ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 715/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a Ii-a Civilă sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 79.582,54 euro sau contravaloarea în RON la cursul valutar din data plății, reprezentând despăgubire cuvenită pentru avariile produse la autospeciala x cu numărul de înmatriculare x, conform dosarului de daună x, precum și a penalităților de întârziere aferente, prevăzute de art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, calculate de la data introducerii acțiunii până la data achitării efective a debitului principal. Totodată, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheiere de ședință din 21 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a Ii-a Civile a Tribunalului Timiș în ceea ce privește soluționarea prezentului litigiu și s-a trimis cauza pentru repartizare aleatorie secției I Civile a Tribunalului Timiș.

Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 18 aprilie 2018, a fost admisă excepția de necompetență materială funcțională a secției I Civile a Tribunalului Timiș și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a Ii-a Civile a Tribunalului Timiș. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, instanța a suspendat judecata cauzei.

Ca urmare a regulatorului de competență, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a Ii-a Civilă sub nr. x/2017**.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 decembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Timișoara Timiș sub număr de dosar x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.889,54 RON reprezentând despăgubire cuvenită pentru costurile de transport aferent autospecialei avariate marca x cu numărul de înmatriculare x, conform dosar de daună x, și a sumei de 596,52 RON cu titlu de penalități de întârziere aferente sumei de 4.889,54 RON, prevăzute de art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, calculate de la data scadenței, 17.10.2017, până la data introducerii acțiunii, 21.12.2019, precum și în continuare, până la data achitării efective a debitului principal. Totodată, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 12 aprilie 2018, a fost admisă excepția conexității și s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Timișoara la dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Timiș.

Prin sentința nr. 663 din 27 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și a fost respinsă cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Prin decizia nr. 227 din 13 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței nr. 663/27.06.2018 a Tribunalului Timiș, fiind anulată sentința atacată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Timiș. Instanța de control judiciar a stabilit că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul exclusiv prin prisma excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, fără cercetarea fondului.

în rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a H-a Civilă sub nr. x/2017***.

Prin sentința civilă nr. 476 din 21 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, au fost admise cererile conexate având ca obiect pretenții formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 79.582,54 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubire, în dosarul de daună x, cu penalitățile de întârziere aferente, în cuantum de 0,2%/zi din suma datorată, de la data scadenței, până la data plății; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.889,54 RON cu titlu de despăgubire, în dosarul de daună x, cu penalitățile de întârziere aferente, în cuantum de 0,2%/zi din suma datorată, de la data scadenței, până la data plății; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 23.237,41 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și onorarii experți; a fost obligată pârâta să plătească intervenientului forțat suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat redus.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel la data de 22.06.2021 apelanta reclamantă A., solicitând admiterea apelului, iar pe cale de consecință, rejudecând cererea în fond, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii formulate, inclusiv petitul nr. II al acțiunii principale, respectiv obligarea pârâtei la plata contravalorii cu titlu de penalități de întârziere aferente sumei de 79.582,54 euro, prevăzute de art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, calculate de la data de 21.11.2017 până la data achitării efective a debitului principal. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pentru ciclul procesual al apelului.

Prin decizia civilă nr. 615/A din 27 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a Ii-a Civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimata-intervenientă forțat C., împotriva sentinței civile nr. 476/21.07.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi, aferente debitului de 79.582,54 de Euro, începând cu data de 21.11.2017 și până la data achitării efective a debitului.

A fost menținută în rest sentința apelată.

A fost obligată intimata-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 20 de RON către apelanta-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La 15 decembrie 2021, pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 615/A din 27 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, invocând incidența motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

In argumentarea recursului, pârâta susține, în esență, că instanța de apel a apreciat în mod greșit prevederile normelor de drept material ce guvernează materia asigurărilor de răspundere civilă auto incidente în speță, dispunând obligarea societății pârâte la plata penalităților de întârziere începând cu data de 21.11.2017, această dată fiind considerată în mod eronat ca fiind data scadenței despăgubirii.

In opinia recurentei, instanța de control judiciar a apreciat în mod greșit faptul că despăgubirea stabilită de către instanța de fond, în baza unui Raport de expertiză tehnică judiciară, ca fiind datorată pentru avarierea autospecialei marca x, cu numărul de înmatriculare x, nu se încadrează în despăgubirile prevăzute la art. 20 alin. (4) din Norma ASF nr. 39/2016 și, prin urmare, nu ar fi incidente prevederile art. 20 alin. (4) ultima teza, potrivit cărora: "(4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut fa alin. (1) sub condiția depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii si cuantificării preiudiciului sau de ia data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească; documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F."

Potrivit prevederilor legale aplicabile menționate, penalitățile de întârziere încep sa curgă de la doua momente distincte: cea de-a unsprezecea zi de la depunerea cererii de despăgubire, în cazul în care despăgubirea cuvenită se stabilește pe cale amiabilă sau, cea de-a unsprezecea zi de la comunicarea hotărârii rămase definitive, în cazul în care despăgubirea urmează a fi stabilită pe cale judecătorească, în cazul în care plata despăgubirii nu a fost efectuată pe cale amiabilă.

Or, în speță, arată recurenta, cuantumul despăgubirii datorate a fost stabilit ca urmare a administrării probei cu expertiză tehnică auto, astfel că penalitățile de întârziere aferente despăgubirii încep să curgă din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Aceasta întrucât, doar de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri creanța devine certă, lichidă și exigibilă, (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 2220/2014 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție).

Având în vedere faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicționale de față ca efect al probatoriului administrat, apreciază că penalitățile de întârziere nu pot fi puse în sarcina societății recurente de la o dată anterioară, potrivit prevederilor art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016, prevederi legale de care instanța de apel nu a ținut cont la pronunțarea hotărârii.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar fondul cauzei solicită respingerea capătului de cerere privind penalitățile de întârziere de 0,2% aferente debitului principal, exonerând pe recurentă de la plata acestora pe perioada cuprinsă între data de 21.11.2017 și a zecea zi de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părți neînțelegând să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a acordat termen de judecată la data de 22 martie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, respectiv O.U.G. nr. 54/2016 privind privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie și Norma ASF nr. 39/2016 privind asigurările auto din România.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit prevederile normelor de drept material ce guvernează materia asigurărilor de răspundere civilă auto incidente în speță, dispunând obligarea societății pârâte la plata penalităților de întârziere începând cu data de 21.11.2017, această dată fiind considerată în mod eronat ca fiind data scadenței despăgubirii.

De asemenea, a susținut că instanța de control judiciar a apreciat în mod greșit faptul că despăgubirea stabilită de către instanța de fond, în baza unui Raport de expertiză tehnică judiciară, ca fiind datorată pentru avarierea autospecialei marca x, cu numărul de înmatriculare x, nu se încadrează în despăgubirile prevăzute la art. 20 alin. (4) din Norma ASF nr. 39/2016 și, prin urmare, nu ar fi incidente prevederile art. 20 alin. (4) ultima teza din O.U.G. nr. 54/2016.

Aceste critici sunt nefondate.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 20 alin. (4) din Norma ASF nr. 39/2016 "în situația în care se formulează pretenții de despăgubiri pentru hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre prețioase, obiecte de artă, obiecte din platină, aur sau argint, mărci poștale, timbre și pentru dispariția sau distrugerea banilor, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească".

Or, având în vedere conținutul normativ al dispoziției menționate, este de natura evidenței că despăgubirea solicitată de reclamantă, care vizează autospeciala x cu numărul de înmatriculare x, nu se încadrează în situațiile stabilite de prevederile evocate, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de apel.

Totodată, conform art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 "despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1) sub condiția depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii și cuantificării prejudiciului sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească; documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F."

În speță, se constată că instanța de prim control judiciar a procedat la reevaluarea stabilirii momentului de la care curg penalitățile de întârziere, pentru sumele solicitate cu titlu de despăgubiri aferente debitului de 79.582,54 de Euro, prin raportare la art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016, reținând sub aspectul situației de fapt, contrar primei instanțe, că apelanta-reclamantă a anexat cererii de despăgubire documentele necesare cuantificării prejudiciului.

Astfel, în verificarea legalității sentinței apelate, instanța de prim control judiciar a pornit de la analiza situației de fapt potrivit probelor aflate la dosarul cauzei, și, ținând cont de prevederile legale incidente, a realizat un just control de legalitate stabilind că pentru despăgubirile solicitate, reclamanta a adresat pârâtei o cerere de despăgubire la data de 10.10.2017, anexând acesteia documentele necesare cuantificării prejudiciului, potrivit art. 23 și 24 din Norma ASF 39/2016 (ofertă de preț și factură de achiziție nr. x/02.05.2011, calcul de reparație cap tractor nr. x/31.08.2017, ofertă de preț emisă de D. S.R.L. privând costurile de refacere a ansamblului suprastructură pompă vidanjă, calculație în sistem de evaluare DAT al ansamblului cap-tractor și a dotărilor suplimentare privând suprastructură pompare vidanjă), iar asigurătorul nu a solicitat documente suplimentare.

De asemenea, sub aspectul cuantumului despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză, efectuat în primă instanță, instanța de apel a reținut că acesta a fost superior celui solicitat de către apelanta-reclamantă și rezultat din actele anexate cererii de despăgubire, precum și că intimata-pârâtă nu are nicio justificare pentru diminuarea despăgubirii.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, în condițiile în care existau date suficiente pentru cuantificarea prejudiciului, anterior demarării procedurii jurisdicționale, instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 la situația de fapt stabilită și în raport de probele administrate în cauză.

În mod corect, a reținut instanța de apel că scadența obligației de plată trebuia stabilită în conformitate cu dispozițile art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/2016, respectiv la 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1), rezultând astfel data de 21.11.2017, în condițiile în care apelanta-reclamantă a depus documentele necesare stabilirii răspunderii și cuantificării prejudiciului o dată cu cererea de despăgubire înregistrată la asigurător la data de 10.10.2017.

Așa fiind, nemulțumirea recurentei-pârâte privind obligarea sa la plata penalităților de întârziere începând cu data de 21.11.2017, reținându-se că aceasta este data scadenței despăgubirii, este neîntemeiată.

Critica recurentei-pârâte conform căreia, întrucât stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicționale de față, ca efect al probatoriului administrat, penalitățile de întârziere nu pot fi puse în sarcina sa de la o dată anterioară, potrivit art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016, prevederi de care instanța de apel nu a ținut cont la pronunțarea hotărârii, este nefondată.

Și aceasta, întrucât, anterior demarării prezentei proceduri jurisdicționale, așa cum a reținut instanța de apel sub aspectul situației de fapt și cu o aplicare corectă a prevederilor art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2016, art. 23 alin. (8) și (9) din Norma ASF 39/2016, art. 24 din Norma ASF 39/2016, reclamanta a depus o dată cu cererea de despăgubire documentele necesare stabilirii și cuantificării prejudiciului, asigurătorul nu a solicitat documente suplimentare, iar cuantumul despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză, efectuat în primă instanță, a fost superior celui solicitat și rezultat din actele anexate cererii de despăgubire, neexistând justificare pentru diminuarea despăgubirii.

Ca atare, se constată că scadența obligației de plată a penalităților de întârziere a fost în mod judicios analizată, iar instanța de apel a făcut o corectă aplicarea a dispozițiilor legale incidente, decizia recurată fiind pronunțată cu respectarea normelor legale prevăzute de art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016.

De altfel, din argumentele prezentate în susținerea acestui motiv de recurs se constată că recurenta prin invocarea unor pretinse încălcări ale dispozițiilor legale, dorește o reevaluare a situației de fapt și a probatoriilor administrate.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 615/A din 27 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2023.