ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2537/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 martie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamanții A., prin reprezentant legal B. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și cu intervenientul D., obligarea pârâtei la plata sumei de 241,43 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, a sumei de 149.745 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății, cu titlu de daune morale (pentru reclamantul A.), precum și a sumei de 63 RON, reprezentând cheltuieli materiale, respectiv a sumei de 1.000 Euro, echivalent RON la cursul B.N.R. din data plății, cu titlu de despăgubiri morale (pentru reclamantul B.), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 634 din 07 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Bucuresti, secția a VI a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte acțiunea, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului A. suma de 241,43 RON, cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 80.000 euro daune morale, iar reclamantului B. suma de 63 RON daune materiale și suma de 100 euro, reprezentând despăgubiri morale. A fost respins restul pretențiilor. A fost obligată pârâta să achite reclamantului B. suma de 2.975 RON cheltuieli de judecată, iar statului suma de 7.573,25 RON cu titlu de cheltuieli.

Prin decizia civilă nr. 1167A din 03 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul B. și de apelanta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 634 din 07 martie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul D..

A fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 500 euro, cu titlu de despăgubiri morale și la plata către reclamantul E. a sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta S.C. C. S.A. să achite statului suma de 2.676 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru la fond).

A fost respins apelul declarat de apelantul E., împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.

A fost obligată intimata C. S.A. la plata către apelantul B. a sumei de 566,27 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A fost obligat intimatul E. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.346,25 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a declarat recurs.

Potrivit recurentului-pârât, instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când s-a pronunțat asupra hotărârii apelate, în sensul că din silogismul juridic detaliat în considerentele deciziei se conturează lipsa unei motivări reale, precum și o contradicție evidentă în anumite raționamente juridice.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant face trimiteri la situația de fapt și la actele medicale și medico-legale depuse la dosarul cauzei.

Astfel, potrivit recurentului-reclamant, informații cu caracter științific au fost ignorate de instanța de apel, fapt ce scoate în evidență fie o neevaluare a materialului probator, fie o totală contradicție în raționamentul juridic al instanței.

Totodată, recurentul-reclamant arată că instanța de apel a aplicat în mod greșit sintagma punerea în primejdie a vieții, rezumându-se la a invoca jurisprudența, în general, fără exemple, atunci când a combătut susținerea reclamantului-apelant în legătură cu utilizarea acestei sintagme, în loc să procedeze la o detaliere și implicit la o explicație completă cu privire la punctul de vedere propriu.

În susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă faptul că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea cadrului compensatoriu-reparator al răspunderii civile prin efectul legii, având în vedere faptul că repararea prejudiciului, în privința cuantumului daunelor morale acordate, trebuie să se facă într-un cuantum decent, care să aibă rolul de a alina suferințele încercate prin vătămarea unui drept fundamental - dreptul la integritate fizică și psihică.

Potrivit recurentului-reclamant, instanța de apel a soluționat în mod nelegal problema cuantificării daunelor morale acordate, prin faptul că aceasta nu a dat o corectă eficiență textelor legale și principiilor de drept incidente speței.

Potrivit recurentului-reclamant, instanța de apel a încălcat normele de drept material, care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin articolul 1.385 din C. civ., aceasta nereținând în hotărâre o serie de aspecte ce se impuneau a fi avute în vedere în analiza și dimensionarea unei componente a prejudiciului, respectiv gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Prin urmare, recurentul-reclamant apreciază că instanța de apel ar fi trebuit ca, în lumina prevederilor articolului 1.385 din C. civ., care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, să ia în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existența tuturor prejudiciilor dezvoltate prin toate lucrările depuse la dosarul cauzei, inclusiv prin cele cu caracter științific, lucru pe care se dovedește că nu 1-a efectuat atunci când a menținut cuantumul daunelor morale acordate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Recurentul-reclamant a depus note de ședință cu privire la raport.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurentul-reclamant, deși a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-au dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece prin argumentele expuse, recurentul-reclamant urmărește o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, argumentele recurentului-reclamant exprimă nemulțurirea părții cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, în raport de actele medicale și medico-legale, precum și de lucrările de specialitate depuse la dosarul cauzei și nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate.

Recurentul-reclamant tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., împotriva deciziei civile nr. 1167A din 3 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., împotriva deciziei civile nr. 1167A din 3 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2020.