ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2062/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu intervenientul forțat C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta S.C. B. S.A la plata către reclamant a sumei de 180.000 Euro, echivalent în RON la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale aduse și la plata sumei de 17.706 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, dovedite cu facturi, chitanțe, bonuri fiscale etc. A solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România și, respectiv, pe prevederile art. 1280, art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1365, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1387, art. 1388, art. 1391, art. 2223, art. 2224, art. 2225, art. 2226 și art. 2267 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 777 din 1 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.A. și intervenientului forțat C., având ca obiect despăgubiri.

A obligat pârâta să plătească reclamantului daune morale în cuantum de 150.000 RON, suma de 17.706 RON cu titlu de daune materiale, precum și suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în limita pretențiilor admise, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. x din 25 octombrie 2018.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta S.C. B. S.A., solicitând admiterea căii de atac și schimbarea hotărârii atacate, în sensul diminuării daunelor materiale la suma de 9.617,98 RON și reaprecierii cuantumului daunelor morale acordate reclamantului A. de instanța de fond.

Prin decizia civilă nr. 3S7/A din 17 mai 2019 pronunțată în dosarul în nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta apelantă S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 777 din 1 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Arad; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a redus daunele materiale acordate de prima instanță, de la suma de 17.706 RON, la suma de 11.617,98 RON și a menținut, în rest, sentința apelată.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat recurs, criticând soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca fiind nelegală.

Recurenta-pârâtă a invocat în susținerea recursului formulat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

A arătat că instanța de apel nu a ținut seama de practica judiciară depusă și nu a făcut o analiză teoretică corectă a criteriilor orientative generale și speciale în funcție de care se stabilește întinderea prejudiciului moral, aceste criterii nefiind aplicate efectiv și neregăsindu-se în justificarea daunelor morale acordate.

Considerând că daunele morale trebuie să fie acordate într-un cuantum adecvat și suficient, a subliniat că scopul acordării acestora nu trebuia denaturat astfel încât să constituie o îmbogățire fără justă cauză.

A făcut referire la prevederile art. 50 al Normei A.S.F. nr. 23/2014 ("La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale: "1. în caz de vătămare corporală: ... f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."), la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3357 din 30 octombrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2012, care a stabilit că despăgubirile se acordă în conformitate cu practica judiciară în materie, neluarea în calcul a acestui criteriu reprezentând motiv de casare a deciziei pronunțate în apel și la decizia nr. 298 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în cadrul căreia, alături de criteriul legal reprezentat de practica judiciară, se dă expresie și criteriului de echitate în acordarea daunelor morale.

În același sens a invocat decizia nr. 736/2017 a Curții de Apel București pronunțate în dosarul nr. x/2015:

"în ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale, Curtea va avea în vedere atât principiul reparării integrale, cât și principiul echității, precum și prudența ce trebuie luată în considerare pentru ca reparația daunei să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu".

A precizat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie să se țină cont și de realitățile economico-sociale, pentru a se evita discrepanțele între sumele acordate și realitatea economică din țara noastră, sens în care a susținut că suma acordată intimatului cu titlu de daune morale depășește cu mult în cuantum despăgubirile stabilite prin hotărâri definitive și irevocabile în spețe cu vătămări corporale, cu un număr de zile de îngrijiri medicale apropiate celor 150-155 zile din prezenta cauză.

Arătând că a depus, în faza de apel, practică cu cazuistică similară celei din prezenta speță, din care rezultă că în alte spețe s-au acordat sume substanțial mai mici, cu o medie de circa 500 de RON pe zi, cu titlu de daune morale, a criticat instanța de apel pentru acordarea de despăgubiri suplimentare, de aproximativ aceeași valoare, cu titlu de "pretium doloris".

A mai precizat, în final, că jurisprudența are un caracter de izvor de drept în ceea ce privește acordarea daunelor morale victimelor din accidente rutiere.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului declarat de S.C. B. S.A. Totodată, intimatul-pârât a susținut neîncadrarea motivelor invocate de către recurenta-pârâtă în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit în cauză.

Prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 21 octombrie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-reclamantă cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisurile) în stabilirea daunelor morale și cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă nu invocă niciun argument pertinent în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 (1) pct. 6 din C. proc. civ., din analiza considerentelor deciziei atacate reieșind faptul că instanța de control judiciar a răspuns punctual fiecărei critici inserate în motivele de apel, în aprecierea atât asupra daunelor materiale cât și a daunelor morale, luându-se în considerare probatoriul administrat în cauză și avându-se în vedere, la cuantificarea daunelor morale, consecințele negative suferite de persona vătămată pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Recurenta, de altfel, nu a precizat, în concret, de ce apreciază că decizia dată de curtea de apel, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce, de fapt, în dezbatere, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, ce vizează aplicarea greșită a legii în privința daunelor morale, ce în opinia recurentei au fost acordate într-un cuantum exagerat, cu referire și la faptul că "daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România", Înalta Curte reține că și acest motiv de recurs este nefondat.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor, care ar presupune reevaluarea situației de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac a recursului.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă așadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Referitor la susținerile recurentei, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 în vigoare la data producerii accidentului, prevăd că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, însă noțiunea de jurisprudență nu se poate rezuma la decizii izolate de speță.

Totodată, Norma ASF menționată nu poate avea caracter de normă legală specială, cu prevalență în aplicarea ei față de normele C. civ., întrucât ea are doar caracterul unei norme explicative, date în aplicarea unei legi, fără a putea limita sau modifica aplicarea regulilor impuse de C. civ.

Legislația din România nu cuprinde criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire, iar jurisprudența națională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium doloris, în raport de importanța valorii morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În speță se constată că instanța de control judiciar a soluționat apelul pârâtei și a statuat că la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora.

Examinând decizia atacată se observă că instanța de apel, atunci când a menținut cuantumul daunelor morale acordate intimatului-reclamant, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, apreciind consecințele negative suferite de acesta, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Se constată, astfel, că instanța de apel a precizat clar și neechivoc criteriile avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, criterii ce au fost adaptate situației concrete a reclamantului.

De asemenea, Înalta Curte reține că, în speța de față, contrar susținerilor recurentei, soluția criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în spețe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligați să plătească victimelor accidentelor rutiere, atât prin hotărâri ale instanțelor civile, cât și ale instanțelor penale, sume comparabile cu cele acordate în cauza de față.

Or, atâta vreme cât nu există o soluție legislativă, respectiv un act cu forță normativă care să stabilească criterii și plafoane de acordare a acestor despăgubiri, instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate de vătămarea corporală a reclamantului și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză.

Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 387/A din 17 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 387/A din 17 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2020.