ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1843/2020

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 21.04.2016, sub numărul x/2016, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pârâta ASIGURAREA ROMANEASCĂ E. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata: sumei de 4.118,66 RON, către reclamanta A., reprezentând contravaloarea daunelor materiale; sumei de 500.000 EURO (2.250.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, către reclamanta A., reprezentând daune morale; sumei de 500.000 EURO (2.250.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, către reclamantul B., reprezentând daune morale; sumei de 150.000 EURO (675.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, către reclamanta D. reprezentând daune morale; sumei de 150.000 EURO (675.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, către reclamantul C., reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 4341 din 21 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata: către reclamanta A. a sumei de 80.000 EURO, la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și 4.118,66 RON despăgubiri pentru daune materiale, către reclamantul B. a sumei de 80.000 EURO, la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, către reclamantul C. a sumei de 33.000 EURO, la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și către reclamanta D. a sumei de 33.000 EURO, la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Împotriva sentinței nr. 4341 din 21.11.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă au declarat apel reclamanții A., B., C., D. și pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-E. S.A.

Prin decizia civilă nr. 64 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 4341 din 21.11.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - E. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4341/21.11.2017 și a încheierilor premergătoare pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că, a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, respectiv la suma de 25.000 EURO pentru fiecare dintre reclamanții A. și B. și la suma de 10.000 EURO pentru fiecare dintre reclamanții C. și D..

La 1 aprilie 2019, reclamanții A., B., C. și D. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 64 din 21 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți susțin că, la determinarea, în concret, a cuantumului daunelor morale, instanța de apel nu a avut în vedere criteriul fundamental, consacrat în jurisprudență, la cuantificarea despăgubirilor, respectiv echitatea și nici dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului, care prevăd că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislației și a jurisprudenței din România, menționând, cu titlu de exemplu, hotărâri pronunțate de instanțe în spețe similare.

Recurenții apreciază că sumele acordate cu titlu de daune morale de către instanța de apel constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudență. Astfel, susțin recurenții că, instanța nu a avut în vedere că suma acordată nu trebuie să aibă numai un caracater pur simbolic, ci trebuie să fie necesară pentru a ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat reclamanții.

Susțin, totodată, că decizia recurată cuprinde considerente care sunt în totală antiteză, iar soluția de diminuare a daunelor morale este eronată, având în vedere că, deși instanța de apel a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cunatumului daunelor morale pentru fiecare reclamant, în concret, acestea nu au fost utilizate.

Recurenții menționează și faptul că există, la dosar, oferta pe cale amiabilă, prin care pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - E. S.A. a fost de acord să plătească fiecăruia dintre părinții victimei suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale. Or, instanța de apel a apreciat că suma ce li se cuvine este sub nivelul celei pe care asigurătorul ar fi fost de acord să o achite.

Întrucât regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite de reclamanți pe plan fizic și moral, recurenții consideră că instanța de apel trebuia să se raporteze și la criteriul echității, precum și la principiul proportionalității daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudențială la stabilirea daunelor morale.

La 17 aprilie 2019, recurenții-reclamanți au depus la dosar un înscris prin care au menționat că sunt de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care va fi admis în principiu .

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte SOCIETATEA ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - E. S.A., la 16 aprilie 2019 .

La 16 mai 2019, în termen legal, intimata-pârâtă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - E. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă nu a precizat dacă este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care va fi admis în principiu.

Recurenții-reclamanți nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Față de dezvoltarea criticilor formulate de recurenți și subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă reține că acestea vizează exclusiv aspecte de fapt și de interpretare a probelor administrate în fața instanței de apel, în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale acordate reclamanților.

Or, stabilirea situației de fapt și analiza probatoriului fac obiectul unei căi de atac devolutive, recursul urmărind doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, evocarea criticilor privind aprecierea probei cu martori și legăturile de familie dintre victima accidentului și recurenți denotă nemulțumirea acestora din urmă față de modul în care instanța de apel a reținut starea de fapt și starea de nevoie a acestora, concretizându-se în critici de netemeinicie a hotărârii atacate.

Totodată, instanța supremă reține că, deși recurenții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, potrivit cărora, la stabilirea daunelor morale se ține seama de legislația și jurisprudența din România, jurisprudența din România nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Așadar, jurisprudența din România nu este izvor de drept în raport și de conținutul prevederilor art. 1 C. civ., referitoare la izvoarele dreptului civil.

În consecință, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează a admite excepția invocată de intimata-pârâtă și a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac formulate de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 64 din 21 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât SOCIETATEA ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - E. S.A.

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 64 din 21 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2020.