ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2007/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 22.06.2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat: să se constate că folosirea neautorizată de către pârâtă a însemnelor x a încălcat drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii înregistrate la OSIM sub denumirea x, având ca număr de înregistrare 104092/9.07.2009, al cărei titular este reclamantul: să fie obligată pârâta la încetarea activităților de producere, stocare, distribuire, vânzare sau a oricăror altor activități de comercializare a produselor ce poartă în mod ilegal marca x sau care au în componența denumirii marca x, în baza art. 36 alin. (2) și alin. (3) din Legea 84/1998, sub sancțiunea aplicării de penalități în conformitate cu art. 905 alin. (2) C. proc. civ., pentru fiecare zi de întârziere; să fie obligată pârâta să scoată definitiv din circuitele comerciale de pe piață, pe cheltuiala sa, toate produsele contrafăcute care imită în mod fraudulos marca x, conform art. 11 din O.U.G. nr. 100/2005; să fie obligată pârâta la plata de despăgubiri materiale estimate provizoriu la 15.000 euro, reprezentând beneficiul injust realizat de pârâtă prin producerea și comercializarea produselor contrafăcute, conform art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005; publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii judecătorești, în două publicații de circulație națională, conform art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov: Prin sentința nr. 25 S din data de 23 februarie 2017, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția de netimbrare a cererii de majorare a pretențiilor și, pe cale de consecință, a anulat cererea reclamantului de majorare a pretențiilor. A admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să înceteze acțiunile de comercializare a produselor ce poartă în componența denumirii marca "x", respingând restul pretențiilor. De asemenea, a respins cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat reclamantul să plătească în contul Biroului Local de Expertiză Brașov suma de 3.084 RON pentru raportul de expertiză I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov: Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 1225/Ap din 29 iunie 2017, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 25/2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea de obligare a pârâtei la plata către reclamant a sumei de 15.000 euro, în RON, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fața primei instanțe. De asemenea, a obligat intimata la plata către apelant a cheltuielilor de judecată din apel, în cuantum de 3.000 RON. I.

Decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție: Prin decizia nr. 1287 din 27 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâta B. S.R.L, dispunându-se casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în rejudecare: Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 1078/Ap din 27 iunie 2018, în rejudecare, a admis, în parte, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 25/S/23.02.2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 16.151,21 RON cu titlu de despăgubiri parțiale aferente anului 2013 în legătură cu producerea și comercializarea produselor "x", precum și a sumei de 2.339 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei. A fost menținut restul dispozițiilor sentinței atacate privind admiterea excepției de netimbrare, admiterea în parte a acțiunii, obligarea pârâtei la încetarea acțiunilor de comercializare a produselor ce poartă în componența denumirii marca "x", respingerea restului pretențiilor formulate cu titlu de despăgubiri, respingerea celorlalte pretenții ale reclamantului, obligarea reclamantului la plata onorariului expert și compensarea restului cheltuielilor de judecată solicitate. A fost obligată intimata S.C. B. S.R.L. la plata către apelantul A. a sumei de 2.028 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel. A fost respins restul pretențiilor formulate în apel. I.

Decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție: Prin decizia nr. 1287 din 18 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1078/Ap din 27 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în rejudecare: Prin decizia nr. 1375/Ap din 09.010.2019, Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, în rejudecare, a admis în parte apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 25/S/23.02.2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că pârâta S.C. B. S.R.L. a fost obligată la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 euro, în echivalent RON, la momentul executării obligației cu titlu de despăgubiri parțiale aferente anului 2013 în legătură cu producerea și comercializarea produselor "x". A menținut restul dispozițiilor sentinței civile atacate. Intimata pârâtă S.C. B. S.R.L. a fost obligată la plata către apelantul A. a sumei de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în toate instanțele. II. Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei sus-menționate a formulat recurs reclamanta S.C. B. S.R.L.. II. I. Motivele de recurs formulate de reclamantă Prin cererea de recurs, recurenta pârâtă a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată este nemotivată în ceea ce privește raționamentul instanței de apel în baza căruia a considerat că limitele rejudecării vizează strict anul 2013, în limita sumei de 15.000 euro, arătând că decizia cuprinde o singură mențiune superficială, în sensul că decizia ÎCCJ de casare ar fi dispus că "prejudiciul aferent anului 2013 este superior valorii de 15.000 euro, solicitat de reclamantul A., iar prejudiciul nu trebuie împărțit la cei 3 ani". Susține că instanța de apel s-a rezumat doar la a prezenta situația de fapt fără să motiveze în mod concret, detaliat și utilizând un raționament logico-juridic complex, care sunt motivele pentru care a dat o asemenea interpretare dispozițiilor instanței de casare. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. (8) C. proc. civ., în esență, recurenta-pârâtă susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 și art. 36 din Legea nr. 84/1998, în ceea ce privește existența prejudiciului și a cuantumului acestuia, II.2. Apărările formulate în cauză Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea primului motiv de recurs ca nefondat și a celui de al doilea motiv ca inadmisibil. Recurenta pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat. II.3. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 07 iulie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1375/Ap din 9 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În ceea ce privește motivul încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru a fi incident, este necesar ca hotărârea să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Niciuna din cele trei ipoteze nu se verifică în cauză. Art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă instanțele să-și motiveze deciziile, însă aceasta nu presupune să se dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părților. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dreptul național prin dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevan pentru spețăt, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept, considerente care se regăsesc în cuprinsul deciziei recurate, contrar susținerilor recurentei. În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fără arătarea motivelor și a probelor neputându-se exercita controlul judiciar. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța, dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, dacă instanța de control judiciar redă considerentele hotărârii atacate, fără a răspunde motivelor de critică invocate. Înalta Curte constată că în cauză, curtea de apel a motivat decizia recurată, neputându-se reține argumentul că decizia ar fi criticabilă în ceea ce privește raționamentul instanței în baza căruia a considerat că limitele rejudecării vizează strict anul 2013, în limita sumei de 15.000 euro. Astfel, instanța de apel a motivat că va avea în vedere aspectele tranșate de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că prejudiciul aferent anului 2013 este superior valorii de 15000 euro, solicitată de către reclamantul A., iar prejudiciul nu trebuie împărțit la cei 3 ani, el fiind datorat doar pe anul 2013. De asemenea, în cuprinsul acelorași considerente, se reține că, a analiza cererea reclamantului de acordare de despăgubiri ca fiind o cotă de 27,6% dintr-un prejudiciu mai mare, este nelegal, cât timp prejudiciul pe anul 2013 a fost stabilit prin raportul de expertiză la suma de 23.487 euro, prejudiciul cuantificat procentual neconstituind un criteriu, întrucât reclamantul a renunțat la judecata privind pretențiile pe anii 2014 și 2015 și a timbrat acțiunea strict pentru anul 2013, în limita sumei de 15.000 euro. Drept urmare, nu se poate reține că instanța de apel s-ar fi rezumat doar la a prezenta situația de fapt fără să motiveze în mod concret, detaliat și utilizând un raționament logico-juridic complex, care sunt motivele pentru care a dat o asemenea interpretare dispozițiilor instanței de casare. În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurentă, și anume cel reglementat de art. 488 pct. . 8 din C. proc. civ., este incident acest motiv în situația în care hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte apreciază că nu se justifică susținerea recurentei-pârâte în sensul că hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 și art. 36 din Legea nr. 84/1998, în ceea ce privește stabilirea și dimensionarea prejudiciului. Limitându-se doar la modul de soluționare de către prima instanță a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor privind produsele "x" pentru anul 2013, Curtea de Apel Brașov a considerat în mod just că cererea de înregistrare a mărcii de către B. S.R.L., la 21.05.2015, admisă în final, prin sentința civilă nr. 631/10.05.2017 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 61/A/25.01.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, nu poate avea incidență asupra prezentei cauze, întrucât are legătură cu o manifestare de voință a autorului producerii și comercializării unor produse ce au în denumirea lor cuvântul "C.", în perioada de timp în care doar reclamantul era titularul mărcii înregistrate, perioadă anterioară efectelor hotărârii judecătorești invocate (anume, anul 2013). De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că dispoziția primei instanțe de obligare a pârâtei să înceteze acțiunile de comercializare a produselor ce poartă în componența denumirii marca "x", se bucură de autoritate de lucru judecat. Pentru a se pronunța asupra acestui capăt de cerere, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 36 alin. (2) și (3) din Legea nr. 84/1998, precum și faptul că pârâta B. S.R.L. a comercializat în perioada ianuarie 2013- decembrie 2015, produse care aveau pe etichetă cuvântul "x", în condițiile în care x era marcă înregistrată a reclamantului și asupra căreia acesta opunea drepturi exclusive, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998. Nu pot fi primite nici susținerile recurentei-pârâte privind stabilirea prejudiciului, întrucât instanța de apel a procedat la o justă interpretare a dispozițiilor legale incidente, anume art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005. În contextul operațiunii de interpretare a normelor de drept material, curtea de apel reține în mod legal că, în măsura în care activitatea de comercializare a produselor a fost interzisă de către instanță pentru că produsele purtau pe etichetă cuvântul "C." care constituia marcă înregistrată a reclamantului, instanța ar fi trebuit să analizeze dacă o astfel de acțiune este generatoare de prejudicii pentru titularul mărcii înregistrate, având în vedere faptul că, potrivit art. 37 alin (2) din Legea nr. 84/1998, se prevede dreptul la despăgubiri pentru actele de contrafacere reglementate la art. 36. Din perspectiva dispozițiilor legale incidente, a fost realizată analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, constatându-se în mod corect că, în condițiile în care, cu autoritate de lucru judecat, instanța a statuat că se impune încetarea acțiunilor de comercializare a produselor pârâtei care poartă în componența denumirii, marca "C.", rezultă că această comercializare a avut drept efect producerea unui prejudiciu reclamantului, ceea ce a justificat admiterea cererii de obligare a pârâtei la plata prejudiciului produs titularului mărcii, în cuantum de 15.000 euro, prin aplicarea prevederilor art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005 și potrivit criteriului legal validat de instanță la momentul încuviințării efectuării raportului de expertiză. Cu privire la criticile recurentei privind inexistența pentru intimatul reclamant a dreptului de a se prevala de expertiza contabilă de la instanța de fond, cele privind cuantumul prejudiciului acordat, precum și al cuantumului cheltuielilor de judecată acordate reclamantului, Înalta Curte apreciază că aceste critici vizează fie susțineri referitoare la situația de fapt, fie sunt susțineri care privesc chestiuni de apreciere a materialului probator al cauzei, aspecte ce nu pot face obiect al controlului de legalitate în faza procesuală a recursului. Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. Cum fundamentul plății cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, având în vedere prevederile art. 453 din C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, S.C. B. S.R.L. va fi obligată să plătească intimatului A. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în această etapă procesuală, constând în onorariu de apărător, conform dovezilor ce se regăsesc la dosar. Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1375/Ap din data de 9 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, cu obligarea recurentei-pârâte B. S.R.L. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.