ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1839/2020

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 mai 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și intervenientul forțat D., pronunțarea unei hotărâri, prin care să fie obligată pârâta să le achite următoarele sume, calculate la cursul B.N.R. din 22 mai 2015, data promovării acțiunii, de 4,4483 RON pentru 1 euro:

· pentru reclamantul A.:

- 15.000 Euro, echivalentul a 66.724 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale;

- 800.000 Euro, echivalentul a 3.558.640 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale;

· pentru reclamanta B.:

- 10.000 Euro, echivalentul a 44.483 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale;

- 500.000 Euro, echivalentul a 2.224.150 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale;

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864 și Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

La 16 iunie 2017, reclamanții au formulat cerere completatoare în care au detaliat cheltuielile materiale, constând în prețul investigațiilor și tratamentelor medicale suportate.

Prin sentința civilă nr. 2674 din 29 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a obligat societatea de asigurare pârâtă în favoarea reclamanților la plata următoarelor sume: 30.000 de RON daune morale către A. și 20.000 RON daune morale și 395 RON daune materiale către B..

Împotriva sentinței mai sus evocate, reclamanții A. și B. au declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1315A din 21 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul și a schimbat, în parte, sentința civilă apelată în sensul că a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului A. daune morale în sumă de 50.000 RON, iar reclamantei B. daune morale în sumă de 35.000 RON, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat-o pe intimata-pârâtă să plătească apelanților cheltuieli de judecată în apel, astfel: 552,5 RON către A. și 427,5 RON către B..

Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs, solicitând modificarea cuantumului daunelor materiale și morale.

În memoriul depus la dosar, recurenții au indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cererii și, respectiv, că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În debutul cererii de recurs, autorii au expus succint situația de fapt în cauză, după care, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au susținut, în esență, că motivarea instanței de apel este lacunară și insuficientă. Astfel, au arătat că, din motivarea hotărârii atacate, nu transpare raționamentul pentru care sumele acordate cu titlu de daune materiale și morale sunt atât de mici raportat la suferințele și traumele fizice și psihice pe care le-au îndurat.

În continuare, au subliniat că instanța de apel nu a răspuns deloc criticilor cu care au învestit-o prin memoriul de apel și nu a analizat riguros probele administrate în cauză.

Autorii recursului au mai susținut că instanța de apel nu a procedat la o evaluare concretă și proprie a prejudiciului.

După ce au criticat modul în care instanța de apel a evaluat probatoriul administrat în cauză, autorii căii de atac au subliniat că suma acordată de prima instanță este insuficientă pentru asigurarea unui trai decent.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că decizia instanței de apel este pronunțată cu încălcarea art. 1385 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, au arătat că textul de lege evocat instituie obligativitatea acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Din această perspectivă, au subliniat că instanța de apel a încălcat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, având în vedere că România este stat semnatar al Convenției C.E.D.O. În acest sens, au menționat decizia pronunțată în cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit în care s-a statuat că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Autorii recursului au învederat că despăgubirile trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații pentru suferințele cauzate, ceea ce, în speță, nu transpare din cuantumul daunelor acordate.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale, aceștia au arătat că trebuie avute în vedere gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață și integritate fizică al persoanei.

Au mai susținut că, la stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere și principiile echității și proporționalității daunei suferite cu despăgubirea acordată, iar în speță, curtea nu s-a raportat la aceste principii când a stabilit cuantumul despăgubirilor morale.

Prin notele depuse la dosar, recurenții și-au exprimat acordul ca recursul, în eventualitatea în care s-ar aprecia că este admisibil în principiu, să fie soluționat de completul de filtru, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-intervenient la 20 noiembrie 2018, conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila x, iar intimatei-pârâte la 23 noiembrie 2018, așa cum atestă dovada de înmânare de la dosarul de recurs.

La 27 decembrie 2018, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât criticile dezvoltate de recurenți nu se încadrează în cazurile de casare indicate și, în subsidiar, ca nefondat.

La 11 ianuarie 2019, întâmpinarea a fost comunicată recurenților, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, iar aceștia, la 21 ianuarie 2019, au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au combătut susținerile intimate-pârâte.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, încadrat de recurenți în dispozițiile punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă reține că susținerile recurenților, potrivit cărora decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, au fost făcute pro causa, în contextul în care au fost făcute generic, fără ca recurenții să indice, în concret, care anume aspecte sunt nemotivate.

În realitate, argumentele invocate de către recurenții-reclamanți în cererea de recurs constituie nemulțumiri ale acestora referitoare la modul în care Curtea de Apel București a soluționat pe fond cauza și vizează, exclusiv, aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanței de recurs.

Este relevant, în acest sens, faptul că, în cadrul recursului formulat, recurenții-reclamanți critică maniera în care instanța de apel a statuat asupra elementelor de fapt deduse judecății, în raport cu probele administrate în cauză, și în care a apreciat asupra cuantumului daunelor morale, solicitând instanței de recurs să facă o apreciere corectă, din punctul de vedere al recurenților, a ceea ce au pierdut reclamanții pe plan fizic, social și familial din ceea ce ar însemna o viață normală, liniștită și fericită pentru aceștia.

Totodată, se reține și că, în majoritate, aceste susțineri au fost invocate și prin motivele de apel și răspunsul la întâmpinare, fiind deja analizate de instanța de apel în cadrul deciziei recurate.

Or stabilirea situației de fapt și interpretarea probelor reprezintă atributul instanțelor devolutive, prin recurs urmărindu-se doar asigurarea conformității hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Față de dezvoltarea criticilor formulate de recurenți și subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă reține că acestea vizează exclusiv aspecte de fapt și de interpretare a probelor administrate, deci, de eventuală netemeinicie a hotărârilor instanțelor de fond, iar nu de nelegalitate a deciziei recurate, așa cum impune reglementarea actuală a căii extraordinare de atac a recursului.

Înalta Curte reține că indicarea dispozițiilor art. 1385 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului și a art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost făcută strict formal, fără ca recurenții să precizeze în concret în ce anume constă încălcarea textelor evocate ci cantonându-se în a-și prezenta nemulțumirea față de cuantumul prejudiciului avut în vedere de instanță.

Ori, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

În consecință, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează a admite excepția invocată de intimata-pârâtă și a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac formulate de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1315A din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă C. S.A.

Anulează recursul de declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1315A din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2020.