul din planificarea de permanență, iar hotărârea a fost pronunțată de acest complet. Astfel, nu se poate susține că judecătorul care a pronunțat hotărârea nu a participat la dezbaterea pe fond a procesului, pentru a fi aplicabile prevederile art. 214 alin. (3) C. proc. civ.

Așa cum s-a reținut în jurisprudență, dacă cel care a pronunțat hotărârea a participat ia dezbaterea în fond, dar nu și la cercetarea judecătorească sau la administrarea probelor, această împrejurare nu constituie motiv de casare.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cadrul căruia se susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, sunt de reținut următoarele.

Recurenta susține că rezultă motivarea contradictorie din următoarele paragrafe ale deciziei atacate:

- "este fondată și critica ce vizează reținerea tribunalului potrivit căreia faptele pârâtei nu au fost săvârșite cu intenție pentru a atrage răspunderea sa civilă delictuală", din care ar reieși că forma de vinovăție a intenției este un element de natură să atragă răspunderea civilă delictuală și că instanța de apel a considerat greșită hotărârea instanței de fond, care nu a reținut intenția;

- "Curtea reține că forma de vinovăție care trebuie reținută pentru ca acțiunea în contrafacere să fie admisibilă se regăsește în Legea nr. 84/1996 privind mărcile și indicațiile geografice, respectiv în art. 36 alin. (2), care nu face vorbire de folosirea cu intenție a mărcii atunci când stabilește că titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să o folosească, în activitatea lor comerciala, fără consimțământul său. Așadar, un drept care conferă exclusivitate titularului sau poate fi ocrotit independent de atitudinea subiectivă avută de uzurpator, față de actul de contrafacere și urmările acesteia (intenție sau culpa).

Cerința intenției că forma de vinovăție nu este susținută nici de prevederile art. 9 din Regulamentul Consiliului CEC) nr. 207/2009. ce prevede ca titularul unei mărci înregistrate are dreptul de a cere instanțelor competente să interzică terților folosirea unui "semn pentru care datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă".

Din aceste ultime considerente ale instanței de apel, recurenta susține că ar rezulta motivarea contradictorie prin aceea că potrivit textelor de lege invocate nu ar fi necesară forma de vinovăție a intenției pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Este nefondat acest motiv de recurs având în vedere că paragrafele citate sunt concordante.

Astfel, din primul paragraf reiese că în mod greșit a reținut tribunalul că pentru a atrage răspunderea civilă delictuală ar fi necesară forma de vinovăție a intenției (fiind suficientă existența cupei) pentru a se constata săvârșirea faptei de contrafacere, iar în al doilea paragraf citat este motivată această idee prin raportare la prevederile legale aplicabile.

În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 36 din Legea nr. 84/1996, privind acțiunea în contrafacere, întrucât nu a constatat faptul că societatea pârâtă s-a conformat întrutotul cererii în contrafacere, în sensul că de la momentul la care a aflat de existența acestor acuzații din partea reclamanților, a retras de la vânzare toate produsele P., le-a inventariat și le-a depozitat, efectuând întreaga suită de acțiuni care se subscriau cererii în contrafacere formulată de către apelanții-reclamanți.

Este de reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat, în principal, să se constate că pârâta a încălcat dreptul de folosire exclusivă asupra mărcilor Wrigley așa cum au fost identificate în cerere și că a săvârșit acte de concurență neloială, și interzicerea desfășurării unor atare acțiuni în viitor, iar în continuare a solicitat interzicerea în concret a unor acțiuni și plata unor despăgubiri materiale și morale.

Observând considerentele deciziei atacate este de remarcat că instanța de apel a valorificat conduita pârâtei ulterioară înștiințării cu privire la caracterul contrafăcut al produselor când a evaluat despăgubirile morale pe care le-a acordat reclamantei.

Astfel, curtea de apel a apreciat că, în condițiile în care produsele vândute de pârâtă sub marca reclamantelor aveau conținutul modificat, cu potențial risc asupra sănătății consumatorilor, se poate vorbi despre pierderea încrederii consumatorilor în marcă și compromiterea imaginii și prestigiului mărcii (renumele mărcii fiind reținut de tribunal în considerente), în consecință, de producerea unui prejudiciu moral titularului acesteia.

De asemenea, instanța de apel, apreciind în echitate cu privire la despăgubirile morale, pe baza împrejurărilor concrete și a urmărilor faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, de atenuare a efectelor afectării prestigiului mărcii și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză, a acordat reclamantelor suma de 5000 Euro cu acest titlu.

Instanța de apel a mai reținut că acordarea acestei sume este justificată de împrejurarea că pârâta nu a acționat cu intenție și că, ulterior înștiințării cu privire la caracterul contrafăcut al produselor, a luat măsuri de încetare a comerțului.

Or, în ceea ce privește reținerea îndeplinirii condițiilor pentru constatarea săvârșirii faptei ilicite de a introduce în circuitul comercial de mărfuri contrafăcute, sunt nerelevante acțiunile ulterioare ale recurentei pârâte în sensul diminuării prejudiciului.

În ceea ce privește faptul că instanța de apel ar fi admis și capetele de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei să înceteze actele de folosire în activitatea sa comercială a semnelor identice cu L. pentru produse identice pentru care sunt înregistrate L., să retragă de pe piață toate produsele care aduc atingere drepturilor de proprietate industrială protejate de L. și să le distrugă pe cheltuiala sa, să furnizeze și să pună la dispoziția reclamantelor informații privind originea, respectiv sursa și rețelele de distribuție a produselor care aduc atingere drepturilor de proprietate industrială protejate prin L., precum și informații privind cantitățile de produse fabricate, primite sau comandate și prețul obținut pentru produsele contrafăcute, nu se poate reține un motiv de nelegalitate din perspectiva argumentelor invocate de către recurenta pârâtă.

Astfel, după cum susțin corect prin întâmpinare intimatele reclamante, pârâta a contestat constant pe parcursul litigiului faptul că ar fi săvârșit fapta de contrafacere referitoare la mărcile reclamantelor, ca atare nu se poate reține vreo recunoaștere a pretențiilor cel puțin parțială, astfel încât să se pună problema verificării legalei aplicări art. 436 C. proc. civ. de către instanțele de fond.

Mai mult, nu rezultă din considerentele instanței de apel ca instanța să fi fost învestită cu vreo apărare a pârâtei în sensul că ar fi retras de pe piață toate produsele care aduc atingere drepturilor de proprietate industrială protejate de L.. De altfel, prin motivele de recurs nici nu s-a invocat faptul că nu ar fi fost analizată vreo apărare a pârâtei în acest sens, ce ar fi presupus evaluarea probatoriului administrat în cauză.

În plus, retragerea de pe piață a tuturor produselor care aduc atingere drepturilor de proprietate industrială protejate de L. reprezintă doar una dintre interdicțiile dispuse de către instanță în vederea înlăturării efectelor prejudiciabile ale săvârșirii actelor de contrafacere și prevenirii săvârșirea acelorași fapte în viitor.

În consecință, este nefondat acest motiv de recurs.

Este nefondat și motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept privitoare la cheltuielile de judecată, întrucât ar fi acordat cheltuieli care nu se regăsesc în categoriile de cheltuieli de judecată reglementate de C. proc. civ., cheltuieli care ar fi anterioare începerii procesului, și nu ar aplicat corect prevederile legale care impuneau limite rezonabile și proporționale cu complexitatea cauzei.

Din considerentele deciziei atacate reiese că instanța de apel a socotit că apelanta reclamantă este îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru datorată pentru suma de 5000 Euro acordată prin decizie și onorariul avocațial proporțional cu pretențiile admise, cuantificat la suma de 10.000 Euro din totalul de 21.157 Euro solicitat, cu aplicarea art. 453 alin. (2) noul C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile prin care se susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale referitoare la faptul că cheltuielile de judecată acordate trebuie să fie rezonabile și proporționale cu cauza respectivă, este de reținut că prin decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a decis că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la criticile prin care se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 451 C. proc. civ., întrucât ar fi acordat cheltuieli de judecată care nu au fost ocazionate de desfășurarea procesului, atâta timp cât printre cheltuielile solicitate și admise de instanța de apel, s-ar regăsi costuri pentru servicii de consultanță acordate cu mult anterior începerii procesului, în cursul lunii august 2016, în timp ce procesul a început în luna noiembrie 2016, sunt de reținut următoarele.

Trecând peste faptul că recurenta nu a arătat concret la care dintre facturi se referă, interpretarea prevederilor art. 451 C. proc. civ. nu este în sensul că pot fi acordate doar cheltuielile de judecată efectuate după înregistrarea cererii de chemare în judecată, ci cheltuielile necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Or, atâta timp cât nu se susține că aceste cheltuieli nu se încadrează în categoria cheltuielilor necesare pentru desfășurarea procesului, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 451 C. proc. civ. sub aspectul invocat.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 451 C. proc. civ., întrucât le-a acordat apelantelor-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 10.000 de Euro, dintr-un total de aproximativ 32.000 de Euro, sumă în cadrul căruia s-ar fi regăsit și suma de 17.000 de Euro, care ar fi fost solicitată și admisă cu titlu de cheltuieli de judecată, și care ar reprezenta tarifele percepute de detectivii particulari pe care apelantele i-au angajat în cauză, în scopul obținerii de probe.

Așa cum s-a menționat mai sus, din considerentele deciziei atacate reiese că instanța de apel a reținut că apelanta reclamantă este îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru datorată pentru suma de 5000 Euro acordată prin decizie și onorariul avocațial proporțional cu pretențiile admise, cuantificat la suma de 10.000 Euro din totalul de 21.157 Euro solicitat, cu aplicarea art. 453 alin. (2) noul C. proc. civ.

Ca atare, potrivit motivării deciziei atacate, instanța de apel nu a avut în vedere la stabilirea cheltuielilor de judecată tarifele percepute de detectivii particulari pe care apelantele i-au angajat în cauză, în scopul obținerii de probe, ci doar onorariul avocațial, fiind astfel nefondate și aceste susțineri, neputându-se reține vreun motiv de nelegalitate sub acest aspect.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurenta-pârâtă O. S.R.L. la plata sumei de 2261 Euro, în RON, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., onorariu avocațial pentru redactarea întâmpinării în recurs, conform facturii de la fila x.

În temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin2 C. proc. civ. va obliga pe recurenta-pârâtă O. S.R.L. la plata sumei de 3000 RON, în RON, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-chemată în garanție M., din totalul de 9740 RON solicitat. Cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial au fost reduse, având în vedere că prin decizia atacată curtea de apel a menținut soluția primei instanțe asupra cererii de chemare în garanție, reținând că intimata pârâtă nu a formulat apel provocat în contradictoriu cu chematele în garanție. Prin sentința civilă nr. 1325 din 5 octombrie 2017 s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. D. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. M.. Astfel, atâta timp cât prin recurs nu a fost atacat acest considerent al instanței de apel, apărările formulate prin întâmpinare în recurs erau restrânse la dezbaterea limitelor apelului și recursului raportat la această problemă de drept, în funcție de care suma de 3000 de RON aferentă cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, ținând cont și de prezența avocatului la ultimul termen de judecată, a fost apreciată ca fiind proporțională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta O. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2052A din 18 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă O. S.R.L. la plata sumei de 2261 Euro, în RON, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Obligă pe recurenta-pârâtă O. S.R.L. la plata sumei de 3000 RON, în RON, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-chemată în garanție M..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2021.