ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1006/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 21.06.2017 sub nr. x/2017, reclamantele A. și B. S.A. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la distrugerea mărfurilor reținute de autoritățile vamale în baza cererilor de intervenție vamală nr. x/24.10.2016; nr. x/24.10.2016 și nr. x/12.08.2016; obligarea pârâtei la încetarea oricărei folosiri în activitatea sa comercială a semnelor x sau a oricăror semne similare, inclusiv, fără a se limita la, importul și comercializarea de produse purtând aceste semne; obligarea pârâtei la repararea prejudiciului suferit de reclamantele A./B. S.A. ca urmare a importului de produse contrafăcute ce face obiectul adresei x/24.05.2017 a Direcției Regionale Vamale Galați, estimat provizoriu la suma de 500 RON; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 9 din Regulamentul European nr. 207/2009 privind marca comunitară și pe art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată.

Reclamantele au formulat la data de 4.10.2017 cerere modificatoare prin care au precizat conținutul petitului cererii de chemare în judecată după cum urmează:

a. Obligarea pârâtei la distrugerea mărfurilor reținute de autoritățile vamale și care fac obiectul deciziei nr. 7778/D73-2017/24.05.2017 a Direcției Regionale Vamale Galați;

b. Obligarea pârâtei la încetarea oricărei folosiri în activitatea sa comercială a semnelor x sau a oricăror semne similare, inclusiv, fără a se limita la importul și comercializarea de produse purtând aceste semne;

c. În subsidiar, față de admiterea capătului de cerere de la punctul b) de mai sus, obligarea pârâtei la încetarea oricărei folosiri în activitatea sa comercială a semnelor x și a oricăror semne similare cu acestea alături de oricare dintre sintagmele: "de origine", "piese de origine", "originale", "piese originale" sau orice altă sintagmă similară cu acestea, inclusiv, fără a se limita la, importul și comercializarea de produse purtând aceste semne;

d. Obligarea pârâtei la repararea prejudiciului suferit de reclamanta A. ca urmare a importului de produse contrafăcute ce face obiectul deciziei 7778/D-73-2017/24.05.2017 a Direcției Regionale Vamale Galați, estimat provizoriu la suma de 500 RON;

e. Obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu."

Reclamantele au formulat la data de 14.12.2017 cerere precizatoare prin care au arătat că solicită obligarea pârâtei la plata despăgubirii de 5400 USD, ca urmare a încălcării drepturilor lor, suma respectivă rezultând din valoarea totală a bujiilor contrafăcute și reținute de autoritățile vamale: 1000 bujii x x 2 USD/bujie + 500 bujii x x 1,4 USD/bujie.

Prin sentința civilă nr. 820 din 25.04.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantele A. și B. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L..

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamantele B. S.A. și A.

Prin decizia 1620A din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de reclamantele B. S.A. și A., a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea modificată și precizată, astfel:

A obligat pârâta să distrugă mărfurile reținute de autoritățile vamale și care fac obiectul Deciziei nr. 7778/D73-2017/24.05.2017 a Direcției Regionale Vamale Galați și care poartă mărcile reclamantei x.

A obligat pârâta să înceteze orice folosire în activitatea sa comercială a mărcilor x alături de oricare dintre sintagmele « de origine », «piese de origine », « originale » și «piese originale », inclusiv, dar fără a se limita la importul și comercializarea de produse purtând aceste semne.

A obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 4.000 USD, echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubire.

A obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 5.290,67 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fața primei instanțe.

A respins acțiunea pentru rest.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., și recurs incident reclamanta A.

În motivarea recursului pârâta S.C. C. S.R.L. a arătat următoarele.

I. Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, în dispozitivul hotărârii pronunțate de către instanța de apel se arată:

"obligă pârâta sa distrugă mărfurile reținute de autoritățile vamale și care fac obiectul Deciziei nr. 7778/D-73-2017/24.05.2017 a Direcției Regionale Vamale Galați și care poarta mărcile reclamantei x;.

Cum pe calea executării silită se aduc la îndeplinire în mod exclusiv doar măsurile cuprinse în dispozitivul hotărârii judecătorești și întrucât considerentele nu pot sta la baza actelor de executare, rezultă în speța de față ca în sarcina pârâtei s-a născut obligația de a distruge cele 1000 de seturi bujii care au marca x, precum și cele 500 de bujii care au marca x.

Decizia organului fiscal susmenționat prevede ca în Vama sunt reținute cele 1500 seturi de bujii, aspect care va da dreptul autorității statului să distrugă toate aceste mărfuri conform dispozitivului deciziei judecătorești.

Cum în considerente este precizat că "în privința celorlalte bujii, marca x, nu s-a reținut vreo încălcare din modul de utilizare a mărcilor reclamantelor", dar în dispozitiv se hotărăște ca și acestea trebuie distruse, apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 442 și urm. din C. proc. civ., întrucât pe calea îndreptării hotărârii nu se poate cere corectarea unor aspecte care țin de "contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente" sau "nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia".

Prin urmare, apreciază că în dispozitiv trebuia menționat fără echivoc ca se vor distruge doar cele 1000 seturi de bujii marca x, bujii reținute în Vama conform Deciziei nr. 7778/D-73-2017/24.05.2017 a Direcției Regionale Vamale Galați.

II. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din considerentele deciziei instanței de apel, cu privire la produsele care poartă marca x s-a constatat ca datorita folosirii sloganului "Piese de origine x. Din 1924" s-a produs o încălcare a dispozițiilor legale si, deci, a drepturilor reclamantelor, întrucât sintagma "piese de origine" așa cum este definita în O.G. nr. 80/2000 folosita alături de denumirea unei mărci de autovehicule semnifica indicarea provenienței pieselor de la titularul mărcii de autovehicule respective sau fabricarea sa potrivit specificațiilor și standardelor de producție prevăzute de producătorul vehiculului. Apreciază ca aceasta remarca, precum și toate raționamentele care stau la baza motivării hotărârii instanței de apel contravine dreptului material aplicabil în aceasta speța.

În primul rând, sintagma "piese de origine" nu se regăsea în forma inițiala a O.G. nr. 80/2000, actul normativ în domeniul pieselor de schimb pentru autovehicule, ci a fost introdusa abia în anul 2009 prin Legea 288/2009 care a modificat ordonanța în discuție. Legiuitorul roman a transpus în legislația naționala prin legea de modificare Directiva 2007/46/EC a Parlamentului European, anume dispozițiile art. 12 pct. 1.1. din forma actuala a O.G. nr. 80/2000 a preluat prevederile art. 3 pct. 26 din directiva.

Or varianta în engleza a acestei directive, așa cum a fost publicata în Jurnalul Oficial al U.E. din 09.10.2007, nu folosește sintagma de "piese de origine", ci sintagma "piese originale". Parlamentul European a statuat: "26. 'original parts or equipment' means paris or equipment wich are manufactured according to the specifications and production standards provided bv the vehicle manufacturer for the production of parts or equipment for the assemblv of the vehicle în question."

Așadar, legiuitorul european folosește sintagma "original parts" ("piese originale") și nu "origin parts" ("piese de origine").

De altfel, chiar și în motivarea instanței de apel se arata ca piesele auto se impart în trei categorii: OEM (Original Equipment Manufacturer), OES (Original Equipment Service) și IAM (Independent Aftermarket Manufacturer). Rezulta fără echivoc ca limba engleza este folosita în mod corect pentru a arata ca ne aflam intr-un domeniu în care vorbim de un produs "original, autentic" și nu de un produs "originar, de proveniența, etc", așa cum greșit s-a făcut traducerea în limba romana a acestei noțiuni.

Având în vedere principiul supremației dreptului Uniunii Europene asupra dreptului național al statelor membre, principiu care se regăsește și în Constituția României, consideram ca transpunerea unei directive în legislația naționala se face în spiritul și litera actului normativ european, anume a se folosi sintagma "original parts" care înseamnă "piesa originala".

În al doilea rând, un alt aspect care implica încălcarea dispozițiilor de drept material este acela ca instanța de apel ignora legislația în domeniu cu privire la dicționarul explicativ al limbii romane, normele de limba romana, anume ca doar Academia Romana are atribuții legale în "cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice" (Statut Academia Romana publicat în M. Of. Nr. 617/14.09.2009)

Pârâta a arătat în continuare că a argumentat din punct de vedere semantic ca nu a dorit sa arate caracteristica de original, de autenticitate a produselor sale în contextul în care sunt recunoscuți oricum ca producători de piese aftermarket, ci aceea de a arata proveniența produsului. Or, instanța de apel "constata ca atunci când o reglementare operează cu o noțiune autonoma (pe care o și definește expres sau căreia legea îi da un înțeles anume prin modul sau de reglementare), utilizarea sa în activitatea celui vizat de norma respectiva se face în acord cu înțelesul legal al termenului sau noțiunii și nu conform înțelesului comun al cuvintelor respective. De asemenea, atunci când intr-un domeniu de activitate se conturează jurisprudențial astfel de "noțiuni autonome" cu ocazia interpretării cu caracter obligatoriu a unor norme, folosirea lor de către cei care își desfășoară activitatea în domeniul respectiv se face în acord cu regulile enunțate în jurisprudență și nu cu înțelesul comun al cuvintelor".

Conform DEX:

"ORIGINE, Loc. adj. De origine - a) de proveniență, de natură; b) originar." Sursa: DEX 2009 "ORIGINAL, 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit . . . . . . . . . ." Sursa: DEX 2009

Pe de alta parte, instanța este în eroare când afirma ca sintagma "piese de origine" a devenit o "noțiune autonoma" în limbajul folosit de o anumita categorie de persoane, anume consumatori sau specialiști din domeniul pieselor auto. Nicio persoana implicata în acest domeniu nu folosește sintagma "piese de origine" cu scopul de identifica piesa unui constructor de autoturisme. Specialiștii și consumatorii folosesc sintagma "piese originale" atunci când se refera la identificarea unei piese aparținând unui constructor de autoturisme.

De altfel, noțiunea de "produs original" este folosita de orice consumator mediu atunci când acesta indica un produs autentic, fabricat de însuși titularul mărcii, care sa nu fie contrafăcut ("fake"). Astfel, un consumator de parfumuri nu va folosi niciodată sintagma "parfum de origine", ci va utiliza noțiunea de "parfum original" "blugi originali, încălțăminte originală", "DVD original".

In al treilea rând, analizarea sintagmei "piese de origine" din sloganul "Piese de origine x. Din 1924" nu poate fi făcuta prin extragere din context, altfel aplicarea unor texte de lege s-ar face în mod netemeinic. Mesajul titularului mărcii x este puternic individualizat și nu poate avea decât următorul sens:

"piesa este de proveniența sau originara (nu originala) D., producător de ansamble și subansamble auto și mecanice care funcționează din anul 1924" (așa cum se face precizare pe eticheta și ambalaj).

Prin sloganul utilizat nu se încalcă nicio dispoziție legala (O.G. nr. 80/2000 folosește o terminologie greșita), niciun drept privat. Este o creație de marketing care vizează întărirea conceptului construit în jurul mărcii protejate x. Interpretarea instanței de apel potrivit căreia "utilizarea sintagmei piese de origine alături de denumirea unei mărci de autovehicule semnifica indicarea provenienței pieselor de la titularul mărcii de autovehicule respective..." este netemeinica raportata la cele expuse mai sus, societatea pârâtă respectând rigorile legale reglementate prin art. 39 din Legea 84/1998.

In al patrulea rând, conform O.G. nr. 80/2000 producătorul/distribuitorul este obligat sa emită și declarație de conformitate prin care sa-si asume răspunderea cu privire la conformitatea produselor introduse pe piața. Prin urmare, atunci când consumatorul achiziționează produsul bujii marca x acesta va primi și un exemplar din certificatul de garanție și din declarația de conformitate. În aceasta din urma se menționează ca "produsul bujii marca x cod EAN 30529 la care se referă această declarație este un produs interschimbabil cu cel aflat pe vehicul la fabricarea acestuia și respecta cel puțin cerințele esențiale și relevante pentru siguranța circulației și protecția mediului, cerințe prevăzute în documentația tehnică a fabricantului S.C. D. S.A." Așadar, consumatorul nu este în niciun moment în eroare cu privire la proveniența produsului. El știe ca nu achiziționează un produs original A., ci un produs marca x fabricat de S.C. D. S.A. conform documentației tehnice proprii.

În motivarea recursului incident reclamanta A. a arătat următoarele.

Se solicită instanței de recurs să înlăture considerentele din hotărârea nr. 1620 din 11 decembrie 2018 a Curții de Apel București, prin care s-a reținut că în speță reclamanta nu ar putea invoca tranzacția judiciară consfințită prin sentința civilă nr. 776/07.06.2016 a Tribunalului București pentru a justifica existența unei obligații contractuale a intimatei-pârâte C. de a plăti prejudiciul reclamat (pag. 11 a hotărârii din apel), și să le înlocuiască cu c serie de considerente care să rețină temeinicia invocării de către reclamanta A. a tranzacției respective ca izvor al unei obligații contractuale de plată a sumei în cuantum de 4000 USD, ca despăgubire pentru încălcarea drepturilor sale de proprietate intelectuală.

Prin hotărârea recurată, instanța de apel reține: "Curtea consideră că această convenție nu poate constitui temei al angajării răspunderii contractuale pentru încălcarea drepturilor asupra mărcilor reclamantelor săvârșită în cauza de față, având în vedere că litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 a privit, potrivit mențiunilor din hotărârea de expedient, încălcarea altor mărci alt reclamantei A., și anume x Prin urmare, pârâta angajându-se prin tranzacția în discuție să se abțină pe viitor de la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale A., nu poate considera că părțile au tranzacționat cu privire la alte drepturi decât mărcile A. a căror încălcare se invocase în cauză."

Aceste considerente ale instanței de apel sunt nelegale întrucât încalcă prevederile art. 1270 C. civ., ale art. 1266 C. civ., ale art. 430 și ale art. 435 C. proc. civ.

Astfel, prin considerentele citate mai sus instanța de apel a încălcat (i) principiu forței obligatorii a contractului (consfințit prin art. 1270 C. civ.), precum și, dată fiind pronunțarea unei hotărâri de expedient cu privire la această tranzacție, autoritatea de lucru judecat și forța obligatorie a acestei hotărâri judecătorești (art. 430 și art. 435 C. proc. civ.) și, respectiv, (ii) principiile de interpretare a contractului prevăzute de art. 1266 C. civ.

În ceea ce privește încălcarea art. 1270 C. civ. și art. 430 șt art. 435 Cod proceduri civilă se arată următoarele.

Potrivit tranzacției încheiate de reclamanta A. cu intimata-pârâtă C. în dosarul nr. x/2015, consfințită prin hotărârea de expedient nr. 776/07.06.2016, "C. se obligă să: (...) (ii) se abțină de la orice acte viitoare care a, putea aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale A., inclusiv, dar fără a se limite la importul neautorizat de piese purtând mărcile A. din țările extracomunitare, inclusiv Turcia" și să "plătească A., în eventualitatea încălcării obligațiilor asumate conform art. 3 alin. (1) pct. (ii) și (iii), dublul valorii produselor importate și reținute de autoritățile vamale, precum și returneze produsele în țările din care au fost importate. Valoarea produselor importate urmează și fie calculată conform facturilor atașate documentației de import".

Așadar, în tranzacția încheiată de părți se arată în mod clar că C. se obligă să se abțină de la încălcarea oricăror drepturi de proprietate intelectuală ale A., iar nu doar de la a încălca acele mărci ale A. care făceau obiectul cererii de chemare în judecată formulate în dosarul nr. x/2015. Prin urmare, orice încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală ale A. [teza I din art. 3 alin. (1) pct. (ii)] atrage sancțiunea prevăzută de clauza penală, așa cum este aceasta stabilită prin art. 3 alin. (1) pct. (iv).

Instanța de apel însă, în considerentele recurate, reține, cu încălcarea principiului forței obligatorii a contractului, că C. s-ar fi obligat doar la respectarea mărcilor care au făcut obiectul dosarului nr. x/2015, ceea ce contrazice voința părților exprimată prin contractul de tranzacție. De altfel, nu există niciun motiv pentru care părțile să nu poată include în tranzacția prin care sting un litigiu și drepturi (cum ar fi dreptul la marcă) care nu fac obiectul respectivului litigiu, Este de înțeles ca partea care și-a văzut deja încălcate anumite mărci să dorească să ia măsuri de precauție cu privire la întreg portofoliul deținut.

În consecință, din cele de mai sus, rezulta că, prin considerentele recurate, instanța de apel a procedat cu încălcarea și greșita aplicare a principiului forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 1270 C. civ.

Totodată, având în vedere că tranzacția părților a fost consfințită printr-o hotărâre de expedient, reținând aspecte contrare celor reținute în hotărârea de expedient instanța de apel a încălcat și autoritatea de lucru judecat și forța obligatorie de care se bucură această hotărâre.

În ceea ce privește încălcarea art. 1266 alin. (2) C. civ. se arată următoarele.

Potrivit art. 1266 alin. (2) C. civ., în interpretarea sensului contractului, trebuie să se țină cont printre altele, de comportamentul părților ulterior încheierii contractului.

Or, trebuie observat că instanța de apel a ignorat complet în analiza tranzacției faptul că intimata pârâtă C. nu a contestat niciodată interpretarea pe care reclamanta a dat-o prevederilor contractului de tranzacție. Or, în condițiile în care intimata-pârâtă a formulat apărări scrise și a fost prezentă la termene prin consilier juridic, fără să conteste însă vreun moment interpretarea dată de A. acestor clauze, instanța, făcând aplicarea corectă a prevederilor art. 1266 C. civ., ar fi trebuit să dea valența necesară acestui fapt și, față de înțelesul de altfel clar al termenilor tranzacției să considere că interpretarea dată de A. clauzelor tranzacției este cea corectă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în parte, sub aspectul motivelor de recurs invocate pe temeiul art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., ca urmare a admiterii excepției nulității; în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat; obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea din 17 martie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. și recursul incident declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1620A din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. sunt de reținut următoarele.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În esență, în cadrul acestui motiv de recurs se susține că există o contradicție între dispozitivul deciziei și considerentele acesteia întrucât dispoziția prin care este obligată pârâta să distrugă mărfurile reținute de autoritățile vamale, care fac obiectul Deciziei nr. 7778-D-73-2017/24.05.2017 a Direcției Regionale Vamale Galați și care poartă mărcile reclamantei x, ar intra în contradicție cu considerentele hotărârii prin care se arată că în privința celorlalte bujii, marca x, nu s-a reținut vreo încălcare din modul de utilizare a mărcilor reclamantelor, astfel încât sub acest aspect aceste produse nu vor face obiectul masurilor cuprinse în dispozitivul deciziei, atâta timp cât decizia organului fiscal susmenționat prevede că în vamă sunt reținute 1500 seturi de bujii, dintre care 1000 de seturi de bujii au marca x, iar 500 de bujii au marca x.

Potrivit prevederilor legale, există contradicție între dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia în cazul în care motivarea hotărârii duce la o anumită soluție, dar în dispozitiv se regăsește soluția contrară.

Or, nu aceasta este situația în cazul de față.

În speță, prin decizia atacată instanța de apel a admis apelul formulat de reclamantele B. S.A. și A., a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea modificată și precizată, astfel:

a obligat pârâta să distrugă mărfurile reținute de autoritățile vamale și care fac obiectul Deciziei nr. 7778/D73-2017/24.05.2017 a Direcției Regionale Vamale Galați și care poartă mărcile reclamantei x.

- a obligat pârâta să înceteze orice folosire în activitatea sa comercială a mărcilor x alături de oricare dintre sintagmele « de origine », «piese de origine », « originale » și «piese originale », inclusiv, dar fără a se limita la importul și comercializarea de produse purtând aceste semne.

- a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 4.000 USD, echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubire.

- a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 5.290,67 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fața primei instanțe.

- a respins acțiunea pentru rest.

În primul rând, este de remarcat că, deși cererea de chemare în judecată a vizat produsele purtând mărcile x și y, care au făcut obiectul deciziei nr. 7778/D73-2017/24.05.2017 a Direcției Regionale Vamale Galați, în urma respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate prin sentința pronunțată în primă instanță apelul reclamantelor a fost restrâns doar la produsele purtând mărcile x, iar evaluarea prejudiciului la 4000 USD, a privit doar seturile de bujii importate sub această marcă.

Acesta este contextul în care instanța de apel a admis doar în parte acțiunea modificată și precizată și a respins acțiunea pentru rest, din motivarea deciziei recurate reieșind că aceste limite ale admiterii acțiunii sunt date, pe de o parte, de faptul că "în privința celorlalte bujii, marca x, nu s-a reținut vreo încălcare din modul de utilizare a mărcilor reclamantelor, astfel încât sub acest aspect aceste produse nu vor face obiectul măsurilor cuprinse în dispozitivul deciziei" și pe de altă parte de faptul că în petitul modificat al cererii la lit. b) era solicitată interzicerea oricărei folosiri a mărcilor reclamantei în activitatea comercială a pârâtei.

Ca atare, nu se poate reține faptul că ar fi contradictorii considerentele și dispozitivul deciziei atacate.

Referitor la temerile recurentei legate de executarea dispozitivului deciziei atacate, acestea țin eventual de determinarea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, potrivit art. 443 sau art. 711 alin. (2) C. proc. civ., iar nu de existența vreunei neconcordanțe între considerente și dispozitiv.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul primei teze se susține că sintagma "piese de origine" a fost introdusă în O.G. nr. 80/2000 prin Legea nr. 288/2009, care a transpus Directiva 2007/46/EC, dar că reprezintă o traducere greșită a art. 3 pct. 26 din directivă, în realitatea trebuind să fie folosită sintagma "piese originale" așa cum este menționată în varianta în engleză a acestei directive publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Așa cum corect susțin reclamanții în întâmpinare, versiunea în limba română a Directivei 2007/46/EC cuprinde sintagma "piese de origine".

Totuși, acesta nu poate reprezenta în sine un argument pentru constatarea ca nefondat a acestui motiv de recurs, jurisprudența CJUE fiind în sensul interpretării uniforme a textelor uniunii, în caz de divergență, ținând cont de mai multe versiuni lingvistice ale acestora, și de economia generală a textului (voința reală a autorului acestuia) și de scopul urmărit la emiterea acestuia.

Or, comparând, de exemplu, versiunile în franceză, engleză, italiană și română ale art. 3 pct. 26 din Directiva 2007/46/EC se constată că în română se folosește sintagma "piese de origine", în franceză "pieces ou équipements d’origine", în engleză "original parts or equipment", iar în italiană "parti o apparecchiature originali".

Astfel, cel puțin în cadrul încă unei versiuni lingvistice, cea în franceză, se folosește aceeași sintagmă, tradusă în română "piese sau echipamente de origine", în timp ce în versiunile engleză și italiană se folosește sintagma "piese sau echipamente originale".

Ca atare, simpla comparare a versiunilor lingvistice nu este suficientă pentru a se determina interpretarea corectă a acestui text al directivei.

Observând conținutul acestuia, se constată că punctul 26 al art. 3 din Directiva 2007/46/EC cuprinde definiția sintagmei menționate anterior în sensul următor:

"[P]iese sau echipament de origine" înseamnă piese sau echipamente fabricate în conformitate cu specificațiile și standardele de producție prevăzute de producătorul vehiculului pentru producția unor piese sau echipamente pentru asamblarea vehiculului în cauză. Aceasta cuprinde piesele sau echipamentele fabricate pe aceeași linie de producție cu piesele sau echipamentele în cauză. Se consideră, dacă nu se dovedește contrariul, că piesele sunt de origine, în cazul în care producătorul lor certifică faptul că piesele corespund nivelului calitativ al componentelor utilizate pentru asamblarea vehiculului în cauză și au fost fabricate în conformitate cu specificațiile și standardele de producție ale producătorului vehiculului[.]

Recurenta pârâtă nu a susținut că ar fi diferențe de traducere cu privire la textul definiției propriu-zise a sintagmei în cauză, cu excepția elementelor "de origine"/"original".

Ca atare, un indiciu în sensul determinării interpretării corecte potrivit voinței reale a autorului actului și scopului acestuia este găsirea variantei sintagmei din limba română care se potrivește acestei definiții, iar aceasta corespunde variantei folosite în mod obișnuit în cadrul pieței relevante pentru a desemna acest gen de produse.

Or, instanța de apel a ajuns la concluzia că sintagma care este folosită în mod obișnuit în cadrul pieței relevante din România pentru a desemna produsele care corespund acestei definiții este "piese de origine", fiind probabil o expresie preluată în limba română pe filieră franceză, în perioada în care limba franceză era limba străină preferată în România.

Faptul că în motivarea instanței de apel se arată că piesele auto se împart în trei categorii: OEM (Original Equipment Manufacturer), OES (Original Equipment Service) și IAM (Independent Aftermarket Manufacturer) nu este de natură să sprijine argumentația recurentei pârâte, atâta timp cât acestea reprezintă versiunea în engleză a acestor denumiri. Or, în franceză, de exemplu, OEM, corespunde acronimului FEO, adică Fabricant d'Équipement d'Origine.

În consecință, nu se poate reține existența unei transpuneri eronate în limba română a punctului 26 al art. 3 din Directiva 2007/46/EC prin sintagma "piese de origine" în loc de "piese originale".

În cadrul celei de-a doua teze se susține ignorarea de către instanța de apel a legislației în domeniu cu privire la sensul cuvintelor potrivit dicționarului explicativ al limbii române.

Sub acest aspect este de remarcat că recurenta reclamantă nu a indicat un anumit text legal care să oblige instanța de judecată ca în interpretarea unor acte normative să țină cont de dicționarul explicativ al limbii române, care ar atrage aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Desigur că, de regulă, interpretarea unui text legislativ din România se realizează ținând cont de varianta oficială a limbii române.

Cu toate acestea, pentru interpretarea actelor normative emise în România este relevantă Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care în cadrul art. 23 (Determinarea conceptelor și noțiunilor) prevede că "în cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite."

Or, această normă își găsește reflectarea în soluția definirii anumitor cuvinte sau sintagme, de regulă, în prima parte a actelor normative, așa cum s-a întâmplat în cadrul art. 1

2

pct. 1.1. din O.G. nr. 80/2000, ce reprezintă transpunerea art. 3 pct. 26 din Directiva 2007/46/EC.

Susținerile recurentei pârâte în sensul că instanța de apel ar fi fost în eroare când a afirmat ca sintagma "piese de origine" a devenit o "noțiune autonoma" în limbajul folosit de o anumita categorie de persoane, anume consumatori sau specialiști din domeniul pieselor auto nu pot reprezenta motive de nelegalitate având în vedere că sunt argumentate prin afirmarea existenței unei altei situații de fapt decât cea reținută de către instanța de apel pe baza probelor administrate, și anume faptul că nicio persoana implicată în acest domeniu nu ar folosi sintagma "piese de origine" cu scopul de identifica piesa unui constructor de autoturisme, ci specialiștii și consumatorii ar folosi sintagma "piese originale" atunci când s-ar referi la identificarea unei piese aparținând unui constructor de autoturisme.

Or, aceste aspecte țin de temeinicia hotărârii iar nu de legalitatea acesteia, așa cum corect se reține în întâmpinarea formulată de către reclamante.

De asemenea, referirea la înțelesul sintagmei "produs original" în cadrul altor piețe (îmbrăcăminte, parfumuri, înregistrări audiovizuale) decât cea auto, nu este relevantă pentru prezenta cauză.

În cadrul celei de-a treia teze se susține că analizarea sintagmei "piese de origine" din sloganul "Piese de origine x. Din 1924" nu poate fi făcuta prin extragere din context și că mesajul titularului mărcii x este puternic individualizat și nu poate avea decât următorul sens:

"piesa este de proveniența sau originara (nu originala) D., producător de ansamble și subansamble auto și mecanice care funcționează din anul 1924", așa cum s-ar face precizare pe eticheta și ambalaj.

Din argumentarea acestei teze nu rezultă ce dispoziții legale ar fi încălcat instanța de apel când a reținut că "utilizarea sintagmei piese de origine alături de denumirea unei mărci de autovehicule semnifica indicarea provenienței pieselor de la titularul mărcii de autovehicule respective", pasaj citat de către recurenta pârâtă din decizia atacată ca fiind netemeinic prin raportare la versiunea sa de interpretare a modului în care este folosită sintagma "piese de origine" pe ambalajul produsului în cauză.

Ca atare, această teză este nemotivată sub aspectul menționării criticilor de nelegalitate a deciziei atacate, așa cum corect se reține în întâmpinarea formulată de către reclamante.

În cadrul celei de-a patra teze se susține că producătorul/distribuitorul este obligat sa emită și declarație de conformitate prin care să-și asume răspunderea cu privire la conformitatea produselor introduse pe piața, astfel că, lecturând certificatul de garanție și declarația de conformitate, consumatorul nu este în niciun moment în eroare cu privire la proveniența produsului, acesta știind ca nu achiziționează un produs original A., ci un produs marca x, fabricat de S.C. D. S.A., conform documentației tehnice proprii.

Acest argument nu poate avea o relevanță determinantă asupra înlăturării riscului ca un consumator să creadă că piesele provin de la titularul mărcii de autovehicule sau sunt produse conform specificațiilor și standardelor stabilite de acesta, având în vedere că, pe de o parte, produsele în cauză nu sunt destinate doar unui consumator specializat, cum ar fi service-urile auto, ci și publicului larg, care este obișnuit să se orienteze în alegerile sale după informațiile aflate pe ambalajul produsului, iar nu după certificatul de garanție și declarația de conformitate, care în mod normal se află în interiorul ambalajului și care eventual sunt citite după cumpărarea produsului, ca regulă.

În consecință, recursul declarat de către pârâtă va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul incident formulat de reclamanta A., prin acesta s-a solicitat înlăturarea considerentele din decizia nr. 1620 din 11 decembrie 2018 a Curții de Apel București, prin care s-a reținut că în speță reclamanta nu ar putea invoca tranzacția judiciară, consfințită prin sentința civilă nr. 776/07.06.2016 a Tribunalului București, pentru a justifica existența unei obligații contractuale a intimatei-pârâte C. de a plăti prejudiciul reclamat, și înlocuirea acestora cu o serie de considerente care să rețină temeinicia invocării de către reclamanta A. a tranzacției respective ca izvor al unei obligații contractuale de plată a sumei în cuantum de 4000 USD, ca despăgubire pentru încălcarea drepturilor sale de proprietate intelectuală.

În esență, recurenta reclamantă susține că din această tranzacție ar reieși că pârâta C. se obligă să se abțină de la încălcarea oricăror drepturi de proprietate intelectuală ale A., iar nu doar de la a încălca acele mărci ale A. care făceau obiectul cererii de chemare în judecată formulate în dosarul nr. x/2015.

Considerentele instanței de apel la care se face referire în recursul incident sunt următoarele: "Curtea consideră că această convenție nu poate constitui temei al angajării răspunderii contractuale pentru încălcarea drepturilor asupra mărcilor reclamantelor săvârșită în cauza de față, având în vedere că litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 a privit, potrivit mențiunilor din hotărârea de expedient, încălcarea altor mărci alt reclamantei A., și anume x și y. Prin urmare, pârâta angajându-se prin tranzacția în discuție să se abțină pe viitor de la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale A., nu se poate considera că părțile au tranzacționat cu privire la alte drepturi decât mărcile A. a căror încălcare se invocase în cauză."

Contrar susținerilor din recursul incident, nu se poate reține că aceste considerente ar fi nelegale, întrucât ar încălca prevederile art. 1270 C. civ. (principiul forței obligatorii a contractului), ale art. 1266 C. civ. (principiile de interpretare a contractului), ale art. 430 și ale art. 435 C. proc. civ. (autoritatea de lucru judecat și forța obligatorie a acestei hotărâri judecătorești).

Astfel, potrivit dispozitivului sentinței civile nr. 776 din data de 07.06.2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015 (hotărârea de expedient) obiectul contractului constă în tranzacționarea în vederea stingerii, respectiv a preîntâmpinării, prin concesii și renunțări reciproce, a litigiului existent între părți, dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul secției a IV-a Civile a Tribunalului București, privind eventuala încălcare de către C., ca destinatar al mărfurilor în dispută, a drepturilor de proprietate industrială ale A. asupra următoarelor mărci (’’Mărcile A."): Marca comunitară figurativă x; Marca comunitară figurativă y; Marca comunitară figurativă z; Marca verbală internațională y.

Potrivit articolului 3 din contract (Concesiile si renunțările făcute de către C. SRL) "(1) În considerarea concesiilor făcute de către A. prin prezentul contract, C. se obligă să: (i) returneze mărfurile în dispută în țara lor de origine, respectiv Turcia, garanteze că asociații și administratorii societății, personal sau prin alte societăți controlate de aceștia, se vor abține de la orice acte viitoare care ar putea aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale A. inclusiv, dar fără a se limita la importul neautorizat de piese purtând mărcile A. din țările extracomunitare, inclusiv Turcia; să plătească A., în eventualitatea încălcării obligațiilor asumate conform art. 3 alin. (1) pct. (ii) si (iii), dublul valorii produselor importate și reținute de autoritățile vamale, precum și să returneze produsele în țările din care au fost importate. Valoarea produselor importate urmează să fie calculată conform facturilor atașate documentației de import; să suporte atât cheltuielile de judecată ocazionate de litigiul stins prin prezentul contract, în valoare de 930 EUR, cât și cheltuielile administrative efectuate de A., însumând 1000 EUR. Astfel, cel târziu la 3 zile de la pronunțarea hotărârii de expedient, C. urmează să achite suma de 1930 EUR, calculată la cursul BNR din ziua efectuării plății."

Mai este de menționat conținutul articolul 5 alin. (2): "Prin prezentul Contract, Părțile își manifestă acordul doar față de renunțările, concesiile sau limitările de drepturi prevăzute expres în cuprinsul acestuia."

Interpretarea diferită a clauzelor contractuale privește conținutul obligațiilor asumate de C. menționate în cadrul articolului 3 alin. (1) și anume de a garanta că asociații și administratorii societății, personal sau prin alte societăți controlate de aceștia, se vor abține de la orice acte viitoare care ar putea aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale A. inclusiv, dar fără a se limita la importul neautorizat de piese purtând mărcile A. din țările extracomunitare, inclusiv Turcia.

Astfel, recurenta reclamantă consideră că această obligație se referă la oricare dintre drepturile de proprietate intelectuală ale A., în timp ce instanța de apel a ajuns la concluzia că privește doar drepturile asupra mărcilor care au făcut obiectul litigiului în cadrul căreia s-a încheiat tranzacția.

Prin decizia atacată nu s-a reținut în sprijinul acestei concluzii faptul că părțile unui litigiu nu ar putea, în general, să includă într-o tranzacție și asumarea unor obligații față de drepturi care nu fac obiectul litigiului, astfel că acest argument din recursul incident nu își găsește corespondent în cadrul acesteia.

Instanța de apel, prin interpretarea în ansamblu a contractului și a fiecărei clauze una prin cealaltă, conform art. 1267 C. civ., a ajuns la concluzia că și clauza prin care C. se obligă să garanteze că asociații și administratorii societății, personal sau prin alte societăți controlate de aceștia, se vor abține de la orice acte viitoare care ar putea aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale A. inclusiv, dar fără a se limita la importul neautorizat de piese purtând mărcile A. din țările extracomunitare, inclusiv Turcia se referă tot la drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcilor care au făcut obiectul acelui litigiu.

În ceea ce privește sintagma "mărcile A.", aceasta a fost definită chiar în cadrul obiectului contractului ca fiind reprezentată de: Marca comunitară figurativă x; Marca comunitară figurativă y; Marca comunitară figurativă w; Marca verbală internațională y, adică mărcile la care se referea litigiul finalizat prin tranzacția în cauză (dosar nr. x/2015, Tribunalul București, secția a IV a civilă).

În ceea ce privește sintagma "drepturilor de proprietate intelectuală ale A." atâta timp cât nu s-a menționat expres în contract"oricăror" drepturi de proprietate intelectuală ale A., aceasta nu poate avea un conținut mai larg decât cel care rezultă tot din conținutul tranzacției, și anume preambulul contractului, care se regăsește de asemenea în dispozitivul hotărârii de expedient, astfel:

"Având în vedere că: La data de 11.11.2014, A., în calitate de titular al drepturilor de proprietate intelectuală izvorâte din mărcile comunitare figurative x, y, w, precum și a mărcii verbale internaționale y (…) Prin notificarea nr. 6821buc/BM/24.11.2015, transmisă pe e-mail în data de 25 noiembrie 2015, Direcția Regională Vamală București a comunicat către B. S.A. dispunerea măsurii de reținere conform prevederilor art. 17-19 din Regulamentul European 608/2013, în baza acțiunii din oficiu și a cererii de intervenție nr. x/11.11.2014, a unor mărfuri care sunt susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală deținute de A., respectiv 8870 bucăți filtre de ulei, 101 bucăți discuri de ambreiaj, 5000 de bucăți bujii, 1008 seturi kituri de distribuție, 20 bucăți stopuri spate, 97 bucăți curele transmisie, 50 bucăți tampoane motor și 681 bucăți rulmenți. ("Mărfuri în dispută") (…).

Această interpretare se coroborează și cu art. 5 alin. (2) din contract potrivit căruia părțile își manifestă acordul doar față de renunțările, concesiile sau limitările de drepturi prevăzute expres în cuprinsul acestuia.

Recurenta reclamantă a invocat încălcarea prevederilor art. 1266 alin. (2) C. civ. (principiile de interpretare a contractului) susținând că instanța de apel nu ar fi avut în vedere la stabilirea voinței concordante comportamentul ulterior încheierii contractului manifestat de către pârâtă prin aceea că nu a contestat interpretarea pe care reclamanta a dat-o clauzelor contractuale, deși a formulat apărări scrise și a fost prezentă la termenele de judecată prin consilier juridic.

Este nefondată și această susținere, având în vedere că, pentru a reprezenta un element pentru stabilirea voinței concordante, comportamentul părților ulterior încheierii contractului trebuie să se reflecte, de exemplu, în executarea contractului într-o anumită modalitate.

Comportamentul părților din cadrul unui proces se evaluează potrivit regulilor C. proc. civ.

Or, atât recunoașterea, fie și parțială, a pretențiilor (art. 436 C. proc. civ.), cât și mărturisirea (art. 348 și urm. C. proc. civ.) presupun, de regulă, manifestări exprese, iar nu tacite, excepțiile trebuind să fie expres prevăzute de lege.

În aceste condiții, simplul fapt că pârâta nu ar fi formulat apărări prin care să contrazică interpretarea clauzelor contractului de tranzacție din cererea de chemare în judecată nu poate fi interpretată ca recunoaștere a susținerilor reclamantei.

În consecință, nu se poate reține nici încălcarea prin decizia atacată a prevederilor art. 1270 C. civ. (principiul forței obligatorii a contractului) și ale art. 430 și ale art. 435 C. proc. civ. (autoritatea de lucru judecat și forța obligatorie a hotărârii judecătorești).

În ceea ce privește cheltuielile de judecată în recurs, solicitate de către reclamante, având în vedere că ambele recursuri au fost respinse, acestora li se cuvin cheltuieli de judecată, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. doar pentru apărările formulate față de recursul pârâtei.

Având în vedere că dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată cuprinde cheltuielile (onorariu avocat) efectuate în comun pentru ambele recursuri, totalizând suma de 4245 RON instanța de recurs a apreciat, raportat la complexitatea fiecăruia dintre recursuri și activitatea desfășurată de avocat, că suma de 3000 de RON este corespunzătoare apărărilor formulate față de recursul pârâtei.

Luând în considerare că dovada plății onorariului de avocat provine de la reclamanta A., va fi obligată pârâta S.C. C. S.R.L. la plata acestei sume către această reclamantă, urmând ca reclamantele să se înțeleagă ulterior, dacă este cazul, cu privire la partea ce revine fiecăreia din aceste cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. și recursul incident declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1620A din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2020.