ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 701/2020

Ședința publică din data de 24 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 7 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 56.730 euro, din care 49.468 euro beneficiu nerealizat, iar diferența de 7.262 euro cu titlu de despăgubiri; obligarea pârâtei la plata dobânzilor penalizatoare de 0,1% pe zi, de la data de 31 martie 2016, data anunțării prejudiciului suferit și până la promovarea prezentei cereri; obligarea pârâtei la plata dobânzilor penalizatoare de 0,1% pe zi, de la data promovării prezentei cereri și până la plata integrală a sumei datorate; obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 euro, cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu promovarea și derularea acțiunii în despăgubire.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1381-1382 C. civ. și pe Legea nr. 136/1995.

Prin cererea formulată la 29 septembrie 2017, reclamantul a precizat că suma datorată cu titlu de dobânzi penalizatoare pe perioada cuprinsă între 31 martie 2016 și 5 septembrie 2017 este în cuantum de 29.442,87 Euro.

Prin sentința civilă nr. 290 din 9 mai 2018, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C.; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 4.970 euro, echivalentul în RON a sumei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlul de daune materiale și suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății; a respins în rest acțiunea; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 1.599 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, în sensul schimbării sentinței atacate privind acordarea întregii pretenții cu titlu de beneficiu - venit - nerealizat în sumă de 49.468 euro, precum și suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale, conform cererii introductive, precum și cheltuieli de judecată integrale, din fond și apel.

Prin decizia nr. 726/A din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 290 din 9 mai 2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 7.000 euro, cu titlu de daune morale și a sumei de 1.214,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță; a obligat intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 607,15 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate și, în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată pentru toate daunele materiale provocate constând în autoturism distrus în totalitate, tractare și remorcare, precum și beneficiu nerealizat în cuantumul precizat în acțiunea introductivă.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 43, art. 49, art. 50 și art. 54 din Legea nr. 136/1995 și art. 1349 C. civ.

În concret, autorul recursului a subliniat că, în virtutea aplicării principiului reparării integrale a prejudiciului, în limitele poliței de asigurare, trebuia să beneficieze de o reparare integrală a prejudiciului produs în cauză.

Recurentul-reclamant a arătat că nu i s-au acordat despăgubirile solicitate pentru autocamionul distrus, deși acestea erau datorate conform normelor A.S.F. nr. 23/2014. Mai mult, recurentul menționează că, potrivit facturii emise de D., societatea sa de asigurare, i se cuvine suma de 6.086.614 forinți, din care a fost achitată doar suma de 608.661 forinți, în baza asigurării de tip CASCO, diferența urmând a fi recuperată de la autorul faptei ilicite sau de la asigurătorul acestuia.

Aceeași parte a susținut că nu i s-a acordat nici suma de 49.468 euro, tot ca urmare a aplicării greșite sau încălcării normelor A.S.F. nr. 23/2014, instanța de apel reținând în mod eronat că această sumă ar fi rezultatul unor probe create pro causa.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurentul-reclamant a susținut că probele aflate la dosar sunt valabile, astfel încât declarațiile sale fiscale trebuiau avute în vedere la pronunțarea soluției în cauză.

Tot din perspectiva încălcării și interpretării greșite a Legii nr. 136/1995 autorul recursului a criticat considerentul prin care instanța de apel a apreciat că nu există legătură de cauzalitate între internarea medicală și incapacitatea sa temporară de muncă, în condițiile în care diagnosticul inițial a fost neschimbat timp de mai multe luni de zile.

În combaterea acestui considerent, recurentul-reclamant a subliniat că, deși s-a reținut că putea conduce un camion de mare tonaj după producerea accidentului, nu mai avea ce conduce, întrucât autocamionul său fusese distrus în totalitate.

Autorul recursului a conchis că prejudiciul suferit în urma accidentului rutier trebuia reparat integral, în temeiul art. 50 și următoarele din Legea nr. 136/1995.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 486 și art. 488 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 12 martie 2019, cu respectarea termenului legal, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil în ceea ce privește criticile referitoare la despăgubirea pentru avarierea autovehiculului, susținând faptul că aceste motive au fost invocate omisso medio, întrucât apelul a vizat numai pretențiile constând în beneficiul nerealizat și daunele morale, iar, față de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., constatarea nulității recursului în ceea ce privește beneficiul nerealizat întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 25 martie 2019, cu respectarea termenului legal, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepția nulității recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport, însă, anterior termenului din 24 martie 2020, recurentul-reclamant a transmis o adresă prin care arată că își menține cererea de recurs formulată, precum și cele susținute în răspunsul la întâmpinare din 25 martie 2019.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Conform art. 488 alin. (2) teza I din C. proc. civ., motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate, precum și încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în care instanța de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

În speță, deși recurentul critică decizia instanței de apel sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a unor norme de drept material, în realitate, acesta nu formulează critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel și nu arată în ce a constat, în concret, încălcarea sau greșita aplicare a dispozițiilor legale, ci exprimă doar nemulțumirea părții față de soluția instanței, motiv pentru care susținerile recurentului evidențiate în cererea de recurs nu pot fi reținute ca și critici de nelegalitate.

În altă ordine de idei, având în vedere că, în recurs nu se pot formula pentru prima dată critici de nelegalitate decât dacă nu puteau fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecății apelului, instanța supremă constată că recurentul formulează pentru prima dată în recurs astfel de critici.

Așadar, în condițiile în care, în apel, criticile referitoare la despăgubirile materiale au vizat doar beneficiul nerealizat ca urmare a afectării temporare a capacității de muncă, fiind invocate diverse documente fiscale și medicale, se constată că, în recurs, autorul formulează unele critici referitoare la repararea prejudiciului efectiv constând în despăgubirea pentru avarierea autovehiculului, critici care, deși puteau fi invocate pe calea apelului, au fost invocate omisso medio, cu nerespectarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește critica privind neacordarea beneficiului nerealizat, recurentul invocă, în mod formal, încălcarea normelor ASF nr. 23/2014, fără a arăta, în concret, în ce a constat aplicarea greșită a dispozițiilor legale invocate.

De altfel, recurentul evocă și alte norme legale pretins a fi încălcate de instanța de apel, fără a arăta, în mod concret, în ce a constat aplicarea greșită a dispozițiilor legale invocate.

Mai mult, contrar a ceea ce presupune formularea și dezvoltarea unor motive de nelegalitate în recurs, recurentul invocă în susținerea căii extraordinare de atac diverse chestiuni de temeinicie, ce vizează probele de care a înțeles să se folosească în etapele procesuale precedente, dovadă, în acest sens, fiind formulări de genul "așa cum rezultă din factura ce emană de la asiguratorul subsemnatului . . . . . . . . . . . .", "această factură o aveți la dosar . . . . . . . . . .", "socotesc că probele de la dosar sunt probe valabile până la proba contrară . . . . . . . . . . . .", "...ca atare declarațiile mele fiscale trebuiesc luate în calcul deoarece sunt acte fiscale legale pentru care am și răspundere", aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Suplimentar exemplificărilor de mai sus, în susținerea faptului că, prin cererea de recurs au fost formulate critici care vizează exclusiv aspecte de netemeinicie, se constată că, inclusiv, prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei, recurentul nu face altceva decât să întărească și mai mult aspectele mai sus reliefate, invocând drept motiv de nelegalitate chestiuni ce țin de administrarea și aprecierea probelor, susținând că "recursul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .este împotriva nelegalităților care s-au strecurat în administrarea și aprecierea materialului probator . . . . . . . . . ., mai exact greșita lor apreciere", și că " . . . . . . . . . .instanțele de judecată au apreciat greșit tot materialul probator".

Legat de acest aspect, este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În speță, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția instanței de apel, fără a dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, recurentul-reclamant neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 488 alin. (2) și art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 726/A din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 726/A din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Dată în completul de filtru și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.