ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1882/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la 15 ianuarie 2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenienta forțată C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 13.338,44 RON, reprezentând daune materiale și 150.000 euro (în RON la data plății efective), cu titlu de daune morale. A solicitat actualizarea sumelor cu indicele de inflație și cu dobânda legală de la data accidentului și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 34 din Constituția României, art. 2 din Legea nr. 46/2003, art. 252, art. 1.381 și art. 1.391 C. civ., art. 453 C. proc. civ.

La termenul din 21 martie 2019 a fost respinsă excepția de necompetență materială procesuală (funcțională) a secției a II-a Civile din cadrul Tribunalului Arad, invocată de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 795 din 3 octombrie 2019, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea reclamantei și, în consecință, a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei sumele de 8.756,64 RON, reprezentând daune materiale și de 90.000 euro (sau echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plății), reprezentând daune morale, precum și dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății efective. A fost respinsă în rest acțiunea. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3.570 RON.

Împotriva încheierii din 21 martie 2019 și sentinței civile, pârâta a declarat apel, iar reclamanta a declarat apel doar împotriva sentinței civile.

Prin decizia civilă nr. 135/A din 9 martie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâtă, a admis apelul reclamantei și, în consecință, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 150.000 de euro, cu titlu de daune morale. A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii civile pârâta a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, respectiv a secției I civile a Tribunalului Arad, deoarece la data înregistrării acțiunii, 15 ianuarie 2019, erau obligatorii dispozițiile deciziei nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că decizia recurată nu este motivată deloc în fapt și în drept în raport de legislația specială aplicabil litigiului, și anume O.U.G. nr. 54/2016 și Norma A.S.F. nr. 39/2016.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în privința modalității de stabilire a prejudiciului moral acordat reclamantei, respectiv cu interpretarea greșită și încălcarea art. 22 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 39/2016.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac, statuat de prevederile art. 457 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 și care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că ele nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 135/A din 09 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă într-un litigiu circumscris sferei asigurărilor, întrucât pretențiile deduse judecății sunt pretinse de terțul vătămat de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie și care au ca temei contractul de asigurare încheiat între asigurător și intervenientul forțat. În acest context, trebuie subliniat faptul că litigiul se circumscrie materiei asigurărilor, distincția propusă de recurenta-pârâtă neputând fi primită, întrucât dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu o prevăd, astfel că este incident principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Procesul a pornit la 15 ianuarie 2019.

Articolul 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Așadar, față de dispozițiile enunțate, decizia civilă nr. 135/A din 9 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă împotriva căreia a fost promovat prezentul recurs, este definitivă încă de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În baza art. 494, raportat la art. 482 și la art. 453, coroborat cu art. 451 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o oblige pe recurentă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse de la 11.089,21 RON, sumă vădit disproporționată în raport cu munca efectivă și cu complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 135/A din 09 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata-reclamantă a sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2020.