ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2351/2021

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la data de 31 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și C., în calitate de intervenient forțat, a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 4.446,63 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizare, alimentație suplimentară, medicamentație, contravaloare consultații medicale, tratamente, transport, etc. - pentru intervalul de timp cuprins între data producerii accidentului (07.04.2018) și data introducerii acțiunii; 50.000 euro reprezentând despăgubiri morale, pretinse pentru suferința fizică/psihică produsă în urma accidentului rutier; dobânda legală calculată pentru daunele materiale și morale de la data introducerii acțiunii și până la achitarea efectivă a acestora, precum și cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1535, art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385-1387, art. 1388, art. 1391, art. 2223-2226 din C. civ., Legea nr. 132/2017, Norma nr. 20/2017.

Prin sentința civilă nr. 846 din 21 octombrie 2019, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu intervenienta forțată C..

A obligat pârâta S.C. B. S.A. să achite reclamantei A. suma de 4.446,63 RON cheltuieli materiale și 50.000 de euro despăgubiri morale, precum și dobânda aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.

A respins cererea de plată a dobânzii de la data introducerii acțiunii până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Totodată, a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 8.088 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat.

Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul reducerii daunelor morale, criticând-o pentru motive de nelegalitate și de netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 378/A din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 846/21.10.2019, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2018.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a redus la echivalentul în RON al sumei de 20.000 euro cuantumul daunelor morale acordate reclamantei în primă instanță și a menținut, în rest, dispozițiile sentinței primei instanțe.

Totodată, a obligat reclamanta A. la plata către pârâta S.C. B. S.A. a sumei de 2013,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., înregistrat la data de 18 noiembrie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, arătându-se următoarele:

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., autoarea recursului a susținut faptul că instanța de apel a încălcat prevederile art. 22 C. proc. civ., în sensul că nu a manifestat rol activ în cauză, constând în aceea de a verifica în primul rând declararea în termen a apelului.

În susținerea acestei critici, recurenta arată că hotărârea primei instanțe a fost comunicată apelantei în modul electronic, aceasta accesând hotărârea primei instanțe și luând cunoștință de conținutul ei la data de 30 octombrie 2019 ora 11:15:27, dovada fiind depusă la dosarul instanței atașat hotărârii și servind ca dovadă de comunicare.

Arată că, în speță, termenul de apel a început să curgă la data de 31 octombrie 2019, astfel încât, începând cu data de 02.12.2019, hotărârea primei instanțe a devenit definitivă, intrând, astfel, în puterea lucrului judecat.

Cu toate acestea, recurenta arată că, apelul declarat în cauză a fost înregistrat la Tribunalul Arad la data de 09.04.2020, respectiv, după patru luni de la rămânerea definitivă a hotărârii atacate.

Având în vedere situația prezentată, autoarea recursului afirmă că excepția tardivității era de ordine publică și, conform considerentelor exprimate de ICCJ în decizia nr. 185/2018, ea trebuia invocată din oficiu de către instanța de judecată.

În acest context, recurenta susține că instanța de apel trebuia să facă aplicarea art. 180 coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. și să constate tardivitatea apelului declarat în cauză, fără a mai intra în cercetarea fondului cauzei.

Astfel, față de modul de instrumentare a dosarului în faza de apel, recurenta invocă excepția autorității de lucru judecat a hotărârii primei instanțe.

Totodată, arată faptul că, admițând o cale de atac care nu mai putea fi exercitată în cauză datorită trecerii unei perioade îndelungate de timp de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de prima instanță, instanța de apel a încălcat și prevederile art. 466 și art. 468 din C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, autoarea prezentului demers judiciar învederează faptul că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în primă instanță, a procedat la legalizarea hotărârii, formulând cerere de executare silită, în baza căreia s-a format dosarul execuțional nr. x/2020 al BEJ D..

Mai mult decât atât, arată că Judecătoria Buftea a încuviințat executarea silită în baza acestui titlu executoriu (sentința primei instanțe), depunând un set de înscrisuri în acest sens.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte S.C. B. S.A. la 7 decembrie 2020 și intimatei-interveniente C. la 1 decembrie 2020 .

La 4 ianuarie 2021, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului față de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Intimata-intervenientă nu a depus întâmpinare.

Întâmpinarea intimatei-pârâte S.C. B. S.A. a fost comunicată recurentei-reclamante la 11 ianuarie 2021 .

La 22 ianuarie 2021, cu respectarea termenului legal de 10 zile, recurenta-reclamantă a transmis, prin poștă, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei, reiterând, totodată, criticile formulate prin cererea de recurs.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 21 septembrie 2021, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, pentru considerentele reținute în respectivul act procesual. Conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac în reformare, cu citarea părților.

Recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Singura critică adusă hotărârii recurate este aceea că instanța de apel a omis să aplice sancțiunea decăderii, deși dreptul de a declara apel trebuia exercitat într-un termen legal imperativ, termen nerespectat de către pârâtă. Așadar, se invocă nerespectarea, de către instanța de prim control judiciar, a prevederilor art. 180 alin. (1) teza I și a art. 185 alin. (1) C. proc. civ., astfel că aceste critici nu pot fi încadrate decât în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea decăderii), nu și în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.. Acest din urmă motiv de nelegalitate vizează nerespectarea autorității de lucru judecat, respectiv a interdicției unei duble judecăți între aceleași părți, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, situație ce nu se poate regăsi în ipoteza soluționării unei căi de atac în reformare, ordinară (a apelului), declarat împotriva unei hotărâri ce se bucură de putere de lucru judecat provizorie, în cadrul aceluiași dosar.

Din perspectiva pretinsei încălcări a normelor de procedură relative la aplicarea sancțiunii decăderii pentru nerespectarea unui termen legal imperativ (de declarare a căii de atac a apelului), reține, în primul rând, că principalul mijloc de invocare și valorificare a decăderii în procesul civil este excepția. În speță, întrucât termenul de procedură are un caracter imperativ, în adevăr, instanța este obligată să constate decăderea, chiar și în lipsa unei cereri exprese a părților.

În cauza de față, partea interesată, respectiv recurenta-reclamantă, nu a invocat decăderea în cursul soluționării apelului, ci doar prin intermediul prezentei căi de atac, a recursului. Chiar dacă am accepta că omisiunea instanței de apel de a invoca, din oficiu, decăderea, poate fi criticată pe calea recursului, deși neregularitatea procedurală nu a fost invocată în cursul judecății căii ordinare de atac și, prin urmare, nu operează condiția restrictivă stipulată de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., constată că nici criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Astfel, sentința ce a făcut obiectul apelului a fost comunicată pârâtei S.C. B. S.A., prin e-mail, la data de 30 octombrie 2019, conform raportului de comunicare depus la dosar fond. Potrivit aceluiași raport, documentul a fost vizualizat de destinatar în aceeași zi.

Instanța de recurs reține însă că prezentul proces a început la data de 31 octombrie 2018, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018 (la 21 decembrie 2018). Având în vedere prevederile art. 25 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, rezultă că modificările și completările operate asupra art. 154 C. proc. civ. prin art. I pct. 20 și pct. 21 din Legea nr. 310/2018 nu se vor aplica litigiului de față. Or, abia prin aceste dispoziții legale noi s-a instituit regula potrivit căreia actul de procedură se consideră comunicat la momentul la care s-a primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar, potrivit datelor furnizate de acesta (art. 154 alin. (6) C. proc. civ.).

Cum, în cauză, este incidentă legea veche de procedură, comunicarea sentinței apelate, prin poștă electronică, trebuia realizată în condițiile art. 154 alin. (6), forma în vigoare la acea dată, respectiv însoțită de un formular care să conțină denumirea instanței, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea și indicarea actelor comunicate. Acest formular ar fi trebuit completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar și semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, după care ar fi trebuit expediat instanței prin același mijloc de comunicare. Un astfel de formular nu a însoțit însă actul de procedură comunicat prin e-mail.

Nerespectarea regulilor de comunicare a actului procedural a îndrituit instanța de apel să considere că hotărârea atacată nu a fost comunicată pârâtei și că, prin urmare, această parte a declarat apel înăuntrul termenului legal imperativ prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Față de cele mai sus arătate, constată că nu sunt întemeiate criticile vizând nesocotirea normelor procedurale imperative vizând termenele de declarare a căilor de atac și sancțiunea nerespectării acestor termene, critici subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Așa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 378/A din 15 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 9 noiembrie 2021.