ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1902/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 19 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în suma de 318.636,71 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, sumă ce urmează a se actualiza cu indicele ratei inflației, precum și dobânzile legale aferente, începând cu 18 octombrie 2014, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat admiterea în parte a acțiunii până la concurența sumei cuvenite cu titlu de despăgubire.

La 21 septembrie 2016 reclamanta a formulat o precizare de acțiune și cerere de intervenție, solicitând introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat a C. S.A., iar în ceea ce privește precizarea de acțiune a solicitat obligarea pârâtei să achite intervenientului forțat C. S.A. sumele arătate în acțiunea introductivă (despăgubiri materiale în suma de 318.636,71 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, suma pe care solicită a fi actualizată cu indicele ratei inflației, precum și dobânzile legale aferente, începând cu 18 octombrie 2014) și diminuarea corespunzătoare (cu sumele mai sus arătate) a creanței pe care C. S.A. o are față de societatea pârâtă.

Prin încheierea de ședință din 28 noiembrie 2016, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis în principiu cererea de introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat a C. S.A.

Prin încheierea de ședință din 16 ianuarie 2017, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L., invocată de pârâta S.C. B. S.A. prin întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din 2 octombrie 2017, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a încuviințat proba cu expertiză în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare având ca obiectiv evaluarea pagubelor suferite de reclamantă ca urmare a furtunii din 17-18 octombrie 2014.

Prin sentința civilă nr. 493/NLP/PI din 2 mai 2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L., invocată de pârâta S.C. B. S.A., a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a admis în parte cererea de intervenție forțată, formulată de reclamanta S.C. A.. și a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către intervenientul forțat C. S.A. a sumei de 369.656,4 RON, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu rata inflației și la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data pronunțării prezentei hotărâri. A admis cererea adițională formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C. S.A. și a dispus diminuarea creanței pe care C. S.A. o are față de reclamantă cu suma de 369.656,4 RON. A obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 17.831 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Prin încheierea din 27 iunie 2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale, în sensul că se va menționa corect că a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata către intervenientul forțat C. S.A. a sumei de 341.082 RON, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu rata inflației și la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data pronunțării prezentei hotărâri și că s-a dispus diminuarea creanței pe care C. S.A. o are față de reclamantă, cu suma de 341.082 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 493/NLP/PI din 2 mai 2018 a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. Pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 493/NLP/PI din 2 mai 2018, îndreptată prin încheierea din 27 iunie 2018, și împotriva încheierilor de ședință din 28 noiembrie 2016, 16 ianuarie 2017 și 2 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2016.

Pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității apelului declarat de reclamantă.

Prin încheierea de ședință din 11 februarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins cererea privind constatarea nulității expertizei și cererea de efectuare a unei noi expertize și a pus în vedere pârâtei să formuleze precizări cu privire la modalitatea în care dorește lămurirea și completarea expertizei.

Prin încheierea de ședință din 25 februarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a amânat pronunțarea la 4 martie 2019.

Prin decizia civilă nr. 195/A din 4 martie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins în considerente excepția tardivității apelului declarat de reclamantă, a respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 493 din 2 mai 2018, îndreptată prin încheierea din 27 iunie 2018 și a încheierilor de ședință din 28 noiembrie 2016 și 16 ianuarie 2017. A admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 493 din 2 mai 2018 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a majorat cheltuielile de judecată datorate de pârâta S.C. B. S.A. în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. de la suma de 8.000 RON onorariu avocațial la suma de 16.000 onorariu avocațial. A menținut în rest dispozițiile hotărârii apelate. A obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii și a încheierilor de ședință din 11 februarie 2019 și 25 februarie 2019 a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a constatat nulitatea raportului de expertiză judiciară în specialitatea construcții întocmit de către domnul expert D., cu încălcarea art. 174 și următoarele C. proc. civ., art. 335 C. proc. civ. și art. 21 din Ordonanța nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară. Potrivit recurentei-pârâte, raportul de expertiză întocmit în cauză nu corespunde cerințelor impuse de art. 21 din Ordonanța nr. 2/2000, în cuprinsul raportului de expertiză nefiind menționată bibliografia pe baza căreia expertiza a fost efectuată, faptul că părțile care au participat la expertiză au dat explicații în cursul lucrărilor la care au fost convocate, descrierea operațiunilor de efectuare a expertizei, obiecțiile sau explicațiile părților, precum și analiza acestor obiecții ori explicații pe baza celor constatate de expert.

Recurenta-pârâtă invocă, de asemenea, că deși părțile au fost convocate de către expert la locul unde se află sera, expertul nu a efectuat nicio lucrare la fața locului și nici nu a consemnat explicațiile părților, cu încălcarea art. 335 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac arată că în mod greșit instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei noi expertize de către un alt expert, cu încălcarea art. 338 C. proc. civ., recurenta expunând nemulțumirile sale cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză.

De asemenea, potrivit recurentei-pârâte, hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea art. 337 și art. 334 C. proc. civ., față de cererea sa de lămurire și completare a raportului de expertiză tehnică, cerere respinsă de instanța de apel.

Totodată, recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 22 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., susținând că, prin respingerea cererilor de constatare a nulității raportului de expertiză și de efectuare a unei noi expertize, precum și a solicitării formulate în ședința publică din 25 februarie 2019, prin care a cerut expertului să răspundă la întrebarea dacă are cunoștință despre sentința prin care constructorul a fost obligat la executarea de montaj grinzi, precum și să lămurească dacă lipsa acelor grinzi, precum și alte cauze ar avea o contribuție directă sau indirectă la producerea prejudiciului (aceasta fiind una dintre apărările de bază ale recurentei), instanța a încălcat și dispozițiile art. 22 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., nestăruind, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

De asemenea, recurenta-pârâtă arată că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 36 C. proc. civ., cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, excepție respinsă de instanța de apel. În acest sens, recurenta-pârâtă susține că titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății nu este reclamanta, care și-a cesionat toate drepturile și pretențiile pe care le-ar fi putut avea față de asigurător, ci C. S.A. Sucursala Timișoara în calitate de cesionar.

Potrivit recurentei-pârâte, hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ., arătând că, în prezenta cauză, reclamanta a formulat în apel pretenții noi prin solicitarea că plata despăgubirii către C. S.A. trebuia să se facă, cel mult, în limitele creanței scadente (nu a întregii sume pe care C. S.A. a împrumutat-o și a cărei restituire se află în derulare pe o perioadă lungă de timp), iar diferența să fie plătită reclamantei ca firmă efectiv despăgubită.

Un alt argument invocat de recurenta-pârâtă vizează faptul că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 204 alin. (1), art. 68 alin. (2) și art. 22 alin. (4) C. proc. civ., arătând că cererea de intervenție forțată formulată de reclamantă are natura juridică a unei modificări de acțiune fiind formulată la 21 septembrie 2016, ulterior primului termen de judecată de la 5 septembrie 2016, cu încălcarea art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă arată, de asemenea, că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 453 alin. (2) și art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța analizând apelul reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată exclusiv din perspectiva art. 451 alin. (2) C. proc. civ., deși în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește partea din cheltuielile de judecată ce ar fi trebuit acordată.

Autoarea căii de atac susține că hotărârea și încheierile atacate nu cuprind motivele pe care se întemeiază și cuprind motivări contradictorii, întrucât instanța de apel nu a analizat efectiv nici excepțiile, nici argumentele sale și nici probele invocate în cuprinsul apelului. Mai susține că în cuprinsul apelului a criticat ordinea în care tribunalul a analizat admisibilitatea cererii de intervenție forțată și excepția lipsei calității procesuale active, apreciind că ar fi trebuit să soluționeze mai întâi excepția și apoi să se pronunțe asupra cererii de intervenție, și a mai susținut că cererea de intervenție forțată are natura unei modificări de acțiune. Afirmă că instanța de apel nu a analizat aceste susțineri, nu a analizat nici argumentele pârâtei privind nulitatea contractului de asigurare, nici declarațiile de martor. Arată că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a cererii privind constatarea nulității raportului de expertiză și cererea de efectuare a unei noi expertize și nici soluția referitoare la cheltuielile de judecată acordate de prima instanță. Apreciază că soluția de respingere a excepției calității procesuale active contrazice soluția de respingere a cererii de chemare în judecată și de admitere a cererii de intervenție forțată.

Recurenta-pârâtă susține că aspectele reținute de către instanța de apel sunt contrazise de către de o altă hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 899 din 27 octombrie 2014 a Tribunalului Timiș).

Recurenta-pârâtă arătată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 6.4 din condițiile de asigurare și art. 1270 C. civ., art. 12.7 din Condițiile generale privind asigurarea de incendiu și alte calamități, pct. 11.2 din Condițiile generale de asigurare, art. 1179 C. civ. și art. 1270 C. civ.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-intervenient C. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului în principal ca tardiv, iar în subsidiar ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 9 decembrie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 31 martie 2021 a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii de recurs și a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 195/A din 4 martie 2019 și a încheierilor din 11 februarie 2019 și 25 februarie 2019 și s-a fixat termen de judecată la 29 septembrie 2021, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând decizia și încheierile atacate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte va înlătura criticile subsumate de recurentă acestui motiv de nelegalitate prin care aceasta arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 174 și art. 335 C. proc. civ. întrucât autoarea căii de atac își exprimă de fapt nemulțumirea față de concluziile raportului de expertiză întocmit în faza procesuală a apelului, susținând că expertul a fost lipsit de imparțialiate. Recurenta nu dezvoltă veritabile critici de nelegalitate, ci aduce în discuție aspecte de netemeinicie legate de modul în care s-a desfășurat expertiza și de înscrisurile pe care expertul le-a avut în vedere fără a demonstra care este norma de procedură a cărei încălcare ar atrage sancțiunea nulității.

Nu vor fi reținute nici criticile prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 334, art. 337, art. 338 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. întrucât aceste texte de lege se referă la ascultarea expertului, lămurirea sau completarea raportului și la efectuarea unei noi expertize, ca măsuri pe care curtea de apel le poate dispune, în cazul în care consideră necesar. Instanța de apel a avut în vedere solicitările recurentei-pârâte astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la 11 februarie 2019, iar faptul că instanța a respins cererea de constatare a nulității raportului de expertiză și pe cea de efectuare a unei noi expertize nu constituie un motiv de reformare a deciziei atacate. La termenul de la 25 februarie 2019, curtea de apel a dat posibilitatea părților să adreseze întrebări expertului, dar pârâta nu a formulat întrebări care să aibă legătură cu obiectul cauzei. Instanța de apel este suverană în aprecierea probelor și stabilirea situației de fapt astfel că partea nu poate formula în cadrul recursului obiecțiuni la raportul de expertiză și nu poate critica modul în care instanța devolutivă a apreciat asupra probatoriului.

Vor fi înlăturate criticile prin care recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 36 C. proc. civ. deoarece excepția lipsei calității procesuale active a fost soluționată de instanța de fond, iar argumentele recurentei reprezintă o reluare a celor expuse în apel, acestea primind deja o soluție prin decizia atacată.

Înalta Curte nu va reține criticile prin care autoarea căii de atac susține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ. întrucât în mod corect a reținut curtea de apel că solicitarea reclamantei ca plata despăgubirii către C. S.A. să se facă cel mult în limitele creanței scadente (nu a întregii sume pe care C. S.A. a împrumutat-o și a cărei restituire se află în derulare pe o perioadă lungă de timp) nu reprezintă o cerere nouă formulată în apel. Art. 478 alin. (3) C. proc. civ. prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Din analiza considerentelor deciziei recurate rezultă că instanța de apel a coroborat cererea de chemare în judecată cu notele de ședință depuse la 25 noiembrie 2016 și cu precizarea acțiunii depuse la 21 septembrie 2016 și a apreciat că reclamanta nu a formulat pretenții noi. Mai mult decât atât, curtea de apel a menținut soluția instanței de fond și a dispus plata despăgubirii către intervenientul forțat, nu către reclamantă.

Referitor la argumentele recurentei ce vizează faptul că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 204 alin. (1), art. 68 alin. (2) și art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanța supremă constată că în mod corect curtea de apel a apreciat că cererea de intervenție a fost formulată în termenul prevăzut de lege și că din conținutul acesteia este evident scopul în care a fost formulată, astfel că nu se poate interpreta că reclamanta ar fi intenționat să modifice cererea de chemare în judecată cu depășirea termenului prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă arată, de asemenea, că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 453 alin. (2) și art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța analizând apelul reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată exclusiv din perspectiva art. 451 alin. (2) C. proc. civ., deși în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește partea din cheltuielile de judecată ce ar fi trebuit acordată.

Criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. (2) și art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei în recurs deoarece, așa cum a statuat instanța supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.."

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. dispune că hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Criticile prin care se susține că hotărârile atacate sunt motivate contradictoriu sau sunt nemotivate vor fi respinse deoarece din cuprinsul încheierilor recurate se constată că instanța de apel a avut în vedere solicitările recurentei de a se constata nulitatea raportului de expertiză, de a se efectua o nouă expertiză sau de a se lămuri expertiza deja efectuată, iar faptul că aceste solicitări au fost respinse nu echivalează cu lipsa motivării respectivelor încheieri. Nemulțumirea părții față de măsurile dispuse de instanță nu echivalează cu formularea unor critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte va înlătura criticile privind motivarea contradictorie a deciziei atacate deoarece din cuprinsul acesteia rezultă că instanța de apel a construit un raționament logic care sprijină soluția din dispozitiv. Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, ordinea în care au fost analizate solicitările părților este cea corectă, fiind examinate mai întâi excepțiile și apoi aspectele de fond ale apelului, astfel cum statuează art. 248 C. proc. civ.. Curtea de apel și-a format opinia pe baza probelor administrate, respectiv expertiza tehnică, înscrisurile de la dosar și declarațiile de martor, iar faptul că această opinie nu coincide cu cea a recurentei-pârâte nu reprezintă un argument în sensul admiterii căii de atac.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că soluția curții de apel de a majora cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta față de reclamantă este motivată, instanța raportându-se la complexitatea cauzei, durata procesului, actele întocmite și probele administrate.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudența instanței supreme, în motivarea unei hotărâri judecătorești este esențială valoarea juridică a argumentelor și corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cu privire la criticile subsumate de recurentă pct. 7 al art. 488 alin. (1) din același cod, instanța supremă apreciază că între litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Timiș și prezentul litigiu nu există identitate de părți, obiect și cauză, astfel că susținerile autoarei căii de atac echivalează cu apărări pe fondul recursului, aceasta invocând de fapt puterea de lucru judecat a sentinței nr. 899 din 27 octombrie 2014 a Tribunalului Timiș. Aceste argumente nu vor fi avute în vedere întrucât analiza cadrului litigios din dosarul nr. x/2013 și influența soluției pronunțate asupra raporturilor procesuale din prezenta cauză aduc în discuție aspecte de fapt, care au fost susținute și în apel, și care nu pot fi supuse examenului de nelegalitate din recurs.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanța supremă nu va analiza afirmațiile recurentei în sensul că decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 6.4 din condițiile de asigurare, a dispozițiilor art. 12.1 și art. 12.7 din Condițiile generale privind asigurarea de incendiu și alte calamități, pct. 11.2 din Condițiile generale de asigurare, art. 1179 C. civ. și art. 1270 C. civ. întrucât din cererea de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Autoarea căii de atac solicită instanței să interpreteze prevederile contractului și arată că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 1179 C. civ. referitoare la condițiile esențiale pentru validitatea unui contract și cele ale art. 1270 din același cod referitoare la forța obligatorie a contractului, dar nu demonstrează în concret de ce nu este corectă soluția instanței de apel. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul și se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 195/A din 4 martie 2019 și a încheierilor din 11 februarie 2019 și 25 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 195/A din 4 martie 2019 și a încheierilor din 11 februarie 2019 și 25 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2021.