ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub număr de dosar x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C., a solicitat: obligarea pârâtei S.C. B. S.A. alături de intervenientul forțat C. la plata sumei de 2.329,02 RON + 45.914 euro sau echivalentul in RON la data plații, la cursul oficial BNR, cu titlu de daune materiale suferite de reclamantă in urma accidentului rutier din data de 28.07.2016; obligarea pârâtei S.C. B. S.A. alături de intervenientul forțat C. la plata sumei de 205.000 euro sau echivalentul in RON la data plații, la cursul oficial BNR, cu titlu de daune morale suferite de reclamantă in urma accidentului rutier din data de 28.07.2016; dobânda legala la sumele solicitate cu titlu de despăgubiri calculate pana la data achitării efective a acestora.

Prin sentința civilă nr. 416/PI din 28 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C.; a fost obligată pârâta către reclamantă, la plata sumei 40.000 RON cu titlu de daune morale și 25.374,17 RON daune materiale, precum și a dobânzii legale aferente fiecărei sume începând cu a 11-a zi de la comunicarea deciziei definitive și până la data plății efective.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 4600 RON reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta A., cât și pârâta S.C. B. S.A. București au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 200/A din 6 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost admis apelul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 416/PI din 28 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2016.

A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. București și la 3650,11 RON daune materiale, respectiv că majorează suma daunelor morale și obligă aceeași pârâtă la plata sumei de 70.000 RON, către reclamantă, cu dobânzi legale aplicate asupra daunelor acordate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prezente.

A fost menținută, în rest, sentința civilă atacată.

S-a respins ca nefondat apelul pârâtei S.C. B. S.A. București.

A fost obligată intimata-pârâtă S.C. B. S.A. București la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată în apel, către apelanta-reclamantă.

Împotriva deciziei civile nr. 200/A din 6 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate cu reținerea spre rejudecare a procesului în limitele motivelor de recurs, în sensul admiterii în tot a acțiunii, astfel cum a fost formulată de către reclamantă.

Recurenta-reclamantă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea cererii de recurs, reclamanta susține, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 C. civ.

Recurenta arată că dispozițiile art. 1357 și art. 1381 C. civ. prevăd faptul că sunt supuse reparării de către persoana responsabilă atât prejudiciul material, cât și cel moral, iar potrivit art. 1385 alin. (1) C. civ. prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Principiul reparării integrale a prejudiciului, arată recurenta, se referă la stabilirea întinderii reparației datorate de persoana răspunzătoare și se aplică reparării tuturor prejudiciilor, cu deosebire a celor materiale, iar pentru ca reparația să fie integrală este necesar să fie înlăturate toate consecințele dăunătoare ale faptei ilicite sau împrejurării care le-a generat, în scopul repunerii victimei în situația anterioară (restitutio in integrum).

Mai mult decât atât, în desfășurarea operației de stabilire a întinderii prejudiciului care trebuie reparat, este necesar să se aibă în vedere cele două elemente cunoscute care intră în alcătuirea lui: pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul sau beneficiul nerealizat (lucrum cessans), pe care victima l-ar fi putut obține în condiții obișnuite, dar nu l-a obținut din cauza faptei sau faptului prejudiciabil (fapta ilicită).

În speță, prejudiciul suferit de recurenta-reclamantă ca urmare a producerii accidentului de circulație de către intervenientul forțat C., este reprezentat de vătămări aduse integrității corporale, suferințele psihice încercate, precum și cheltuielile efectuate pentru diminuarea consecințelor faptei ilicite, dat fiind faptul că o restabilire a stării de sănătate nu este posibilă câtă vreme leziunile suferite de recurentă au caracter de permanență.

De asemenea, având în vedere pierderea capacității de muncă, apreciază că sunt întrunite condițiile prejudiciului viitor, în privința căruia, prevederile art. 1385 alin. (2) C. civ., arată că se pot acorda despăgubiri și pentru acesta dacă producerea lui este neîndoielnică.

Prin urmare, se arată, în esență, că aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 C. civ. rezultă din neluarea în considerare de către instanța de apel a criteriilor stabilite de acest text legal: urmările negative cauzate de o faptă ilicită, pierderea unei șanse reale și serioase, certitudinea unui prejudiciu viitor etc.

Totodată, în opinia recurentei, instanța de apel a aplicat greșit modalitățile de evaluare și reparare a prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse prevăzute de art. 1385 alin. (4) C. civ.

Conchizând, consideră că îndeplinea toate condiții legale la momentul săvârșirii faptei ilicite, astfel că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material prevăzute la art. 1385 C. civ.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă critică decizia atacată, motivat de împrejurarea că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1381 C. civ., susținând că dobânda curge de la data cauzării prejudiciului și nu de la data pronunțării hotărârii.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 6 martie 2020 s-a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin încheierea din 26 iunie 2020, Înalta Curte constituită în completul de filtru, a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A. și a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că, prin susținerile din cererea de recurs, recurenta tinde la reevaluarea probelor, în scopul stabilirii unei alte situații de fapt, ceea ce excede limitelor verificării jurisdicționale în recurs.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispozițiile art. 1385 C. civ. potrivit cărora: "(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (4) Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei."

Așadar, sunt supuse reparației doar prejudiciile certe sub aspectul existenței și a posibilității de evaluare, iar spre deosebire de prejudiciile morale, prejudiciile materiale au un conținut economic, putând fi evaluate pecuniar; dacă în cazul evaluării prejudiciilor morale instanța trebuie să facă o apreciere "în echitate", în cazul prejudiciilor materiale reclamantul trebuie să facă dovada realității cheltuielilor despre care susține că trebuie să fie stabilite în sarcina pârâtului.

Textul legal menționat reglementează, la nivel de principiu, întinderea reparației (faptul că prejudiciul trebuie reparat integral) și formele reparației (în natură, prin echivalent, sub forma unei sume globale sau prin prestații periodice, dacă prejudiciul are caracter de continuitate).

În ce privește dispozițiile art. 1387 C. civ., referitoare la acoperirea prejudiciului în caz de vătămare a integrității corporale, respectiv pierderea/nerealizarea câștigului din muncă, ele dau expresie și fac aplicarea, în mod particular acestor situații, normelor cu valoare de principiu regăsite în textele menținate anterior, a căror interpretare sistematică trebuie realizată.

Or, instanța de apel a realizat această analiză atunci când a stabilit despăgubirile datorate de către asigurător.

Prin urmare, este neîntemeiată critica potrivit căreia decizia atacată ar face în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 1385 C. civ., de vreme ce s-a reținut că reclamanta nu a dovedit că și-a pierdut capacitatea de muncă ca urmare a vătămărilor corporale și a integrității sănătății generate de accidentul rutier.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Referirea pe care o face instanța de apel la dispozițiile art. 1385 C. civ. nu nesocotește situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat, aceea că la data producerii accidentului reclamanta era pensionară pentru limită de vârstă, nefiind o persoană activă, iar prejudiciul eventual, viitor decurgând din imposibilitatea de a întreprinde o activitate liber aleasă de persoana pensionată nu poate fi pus în legătură juridică directă cu faptul generator al prejudiciului și nici cu pierderea unei șanse având drept conținut eventuala remunerație dintr-o astfel de activitate.

Asupra daunelor materiale și morale acordate de prima instanță, curtea de apel a făcut o motivare extinsă apreciind atât asupra cheltuielilor efectuate de către reclamantă, cât și asupra beneficiului nerealizat de către aceasta, motiv pentru care a majorat cuantumul daunelor morale pentru acorperirea prejudiciului nepatrimonial ca urmare a restrângerii posibilităților de viață familială și socială.

Astfel, conform principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă repararea întregului prejudiciu, atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor bănești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) și art. 1535 C. civ., la nivelul dobânzii legale.

În acest context, recurenta susține că dobânda curge de la data cauzării prejudiciului și nu de la data pronunțării hotărârii, motiv pentru care consideră că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1381 C. civ.

Contrar acestor susțineri, aspectul reținut de curtea de apel, potrivit căruia dobânda legală solicitată de reclamantă curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care instanța de judecată se pronunță asupra despăgubirilor materiale și morale, iar nu de la data producerii accidentului rutier, are suport în dispozițiile legale incidente (art. 1535 C. civ.), prin raportare la capătul de cerere accesoriu formulat de reclamantă, în virtutea principiului disponibilității.

Potrivit art. 10 din O.G. nr. 13/2011, "dispozițiile art. 1535 și art. 1538-1543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare", iar conform art. 1535 alin. (1) C. civ., "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu".

Prin urmare, nu este întemeiată nici critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1381 C. civ., având în vedere că la data cauzării prejudiciului se naște doar dreptul la reparație, însă dreptul la a obține despăgubirea este contemporan cu data la care instanța de judecată stabilește atât categoria prejudiciului cauzat prin fapta ilicită cât și întinderea acestuia, stabilind totodată și modalitatea de executare a sumei de despăgubire pe care asigurătorul RCA este obligat să o plătească.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 200/A din 6 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2020.