ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2286/2022

HOTĂRÂRE
03.11.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2286/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Arad – secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat - chemat în garanție C., a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de asigurător, la plata daunelor materiale și morale care i-au fost cauzate în accidentul de circulație din 9 decembrie 2018, după cum urmează: daune materiale în sumă 6.174,85 RON, reprezentând costurile generate de consultații, radiografii, medicamente, aparate medicale, tratamente și terapii de recuperare, produse sanitare și de igienă personală, combustibil pentru deplasări; daune morale în sumă totală de 500.000 euro, pentru prejudiciile de ordin nepatrimonial ce i-au fost cauzate; de asemenea, reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Arad – secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta D., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat - chemat în garanție C., a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de asigurător, la plata daunelor materiale și morale care i-au fost cauzate în accidentul de circulație din 9 decembrie 2018, după cum urmează: daune materiale în sumă 22.102,26 RON, sumă care cuprinde mai multe categorii de cheltuieli; o despăgubire periodică lunară în sumă de 4.261,91 RON; daune morale în sumă totală de 1.000.000 euro, pentru prejudiciile de ordin nepatrimonial ce i-au fost cauzate; de asemenea, reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

La data de 21 ianuarie 2020, SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD a înregistrat o cerere de intervenție accesorie în dosarul nr. x/2019, prin care a arătat că susține poziția procesuală a reclamantei D., solicitând obligarea pârâtei B. S.A., în calitate de asigurător, la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu internarea victimei D. pe secția Ortopedie și Traumatologie a spitalului, suma pretinsă fiind de 38.168,86 RON, emisă în decontul de cheltuieli al pacientei D., care a fost internată în perioada 09.12.2018-21.12.2018.

De asemenea, SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD a înregistrat, la aceeași dată, o cerere de intervenție accesorie în dosarul nr. x/2019, prin care a solicitat obligarea pârâtei B. S.A., în calitate de asigurător, la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu internarea victimei A. pe secția Chirurgie Generală a spitalului, suma pretinsă fiind de 16.386,98 RON, emisă în decontul de cheltuieli al pacientului A., care a fost internat în perioada 09.12.2018-21.12.2018.

Prin încheierea din 9 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 139 din C. proc. civ.

La data de 7 septembrie 2020, reclamanta D. a înregistrat o precizare/completare a cuantumului daunelor materiale, iar la 30 octombrie 2020, a depus o cerere de majorare a pretențiilor civile, în condițiile art. 204 alin. (2) din C. proc. civ., cu suma de 4.296,04 RON, reprezentând cheltuielile efectuate în timpul procesului.

Tot la 30 octombrie 2020, reclamantul A. a înregistrat o cerere de majorare a pretențiilor civile, în condițiile art. 204 alin. (2) din C. proc. civ., cu suma de 1.234 RON, reprezentând cheltuielile efectuate în timpul procesului.

Pârâta B. S.A. a depus, în 11 decembrie 2021, întâmpinare și cerere de chemare în garanție în dosarul nr. x/2019, iar în data de 13 decembrie 2021, în dosarul nr. x/2019 . Prin cererea de chemare în garanție a intervenientului forțat C. pârâta a solicitat, în termenele și în condițiile art. 64, art. 65, art. 72 și următ., art. 209 din C. proc. civ., art. 336 din C. pen. și art. 25 din Legea nr. 132/2017, încuviințarea în principiu a cererii de chemare în garanție și admiterea pe fond, în sensul obligării chematului în garanție la plata daunelor materiale, morale și spezelor de judecată ce se vor stabili în cauză.

Tribunalul Arad – secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 316 din 4 mai 2021, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții D. și A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C.; pârâta B. S.A. a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 7.408,85 RON (daune materiale) și suma de 200.000 euro, în echivalent în RON la data plății; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei D. următoarele sume:

- 22.102,26 RON (daune materiale);

- 40.971,00 RON, reprezentând diferențe salariale dintre sumele obținute în anul 2018 de către aceasta și concediile medicale aferente anilor 2019 și 2020;

- o despăgubire periodică lunară de 4.261,11 RON până la vindecarea completă a acesteia, de la data producerii accidentului;

- 300.000 Euro (daune morale), în echivalent RON la data plății.

Prin aceeași sentință, Tribunalul Arad a respins celelalte pretenții; a respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta B. S.A. împotriva chemaților în garanție; a admis în principiu și în fond cererea formulată de intervenientul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD și a obligat pe pârâta B. S.A. la plata către acesta a sumei de 16.386,98 RON, reprezentând cheltuielile efectuate cu spitalizarea a reclamantului A.; pârâta B. S.A. a fost obligată la plata către reclamanta D. a sumei de 10.287 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial și expertize medico-legale, precum și la plata sumei de 6.000 RON către reclamantul A., cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și D., pârâta B. S.A. și intervenientul forțat - chemat în garanție C. au formulat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelagalitate.

Prin decizia civilă nr. 775/A din 17 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins apelul declarat de reclamanții D. și A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat - chemat în garanție C. împotriva sentinței civile nr. 316 din 4 mai 2021 a Tribunalului Arad; s-a respins apelul declarat de intervenientul forțat - chemat în garanție C. împotriva aceleiași sentințe; s-a admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței primei instanțe, care a fost schimbată în parte, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale la plata cărora a fost obligată societatea de asigurare în favoarea reclamantului A. la suma de 100.000 euro, echivalent în RON la data plății.

Despăgubirea lunară periodică în cuantum de 4.261,91 RON va fi acordată reclamantei D. începând cu luna ianuarie 2021 și până la încetarea încadrării în grad handicap grav cu asistent personal.

S-au respins cererile de intervenție formulate de SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD, în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

S-a admis cererea de chemare în garanție a intervenientului forțat C., formulată de pârâta B. S.A., chematul în garanție C. fiind obligat să plătească pârâtei toate sumele ce le plătește aceasta reclamanților în baza hotărârii.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

La data de 18 martie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 775/A din 17 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, în privința petitului privind acordarea daunelor morale și a obligării sale la plata despăgubirii periodice lunare, cauza urmând să fie trimisă spre rejudecare în apel, în conformitate cu prevederile art. 497 din C. proc. civ.. A mai solicitat desființarea în parte a actelor de executare efectuate în baza deciziei civile nr. 775/A/2021 a Curții de Apel Timișoara – secția a II-a civilă, cu consecința întoarcerii executării silite în conformitate cu art. 723 și următoarele din C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimații-reclamanți D. și A. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, în temeiul art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. au invocat și excepția nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. totodată, intimații-reclamanți au solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, fiecare, conform chitanțelor aflate la dosarul de recurs.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 22 august 2022 s-a fixat termen la data de 3 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată de către intimații-reclamanți A. și D., care primează în fața excepției nulității, întrucât vizează legalitatea căii de atac, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererilor de chemare în judecată formulate de reclamanții A. și D. (05.11.2019, respectiv 12.11.2019), legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele din materia asigurărilor.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

Totodată, Înalta Curte reține că intimații-reclamanți D. și A. au fost nevoiți să avanseze sume de bani pentru a formula apărări în prezentul recurs, constând în onorariul de avocat în cuantum de 2.000 RON, achitat de fiecare dintre aceștia, iar recurenta-pârâtă B. S.A. a formulat o cale de atac neprevăzută de lege, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimaților-reclamanți.

Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă D. și la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 775/A din 17 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă D. și la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2351/2021
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021 Asupra recursului civil de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la data de 31 octombrie 2
ÎCCJ 2023-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1107/2023
Ședința publică din data de 9 mai 2023 Asupra recursului civil de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la data de 14 mai 2018,
ÎCCJ 2021-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 41/2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a Civilă sub nr. x/2018 la data de 05 decembrie 2018 reclamantul A., în con
ÎCCJ 2020-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1882/2020
Ședința publică din data de 7 octombrie 2020 Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la 15 ianuarie 2019, reclamanta A., în contradictor
ÎCCJ 2020-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2062/2020
Ședința publică din data de 21 octombrie 2020 Asupra recursului de față, din actele dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S
Sursă